Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 12/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 12/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 1112/115/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 12.12.2013
PREȘEDINTE: F. D.
JUDECĂTOR: I. J.
JUDECĂTOR: M. A. B.
GREFIER: D. K.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S.- Administrația Finanțelor Publice Reșița, împotriva sentinței civile nr. 2215/10.07.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul E. I. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2215/10.07.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, a fost respinsă excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative invocate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S.-Administrația Finanțelor Publice Reșița prin întâmpinare.
A fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul E. I., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița.
A fost anulată Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr.1064/12.09.2012 emisă de AFP Reșița.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 5655 lei, reprezentând taxă pe poluare și dobânda aferentă acesteia, calculată de la data plății taxei, respectiv 13.09.2012, până la data restituirii efective a taxei de poluare.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
A fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 5655 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare cât și dobânda legală aferentă acestei sume.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 43,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S.- Administrația Finanțelor Publice Reșița, a declarat recurs, criticând sub aspectul excepției neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, întrucât în baza art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, procedura prealabilă administrativă era obligatorie în cauză, iar reclamanta nu a făcut dovada atacării deciziei pentru stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule la autoritatea ierarhic superioară autorității emitente a actului.
Hotărârea este criticată și sub aspectul excepției tardivității formulării procedurii prealabile recurenta susținând că, chiar dacă s-ar considera realizată această procedură, aceasta este tardivă prin raportare la emiterea deciziei de calcul taxei de poluare.
În recursul pârâtei, hotărârea este criticată pe fondul său, susținându-se compatibilitatea dintre Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 și Tratatul UE, statele având libertatea de a reglementa în domeniul taxelor, impozitelor, altor contribuții sau amenzi, sens în care este invocat aliniatul (2) al art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența C.E.D.O.
De asemenea, în ceea ce privește dobânzile legale acordate de către prima instanță, recurenta susține că acestea ar putea fi acordate, eventual, în caz de nerespectare a termenului, începând cu a 46-a zi de la data formulării cererii de restituire în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Verificând recursul declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului Curtea reține că, în prezenta cauză, asemenea celorlalte cauze aflate pe rolul instanțelor de fond, reclamanții urmăresc exclusiv restituirea sumelor percepute de stat, cu titlu de taxă de poluare, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu ajustarea acestor sume din perspectiva modului de calcul, organului emitent etc.
Ca o dovadă în acest sens, reclamantul în cauză s-a adresat pârâtei recurente cu o cerere de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare. Pârâta recurentă a respins cererea, ca neîntemeiată, iar Înalta Curte de Casație de Justiție București, prin Decizia nr. 24/2011 statuează, în mod obligatoriu, că procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu se aplică în cazul litigiilor în care se solicită restituirea taxei de poluare.
Prin urmare, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că, instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În acest context, judecătorul este dator să observe dispozițiile art. 129, art. 130 Cod procedură civilă și să curme orice formă de abuz în legătură cu respectarea drepturilor deduse judecății, inclusiv în legătură cu tendințele de tergiversare, înregistrate din partea instituțiilor statului, cât privește satisfacerea (efectivă) a acestor drepturi, prin înlăturarea grabnică a încălcărilor constatate de instanțele naționale sau europene.
Excepția privind tardivitatea formulării procedurii prealabile, de asemenea, nu este incidentă în speță, pentru raționamentul juridic elementar că atâta timp cât procedura jurisdicțională contencioasă nu este condiționată de obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, nu se poate invoca un termen de realizare a acestei proceduri, care să fie imputabil persoanei vătămate în drepturile sale.
Sensul hotărârii Curții de Justiție, în interpretarea art. 110 din TFUE este în sensul permiterii accesului justițiabililor la valorificarea drepturilor pretinse, inclusiv în faza instanțelor de judecată în condițiile în care, este de notorietate că entitatea administrativă și-a fundamentat o practică generală de respingere a cererilor prealabile, fiind predictibilă soluția care se adoptă în faza anterioară judecății.
Cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Nu pot fi reținute în cauză nici susținerile recurentei referitoare la stabilirea eronată a momentului de la care se pot acorda dobânzi aferente taxei pe poluare percepute de la reclamant.
Prin hotărârea din 18.04.2013, dată de CJUE în cauza C-565/11, I., s-a statuat în sensul că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, (precum cel instituit prin art. 124 C.pr.fiscală – n.n.) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”. Aplicând cu prioritate dispozițiile din legislația Uniunii Europene, astfel interpretate de CJUE cu forță obligatorie pentru judecătorul național, se constată necesar a fi înlăturate prevederile din dreptul național, anume, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală, care permit acordarea dobânzilor doar după expirarea unui termen de 45 de zile de la înregistrarea la organul fiscal a cererii de restituire, urmând a fi recunoscut dreptul reclamantului de a beneficia de dobânzi aferente sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare de la data plății acesteia.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S.-Administrația Finanțelor Publice C.-S. împotriva sentinței civile nr. 2215/10.07.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul E. I. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.12.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. D. I. J. M. A. B.
Grefier,
D. K.
Red. I.J./08.01.2014
Tehnored.: D.K./19.12.2013
Primă instanță: Tribunalul C.-S. –L. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 12/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5522/2013.... → |
|---|
