Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 12/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 12/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 1121/30/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 12.12.2013
PREȘEDINTE: F. D.
JUDECĂTOR: I. J.
JUDECĂTOR: M. A. B.
GREFIER: D. K.
S-au luat în examinare recursul declarat de pârâta-recurentă Administrația Județeană a Finanțelor Publice T., împotriva sentinței civile nr. 3272/12.06.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat H. M. A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3272/12.06.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara.
A fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamantul H. M. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
A fost dispusă anularea Deciziei de calcul al taxei pentru poluare_/28.09.2012 emisă de către pârâta A.F.P a Municipiului Timișoara.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara la restituirea către reclamant a sumei de 1227 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante cu dobânda legală prevăzută de OG 92/2003 calculată începând cu data încasării taxei de poluare – 28.09.2012- și până la restituirea integrală a sumei.
A fost obligată pârâtă să plătească reclamantei suma de 543,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărârii, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice T., a declarat recurs, invocând solicitând modificarea in tot a sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive în cauza a A.J.F.P. T., iar pe fondul cauzei, în sensul respingerii acțiunii ca vădit neîntemeiată.
În motivare se susține în principal că în mod nelegal și neîntemeiat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive în cauza a A.J.F.P. T., calitatea procesuala pasiva revenind organului care a încasat taxa pe poluare si care o deține in prezent, respectiv Administrației Fondului pentru Mediu, cu sediul in București, Splaiul Independentei, Nr. 294, Corp A, Sector 6.
Astfel, menționează faptul ca taxa pe poluare nu a fost "încasata" de parata A.J.F.P. T. (în sens de beneficiar final al acestei taxe) ci de către pârâta A.F.M. București, însa prin intermediul Trezoreriei Municipiului Timișoara.
Trezoreria Municipiului Timișoara a acționat în aceasta chestiune ca un simplu intermediar de servicii financiare, pe seama și în numele beneficiarului A.F.M. București, similar unei banei comerciale, iar nu ca un titular de drepturi si obligații in nume propriu .
În susținerea excepției invocate precizează ca taxa pe poluare respectiva s-a făcut venit la bugetul Fondului pentru mediu gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, fiind virată încă de la sfârșitul lunii in care a fost efectuata plata în contul deschis la Trezoreria Sectorului 6 București pe numele Administrației Fondului pentru Mediu .
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, actualizată, "taxa pe poluare pentru autovehicule, denumita in continuare taxa, (...) constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu si se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu."
De asemenea, potrivit art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008, actualizata, "taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu."
Mai mult, conform art. 3 alin. 5 si 6 din H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, "taxa se achita in lei de contribuabili, prin virament sau in numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite si taxe sau își au domiciliul fiscal" însa "in ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transfera in contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației Fondului pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate in contul prevăzut la alin. (4)."
Prin urmare, apreciază ca A.J.F.P. T. nu poate fi obligata la restituirea taxei pe poluare achitata de reclamant, întrucât acest organ fiscal nu mai deține in prezent aceasta suma in conturile Trezoreriei Timișoara.
În subsidiar, pe fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiata, având în vedere faptul că la data de 13.01.2012 a intrat in vigoare Legea nr. 9 din 6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în M. Of. nr. 17 din 10 ianuarie 2012, prin care s-a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Prin acest act normativ nou au fost aduse modificări majore și esențiale cu privire la cadrul legal al instituirii taxei pe emisiile poluante ale autovehiculelor în ceea ce privește sfera de aplicare a acesteia, anumite elemente în modul de taxare și introducerii reglementărilor care dau posibilitatea recuperării diferențelor de taxă apărute prin aplicarea noilor prevederi, dar mai ales in ceea ce privește înlăturarea caracterului indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului.
În acest sens, o primă modificare majoră introdusă de Legea nr. 9/2012 (art. 4) este cea privitoare la aplicarea unitară a taxării autovehiculelor pentru care se solicită una dintre operațiunile de înmatriculare/reînmatriculare prevăzute la art. 4 din lege, indiferent de proveniența acestora, înlăturându-se astfel favorizarea indirectă a autoturismelor second-hand autohtone. Pentru un autovehicul, modul de calcul al taxei va fi identic, indiferent dacă taxa va fi achitată la momentul primei înmatriculări în România (fără distincție între un autovehicul produs în țară sau străinătate ori dacă este nou sau vechi) sau la prima transcriere a dreptului de proprietate.
De asemenea s-a soluționat și problema autovehiculelor înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 (când nu se percepea taxa), sau după această dată (dar au fost scutite sau exceptate de la plata ei), pentru care s-a introdus obligativitatea plății la prima transcriere a dreptului de proprietate. Așadar, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va fi plătită, o singură dată, în mod nediscriminatoriu de către toți cei care achiziționează autovehicule și le înmatriculează, dar și de către cei care au achiziționat autovehicule, dar pentru care nu a fost achitată taxa.
Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de C02 și norma de poluare), luându-se în considerare și deprecierea autoturismului. Astfel, pentru condiții identice, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule va avea același cuantum, indiferent că este vorba de un autovehicul second-hand, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România și pentru care se transcrie dreptul de proprietate, dar pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule. Totodată, prin introducerea modificărilor la elementele avute în vedere la calcul, care permit astfel taxarea corectă și reală a poluatorilor, bazată pe cantitatea de emisii cu impact asupra mediului produsă de aceștia, se ajunge, în anumite cazuri, la reducerea taxei cu circa 25% față de cuantumul rezultat prin aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere că și autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012 au fost supuse unei sarcini fiscale similare, respectiv la prima înmatriculare a acestora a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în temeiul art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule în baza O.U.G. nr. 50/2008, cu completările și modificările ulterioare, pentru acestea nu se va achita taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule la prima transcriere a dreptului de proprietate, dacă se poate face dovada achitării acesteia, cu excepția cazului in care aceste taxe au fost restituite contribuabililor prin sentințe judecătorești.
Având în vedere aceste principii ale universalității si unicității taxei, si întrucât reclamantul nu dovedește faptul ca autovehiculul in cauza ar fi exceptat in mod legal de plata taxei, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 9/2012, se susține ca instanța de judecata nu poate stabili pe cale jurisprudențiala un nou caz de exceptare de la plata taxei, legal datorate, doar pentru motivul ca aceasta a fost achitată la o anumită dată sau ca a fost promovată prezenta acțiune anterior intrării in vigoare a Legii nr. 9/2012, un astfel de caz echivalând cu instituirea pe cale jurisprudențiala a unei inadmisibile discriminări pozitive a acestor autovehicule înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012, care astfel ar fi exceptate de la plata taxei in mod evident discriminatoriu, neîntemeiat, artificial, abuziv si deci fără absolut nicio justificare.
În cauză, reclamantul intimat nu a formulat Întâmpinare și nici concluzii scrise.
Verificând recursul declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Județene Finanțelor Publice T., invocată, Curtea reține că aceasta nu poate fi susținută, întrucât raportul juridic dedus judecății relevă o legătură directă între reclamantă și pârâta recurentă, care a încasat taxa de poluare în cauză.
Recurenta nu se află în raport juridic cu Administrația Fondului de Mediu București.
Faptul că, suma percepută a fost virată unui terț de către pârâta recurentă dădea posibilitatea acesteia să cheme în garanție Administrația Fondului de Mediu București, cerere care nu a fost formulată în cauză. Mai mult, taxa percepută în prezenta cauză are ca temei vechea taxă de înmatriculare, context în care Administrația Fondului de Mediu București nu poate avea calitatea procesuală pasivă în astfel de procese, suma reprezentată de taxă intrând în conturile Administrației Finanțelor Publice locale.
Dar, și în ipoteza actuală, Administrația Fondului de Mediu București poate avea calitatea de copârâtă în astfel de litigii sau, eventual, de chemată în garanție, nici una dintre ipoteze nefiind de natură să înlăture, însă, calitatea procesuală pasivă a Administrației Județene Finanțelor Publice T., motiv pentru care, Curtea respinge excepția ridicată de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice T..
Cât privește fondul cauzei, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurenta este în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012, a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr. 3272/12.06.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul H. M. A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.12.2013.
Președinte Judecător, Judecător,
F. D. I. J. M. A. B.
Grefier,
D. K.
Red. F.D../07.01.2014
Tehnored.: D.K./19.12.2013
Primă instanță: Tribunalul T.-S. L.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 25/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1595/2013.... → |
|---|








