Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 732/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 732/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 1907/115/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.732
Ședința publică din 27 februarie 2013
PREȘEDINTE: R. P.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: E. N.
GREFIER: F. N.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. împotriva sentinței civile nr.13/11.01.2012, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat D. I. D., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea pune în discuția părților excepția lipsei interesului Direcției Generale a Finanțelor Publice C. S. în promovarea recursului și, considerând cauza lămurită, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Deliberând asupra prezentului recurs, constată:
I. Cererea de chemare în judecată:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul C. - S. sub nr._ din 24.06.2011, reclamantul D. I.- D. a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună restituirea sumei de 1348,90 lei (la care se vor adăuga și dobânda legală aferentă de la data achitări și până la data restituirii efective, încasată fără drept și în contradicție cu legislația europeană, cu cheltuieli de judecată.
II. Hotărârea Tribunalului C. S.:
Prin sentința civilă 13 din 11.01.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul C. – S.:
- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S..
- a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul D. I. D., în contradictoriu cu Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în calitate de reprezentant al pârâtei Administrația Finanțelor Publice Reșița, și în consecință:
- a dispus anularea actului administrativ fiscal atacat.
- a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița să restituie reclamantului suma de 1348,90 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare încasată necuvenit.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița la plata dobânzilor legale aferente, ce urmează a fi calculate conform Codului de procedură fiscală și a Normelor metodologice de aplicare a acestuia.
- a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița la plata sumei de 39,30 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul C. - S. a reținut că, în aplicarea dispozițiilor art. 214 ind.1 - 214 ind.3 din Codul Fiscal, pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița a stabilit că reclamantul are o obligație fiscală în cuantum de 3615,90 lei, pentru a înmatricula autovehiculul marca VW Passat, cumpărat din Germania.
Reclamantul a achitat contravaloarea taxei de primă înmatriculare stabilită de pârâtă, conform chitanței ., nr._/11.03.2008, în condițiile în care înmatricularea în circulație a autovehiculului mai sus descris era condiționată de achitarea acestei taxe, din care la data de 28.07.2008 i-a fost restituită o partea din valoarea taxei în cuantum de 2267 lei prin „decizia de restituire” nr. 131 din data de 28.07.2008.
Tribunalul reține că, la data de 01.07.2008, a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care în preambul expunea motivele adoptării, respectiv necesitatea asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu și necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
De fapt, actul normativ în discuție a urmărit suspendarea procedurii de „infringement”, respectiv procedura privind constatarea încălcării de către România, ca stat membru al Uniunii Europene, a normelor comunitare în vigoare la acea dată, respectiv art. 90 din Tratatul CE.
Tribunalul a constatat că, în cadrul procedurii de „infringement”,, Comisia Europeană a solicitat reașezarea modalității de calcul, în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, invocând necesitatea respectării prevederilor art. 90 din Tratat, potrivit cărora nici un stat membru nu trebuie să supună în mod direct sau indirect produsele din alte state membre unor impozite interne de orice natură ar fi acestea, superioare celor care se aplică în mod direct sau indirect produselor naționale similare.
Se observă că problema nesocotirii normelor comunitare nu s-a pus în cazul autovehiculelor noi, deoarece taxa care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare, ci s-a pus în legătură cu autovehiculele second-hand provenite din achiziții din alte state membre, acestea fiind supuse, în reglementarea Codului de procedură fiscală (art. 214 ind. 1 - 214 ind.3 din Codul Fiscal), unui nivel ridicat de taxare, ce reprezentă o barieră privind libera circulație a mărfurilor.
Or, făcând aplicarea principiilor supremației dreptului comunitar și celui privind efectul direct al dreptului comunitar în ordinea juridică internă, instanța consideră că art. 214 ind.1-214 ind.3 din Codul fiscal sunt contrare dispozițiilor art. 90 (1) din Tratat, urmând a fi îndepărtată aplicarea acestora în cauza de față.
Pe de altă parte, Tribunalul reține - după apariția OUG nr. 50/2008 – că, potrivit opiniei Curții de Justiție a Uniunii Europene – cauza T. c. România, N. c. România - taxa de poluare instituită prin acest act normativ este discriminatorie, având același efect de favorizare a vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare din alte state membre, cu încălcarea, astfel, a prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90).
III. Recursul pârâtei Direcției Generale a Finanțelor Publice C. S.:
În cauză a declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate ca nelegală și netemeinică, pe fondul cauzei respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, iar în subsidiar admiterea în tot a cererii de chemare în garanție a Agenției Fondului pentru Mediu, respectiv cu obligarea la plata către D.G.F.P. C.-S. și a dobânzii legale ce se vor plăti reclamantului.
IV. Întâmpinarea reclamantului:
Reclamantul intimat D. I. D. a depus întâmpinare la dosar prin care solicită respingerea recursului potrivit motivelor prezentate în întâmpinare a depusă la dosar.
La termenul de judecată din 27.02.2013, Curtea a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice.
V. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Reșița la restituirea diferenței nerestituite – în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 – din taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (taxă de primă înmatriculare) pe care a achitat-o în data de 11.03.2008, în condițiile art. 214 ind. 1 din Codul fiscal.
În esență, reclamantul a solicitat instanțelor de contencios administrativ obligarea pârâtei la restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare plătite pentru înmatricularea în România, în anul 2008, a unui autovehicul second hand achiziționat dintr-un stat al Uniunii Europene, invocând încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană prin impunerea taxei de primă înmatriculare.
Instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamant, respectiv a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița la restituirea către reclamant a sumei solicitate, și admițând excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice C. S..
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice C. S., invocând netemeinicia soluției de obligare a Administrației Finanțelor Publice Reșița la restituirea taxei de primă înmatriculare.
La termenul de judecată din 27.02.2013, Curtea a pus în discuția părților excepția lipsei de interes în promovarea recursului.
Analizând excepția lipsei interesului Direcției Generale a Finanțelor Publice C. S. în promovarea recursului, invocată din oficiu, Curtea de Apel constată următoarele:
Prin sentința civilă recurată, Tribunalul C. S. a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul A. N.-I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița, și a obligat pârâta să restituie reclamantului taxa de primă înmatriculare în cuantum de 6954 lei.
Curtea observă că reclamantul a precizat că înțelege să cheme în judecată numai Administrația Finanțelor Publice Reșița, iar instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice C. S..
De asemenea, instanța de fond nu a obligat Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. la vreo prestație, la anularea unui act sau la plata unei sume de bani. Dimpotrivă, instanța de fond a reținut că Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În aceste condiții, Curtea constată că recursul formulat de Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. este lipsit de interes, de vreme ce instanța de fond nu a anulat vreun act emis de această pârâtă și nu a obligat-o la plata taxei de poluare.
Curtea amintește că existența interesului este o condiție necesară promovării unei cereri în justiție, astfel cum impune implicit art.109 alin. 1 Cod de Procedură Civilă – conform căruia „oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente” – și art. 111 Cod de Procedură Civilă, potrivit căruia „partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept.”
În judecarea prezentului recurs, Curtea reține că solicitarea Direcției Generale a Finanțelor Publice C. S. de respingere a acțiunii ca nefondată este lipsită de interes, de vreme ce instanța de fond a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva acestei pârâte, iar această autoritate nu a fost obligată prin sentința civilă recurată la anularea vreunui act sau la plata vreunei sume de bani ori la executarea unei alte obligații.
În privința pretinsei calități a Direcției Generale a Finanțelor Publice C. S. de reprezentantă a Administrației Finanțelor Publice Reșița, calitate pe care instanța de fond a reținut-o, Curtea subliniază, în primul rând, că recursul a fost formulat exclusiv în numele Direcției Generale a Finanțelor Publice C. S., iar nu în numele Administrației Finanțelor Publice Reșița.
În al doilea rând, chiar dacă s-ar admite că recursul a fost formulat în numele Administrației Finanțelor Publice Reșița, Curtea – analizând dispozițiile invocate de Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. în acest sens, respectiv art. 3 lit. l) din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice – reține că art. 3 lit. l) din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice, aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.1348/2009 prevede că Direcția G. a Finanțelor Publice „reprezintă interesele statului in fata instanțelor de judecată în litigiile legate de activitatea pe care o desfășoară, participă potrivit actelor normative in vigoare sau a mandatului primit din partea MFP și/sau a ANAF ca reprezentant al acestuia”.
Din acest punct de vedere, Curtea reține că Administrația Finanțelor Publice nu se confundă cu Statul Român și că Administrația Finanțelor Publice Reșița este o autoritate administrativă distinctă de Direcția G. a Finanțelor Publice C. S., având capacitate administrativă, respectiv capacitatea de a emite acte administrative – inclusiv decizii de impunere – și stând în judecată în nume propriu în calitate de pârât
În această privință, Curtea consideră ca lipsită de relevanță împrejurarea că Administrația Finanțelor Publice Reșița este subordonată, din punct de vedere ierarhic, Direcției Generale a Finanțelor Publice C. S.. Curtea subliniază însă că subordonarea ierarhică a instituțiilor publice nu are drept consecință imposibilitatea pentru instituțiile subordonate de a sta în justiție dacă au organe proprii de conducere, în condițiile prevăzute de 41 Cod de Procedură Civilă.
De aceea, eventuala lipsă a personalității juridice nu echivalează că lipsa capacității procesuale, respectiv a posibilității de a fi parte în dosar – adică de a sta în judecată în nume propriu – iar în litigiile de contencios administrativ, Curtea subliniază că posibilitatea de a fi parte depinde de calitatea instituției respective de autoritate administrativă, respectiv de aptitudinea acesteia de a emite acte administrative.
Curtea observă, în acest sens, că Administrația Finanțelor Publice Reșița are organe proprii de conducere și că are competența de a emite acte administrativ fiscale, astfel încât posibilitatea acestei autorități administrative de fi parte în prezenta cauză este indiscutabilă.
În aceste condiții, apare ca nerelevantă subordonarea ierarhică a acesteia față de Direcția G. a Finanțelor Publice C. S.. Din punct de vedere juridic, Administrația Finanțelor Publice Reșița este o instituție publică diferită de Direcția G. a Finanțelor Publice C. S., astfel încât nici o dispoziție legală nu autorizează Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. să formuleze cererile de recurs în numele Administrației Finanțelor Publice Reșița în lipsa unui mandat din partea acesteia. Eventuala asistență juridică acordată Administrației Finanțelor Publice Reșița de către recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. în redactarea unor acte de procedură nu presupune subrogarea Direcției Generale a Finanțelor Publice C. S. în drepturile instituției pe care o asistă și nici nu implică dobândirea calității de reprezentantă a acesteia.
Date fiind aceste considerente, luând în considerare că Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. nu a depus la dosar dovada împuternicirii sale de către Administrația Finanțelor Publice Reșița de a formula prezentul recurs în numele său, față de dispozițiile art. 161 alin. 2 Cod de Procedură Civilă, Curtea nu poate reține valabilitatea unui recurs formulat de Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. în numele Administrației Finanțelor Publice Reșița.
În consecință, în raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că este lipsit de interes recursul formulat de Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. împotriva sentinței civile nr. 13/11.01.2012, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._, urmând a fi respins cu această motivare, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. împotriva sentinței civile nr.13/11.01.2012, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. P. Ș. E. P. E. N.
GREFIER
F. N.
Red. RP/08.04.2013
Tehnodact. NF/08.04.2013
Prima instanță: Tribunalul C. S.
Președinte - G. Ș.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7654/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5007/2013.... → |
|---|
