Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1082/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1082/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 4700/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr.1082
Ședința publică din 13 martie 2013
PREȘEDINTE: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII A., PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A., împotriva sentinței civile nr.3742/20.09.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta . și chemata în garanție ADMINSITRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta intimată . A. T. avocat O. P., în substituirea avocatului C. E. I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială, delegație de substituire, concluzii scrise și chitanță reprezentând onorariul avocațial în sumă de 400 lei. Învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat O. P., pentru reclamanta intimată . A., solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată. Arată că nu se opune cererii pârâtei recurente de obligare a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la 12.07.2012 la Tribunalul A. sub nr._, reclamanta . a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., și a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare de 1452 lei și la plata dobânzii fiscale.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în baza OUG nr.50/2008 a fost obligată la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 1452 lei. Taxa a fost achitată în contul pârâtei Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii A., ca o condiție prealabilă pentru înmatricularea în România a unui autoturism marca Mercedes Benz, conform ordinului de plată mai sus precizat.
După apariția Deciziei nr.24 din 14.11.2011, pronunțată în dosarul nr.9/2011 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a adresat pârâtei cererea nr._/27.01.2012, prin care a solicitat ca în temeiul art.117 din Codul de procedură fiscală să-i fie restituită această taxă. Prin răspunsul cu nr.787/ad/21.02.2012 pârâta i-a comunicat că refuză să restituie suma mai sus solicitată.
Taxa este prelevată fără existența unui titlu de creanță.
Conform dispozițiilor art.85 C.pr.fiscală, impozitele și taxele se stabilesc de către organul fiscal competent prin decizii de impunere.
În speță, anterior prelevării taxei de poluare, nu s-a emis decizie de impunere.
Decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal și nu produce efecte juridice.
Taxa este prelevată cu încălcarea dreptului comunitar.
Art.90 din Tratatul Comunității Europene (art.110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene) prevede:
„(1) Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. (2) De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Reglementarea fiscală română (OUG nr.50/2008) este incompatibilă cu art.90 din Tratatul Convenției Europene întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Pentru acest motiv, dispozițiile OUG nr.50/2008, incompatibile cu art.90 din Tratatul Convenției Europene, trebuie eliminate de la aplicare.
În ceea ce privește prejudiciul cauzat contribuabilului prin prelevarea unei taxe cu încălcarea dreptului comunitar, este evident faptul că există un asemenea prejudiciu în perioada cuprinsă între data prelevării taxei de poluare (30.12.2010) și data restituirii efective a taxei de poluare. Având în vedere dispozițiile art.124 al.2 raportat la cele ale art.70 al.2 C.pr.fiscală, fiscul datorează despăgubiri la nivelul majorării de întârziere/dobânzii prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate de la data de 03.01.2012 și până la data restituirii efective a taxei prelevate. Această concluzie are la bază faptul că, în termenul legal de 45 de zile prevăzut de art.70 al.2 C.pr.fiscală, organul fiscal nu a răspuns practic cererii de restituire fondate pe dispozițiile art.117 C.pr.fiscală., a arătat reclamanta.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a solicitat ca în cazul în care va fi admisă acțiunea reclamantei ., să fie obligată chemata în garanție să plătească sumele solicitate de reclamantă.
În motivarea cererii, a arătat că taxa de poluare se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
În drept, a invocat art.60-63 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr.3742/20.09.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta . împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii A., reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A..
A obligat pârâta să restituie reclamantei taxa de poluare pentru autovehicule de 1452 lei, actualizată cu dobânda fiscală conform art.124 al.2 și art.120 al.7 C.pr.fiscală.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să suporte toate cheltuielile stabilite prin hotărâre în sarcina pârâtei.
A obligat pârâta la cheltuieli de judecată față de reclamantă, în cuantum de 39,30 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta . a plătit taxa pe poluare în sumă de 1452 lei cu OP nr.1165/30.08.2011 la Reiffeisen Bank, în contul bugetului F. de mediu, taxă stabilită în baza deciziei de calcul a taxei pe poluare nr.7375/26.08.2011, pentru a putea înmatricula autovehiculul second hand marca Mercedes Benz.
În speța de față taxa pe poluare stabilită în sarcina reclamantei de către pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii A. este nelegală pentru considerentele prezentate de Curtea Europeană de Justiție în cauza C-402/2009 (T. împotriva României) din 07.04.2011, raportat la articolul 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
În cauza T. împotriva României, datele statistice prezentate au confirmat scăderea considerabilă a înmatriculărilor vehiculelor de ocazie importate în România de la data intrării în vigoare a OUG nr.50/2008.
Curtea a concluzionat că articolul 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul respectiv a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În speță, prima instanță a constatat că taxa pe poluare achitată are caracter discriminatoriu, motiv pentru care a dispus anularea actelor administrativ fiscale emise pe seama reclamantului și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii A. la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 1.452 lei, actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective, în baza art.124 al.2 și art.120 al.7 Cod procedură fiscală.
În baza art.60 și următoarele Cod procedură civilă, a admis în principiu și în fond cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, pe care o obligat-o la suportarea despăgubirii reprezentând taxa pe poluare și a celorlalte cheltuieli, în locul pârâtei.
Împotriva sentinței civile nr.3742/20.09.2012 a Tribunalului A. a declarat recurs în termenul legal pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii A., reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A..
În motivarea recursului, a arătat că România, prin aprobarea OUG nr.50/2008 privind taxa de poluare, a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie ce direcționează strategia de protecție a calității mediului și statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea și controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse.
Pentru respectarea principiilor comunitare de impozitare și pentru stoparea încălcării Protocolului de Aderare la Uniunea Europeană de către România, au fost abrogate dispozițiile Codului fiscal care reglementau taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și a fost adoptată OUG nr.50/2008 care are la bază principiile enunțate anterior.
De altfel, criticile Comisiei Europene aduse României referitoare la încălcarea Protocolului de aderare la Uniunea Europeană prin perceperea taxei speciale pentru autoturisme nu au vizat decât cuantumul ridicat al acesteia.
Așa cum este reglementată de OUG nr.50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau de alt organism comunitar.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât că taxa de înmatriculare plătită pentru un vehicul nou face parte din valoarea de piață a acestuia, statele membre având obligația de a ține seama de deprecierea reală a vehiculului atunci când calculează respectiva taxă (cauzele CEJ Nunes Tadeu, C-345/93, Comisia/Danemarca, C-47/88 și Comisia/Republica Elenă, C-375/95).
Pentru aplicarea art.90 CE și în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe teritoriul național, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză.
Instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică Statul Român sunt superioare taxelor din statul din care reclamantul-intimat și-a achiziționat autoturismul, respectiv să se efectueze în concret o comparație cu impozitele din statele Comunității Europene, aspect ce nu a fost evidențiat.
discriminarea pretinsă a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, reținută prin sentință, este inexistentă din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru al Uniunii Europene este supus acestei taxe de poluare.
Pârâta a susținut că obligarea sa la cheltuieli de judecată este de asemenea neîntemeiată, deoarece partea care a căzut în pretenții este chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.
În drept, pârâta a invocat art.3041 C.pr.civ. și art. 304 pct.9 C.pr.civ.
Reclamantul a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului pârâtei.
Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu, conform art.3041 și art.306 al.2 C.pr.civ., față de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Prima instanță în mod corect a admis cererea reclamantei . de restituire a taxei de poluare, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr.50/2008 contravine art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Conform art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 – o constituie Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.).
În această hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a analizat compatibilitatea cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a caracteristicilor reglementării taxei de poluare aplicabilă în România în perioada 15.12._08 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială).
A statuat următoarele:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N.), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.208/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.218/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr.7/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr.117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin Legea nr.157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.465 din 1.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, care prevăd:
„(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
Aplicarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene și nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
În principiu, libera circulație a mărfurilor cere statelor membre să abroge toate măsurile ce constituie o barieră în calea comerțului în interiorul Comunității.
În acest context se poate reține o eventuală aplicabilitate a art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.
Curtea constată, în acest context, că reclamanta, prin înscrisul de la fila 24 a dosarului de fond, a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în litigiu într-un alt stat membru al Uniunii Europene (Germania) anterior înmatriculării în România, motiv pentru care soluționarea acestui litigiu este posibilă prin raportare la art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în paragrafele nr.28 și 29 din hotărârea T., a avut în vedere OUG nr.50/2008 în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr.208/2008.
Modificările ulterioare ale OUG nr.50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr.50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Taxa de poluare instituită conform OUG nr.50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008
Date fiind aceste constatări, Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare (care a fost majorat), iar nu formula de calcul sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
Nu numai că taxa de poluare stabilită și impusă reclamantului în anul 2009 a fost calculată potrivit aceleiași formule de calcul cu aceea instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 în varianta inițială – declarată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.– dar și cuantumul acestei taxe este majorat în raport cu această reglementare.
În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second-hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Nu este întemeiat nici motivul de recurs al pârâtei vizând obligarea sa la cheltuieli de judecată.
În mod corect prima instanță a obligat pârâta la cheltuieli de judecată față de reclamantă, fără a le pune și în sarcina chematei în garanție.
Pârâta este cea care a căzut în pretenții față de reclamantă, prin obligarea de a-i restitui taxa de poluare, care s-a dovedit a fi contrară legislației comunitare. Pârâta este, prin urmare, cea care se impune a fi obligată la cheltuieli de judecată în baza art.274 al.1 C.pr.civ.
Chemata în garanție nu poate fi obligată decât la restituirea către pârâtă a sumei reprezentând taxa de poluare, pe care a primit-o în gestiune în baza art.1 din OUG nr.50/2008, la care se adaugă dobânda fiscală.
Față de aceste considerente, în baza art.312 al.1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii A., prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr.3742/20.09.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
În baza art.274 al.1 C.pr.civ., va obliga recurenta la plata către intimata . A. a sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii A., prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr.3742/20.09.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Obligă recurenta la plata către intimata . A. a sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi,13 martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
F. Ș. G. O. RUJIȚA R.
Grefier,
M. M.
Red.RR/15.03.2013
Tehnored.MM/2 ex./24.04.2013
Instanță fond: Tribunalul A. – jud.L. J.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8572/2013.... → |
|---|
