Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3226/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3226/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 3879/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3226
Ședința publică din 13 mai 2012
PREȘEDINTE: Prof. Univ. Dr. B. L.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: L. Ș.
GREFIER: F. N.
S-au luat în examinare recursurile pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice A. și Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 5526/27.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat Ștertl C. I. și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ și fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat S. P. I. în substituire avocat G. D. O. pentru reclamantul intimat, lipsă celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, Curtea dispune judecarea recursului.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că s-a depus prin registratură de către reclamanta-intimată, împuternicire avocațială, chitanța reprezentând plata onorariului avocațial in suma de 500 lei și Concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului declarat de pârâtă, menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5526 din 27.11.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul A. a admis acțiunea acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul ȘTERTL C. I., împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice A., și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A..
A anulat decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante nr._/ad/23.02.2012 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. și decizia nr. 227/03.05.2012 a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A..
A obligat pe pârâta Administrația Finanțelor Publice A. să restituie reclamantului taxa pentru emisiile poluante achitată în sumă de 1572 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală în materie fiscală, până la data restituirii efective a acesteia.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice A., împotriva Administrației F. pentru Mediu, și obligă pe aceasta din urmă să-i plătească celei dintâi sumele de bani cu care aceasta a căzut în pretenții conform prezentei hotărâri judecătorești.
A obligat pe pârâte să plătească reclamantului 439,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată..
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. și Administrația Finanțelor Publice A. au declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii, prin aceea că perceperea taxei din litigiu este legală, căci Legea nr.9/2012 privind taxa pe emisiile poluante, provenite de la autovehicule este, compatibilă cu dreptul U.E. înlăturând efectele discriminatorii produse de OUG 50/2008, contestată prin Hot. CJUE din 7 aprilie 2011, în Cauza C - 402 / 2009 sau T..
Totodată, hotărârea este criticată și pentru nevalorificarea dispozițiilor art. 274 alin.3 Cod pr.civilă, cu consecința diminuării cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurentele sunt în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012,a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Cât privește cheltuielile de judecată, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, luând în considerare criterii precum: valoarea obiectului litigiului, munca prestată de avocat efectiv în cauză cu exponent în durata procedurii și problemele de drept ridicate de pârâtă, pe calea întâmpinării și a excepțiilor procedurale invocate, poziția pârâtei, în raport cu acțiunea reclamantului pe parcursul litigiului – criterii menite a configura culpa procesuală, care stă la baza aplicării dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod Procedură Civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursurile declarate de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. și Administrației Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 5526/27.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă pârâtele să plătească intimatului reclamant suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Prof. Univ. Dr. B. L. E. N. L. Ș.
GREFIER,
F. N.
Red.B.L/ 30.05.2013
Tehnored.NF/ 30.05.2013 EX.2
Primă instanță:Tribunalul A.
- judecător C. Șianțiu.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9223/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2126/2013.... → |
|---|








