Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3203/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3203/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 609/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Operator date 2928 | Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR. 3203/R
Ședința publică de la data de 13 mai 2013
Președinte: dr. A. B.
Judecător: dr. P. M.
Judecător: R. S.
Grefier: M. O.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA împotriva Sentinței civile nr. 3637/21 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. F., intimata-pârâtă A. F. PENTRU MEDIU având ca obiect - contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsind părțile.
Procedură de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin serviciul registratură, la data de 16.04.2013 s-a depus de către intimatul-reclamant V. F. întâmpinare, după care,
Constatând că recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.proc.civ. Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Constatând că, prin Sentința civilă nr. 3637/21 noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis cererea reclamantului V. F. și a obligat pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA la restituirea sumei de 2.395,00 lei, încasată cu titlu de taxă pe poluare, precum și la plata dobânzii calculate conform art. 124 C.proc.fiscală, reținându-se că taxa a fost instituită prin norme declarate incompatibile cu dreptul comunitar prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza T. (C-402/09) și, în consecință, se impune restituirea taxei; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA, reținându-se că taxa a fost achitată în temeiul unei decizii emise de către această pârâtă, fiind irelevant faptul că suma achitată este gestionată de Administrația F. pentru Mediu; s-a dispus anularea deciziei de calcul a taxei; a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu cea de-a doua pârâtă atrasă în judecată, A. F. PENTRU MEDIU;
Având în vedere că împotriva sentinței a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, recurenta susținând că în mod greșit s-a reținut neconformitatea reglementării interne cu dispozițiile art. 110 din Tratatul de Instituire a Uniunii Europene, prin . Legii nr. 9/2012 taxa a fost redusă în medie cu 25%, iar art. 12 din noul act normativ prevede posibilitatea restituirii diferenței dintre taxa calculată conform noilor prevederi și taxa plătită, această operațiune reprezentând o veritabilă operațiune de stingere a două obligații bugetare prin compensare; principiile universalității și unicității taxei impun instanței să constate obligația de plată, întrucât nu se poate stabili, pe cale jurisprudențială, un nou caz de exceptare de la plata taxei, această exceptare constituindu-se într-o discriminare pozitivă, a vehiculelor înmatriculate între 1.01.2007 și data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012; hotărârea pronunțată de CJUE în cauza T. este, în raport de noua reglementare, caducă; în mod greșit nu s-a constatat inadmisibilitatea acțiunii, față de nerespectarea de către reclamantul V. F. a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contestarea actelor fiscale, reclamantul neformulând nicio cerere de restituire a taxei; în mod greșit s-a reținut calitatea procesuală pasivă a organului fiscal, în realitate calitatea procesuală incumbând Administrației F. pentru Mediu, în al cărei buget se face venit taxa prelevată; în mod greșit prima instanță nu a făcut aplicarea art. 274 alin. 3 C.proc.civ., onorariul avocațial avansat de reclamant fiind excesiv în raport de valoarea taxei a cărei restituire se solicită;
Constatând că, pronunțându-se în cauza Administrazionedellefinanzedello Stato/Simmenthal, nr. C 106/77, Curtea de Justiție a Comunității Europene (în prezent, Curtea de Justiție a Uniunii Europene – CJUE) a reținut că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.";
Observând că, contestând prelevarea taxei în cuantum de 2.395,00 lei, reclamantul V. F. a invocat incompatibilitatea normei interne – O.U.G. nr. 50/2008 cu dispozițiile cuprinse la art. 110 (fost art. 90) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene (TCE);
Reținând că, dispozițiile art. 11 alin. 1 și art. 148 alin. 2 și alin. 4 din Constituția României instituie suprematia tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne; că, răspunzând întrebării preliminare adresate de Curtea de Apel Timișoara, prin Hotărârea CJUE dată în cauza nr. C‑573/10 (S. A. M.) s-a stabilit că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”;
Observând că, prin reglementarea internă contestată, în forma în vigoare la data calculării taxei de către autoritatea fiscală competentă, leguitorul român a reglementat o obligație fiscală impusă numai asupra autovehiculelor second-hand provenite din afara spațiului național (dar achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene) și care trebuie a fi înmatriculate în România pentru prima dată; că, această obligație nu subzistă și asupra autovehiculelor second-hand interne aflate la prima înmatriculare; că, în consecință, există elementul discriminatoriu între autovehiculele second-hand de pe piața internă și cele din spațiul comunitar, discriminare care vizează, la nivel intern, impunerea unei obligatii fiscale oneroase unui cetățean român care achiziționează un autovehicul second-hand dintr-un stat membru al Uniunii Europene pe care intenționează să-l înmatriculeze pentru prima dată în România și impunerea unei obligații fiscale infime tot unui cetățean român care achiziționează un autovehicul second-hand de pe piața internă pe care intenționează să-l înmatriculeze pentru prima dată în România, la nivel european rezultând o diminuare a vânzărilor de autovehicule second-hand către cetățenii români, aceștia fiind constrânsi să se îndrepte spre piața internă datorită valorii exacerbate a taxei ce urmează a fi plătită la înmatriculare, efectul indirect constând în generarea unui prejudiciu vânzătorilor de autovehicule din spațiul comunitar datorită favorizării pieții interne; că, în aceste condiții, stabilirea obligației fiscale de legiuitorul român împietează în mod consistent asupra importurilor, favorizându-se piața internă, piață care, în conditii normale, se bucură de egalitate de șanse în raport cu piețele de desfacere ale Uniunii Europene;
Reținând totodată că, prelevând o taxă contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110, statul român este obligat la restituirea taxei, întrucât, astfel cum a statuat CJUE (Hotărârea Curții din data de 6 iulie 1995, dată în cauza C-62/93 - BP Soupergaz Anonimos Etairia Geniki Emporiki-Viomichaniki kai Antiprossopeion împotriva Statului elen), contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european, rațiunea fiind aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european; că, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt într-adevăr regulile naționale, însă norma internă trebuie să respecte principiul echivalenței – ceea ce înseamnă că pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național, și principiul efectivității – regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificil sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european; că, autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european;
Observând prin urmare că, în condițiile prelevării unei taxe incompatibile cu dreptul european, nu subzistă în sarcina contribuabilului obligația prevăzută de legea internă - de a finaliza, prealabil sesizării instanței, procedura administrativă de contestare a deciziei de calcul a taxei (și cu atât mai puțin procedura prevăzută de art. 12 din Legea nr. 9/2012, ce reglementează doar o eventuală restituire parțială a taxei, și nu restituirea integrală a taxei prelevate în temeiul unei legi incompatibilite cu dreptul comunitar), fiind de notorietate refuzul autorităților de a restitui taxa invocând compatibilitatea normei interne – astfel cum de altfel s-a susținut și prin cererea de recurs, demersul administrativ fiind astfel, previzibil, ineficient;
Reținând totodată că, impunând prelevarea taxei, legiuitorul român a înțeles să implice două organe de specialitate ale administrației publice, respectiv autoritatea fiscală competentă, în sensul art. 5 din O.U.G. nr. 50/2008 - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA, având atribuții în stabilirea și încasarea taxei, și Administrația F. pentru Mediu – ca beneficiar al taxei colectate; că, contestând calitatea procesuală pasivă în litigiul vizând restituirea taxei, recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA a făcut o confuzie între beneficiarul sumelor colectate și autoritatea ce a calculat și impus plata taxei, doar aceasta din urmă fiind parte a raportului de drept fiscal dedus judecății prin cererea introductivă de instanță, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță; împrejurarea că taxa a fost plătită de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu atrage calitatea procesuală pasivă a acestei din urmă instituții doar cât privește raporturile sale cu autoritatea fiscală competentă, nicidecum în litigiul vizând restituirea taxei declanșat de contribuabil. Se observă că decizia de calcul a taxei este susceptibilă a fi contestată în procedura contenciosului administrativ, decizia opunându-se autorității fiscale – astfel cum de altfel a susținut însăși recurenta argumentând recursul declarat, și nu Administrației F. pentru Mediu; impunând o obligație fiscală, O.U.G. nr. 50/2008 nu reglementează un raport juridic distinct între contribuabil și beneficiarul fondurilor obținute prin colectarea taxei ce ar permite contribuabilului acțiunea directă împotriva beneficiarului; prin urmare, chiar dacă s-ar accepta că Administrația F. pentru Mediu are acțiunea directă împotriva contribuabilului prin efectul legii, acțiunea îndreptată împotriva Administrației F. pentru Mediu nu este inclusă în patrimoniul contribuabilului;
Reținând, cât privește critica vizând necenzurarea, de către prima instanță, a onorariului avocațial avansat de contribuabilul-reclamant, faptul că perceperea unui onorariu reprezentând 30% din valoarea taxei nu reprezintă o cheltuială nepotrivit de mare în sensul art. 274 alin. 3 C.proc.civ., neexistând nicio justificare pentru reducerea acestui onorariu la 10%, astfel cum a pretins recurenta; împrejurarea că demersul judiciar avea o finalitate previzibilă nu înlătură complexitatea litigiului, cu atât mai mult cu cât munca avocatului a presupus și combaterea apărărilor pârâtei, atâta timp cât, astfel cum s-a procedat și în recurs și în pofida unei jurisprudențe constante, pârâta autoritate fiscală a înțeles să ridice excepții și a argumentat pe fond în sensul conformității actului normativ intern, criticând pertinența concluziilor CJUE reținute în cauza C-402/09 I. T.;
Constatând în consecință că Sentința civilă nr. 3637/21 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ este temeinică și legală sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C.proc.civ. rap. art. 304 pct. 9, 304 ind. 1 C.proc.civ. urmând a fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA, fiind menținută în tot hotărârea atacată,
Văzând și dispozițiile art. 274 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA împotriva Sentinței Civile nr. 3637/21 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. F., intimata-pârâtă A. F. PENTRU MEDIU.
Obligă recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA la plata cheltuielilor de judecată avansate în recurs de intimatul-reclamant V. F., în cuantum de 500,00 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 mai 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
dr. A. B. | dr. P. M. | R. S. |
Grefier, | ||
M. O. |
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3204/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4805/2013.... → |
|---|
