Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5535/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5535/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 10199/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.5535
Ședința publică din 13 iunie 2013
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Ș. L.
JUDECĂTOR: D. I. Ț.
JUDECĂTOR: M. B.
GREFIER: O. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr.432/13.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat S. T. G., având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat L. I. C. în reprezentarea reclamantului intimat S. T. G., lipsă fiind pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.432/13.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Timișoara. S-a amis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. T. G. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA având ca obiect pretenții; a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 7431 lei și dobânda legală aferentă acestei sume conform art. 124 și 117 C.pr.fiscală. S-a respins în rest acțiunea. A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cursul anului 2012, reclamantul a achiziționat autovehiculul marca Mercedes Benz Vito nr. de identificare WDF_62, înmatriculat la data de 19.07.2004, în Germania. Pentru a-l înmatricula în România, prin decizia de calcul depusă la dosar, s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 7431 lei reprezentând taxa de poluare, achitată la data de 25.04.2012. La data de 26.09.2012 a solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, însă pârâta nu a comunicat vreun răspuns în acest sens.
Înainte de a proceda la soluționarea pe fond a cererii reclamantului, tribunalul a analizat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AFP Timișoara. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății. Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanța constată că pârâta AFP Timișoara este instituția care a stabilit prin decizia de calcul obligația de plată a sumei de 7431 lei cu titlu de taxă de poluare, că plata s-a efectuat la Trezoreria mun. Timișoara. Față de aceste considerente, instanța va respinge excepția invocată.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
În sensul celor de mai sus, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor nationale similare”.
Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În ce privește raportul dintre legislația internă și legislația comunitară, precum și modul de soluționare a eventualelor conflicte ce apar între aceste categorii de norme, Tribunalul constată că, potrivit art. 148 din Constituția României - urmare a aderării la Uniunea Europeană - prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2). Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
În altă ordine de idei, Tribunalul a reținut că în jurispudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a statuat, în mod constant, că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă - care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza C./Enel [1964]); totodată, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei proceduri constituționale (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza Simmenthal [1976]).
În speță, examinând conformitatea dispozițiilor Legii nr.9/2012, cu prevederile art. 110 paragraful 1 din TFUE, Tribunalul constată că, răspunzând întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C 402/09 ( T. vs Statul român) că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piata natională”.
Ori, potrivit prevederilor Legii nr.9/2012, criteriul în funcție de care se datorează taxa pe poluare, este acela al primei înmatriculări a autoturismului în România.
Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).
Însă, o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 TFUE.
Împotriva sentinței civile a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive.
În motivare a arătat că este vădit neîntemeiata hotărârea instanței de fond cu privire la respingerea excepției și referitor la capătul de cerere privind restituirea taxei pe poluare, pe cale de excepție, solicitam constatarea lipsei calității procesuale pasive in cauza a A.F.P. Timișoara, calitatea procesuala pasiva revenind organului care a încasat taxa pe poluare si care o deține in prezent, respectiv Administrației Fondului pentru Mediu.
În susținerea excepției invocate precizează ca taxa pe poluare respectiva s-a făcut venit la bugetul Fondului pentru mediu gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, fiind virata încă de la sfârșitul lunii in care a fost efectuata plata in contul deschis la Trezoreria Sectorului 6 București pe numele Administrației Fondului pentru Mediu.
Recurenta a susținut că A.F.P. Timișoara nu poate fi obligată la restituirea taxei de poluare achitata de reclamantă, întrucât acest organ fiscal nu mai deține in prezent aceasta suma in conturile Trezoreriei Timișoara, arătând că titularul obligației de restituire a sumei reprezentând taxa de poluare, îi revine în exclusivitate Administrația Fondului pentru Mediu.
Pe fondul pretențiilor, a solicitat respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiată, având în vedere faptul că la data de 13.01.2012 a intrat in vigoare Legea nr. 9 din 6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata în M.Of. nr. 17 din 10 ianuarie 2012, prin care s-a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
A susținut că prin acest act normativ nou au fost aduse modificări majore si esențiale cu privire la cadrul legal al instituirii taxei pe emisiile poluante ale autovehiculelor in ceea ce privește sfera de aplicare a acesteia, anumite elemente în modul de taxare și introducerii reglementărilor care dau posibilitatea recuperării diferențelor de taxă apărute prin aplicarea noilor prevederi, dar mai ales in ceea ce privește înlăturarea caracterului indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului.
Învederând că prevederile dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 9/2012 oferă o soluție legala obligatorie cauzei deduse judecații, drept pentru care solicită instanței să le rețină ca pertinente și concludente în judecarea cauzei, recurenta a subliniat că acest text de lege rezolvă concomitent si chestiunea rambursării taxelor colectate cu inculcarea dreptului comunitar, asigurându-se restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa în forma veche (taxa pe poluare), neconformă dreptului comunitar, și taxa în forma noua (taxa pe emisii poluante), conforma dreptului comunitar. Restituirea integrala a taxelor achitate cu inculcarea dreptului comunitar se putea dispune doar in cazurile in care normele legale prin care au fost stabilite taxele neconforme ar fi fost încă în vigoare în prezent sau acestea ar fi fost total abrogate fără a fi urmate de alte norme legale care sa instituie o noua forma a taxei respective, cazuri care in speța nu exista întrucât abrogarea O.U.G. nr. 50/2008 a fost imediat urmata de . Legii nr. 9/2012 care instituie o noua forma a taxei pe poluare, conforma dreptului comunitar.
Recurenta a mai susțin că din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 9/2012 rezulta ca, in cazul in care taxa pe emisii poluante calculata potrivit Legii nr. 9/2012 pentru același autovehicul este mai mare decât taxa pe poluare achitata in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contribuabilii nu au dreptul la restituirea nici unei sume din taxa pe poluare achitata, întreaga suma rămânând la Fondul de Mediu cu titlu de taxa pe emisii poluante.
Având in vedere aceste principii ale universalității și unicității taxei, și întrucât reclamantul nu dovedește faptul ca autovehiculul în cauza ar fi exceptat în mod legal de plata taxei, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 9/2012, susține că instanța de judecata nu poate stabili pe cale jurisprudențiala un nou caz de exceptare de la plata taxei, legal datorate, doar pentru motivul ca aceasta a fost achitata la o anumita data sau ca a fost promovata prezenta acțiune anterior intrării in vigoare a Legii nr. 9/2012, un astfel de caz echivalând cu instituirea pe cale jurisprudențiala a unei inadmisibile discriminări pozitive a acestor autovehicule înmatriculate pentru prima dată în România de la 1 ianuarie 2007 și până la . Legii nr. 9/2012, care astfel ar fi exceptate de la plata taxei in mod evident discriminatoriu, neîntemeiat, artificial, abuziv și deci fără absolut nicio justificare.
Cat privește Hotărârea pronunțata de C.J.U.E. pe 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 loan T., recurenta a apreciat că aceasta a devenit în mod evident CADUCA, și respectiv INAPLICABILA, în raport cu noua reglementare legala în vigoare în prezent, cu aplicabilitate imediată.
Recurenta a mai solicitat și restrângerea cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță, reprezentând onorariul de avocat, de la suma de 1.500 de lei la numai 300 de lei, considerând că suma acordată de către tribunal este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii și de munca îndeplinită de avocat.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Analizând recursul declarat de pârâtă, conform motivelor invocate în scris și văzând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea reține că este nefondat pentru următoarele considerente:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în apărare, prin recursul declarat este nefondată. Atât dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 cât și prevederile Legii nr.9/2012, reglementează, în privința taxei datorată la înmatricularea pentru prima dată în România a unui autoturism, un raport juridic de drept fiscal, între contribuabilul care dorește înmatricularea autoturismului și Statul Român, prin direcțiile specializate la nivel teritorial ale Ministerului Finanțelor Publice. Împrejurarea că prin aceeași lege, se reglementează destinația acestor sume achitate cu titlu de taxă la înmatriculare, este irelevantă în ceea ce privește subiectele raportului de drept fiscal dedus judecății și care rămân neschimbate. Prin urmare, câtă vreme calitatea procesuală reprezintă identitatea dintre părțile ce figurează în proces în calitatea lor de reclamant și pârât și subiectele raportului juridic dedus judecății, Curtea apreciază că instanța de fond a respins în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, câtă vreme ea a deținut calitatea de reprezentant al statului și a perceput taxa stabilită de lege în cadrul raportului juridic de drept fiscal, având calitate procesuală și în cadrul unui litigiu subsecvent, privind același raport de drept fiscal, în condițiile în care nu există nicio dispoziție legală derogatorie prin care să fie instituită o altă instituție sau autoritate publică care să reprezinte statul în astfel de litigii.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.
În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat.
Pe de altă parte, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin O.U.G. nr. 50/2008, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
Cât privește critica legată de cuantumul onorariului de avocat acordat de către prima instanță cu titlu de cheltuieli de judecată reclamantului-intimat, Curtea constată că, potrivit art.274 Cod proc.civ., judecătorii au dreptul să mărească ori să micșoreze onorariile avocaților atunci când constată că sunt nepotrivit de mici ori de mari, în raport de valoarea pricinii și de munca depusă de avocat. Cuantumul onorariului pretins de reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată și acordat de prima instanță reprezintă un procent de 20% din valoarea pricinii, cauza a parcurs în fața primei instanțe două termene de judecată și a presupus din partea avocatului redactarea cererii, depunerea tuturor înscrisurilor doveditoare și susținerea pretențiilor în fața instanței de fond. În raport de aceste împrejurări de fapt, prin raportare și la onorariile practicate pe piață, Curtea apreciază că nu se poate concluziona asupra caracterului nepotrivit de mare a onorariului în raport de valoarea pricinii și munca depusă de către avocat astfel că dispozițiile art.274 Cod proc.civ. nu pot primi eficiența juridică solicitată de către recurent.
Pentru aceste considerente, constatând că soluția reținută prin sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. art. 304 pct. 9 C.proc.civ. urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă, iar în temeiul art.274 C.proc.civ. urmează a obliga pârâta la plata sumei de 1000 lei către intimat cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr.432/13.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Obligă pârâta recurentă la plata sumei de 1000 lei către reclamantul intimat cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorar avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Ș. L. D. I. Ț. Dr. M. B.
GREFIER,
O. D.
Red.M.B.21.06.2013
Tehnored D.O. 2 ex.21.06.2013
Instanță fond: Tribunalul T.
Jud.G. B.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9375/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8046/2013.... → |
|---|
