Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3473/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3473/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 7042/108/2012
ROMÂ N I AOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ - 29.03.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 3473
Ședința publică din 14 mai 2013
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: R. O.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: M. L.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Sebiș, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr.5646/28.XI.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se prezintă avocat P. M. T. în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, reprezentanta reclamantului depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța privind onorariu avocat și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantului solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.
CURTEA
Aupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5646/28.11.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul A. a admis acțiunea formulată de reclamantul C. A. A., cu domiciliul în Sebiș, Calea A. nr. 28, împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sebiș, pentru restituire taxă pentru emisiile poluante, a obligat Administrația Finanțelor Publice Sebiș, la restituirea sumei de 1799 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante către reclamant și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală, ce se va calcula din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire, până la data restituirii efective și a obligat pârâta la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
În motivare s-a reținut că prin acțiune, reclamantul C. A. A. a cerut în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sebiș, obligarea acesteia la restituirea taxei pentru emisiile poluante în cuantum de 1799 lei, cu dobânda legală aferentă potrivit art. 124 (2) și art. 120 (7) Cod procedură fiscală, până la data restituirii efective.
Potrivit dispozițiilor art.1 Legea nr.9/2012 stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă care se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
În conformitate cu 3 alin.1 (1) Taxa se aplică pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, cu excepția:
a) autovehiculelor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea pe teritoriul României;
b) autovehiculelor special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum și în scopul preluării și transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite în Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, de poliție, de jandarmerie, de poliția de frontieră și de pompieri;
d) autovehiculelor definite conform RNTR 2 destinate serviciilor de ambulanță și medicină, autovehiculelor speciale echipate corespunzător pentru acordarea ajutorului de urgență, precum și autovehiculelor speciale destinate serviciilor de descarcerare și de stingere a incendiilor.
Iar potrivit art.4 din lege în forma inițială, obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Noul act normativ, respectiv Legea nr.9/2012 a fost construit pe aceleași principii cu O.U.G. nr. 50/2008, taxa fiind determinată în esență prin raportare la criterii precum ar fi capacitatea cilindrică, vechimea autoturismului și valoarea emisiilor de CO2.
De principiu, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor, indiferent dacă acestea sunt autoturisme noi sau autoturisme de ocazie anterior înmatriculate într-un alt stat (fie el membru al Uniunii Europene sau nu).
În forma inițială a Legii nr. 9/2012, aplicabilă în perioada 13.01._12, taxa pentru emisiile poluante a fost percepută și pentru "primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după . prezentei legi" [art. 2 lit. i) din Legea nr. 9/2012]. Potrivit explicației oferite de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, "Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării". În esență, taxa era astfel aplicabilă și autoturismelor de ocazie înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, intrată în vigoare la 31.01.2012, s-au prevăzut însă următoarele măsuri:
• Dispozițiile art. 2 lit. i) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 se suspendă până la data de 31.12.2012, cu consecința că taxa pentru emisiile poluante nu se achită cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autoturismelor de ocazie înmatriculate anterior datei de 1.01.2007.
• Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi (13.01.2012) și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (31.01.2012), pot solicita restituirea acesteia.
Tribunalul a reținut similitudinea dintre taxa pe poluare și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, astfel că jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care interpretează art. 110 TFUE (hotărârea din 7 aprilie 2011 în cauza I. T. și hotărârea din 7 iulie 2011 în cauza I. N.) este aplicabilă în cauză.
În condițiile în care legiuitorul român nu a respectat recomandarea formulată de Curte la par. 60 din hotărârea I. T., în sensul înlocuirii taxei pe poluare cu o taxă rutieră anuală, achitată de proprietarii tuturor autovehiculelor care poluează, Legea nr. 9/2012 în forma modificată prin O.U.G. nr. 1/2012 este incompatibilă cu art. 110 TFUE.
discriminarea reținută în afacerile anterioare este accentuată de faptul că în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012, modificate prin O.U.G. nr. 1/2012, taxa pentru emisiile poluante nu este aplicabilă în continuare unor largi categorii de autovehicule (autovehiculele înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007; autovehiculele pentru care s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare, chiar dacă aceste taxe au fost recuperate ulterior, în tot sau în parte, de la Statul Român).
Tribunalul a constatat că în prezenta cauză, reclamantul a contestat legalitatea impunerii taxei pentru emisiile poluante plătite în anul 2012 pentru înmatricularea pentru prima dată în România a unui autoturism marca Volkswagen fabricat în anul 2002 și înmatriculat pentru prima dată în UE la data de 01.08.2002.
Față de considerentele Hotărârii T., s-a reținut că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Astfel, opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., tribunalul a constatat că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
Astfel că taxa de poluare stabilită și impusă reclamantului în anul 2012 a fost calculată potrivit aceleiași formule de calcul cu aceea instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 în varianta inițială iar ulterior reluată prin Legea nr.9/2012 modificată prin OUG nr.1/2012– declarată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE.
De asemenea, ca și în Hotărârea T., se impune constatarea că vehiculul de ocazie importat de reclamant și caracterizat printr-un anumit grad de vechime și uzură este supus – în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea acestuia – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În această privință nu s-au administrat probe cu privire la valoarea autovehiculului, pentru a fi posibilă o comparare a nivelului taxei de poluare cu valoarea integrală a autovehiculului.
Cu toate acesta, prin Hotărârea T. – deși Curtea Europeană de Justiție pare să fi avut în vedere cuantumul ridicat al taxei de poluare – nu a fost stabilit un procentaj minim al taxei de poluare și care să fi fost acceptat de Curtea Europeană de Justiție ca fiind nediscriminatoriu. Astfel, de pildă, nu rezultă din Hotărârea T. că ar fi nediscriminatorie o taxă de poluare care ar avea un cuantum de 10% sau 15% din valoarea de piață a autovehiculului supus acestei taxe, Curtea Europeană de Justiție reținând că întreaga reglementară a taxei de poluare –prin Legea nr.9/2012 modificată prin OUG nr.1/2012– contravine art. 110 TFUE.
În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, tribunalul reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Instanța a constatat că și cererea formulată de către reclamant privind obligarea pârâtelor la plata unor dobânzi este întemeiată.
În ceea ce privește termenul de la care sunt datorate aceste sume, instanța reține că, potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
Ca atare, având în vedere și prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, instanța a admis acțiunea reclamantului și a obligat Administrația Finanțelor Publice Sebiș, la restituirea sumei de 1799 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante către reclamant și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală, ce se va calcula din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire, până la data restituirii efective.
În baza prevederilor art.274 din codul de procedură civilă a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Sebiș ca fiind căzută în pretenții la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată către reclamant, constând în onorariu avocațial .
În cauză a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Sebiș solicitând modificarea sentinței conform art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă și respingerea acțiunii.
În motivare recurenta susține că așa cum a arătat în prima instanță, prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se stabilește cadrul legal al instituirii acestei taxe, taxă cu destinația de venit la bugetul Fondului pentru Mediu, gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu.
Prin urmare, câtă vreme legiuitorul stabilește în mod expres obligația de plată a taxei de poluare în condițiile art. 4 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 9/2012, acesta taxă este legal datorată, intimatul neinvocând prin contestație faptul că organul fiscal nu ar fi aplicat corect elementele de calcul a taxei corespunzătoare vehiculului în cauză.
Față de prevederile comunitare invocate în cauză, trebuie reținut faptul că dispozițiile art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale UE față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar în conformitate cu art. I-33 alin. 1 din Tratatul de aderare la UE ratificat prin Legea nr. 157/2005: "Legea cadru europeană este un act legislativ ce obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul ce trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competenta de a alege forma si mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată celor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, astfel încât acest tratat nu interzice de iure perceperea unei taxe precum taxa de poluare.
Incidența dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene în această speță este nulă. Astfel, taxa de poluare așa cum este reglementată de dispozițiile Legii nr. 9/2012 aplicată produsului importat și cea aplicată produsului național similar este calculată după aceiași formulă de calcul, având criterii obiective stabilite de lege, fără a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de cel național similar, deci, fără efect discriminatoriu.
De asemenea, din cuprinsul art. 3 alin. 1 din Legea 9/2012 rezultă că taxa pentru emisiile poluante se aplică tuturor autoturismelor, indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru UE sau de pe piața internă, fiind excluse din sfera de aplicare taxei excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația, nu proveniența.
Se mai critică sentința și pentru obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată de 300 lei, arătându-secă nu sunt îndeplinite prevederile art. 274 Cod procedură civilă, ori recurenta susține că nu este în culpă procesuală.
Examinând recursul pârâtei, se respinge ca nefondat conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva sentinței civile nr.5646/28.XI.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ și obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată, față de intimatul reclamant, pentru că:
Potrivit dosarului, Curtea reține că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ca temei al cererii domniei sale.
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamanta se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE.
De asemenea, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare Legea nr. 9/2012, cel puțin până la data de 1.01.2013.
În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat.
În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție invocată în recurs, Curtea subliniază că referirile la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski nu pot fi luate în considerare fără a ține seama de modificările aduse în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin hotărârile T. și N. – ultimele pronunțate în materia taxelor auto discriminatorii.
Astfel, în cauza T. Curtea Europeană de Justiție a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de dl. T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008 versiunea inițială, adică 1.07-14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Această analiză era cea previzibilă, în considerarea jurisprudenței anterioare în materie. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta.
Or, această analiză reprezintă o relativă noutate. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea a aplicat criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantei pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, și la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
D. fiind acest nou criteriu de evaluare a caracterului discriminatoriu al reglementărilor în litigiu, Curtea constată că argumentele pârâtelor vizează exclusiv analiza instanței europene referitoare la primul criteriu – testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Așadar, noul criteriu reținut de Curtea Europeană de Justiție în hotărârile T. și N. își păstrează actualitatea, iar argumentele pârâtelor nu pot fi luate în considerare în această privință, întrucât nu înlătură consecința caracterului discriminatoriu al taxei de poluare din perspectiva comparației cu regimul taxelor aplicate autovehiculelor second hand înmatriculate deja în România la momentul introducerii taxei în litigiu, autovehicule ce au fost scutite integral de la plata acestei taxe.
În consecință, recursul se respinge ca nefondat.
Raportat la soluția dată recursului, recurenta va fi obligată la 500 lei cheltuieli de judecată față de intimat, reprezentând onorariu de avocat, în condițiile art. 274 Cod Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Sebiș, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr.5646/28.XI.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată, față de intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 14 mai 2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
D. DUMARODICA OLARURĂZVAN P.
GREFIER
M. L.
Red.RO – 30.05.2013
Tehnored LM – 03.06.2013
2 expl
Prima instanță – Tribunalul A.
Judecător – E. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3792/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 5776/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
