Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3524/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3524/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 5101/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3524
Ședința publică din data de 15 mai 2013
PREȘEDINTE: C. L.
JUDECĂTOR: Dr. C. P.
JUDECĂTOR: C. M. Dica
GREFIER: N. B.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Reșița împotriva Sentinței civile nr. 1516/19.11.2012, pronunțată de către Tribunalul C.-S. în Dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat C. N., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care se constată că, prin registratura instanței, la data de 13.05.2013, reclamantul-intimat a depus la dosar întâmpinare.
Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că prin Sentința civilă nr. 1516/19.11.2012 pronunțată în Dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative invocate de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița.
A admis acțiunea formulată de către reclamantul C. N. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița.
A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 4.288 lei, reprezentând taxă de poluare și a dobânzii aferente, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 07.08.2012 până la data plății efective a taxei pe poluare.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu București.
A obligat chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 4.288 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, cât și dobânda legală aferentă, calculată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 439,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, invocată de către pârâtă prin întâmpinare.
Prin Hotărârea din data de 07.04.2011, în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare, reglementată de OUG nr. 50/2008, este contrară dispozițiilor art. 110 din TFUE.
Conform jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept constă în aceea ce un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Potrivit aceleiași jurisprudențe a Curții Europene, regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Potrivit jurisprudenței instanței de la Luxemburg, sunt considerate rezonabile perioadele cuprinse între 3 și 5 ani de la data pronunțării Curții, prin care s-a constatat că taxa este necompatibilă cu dreptul european, pentru exercitarea dreptului de rambursare.
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea întemeiată pe dispozițiile art. 148 alin. 1 și 4 din Constituție și art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei de poluare, constatată a fi contrară prevederilor art.110 din Tratatul de Funcționare al UE (TFUE).
Pe cale de consecință, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Referitor la excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative s-a reținut că, în speță, reclamantul s-a adresat cu cerere scrisă înregistrată la AFP Reșița sub nr._/22.08.2012 pentru restituirea taxei pe poluare, iar prin adresa nr._/30.08.2012 i s-a respins solicitarea de restituire a taxei și de anulare a actului administrativ – decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 455/25.04.2012 (fila 12 dosar).
Tribunalul a observat că deși această adresă nr._/30.08.2012 nu constituie un act administrativ în sensul art. 41 din OG nr. 92/2003, nu se poate imputa reclamantului faptul că nu a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ împotriva unui act administrativ ce constituie răspuns la o plângere prealabilă.
Așadar, instanța a reținut că reclamantul s-a adresat organului emitent, solicitând atât anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 455/25.04.2012 cât și restituirea taxei, neprimind însă în soluționarea cererii formulate un act administrativ de autoritate, fapt pentru care culpabilă se dovedește a fi pârâta AFP Reșița în calitate de autoritate emitentă a actului contestat.
Mai mult, cu privire la consecințele nerespectării procedurii contestării deciziei de calcul a taxei de poluare, Curtea de Justiție a Uniunii Europene reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, tribunalul a constatat că nerespectarea de către reclamant a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Întrucât reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare dar nu a formulat-o ca o contestație împotriva deciziei de calcul – indiferent de respectarea sau nu a termenului legal prevăzut de art. 207 Cod de procedură fiscală – tribunalul a constatat că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâte pe considerentul nerespectării acestei proceduri.
De asemenea, apare ca nelegal și refuzul pârâtei de a analiza cererea de restituirea taxei pe considerentul că reclamantul nu a formulat o contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.
Prin urmare, a fost respinsă excepția tardivității acțiunii pe considerentul nerespectării termenului respectiv.
Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamantul C. N. a cumpărat dintr-un stat membru UE un autoturism marca Volkswagen B., pentru care a fost obligat să achite suma de 4.288 lei, conform chitanței . nr._/26.04.2012, (fila 13 dosar).
Taxa de poluare a fost calculată în baza Deciziei nr. 455/25.04.2012 (fila 12 dosar), împotriva căreia reclamantul a formulat contestație, considerând că taxa de poluare i-a fost percepută eronat, cu aplicarea greșită a legii, (fila 7 dosar).
Pârâta, prin răspunsul nr._/20.08.2012 a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de către reclamant (fila 9 dosar).
Tribunalul a reținut că reglementarea taxei de poluare pentru autovehicule a fost instituită începând cu data de 01.07.2008 prin OUG nr. 50/2008.
Soluționarea cauzei depinde de clarificarea problemei de drept ivită în cauză, respectiv de a se stabili dacă legislația internă, care condiționează înmatricularea autoturismului achiziționat de reclamant dintr-un stat membru al Uniunii Europene de achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, contravine sau nu cu prevederile dreptului european.
Potrivit art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012, „obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare”.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din lege, „obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Art. 110 paragraful 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) prevede că niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Articolul 110 (fost art. 90) din TFUE a fost instituit în scopul de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, aplicarea acestuia vizând impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, comparativ cu produsele similare interne.
Din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 rezultă că obligația achitării taxei de poluare intervine numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, dacă au fost înmatriculate în țară, situație care generează o discriminare între vehiculele second-hand achiziționate în România și vehiculele second-hand achiziționate din afara țării.
Tribunalul a reținut că, urmare a sesizărilor privind compatibilitatea reglementării taxei de poluare cu dreptul Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată de OUG nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 paragraf 1 din TFUE (cauza C-402/09) în măsura în care regimul fiscal este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională.
Discriminarea, între autovehiculele second-hand achiziționate din țară și cele achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene, rezultată ca efect al aplicării prevederilor OUG nr. 50/2008, continuă să existe în condițiile în care aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 este suspendată, începând cu data de 31.01.2012, potrivit art. 1 din OUG nr. 1/30.01.2012, motiv pentru care tribunalul apreciază că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită de Legea nr. 9/2012, pentru înmatricularea autovehiculelor cumpărate de ocazie dintr-un stat membru al Uniunii Europene. este contrară dispozițiilor art. 110 paragraf 1 din T.F.U.E.
În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, tribunalul a reținut aplicarea prioritară a tratatelor constitutive ale Uniunii, precum și a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu.
Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct normelor dreptului european, să aplice procedurile naționale de așa manieră încât drepturile prevăzute în Tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.
Ca atare, tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost încasată de pârâte cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care consideră întemeiată acțiunea reclamantului și, pe cale de consecință, va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 4.288 lei, reprezentând taxa de poluare.
În conformitate cu prevederile art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Art. 70 alin. 1 din Codul de procedură fiscală prevede că cererile depuse de contribuabili se soluționează de organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Din interpretarea textelor aplicabile, rezultă că dobânda aferentă restituirii taxei pe poluare se datorează din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculat de la data înregistrării în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei pe poluare formulată de reclamant, respectiv de la data de 22.08.2012 (fila 8 dosar) și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, având în vedere lipsa procedurii prealabile administrative și excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea recursului recurenta a reiterat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, respectiv excepția tardivității și a arătat că, taxa pentru emisiile poluante în cuantum de 4.288 lei a fost calculată în temeiul Legii nr. 9/2012, astfel cum rezultă din referatul de calcul al taxei pentru emisiile poluante, pentru autovehicule al AFP Reșița
Așa cum se arată în expunerea de motive a Legii nr. 9/2012, adoptarea actului normativ a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.
Prin aprobarea Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește, adoptarea taxei făcându-se în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene.
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentații Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 2141 Cod fiscal.
În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția Legii nr. 9/2012.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de Legea nr. 9/2012, taxa pentru emisii poluante este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea nu poate fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), chiar dacă, mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, însuși art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilind: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor-contribuții, sau a amenzilor”.
Întreaga practică jurisprudențială comunitară este în acest sens, tocmai existența taxei de poluare în alte state comunitare de tradiție din care a exemplificat mai înainte (în unele, în cuantum cel puțin dublu față de România) indicând fără dubiu, legalitatea și mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru U.E.
Analizând recursul promovat de pârâtă, prin aplicarea dispozițiilor art. 304 pct. 9, 3041 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește neîndeplinirea procedurii prealabile, respectiv tardivitatea, se reține că procedura de contestare prevăzută la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pentru emisiile poluante, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 9/2012 și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, în sens similar pronunțându-se și Înalta Curte de Justiție și Casație conform Deciziei nr. 24 din 14.11.2011 pronunțată de instanța supremă, prin care a fost soluționat recursul în interesul legii, cu privire la taxa de poluare reglementata de dispozitiile OUG nr. 50/2008.
Excepția de tardivitate invocată de către pârâtă nu poate fi primita, pentru motivele expuse anterior referitoare la neîndeplinirea procedurii prealabile, coroborat cu faptul ca reclamantul poate solicita restituirea taxei de poluare în termen de 5 ani de la data plății taxei.
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art. 110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr. 50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulterioare corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 01.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C-263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până în prezent.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr. 9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr. 1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituirea unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art. 110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Curtea nu poate reține apărările vizând apariția Legii nr. 9/2012, întrucât situația constatată de Curtea Europeană de Justiție a rămas nemodificată, singura noutate introdusă de legea nouă constând în instituirea unei alte modalități de calcul, care nu schimbă cu nimic reținerile Curții Europene de Justiție. De altfel, Curtea reține că noua taxă – ca și vechea taxă de poluare – are o . caracteristici similare reglementării anterioare, respectiv:
- taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
- taxa se plătește, conform art. 4 din Legea nr. 9/2012:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei.
În plus, așa cum s-a arătat deja, dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 sunt și actualmente suspendate.
Având în vedere considerentele expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice Reșița împotriva Sentinței civile nr. 1516/19.11.2012, pronunțată de către Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat C. N., ca neîntemeiat.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 1516/19.11.2012, pronunțată de către Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat C. N. și pârâta-intimată Administrația F. pentru Mediu București.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. L. Dr. C. P. C. M. Dica
Grefier,
N. B.
Red. C. Dica /25.06.2013
Tehnored.: N.B./2 ex./25.06.2013
Primă instanță: Tribunalul C.-S. – L. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5896/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2150/2013.... → |
|---|
