Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2150/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2150/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 5968/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2150
Ședința publică din data de 10 aprilie 2013
Curtea constituită din:
REȘEDINTE: C. L.
JUDECĂTOR: DR. C. P.
JUDECĂTOR: M. C. DICA
GREFIER: F. B.
Pe rol se află, recursul formulat de pârâta recurentă AFP Ineu reprezentată de D. A. împotriva Sentinței civile nr. 4381/CA/29.10.2012, pronunțată de Tribunalul A. în Dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamanta intimată D. C. T., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care instanța constată că pârâta recurentă a solicitat judecata în lipsă de la dezbateri, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă și nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 4381 din 29 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamanta D. C. T. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Ineu reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. A. și în consecință:
A fost obligată pârâta AFP Ineu reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. A. să restituie reclamantei suma de 1.039 lei, achitată conform Chitanței . nr._/07.04.2009 reprezentând taxa de poluare actualizată și cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei 05.09.2012, a cererii reclamantei de restituire a taxei.
A fost admisă cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București și în consecință:
A fost obligată chemata în garanție să îi restituie pârâtei suma de mai sus, achitată de reclamantă în favoarea ei, împreună cu dobânda.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 39,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă motivat de faptul că nnu a fost parcursă procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea nr. 554/2004, reținând prevederile Deciziei nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care stabilește că procedura prealabilă nu este obligatorie în ceea ce privește solicitarea anulării Deciziei de calcul privind stabilirea taxei de poluare; decizie aplicabilă atât în cazul stabilirii taxei în baza OG. Nr. 50/2008 cât și în ceea ce privește stabilirea taxei pentru emisii poluante, conform Legii nr. 9/2009. Dezlegarea dată problemei de drept sub imperiul vechii legi, OUG nr.50/2008 fiind de actualitate câtă vreme reglementarea dată și impusă a taxei de poluare pentru înmatricularea autoturismelor este similară și sub Legea nr.9/2012.
S-a constatat că reclamanta a achiziționat autoturismul second hand marca OPEL tip ASTRA F//ASTRA, categorie auto M1, norme de poluare E2, . WOLOOOO57P5047324, anul fabricației 1993, data primei înmatriculări 18.01.1993, pentru care a plătit taxa pe poluare pentru autovehicule în sumă de 1.039 lei.
Considerând că a plătit o taxă nelegală și nedatorată a formulat către pârâtă o cerere de restituire a taxei înregistrată sub nr._ din 5.09.2012, cerere care a fost respinsă prin Adresa-răspuns nr._ din 5.09..2012 a Administrației Finanțelor Publice Ineu.
Pe fond, instanța a reținut că prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul pentru aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin.2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art.110 din Tratatul Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară.
În speță OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, stabilește, potrivit dispozițiilor art. l cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Într-adevăr, determinarea taxei de poluare se realizează conform art.6 din OUG nr.50/2008 pe baza unor criterii obiective privind tipul motorului și capacitatea cilindrică a acestuia, precum și capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se in considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în anexa 4.
Această taxa de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România stat comunitar de la 01.01.2007, fiind perceputa exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor in țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare si este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Potrivit normelor comunitare:
-art.25 CE „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal".
-art.28 CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent".
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.110 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Practic, prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art. 6 din OUG nr.50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism in România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite din art.214 alin. 1-3 din Codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă specială de primă înmatriculare în taxa de mediu.
Textul art.110 din Tratatul CE se referă la produsele provenind din alte state membre si supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
De asemenea, se reține și că prin avizul motivat din data de 28.11.2007, Comisia Europeană a solicitat reașezarea modalității de calcul a taxei auto (de primă înmatriculare), în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană.
Comisia Europeană (CE) a solicitat în iunie 2009, României, informații în legătură cu legislația privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, suspectând că actuala legislație românească (OUG nr.50/2008) are efecte protecționiste asupra industriei auto naționale. Această solicitare a fost transmisă sub forma unei „scrisori de somare", prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzut de art.226 din Tratatul CE.
Conform acestor considerente, instanța a constatat că taxa de poluare prelevată în condițiile OUG nr. 50/2008 este discriminatorie pentru că prin ea se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate înalte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, punct de vedere exprimat și de Curtea Europeană de Justiție prin hotărârea sa dată în cauza C 402/09.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Ineu, reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., solicitând modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii, susținându-se că taxa pe poluare a fost percepută de la reclamant în mod legal, în temeiul OUG nr. 50/2008, ale cărei dispoziții respectă legislația Uniunii Europene, că raportat la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, s-ar putea constata caracterul discriminatoriu al taxei doar în măsura în care s-ar dovedi că valoarea reziduală cuprinsă în valoarea de piață a unui autovehicul de ocazie achiziționat pe piața națională ar fi superioară taxei pe poluare percepute pentru înmatricularea în România a unui autovehicul importat dintr-un stat membru UE, ceea ce nu ar fi cazul în speță, de vreme ce reclamanta nu s-a prevalat de astfel de argumente.
Un alt motiv de recurs este reprezentat de faptul că prima instanță în mod greșit a obligat AFP Ineu la plata cheltuielilor de judecată, deoarece prin admiterea cererii de chemare în garanție, AFM este partea căzută în pretenții și care trebuie obligată implicit la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 Cod procedură civilă.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum și prin aplicarea art. 304 pct.9 și 3041 Cod procedură civilă, instanța îl va respinge ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Astfel cum corect a observat și prima instanță, reclamanta nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, cum greșit susține recurenta, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Prin urmare, se cuvine a fi înlăturate toate argumentele recurentei potrivit cărora taxa pe poluare instituită de OG nr. 50/2008 ar avea caracter nediscriminatoriu, deoarece o atare discriminare s-ar putea reține doar în măsura în care s-ar dovedi că valoarea reziduală cuprinsă în valoarea de piață a unui autovehicul de ocazie achiziționat pe piața națională ar fi superioară taxei pe poluare percepute pentru înmatricularea în România a unui autovehicul importat dintr-un stat membru UE. Aceste argumente nu sunt concludente în cauză.
Aceasta deoarece reclamanta se prevalează în speță de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În fine, în aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, nepublicată în Repertoriu, la pct. 27. Prin urmare, trebuie înlăturate susținerile contrare ale recurentelor, potrivit cărora interpretarea dată de CJUE în cauza C-402/09, T. nu s-ar aplica în cazul sumelor percepute cu titlu de taxă pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008 în formele sale în vigoare după data de 15.12.2008.
Ca atare, se verifică în speță susținerile reclamantei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
În egală măsură se constată a fi întemeiate alegațiile reclamantului conform cărora taxa instituită prin OUG nr. 50/2008 contravine principiului „poluatorul plătește”, deși a fost calificată de legiuitor drept o taxă de mediu, în preambulul acestui act normativ.
În acest sens, s-a statuat în aceeași hotărâre adoptată la 07.04.2011 în cauza C-402/09, T. împotriva României, mai sus citată, că „obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare (cum este cazul în speță – n.n.) și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”. Interpretarea legislației Uniunii Europene, astfel realizată este aplicabilă în cauză, conducând la concluzia, susținută de către reclamant, că taxa percepută de la aceasta, în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008 contravine art. 110TFUE.
Prin urmare, apare temeinică soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantei și de obligare a pârâtei AFP Ineu la restituirea sumei percepute de la reclamantă cu titlu de taxă pe poluare.
Curtea constată că este neîntemeiată și susținerea recurentei D. A. în ceea ce privește obligarea chematei în garanție a Administrației F. pentru Mediu și la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta prin sentința recurată, pentru următoarele considerente:
Chemarea în garanție este justificată pe existența unei obligații „în garanție sau în despăgubire” a Administrației F. pentru Mediu față de pârâta recurentă având în vedere că organele fiscale – Administrația Finanțelor Publice Ineu și D. A. – au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor încasate cu titlul de taxă de poluare revin Administrației F. pentru Mediu, aceste sume fiind virate în contul său conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Dar având în vedere că actele administrative contestate nu au fost emise de AFM, iar declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei Administrația Finanțelor Publice Ineu de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamantă, iar nu faptului că pârâta a încasat inițial taxa în litigiu, Curtea reține că obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată este consecința legală, prevăzută de art. 274 Cod de procedură civilă, a faptului că a căzut în pretenții și că îi incumbă inclusiv plata tuturor cheltuielilor ocazionate de declanșarea procesului, raportul juridic existent între AFP Ineu și AFM neputând justifica obligarea acesteia din urmă și la plata cheltuielilor de judecată, culpa procesuală revenind exclusiv pârâtei care a refuzat restituirea către reclamantă a sumei achitată cu taxă de poluare.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta recurentă AFP Ineu reprezentată de D. A. împotriva Sentinței civile nr. 4381/CA/29.10.2012, pronunțată de Tribunalul A. în Dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamanta intimată D. C. T., ca neîntemeiat.
Instanța va lua act de faptul că nu au solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta recurentă AFP Ineu reprezentată de D. A. împotriva Sentinței civile nr. 4381/CA/29.10.2012, pronunțată de Tribunalul A. în Dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamanta intimată D. C. T..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. L. DR. C. P. M. C. DICA
GREFIER,
F. B.
Red.M.C. Dica/07.05.2013
Tehnored F.B./07.05.2013
Prima instanță: Ș. L. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3524/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3727/2013.... → |
|---|
