Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3595/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3595/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 15-05-2013 în dosarul nr. 5635/108/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.3595
Ședința publică din 15.05.2013
PREȘEDINTE: C. D. O.
JUDECĂTOR: M. C. D.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
GREFIER: A. D. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pâncota împotriva sentinței civile nr. 864/20.03.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat N. A. D. și chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 13.05.2013, s-a depus la dosar întâmpinare formulată de reclamantul intimat, la care s-a anexat adresa nr._ emisă de Instituția Prefectului Județului A. - Serviciul Public Comunitar regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor A. și, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată pricina lămurită și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 10.11.2011, reclamantul N. A.-D. a chemat în judecată pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice A. și Administrația Finanțelor Publice a orașului Pâncota, solicitând obligarea pârâtelor la restituirea taxei de poluare în cuantum de 19.861 lei, actualizată cu dobânda legală în materie civilă conform OUG nr. 9/2000, de la data achitării taxei și până la momentul plății efective a acesteia, precum și la plata cheltuielilor de judecată, în motivare arătând că a fost obligat la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 19.861 lei, ca urmare a aplicării OUG nr. 50/2008 privind taxa pe poluare, taxa fiind achitată în contul Administrației Finanțelor Publice Pâncota, ca o condiție prealabilă pentru înmatricularea în România a unei autoutilitare second hand marca Mercedes-Benz, anterior înmatriculată într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Prin cererea formulată la AFP Pâncota reclamantul a solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, în temeiul art. 117 Cod procedură fiscală, apreciind că ea este percepută cu încălcarea dreptului comunitar și fără emiterea unei decizii de impunere conform art. 85 Cod procedură fiscală, însă cererea i-a fost respinsă.
Reclamantul a considerat că taxa pentru poluare este prelevată fără existența unui titlu de creanță, întrucât, conform dispozițiilor art. 85 Cod procedură fiscală, impozitele și taxele se stabilesc de către organul fiscal competent prin decizii de impunere, însă, în speță, anterior prelevării taxei de poluare în cazul reclamantului, nu s-a emis nici o decizie de impunere.
În aceste condiții, a arătat reclamantul că O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul CE, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Prin întâmpinare, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Pâncota a solicitat respingerea acțiunii în principal pe calea inadmisibilității ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile și respectiv a excepției tardivității îndeplinirii procedurii prealabile, excepție care a fost soluționată potrivit celor consemnate în practicaua hotărârii.
Prin sentința civilă nr. 864/20.03.2012, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamant, a obligat pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Pâncota să restituie reclamantului taxa pe poluare achitată în sumă de 19.861 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală în materie fiscală, până la data restituirii efective a acesteia, a admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, prin reprezentanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A., împotriva Administrației F. pentru Mediu și a obligat pe aceasta din urmă să-i plătească celei dintâi sumele de bani cu care aceasta a căzut în pretenții conform hotărârii judecătorești și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Urmare a aplicării O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, în forma modificată prin O.U.G. nr. 218/2008 și O.U.G. nr. 7/2009, reclamantul a fost obligat la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 19.861 lei, taxa fiind achitată în contul Administrației Finanțelor Publice Pâncota, ca o condiție prealabilă pentru înmatricularea în România a unui autoturism second hand, anterior înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Prin cererea formulată, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare, în temeiul art. 117 Cod procedură fiscală, apreciind că ea este percepută cu încălcarea dreptului comunitar și fără emiterea unei decizii de impunere conform art. 85 Cod procedură fiscală, însă cererea reclamantului a fost respinsă, astfel încât a formulat acțiunea în contencios administrativ.
Astfel, s-a observat mai întâi că în cauză reclamantul a atacat cu contestație decizia de calcul a taxei pentru poluare și a realizat procedura prealabilă impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 205 Cod procedură fiscală astfel încât tribunalul este îndatorat a se pronunța în fond cu privire la pretențiile reclamantului din acțiunea introductivă de instanță.
Instanța a reținut că prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, iar efectele acesteia sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, în conformitate cu care, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului „acquis comunitar” – astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din_, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, „dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la R., și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, ambele republicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997”.
Instanța a reținut privitor la reglementarea internă a taxei pentru poluare următoarele:
Taxa de poluare a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după . ce vor fi arătate mai jos.
Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Privitor la art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și jurisprudența Curții Europene de Justiție în această materie trebuie reamintit că:
Conform art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție, începând cu data de 1.12.2009 intrând în vigoare Tratatul de la Lisabona.
Prin urmare, singura concluzie judicioasă care s-a impus în cauză este aceea că deși dispozitivul hotărârii preliminare pronunțată în cauza „T.” nu este lămuritor sub toate aspectele, considerentele hotărârii atestă fără nici un dubiu caracterul discriminatoriu al reglementării taxei pentru poluare conform OUG nr. 50/2008.
Prin urmare, în conformitate cu hotărârea pronunțată în cauza „T.”, în privința taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 s-a reținut că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării sale în vigoare, respectiv de la 1 iulie 2008, în condițiile în care indeniabil instanțele de contencios fiscal sunt obligate să aplice dreptul european, cu atât mai mult cu cât este știut că o atare obligație le incumbă chiar și fără a fi nevoite să aștepte sub acest aspect intervenția Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum s-a statuat fără nici un echivoc prin hotărârea din 9 martie 1978, afacerea 106/77, Szimmenthal, par. 21 – 24.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pâncota solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivare se critică reținerile primei instanțe din care rezultă că taxa aplicată de către organele abilitate ale statului, în temeiul OG nr. 50/2008, cu modificările succesive, ar fi incompatibilă cu prevederile art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actualmente art.110 din Tratatul de la Lisabona, susținându-se în esență că taxa instituită de OUG nr.50/2008 este legală.
Susține recurenta că din expunerea de motive a OUG 50/2008 rezultă că adoptarea OUG 50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene și că România, prin aprobarea O.U.G 50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Recurenta reiterează în mod identic și celelalte motivele arătate și în întâmpinarea formulată în fața primei instanțe.
Reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizând art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulteriore corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europeane de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Curtea nu poate reține apărările vizând apariția Legii nr. 9/2012, întrucât situația constatată de Curtea Europeană de Justiție a rămas nemodificată, singura noutate introdusă de legea nouă constând în instituirea unei alte modalități de calcul, care nu schimbă cu nimic reținerile Curții Europene de Justiție. În plus, dispozițiile invocate de recurentă nici nu erau în vigoare la data achitării taxei de către reclamanta intimată, cererea sa de restituire fiind analizată în raport de legislația în vigoare la acea dată, respectiv OUG nr.50/2008, și, mai mult decât atât, așa cum s-a arătat deja, dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 sunt și actualmente suspendate.
Cu privire la critica adusă obligării la plata cheltuielilor de judecată, Curtea subliniază că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei AFP Pâncota de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamant. În condițiile în care nu se poate reține legalitatea refuzului de restituire a sumei, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este consecința legală, prevăzută de art. 274 Cod de procedură civilă, a faptului că a căzut în pretenții.
Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea urmează a-l respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 864/20.03.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.05.2013.
Pentru
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. D. O. M. C. D. M. Bacău, aflată în
C.O., semnează Președinte, judecător dr.
L. L.
GREFIER
A. D. B.
Red. M.C.D/12.06.2013
Tehnored. A.D.B/13.06.2013/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul A.
Judecător: C. Șianțiu
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 28/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9300/2013.... → |
|---|
