Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3647/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3647/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 8289/30/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOPERATOR 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3647
Ședința publică din 16 mai 2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE: I. J. JUDECĂTOR: M. A. B. JUDECĂTOR: C. M. DICA
GREFIER: M. L.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice D., împotriva sentinței civile nr. 3623 din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată S.C. A. L. SRL Liebling și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta intimată S.C. A. L. SRL Liebling, avocat R. V., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar, împuternicirea avocațială și chitanța nr. 148 din 16.05.2013 privind plata onorariului avocațial în cuantum de 500 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 3623 din 21.11.2012, Tribunalul T. a admis acțiunea formulată de reclamanta . Liebling, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului D. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect pretenții, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice D. la restituirea către reclamantă a sumei de 2717 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în sumă de 39,3 lei.
A admis cererea de chemare în garanție.
Totodată, a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București la plata sumei de 2717 lei către pârâta Administrația Finanțelor Publice D..
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice D., hotărârea fiind criticată prin aceea, că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă, întrucât taxa în cauză este deținută de Administrația F. pentru Mediu București, nefiind "încasată" de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, în sensul de beneficiar final al acesteia, transferul către Administrația F. pentru Mediu București realizându-se în baza Hotărârii de Guvern nr. 686/2008.
Un alt motiv de recurs este reprezentat de faptul că prima instanță în mod greșit a obligat AFP D. la plata cheltuielilor de judecată, deoarece prin admiterea cererii de chemare în garanție, AFM este partea căzută în pretenții și care trebuie obligată implicit la plata cheltuielilor de judecată, potrivit art. 274 Cod procedură civilă.
Și pe fondul cauzei se susține că, acțiunea este vădit neîntemeiată, având în vedere că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9 din 6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prin care s-a abrogat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare, astfel că instanța se impunea a face o compensare legală, în baza art. 12 din Legea nr. 9/2012, urmând ca, eventual, să oblige la restituirea unei diferențe, reclamantul făcând parte din categoria persoanelor vizate de plata taxei instituite prin Legea nr. 9/2012.
În sprijinul recursului sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 499/2009, nr. 802/2009. nr. 834/2009, nr.1596/2009, nr. 1152/2010, principiul unicității și universalității taxei, neîncălcarea principiului neretroactivității, căci legiuitorul anului 2012 doar a redefinit taxa specială în discuție, așa cum a decis Curtea Constituțională.
Deopotrivă, invocă caducitatea Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 7 aprilie 2011 în cauza T. contra România (C - 402/09).
Verificând recursul astfel declarat, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. C.pr.civ., art. 3041 C.pr.civ., Curtea constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, în cauză nefiind incidente motive de casare sau modificare a hotărârii criticate, astfel că va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C.pr.civ.
Astfel, Curtea reține că la momentul încasării taxei în discuție 07.07.2011, era în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, taxa de poluare a fost încasată de Administrația Finanțelor Publice D., care are calitate procesuală pasivă și acest motiv de recurs va fi respins.
Pe fondul cauzei, în ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ "în cazul în care taxa de poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili, începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România".
Curtea constată că, prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamantă, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că, Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă - pentru trecut - această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art. 110 TFUE.
Curtea constată că este neîntemeiată și susținerea recurentei DGFP T. în ceea ce privește obligarea chematei în garanție a Administrației F. pentru Mediu și la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta prin sentința recurată, pentru următoarele considerente:
Chemarea în garanție este justificată pe existența unei obligații „în garanție sau în despăgubire” a Administrației F. pentru Mediu față de pârâta recurentă având în vedere că organele fiscale – Administrația Finanțelor Publice D. – au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor încasate cu titlul de taxă de poluare revin Administrației F. pentru Mediu, aceste sume fiind virate în contul său conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Dar având în vedere că actele administrative contestate nu au fost emise de AFM, iar declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei Administrația Finanțelor Publice D. de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamantă, iar nu faptului că pârâta a încasat inițial taxa în litigiu, Curtea reține că obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată este consecința legală, prevăzută de art. 274 Cod de Procedură Civilă, a faptului că a căzut în pretenții și că îi incumbă inclusiv plata tuturor cheltuielilor ocazionate de declanșarea procesului, raportul juridic existent între AFP D. și AFM neputând justifica obligarea acesteia din urmă și la plata cheltuielilor de judecată, culpa procesuală revenind exclusiv pârâtei care a refuzat restituirea către reclamantă a sumei achitată cu taxă de poluare.
În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat și va fi respins.
În baza dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta recurentă la 500 lei cheltuieli de judecată în recurs către reclamanta intimată ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice D., împotriva sentinței civile nr. 3623 din 21 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Obligă pârâta recurentă la 500 lei cheltuieli de judecată în recurs către reclamanta intimată ..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. J. M. A. B. C. M. DICA
GREFIER,
M. L.
Red.I.J. /29.05.2013
Thred.M.L./29.05.2013
Ex.2
Prima inst. – N. A. F. - Trib. T.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 9939/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9898/2013.... → |
|---|
