Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 9939/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9939/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 217/108/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOPERATOR 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 9939
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.10.2013
PREȘEDINTE: M. C. D.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
JUDECĂTOR:C. D. O.
GREFIER: G. S.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul recurent M. A. împotriva Sentinței Civile nr. 1710/13.03.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, , în contradictoriu cu reclamanta intimată V. E. având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se prezintă avocat M. A., în reprezentarea reclamantei intimate, lipsă fiind pârâtul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată depuse la dosar, prin registratura instanței note de ședință din partea pârâtului recurent, un exemplar se detașează de la dosar și se comunică reprezentantei reclamantei intimate, care arată că a luat cunoștință de conținutul acestora de la dosarul cauzei.
Reprezentanta reclamantei intimate depune la dosar, în copie, Ordonanța de neîncepere a urmăririi penale dispusă de P. de pe lângă Judecătoria A. față de numita V. E., precum și două bonuri fiscale în sumă de 200 lei reprezentând contravaloare benzină.
Reprezentanta reclamantei intimate învederează instanței că nu mai susține excepția nulității recursului având în vedere Decizia Curții Constituționale a României depusă la dosar de recurent.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Tribunalul A. la data de 07.01.2013, reclamanta V. E. a chemat în judecată pe pârâul M. A. reprezentat prin Primar, solicitând obligarea pârâtului la emiterea autorizației de construire pentru refacere magazie in conformitate cu certificatul de urbanism nr.1499 din 02.10.2012 emis de Primăria A.; obligarea pârâtului la plata de daune morale in suma de 5000 lei față de reclamantă și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.
In motivare reclamanta a arătat că a solicitat Primăriei A. emiterea unei autorizații de construire pentru refacerea unei magazii de lemne proprietatea sa deoarece se afla într-o stare avansată de degradare existând riscul prăbușirii.
Reclamanta a arătat că, la data de 02 octombrie 2012 Primăria Municipiului A. i-a eliberat certificatul de urbanism nr.1499 având ca obiectiv refacerea magaziei pe aceeași suprafața, continuând demersurile in vederea completării documentației tehnice pentru obținerea autorizației de construire așa cum se prevede in certificatul de urbanism.
Reclamanta a mai arătat că, deși a obținut avizele legale, prin adresa nr.ad._/22.11.2012 Primăria municipiului A. i-a adus la cunoștință in mod indirect refuzul emiterii autorizației de construire pentru refacere magazie motivându-se cu aceea că nu are un drept real asupra terenului.
La data de 06.12.2012 reclamanta a depus plângere prealabilă la Primăria municipiului A. înregistrată sub nr._/2012 iar răspunsul la aceasta l-a primit în data de 27.12.2012, prin care i s-a comunicat, pe de-o parte că nu se refuză emiterea autorizației dar că aceasta nu se poate elibera in baza documentelor existente deoarece nu am un drept real asupra terenului si s-ar produce o încălcare a dreptului de proprietate al vecinilor prin emiterea acesteia, ca magazia se afla pe parcela imobilului din ..5.
Reclamanta a apreciat că răspunsul la plângerea prealabila constituie un refuz al emiterii autorizației, refuz pe care îl consideră nelegal si abuziv atâta timp cat am dovedit cu documente dreptul meu de proprietate asupra magaziei pe care a cumpărat-o de la statul roman in anul 1976 odată cu apartamentul in care locuiește, iar magazia se află pe același loc de când a cumpărat-o, in aceeași curte.
În ceea ce privește daunele morale în suma de 5000 lei, reclamanta a arătat că, prin tergiversarea emiterii autorizației de construire i-a fost afectată calitatea vieții având suferințe psihice cauzate de grija permanentă că oricând se poate prăbuși magazia iar în calitate de proprietară poate fi considerată vinovată de producerea unor pagube materiale sau de vătămări corporale cauzate unor terțe persoane.
Prin întâmpinare pârâtul M. A. reprezentat prin Primar a solicitat respingerea acțiunii reclamantei.
În motivarea s-a arătat că, așa cum rezultă din adresa nr._/22.11.2012, reclamantei nu i-a fost refuzată emiterea autorizației de construire ci doar i s-a returnat documentația în vederea clarificării situației juridice a terenului pe care se află imobilul, pe care aceasta susține că îl deține în proprietate și pentru care a solicitat autorizația de construire, având în vedere faptul că există neconcordanță între planul de situație, schița de apartamentare și extrasul CF nr._-C1-U8.
Emiterea autorizației de construire în forma solicitată de către reclamantă ar încălca dreptul de proprietate al proprietarilor imobilului situat în A., .. 5.
Pe de altă parte, a arătat pârâtul, faptul că certificatul de urbanism este, potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, un act de informare cu caracter obligatoriu, cerințele cuprinse în acesta au de asemenea caracter obligatoriu și nu facultativ în vederea obținerii autorizației de construire, trebuind respectate în tocmai de către solicitantul autorizației.
In ceea ce privește daunele morale, pârâtul a arătat că solicitarea acestora este lipsită de temei legal, acestea trebuind justificate și cuantificate, ori faptul că reclamanta afirmă că s-a tergiversat emiterea autorizației de construire, această tergiversare este chiar a reclamantei, care nu s-a conformat cerințelor din certificatul de urbanism, cerințe care așa cum s-au arătat a fi obligatorii.
Prin Sentința Civilă nr. 1710/13.03.2013 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul A. a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta V. E. împotriva pârâtului M. A. reprezentat prin Primar, a obligat pârâtul la emiterea autorizației de construire pentru refacere magazie in conformitate cu certificatul de urbanism nr.1499 din 02.10.2012 emis de Primăria Municipiului A.. A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale în sumă de 5000 lei. A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 800 lei.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut că, prin cererea formulată, reclamanta a solicitat autorității publice competente emiterea autorizației de construire având ca obiect refacerea unei magazii de lemne proprietate a reclamantei V. E..
Potrivit art.2 din Legea nr.50/1991 republicată, autorizația de construire constituie actul de autorizare al administrației publice locale pe baza cărora se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectare, executarea și funcționarea construcțiilor.
Autorizația de construire se emite în temeiul și cu respectarea documentațiilor de urbanism avizate și amplasate potrivit legii, iar art. 6 din legea nr. 50/1991 republicată prevede că autorizația de construire va cuprinde certificatul de urbanism, dovada titlului, proiectul pentru autorizarea lucrării, avizele și acordurile stabilite prin certificatul de urbanism, dovada achitării taxelor legale.
Potrivit art. 6 alin. 4 din Legea nr. 50/1991 în vederea eliberării certificatului de urbanism solicitantul - orice persoană fizică sau juridică interesată se va adresa autorităților prev. la art. 4 cu o cerere care va cuprinde atât elementele de identificare a imobilului pentru care se solicită certificatul de urbanism, respectiv localitate, număr cadastral și număr de carte funciară, unde este cazul, dacă legea nu dispune altfel, cât și elementele care definesc scopul solicitării.
Analizând dosarul administrativ care a stat la baza solicitării reclamantei pentru emiterea autorizației de construire, instanța a constatat că autoritatea publică competentă a dat curs solicitării reclamantei și a emis Certificatul de urbanism pentru refacerea magaziei sub nr.1499/02.10.2012.
Certificatul de urbanism este definit în art. 29 alin. 1 din aceeași lege ca fiind actul juridic de informare cu caracter obligatoriu, cerințele cuprinse în acestea au de asemenea caracter obligatoriu și nu facultativ în vederea obținerii autorizației de construire trebuind respectate întocmai de către solicitantul autorizației.
Or, așa cum rezultă din certificatul de urbanism emis de către Autoritatea Publică nr. 1499/02.10.2012 (fila 17 dosar) anterior solicitării reclamantei, la regimul juridic este certificat că imobilul este proprietatea privată a reclamantei aflată în intravilan; la regimul economic se precizează că este vorba despre refacere magazie de lemne; iar la regimul tehnic se menționează că magazia se va reface pentru aceeași suprafață, va avea aceleași dimensiuni și nu va afecta părțile comune și pe cele învecinate.
Cu privire la condițiile legale stipulate, cerințele cuprinse în certificatul de urbanism au caracter obligatoriu cum corect a arătat chiar pârâta prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei (fila 73), cerințe ce trebuie respectate în tocmai de către solicitantul autorizației.
Raportat la starea reală de fapt dedusă judecății care se coroborează cu înscrisurile depuse în probațiune la dosarul cauzei, este evident că reclamanta prin Ordinul prefectului județului A. nr. 76/15.02.2008 a fost împroprietărită cu o suprafață de 77/1048 mp. teren proprietate de stat în baza legii nr. 18/1991, teren aferent locuinței a cărei proprietară este, pe care se află și terenul aferent magaziei, aspect care este certificat și prin Adresa nr. 3550/A6 din 21.02.2008 emisă de Primăria municipiului A..
Din această perspectivă a fost găsită întemeiată susținerea reclamantei potrivit căreia Primăria municipiului A. a emis certificatul de urbanism pentru refacerea magaziei sub nr.1499/02.10.2012, ceea ce implicit înseamnă că documentația depusă de reclamantă a fost verificată și acceptată ca fiind în acord cu cerința prevăzută la art. 7 din Legea nr. 50/1991, aspectele referitoare la proprietate nefiind invocate în certificatul de urbanism sub condiție de realizat de către reclamantă.
Mai mult, în condițiile în care este vădit că toate cerințele legale stipulate în certificatul de urbanism au fost îndeplinite de către reclamantă este de la sine înțeles de ce reclamanta a și continuat demersurile administrative ulterioare pentru obținerea avizelor și acordurilor necesare pentru obținerea autorizației de construire.
Prin urmare soluționarea cererii reclamantei de către Primăria municipiului A. prin Adresa nr._/22.11.2012 prin care reclamanta a fost înștiințată despre returnarea documentației depusă în vederea clarificării situației juridice a terenului pe care se află imobilul reclamantei, reprezentă un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantei întrucât contrar susținerilor pârâtei care afirmă că documentația depusă doar a fost restituită reclamantei în vederea completării, din răspunsul dat rezultă evident manifestarea de voință a autorității publice de a soluționa nefavorabil cererea reclamantei aceasta menționând în mod expres că emiterea autorizației de construire în forma solicitată de reclamantă nu poate fi acceptată deoarece s-ar încălca dreptul de proprietate al proprietarilor imobilului situat în A., .. 5.
Or, în considerarea înscrisurilor doveditore depuse de reclamantă la dosarul cauzei respectiv contractul de vânzare nr. 779/20.04.1976 fila 87 dosar, titlul de proprietate nr. 384/23.02.1977, extrasul de CF, respectiv chitanța pentru plata impozitului aferent clădirii și terenului intravilan, instanța constată că reclamanta a dovedit dreptul de proprietate asupra magaziei pe care a cumpărat-o în anul 1976 odată cu apartamentul în care locuiește.
Mai mult reclamanta a făcut și dovada acordului exprimat de vecini pentru reamenajarea magaziei, înscrisuri doveditoare care îndrituie reclamanta să susțină că refuzul dat de autoritatea publică la plângerea prealabilă constituie un refuz nejustificat al emiterii autorizației, refuz apreciat ca atare de instanța de contencios administrativ și care raportat la cadrul legal incident a probatoriului administrat în cauză se circumscrie pe deplin prevederilor art. 2 alin. 1 lit.i din legea contenciosului administrativ.
Prin urmare instanța a reținut că prin refuzul nejustificat al pârâtei de a emite autorizația de construire solicitată, reclamanta a făcut dovada vătămării în drepturile /interesele sale legitime în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit.a din Legea nr. 554/2004 întrucât refuzul pârâtei de a emite autorizație de construire în baza certificatului de urbanism valabil și a documentației legale cu respectarea cerințelor legale prevăzute de Legea 50/1991, reprezintă exprimarea explicită cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea în discuție din partea pârâtei, adică a exercitării dreptului de apreciere de către aceasta.
Chiar raportat la susținerea pârâtei, respectiv că reclamantei i s-a restituit documentația în vederea completării, motivație care nu subzistă, în condițiile în care față de înscrisurile doveditoare depuse la dosarul cauzei pârâta nu a formulat nici o opoziție și nu a adus nici o critică în acest sens.
Prin urmare instanța a apreciat ca fiind întemeiată cererea reclamantei cu privire la solicitarea de obligare a pârâtei la emiterea autorizației de construire magazie în conformitate cu certificatul de urbanism nr. 1499/02.10.2012 emis de Primăria municipiului A..
Cu privire la cererea reclamantei de acordare a daunelor morale instanța a apreciat cererea ca lipsită de temei legal, scopul acestora fiind de a repara atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană și care se referă la liniște, demnitate, onoare și alte valori similare și având în vedere că în cursul judecății reclamanta a depus înscrisuri doveditoare în completarea probațiunii, nefăcând dovada justificării cuantificării daunelor morale solicitate, astfel că acest capăt de cerere va fi respins.
În baza art. 244 Cod procedură civilă instanța a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 800 lei reprezentând onorariu de avocat conform chitanțelor nr. 309 din 06.12.2012 și chitanței nr. 312 din 03.01.2013.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul recurent M. A. solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii civile formulate de către reclamantă.
În motivare arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor legale.
Apreciază că instanța cercetând actele depuse la dosarul cauzei a omis să observe faptul că apartamentul reclamantei se află situat în A., ., iar magazia pentru care se solicită autorizația de construire se află pe . A., .. 5, așa cum rezultă din planul de situație depus la dosarul cauzei, pronunțând astfel o hotărâre netemeinică și nelegală.
Arată că, instanța ar fi trebuit să cerceteze pricina cu aplicarea tuturor prevederilor legale incidente în prezenta speță, respectiv cu nesocotirea dispozițiilor art. 1 și art. 7 din Legea nr. 50/1991, republicată.
Astfel în conformitate cu dispozițiile art. 7, lit. b din Legea nr. 50/1991, republicată, Primarul în calitate de emitent al autorizației de construire are obligația să solicite beneficiarului lucrării: „dovada, în copie legalizată, a titlului asupra imobilului, teren și/sau construcții și, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune astfel. "
De altfel, așa cum rezultă din adresa nr._/22.11.2012, reclamantei nu i-a fost refuzată emiterea autorizației de construire ci doar i s-a returnat documentația în vederea clarificării situației juridice a terenului pe care se află imobilul, pe care aceasta susține că îl deține în proprietate și pentru care a solicitat autorizația de construire, având în vedere faptul că există neconcordanță între planul de situație, schița de apartamentare și extrasul CF nr._-C1-U8.
Emiterea autorizației de construire în forma solicitată de către reclamantă ar încălca dreptul de proprietate al proprietarilor imobilului situat în A., .. 5.
Se arată că din interpretarea art.1 Legea nr. 50/1991 reiese fără putință de tăgadă opțiunea legiuitorului în privința, lucrărilor de construcții care nu au caracter provizoriu, în sensul că solicitantul cererii trebuie să fie titularul unui drept real.
Pe de altă parte arată faptul că certificatul de urbanism este, potrivit art. 29 alin. 1 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, un act de informare cu caracter obligatoriu, cerințele cuprinse în acesta au de asemenea caracter obligatoriu și nu facultativ în vederea obținerii autorizației de construire, trebuind respectate în tocmai de către solicitantul autorizației.
Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamanta intimată a invocat nulitatea recursului conform art. 302^1 alin.1, lit. a Cod procedură civilă, iar pe fond respingerea recursului ca neîntemeiat.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurent cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Recurenta critică sentința atacată susținând în esență că prima instanță a reținut un refuz nejustificat de soluționare a cererii, fără a observa că documentația a fost restituită reclamantei doar în vederea clarificării regimul juridic al terenului, existând neconcordanțe între planul de situație și extrasul CF.
Curtea nu reține această argumentație întrucât reclamanta intimată a dovedit dreptul său real prin prezentarea Titlului de proprietate nr.384/23.02.1977 (fila 88 dosar fond) și prin prezentarea Adresei nr. 3550/A6 din 21.02.2008 emisă de Primăria municipiului A. (fila 19 dosar fond), care adeverește că reclamanta a fost împroprietărită cu suprafața de 77/1048 mp teren în baza Legii nr.18/1991, teren aferent locuinței și magaziei în cauză.
Cum reclamanta recurentă a depus și contractul de vânzare-cumpărare al magaziei (fila 87 dosar fond), extrasul de Carte Funciară (fila 24 dosar fond) declarațiile vecinilor (filele 25 – 27 dosar fond) și referatul de expertiză tehnică având ca obiect refacere magazie lemne, din coroborarea cărora rezultă că atât magazia, pentru care reclamanta a solicitat eliberarea autorizației, cât și terenul aferent se află în proprietatea sa, Curtea constată că neconcordanțele din planul de situație, rezultate în urma apartamentării, nu îi sunt imputabile reclamantei intimate.
Nu în ultimul rând Curtea observă că în cauză nu este dovedită existența vreunei contestări din partea vreunui vecin a dreptului de proprietate al reclamantei, astfel încât refuzul eliberării autorizației pe considerentul că s-ar încălca dreptul de proprietate al altei persoane – neindicată de altfel de autoritatea pârâtă – constituie un refuz nejustificat.
Prin urmare în mod corect prima instanță a reținut că prin refuzul nejustificat al pârâtei de a emite autorizația de construire solicitată, reclamanta a făcut dovada vătămării în drepturile /interesele sale legitime în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit.a din Legea nr. 554/2004 întrucât refuzul pârâtei de a emite autorizație de construire în baza certificatului de urbanism valabil și a documentației legale cu respectarea cerințelor legale prevăzute de Legea 50/1991, reprezintă exprimarea explicită cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea în discuție din partea pârâtei, adică a exercitării dreptului de apreciere de către aceasta.
Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea urmează a-l respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat în cuantum de 800 lei, reprezentând onorariu avocat(600 lei) și contravaloare transport (200 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul recurent M. A. împotriva Sentinței Civile nr. 1710/13.03.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă pârâtul recurent la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 lei reprezentând onorariu avocat (600 lei) și contravaloare transport (200 lei).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. C. D. M. BACĂU C. D. O.
GREFIER,
G. S.
Red. M.C.D/17.12.2013
Tehnored. G.S/18.12.2013
2 expl/SM
Prima instanță – Tribunalul A.
Judecător – E. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9640/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3647/2013.... → |
|---|
