Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3645/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3645/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 8220/30/2011
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de contencios administrative și fiscal cod operator 2928
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 3645
Ședința publică din 16 mai 2013
Instanța constituită din:
Președinte: I. J.
Judecător: M. A. B.
Judecător: C. M. DICA
Grefier: M. L.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj împotriva sentinței civile nr. 3620 pronunțată la 21 noiembrie 2012 de către Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul L. G. și chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului său la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că prin Serviciul registratură, la 25 aprilie 2013, reclamantul intimat a depus la dosar concluzii scrise.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat și că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă la dezbateri, instanța consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul T. la data de 28 noiembrie 2011 sub nr._, reclamantul L. G. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la restituirea sumei de 12.537 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, precum și la plata dobânzii legale aferente, în condițiile art. 124 cod procedură fiscală.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achiziționat din spațiul comunitar un autoturism marca Lexus, pentru înmatricularea căruia a achitat suma totală de 12.537 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, la data de 5 martie 2010, cu chitanța . nr._.
Mai arată că ulterior s-a adresat pârâtei cu cerere de restituire a taxei, însă pârâta a refuzat să dea curs cererii.
Reclamantul a invocat încălcarea prevederilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece reclamantul nu a urmat procedura administrativă prealabilă, precum și tardivitatea raportat la data achitării taxei.
Totodată a chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu, deoarece taxa de poluare se face venit la bugetul fondului de mediu.
Prin sentința civilă nr. 3620 pronunțată la 21 noiembrie 2012, instanța a admis acțiunea, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj la restituirea către reclamant a sumei de 12.537 lei și a dobânzilor legale, începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire a sumei până la momentul achitării efective, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București la plata sumei de_ lei, a dobânzilor legale, începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire a sumei până în momentul achitării efective și la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în sumă de 39,3 lei către pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul a cumpărat în anul 2010 un autoturism de ocazie, marca Lexus, iar pentru înmatricularea acestuia în România, la data de 5 martie 2010, a achitat suma de 12.537 lei cu titlu de taxă de poluare.
La data de 3 noiembrie 2011, reclamantul a solicitat restituirea acesteia, fără a primi un răspuns la cerere, condiții în care s-a adresat instanței de judecată în vederea restituirii taxei.
Prima instanță a reținut că excepția inadmisibilității invocată de pârâtă este neîntemeiată, deoarece prin cererea nr._, reclamantul a solicitat restituirea sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, considerând că aceasta a fost încasată în mod ilegal. Reclamantul a înțeles să conteste încasarea taxei, nu și decizia de calcul a acesteia considerând că refuzul restituirii este nejustificat, astfel că potrivit art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004 în cazul refuzului nejustificat nu este obligatorie plângerea prealabilă.
Sub aspectul fondului a reținut că reclamantul a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului într-un alt stat membru al Uniunii Europene – Germania – anterior înmatriculării în România, astfel că instanța a analizat compatibilitatea normei interne cu prevederile art. 110 din TFUE.
Prima instanță a reținut, făcând referire la concluziile exprimate de CJUE în cauza T. – hotărârea din 7 aprilie 2011 ( cauza C-402/09), că dispozițiile OUG nr. 50/2008 au ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se apropie de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în circulație pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare a fost înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Cererea de chemare în garanție a fost apreciată întemeiată având în vedere că potrivi art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci la bugetul fondului de mediu gestionat de chemata în garanție.
În termen legal, la 18 ianuarie 2013, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr._ sin 29 martie 2013.
Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de restituire și a cheltuielilor de judecată.
Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 cod procedură civilă.
Arată că acțiunea este inadmisibilă și prematur formulată prin raportare la adoptarea proiectului de lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule inițiat de MMP, act normativ ce dă posibilitatea ca în cazul în care taxa de poluare plătită de la 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi, contribuabilii să poată solicita restituirea sumelor rezultând din aplicarea acestei legi. D. după parcurgerea acestei proceduri conform prevederilor Codului de procedură fiscală și în acord cu prevederile art. 10 din Legea nr. 9/2012și normele metodologice de aplicare, contribuabilul poate contesta actul de restituire prin adresarea către instanța de judecată.
In lipsa urmării acestei proceduri acțiunea reclamantului este inadmisibilă și prematur formulată.
Apreciază că este întemeiată și excepția tardivității raportat la prevederile art. 207 alin. 1 cod procedură fiscală, deoarece reclamantul a primit sub semnătură decizia de calcul a taxei de poluare și nu a formulat în termenul stabilit de lege contestația prealabilă împotriva actului administrativ fiscal.
Sub aspectul fondului arată că reclamantul a achiziționat un autoturism pentru a cărui înmatriculare în România s-a stabilit și achitat o taxă de poluare în conformitate cu OUG nr. 50/2008.
Precizează că organele comunitare nu au contestat niciodată dreptul statelor membre de a stabili astfel de taxe speciale pentru autovehicule, și nu au susținut niciodată că însăși instituirea în sine a uneia astfel de taxe ar contraveni prevederilor art. 90 alin. 1 din Tratatul CE (art. 110 din TFUE) în cazul autovehiculelor noi sau second-hand deja înmatriculate în țările de proveniență, toate aceste organe comunitare pornind, în analiza diferitelor reglementări naționale, având acest obiect, de la premisa comună că în lipsa unei armonizări la nivelul UE în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora.
Potrivit jurisprudenței constante a CJCE Luxemburg, ținând cont de faptul că taxa de primă înmatriculare este o taxă unică și este aplicată atât la autovehiculele noi, cât și la cele second-hand în momentul primei înmatriculări, o dată plătită pentru un vehicul nou, taxa formează o proporție constantă din valoarea capitalului.
Pe măsură ce vehiculul se depreciază, taxa reziduală scade proporțional cu pierderea în valoare a vehiculului.
Curtea a hotărât în mod constant că, pentru a evita impozitarea discriminatorie a autoturismelor străine second-hand, trebuie să se țină seama de deprecierea acestora, astfel încât taxa impusă să nu depășească valoarea taxei reziduale incluse în valoarea autovehiculelor similare înmatriculate pe piața internă ca fiind noi (hotărârea CJCE din 9 martie 1995 în cauza C-345/93 Fazenda Publica și Ministerio Publico împotriva Americo Joao Nunes Tadeu).
In concluzie, a solicitat instanței de judecată să rețină că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională.
Subliniază că Legea nr. 9/2012 a eliminat discriminarea indirectă menționată în hotărârile CEJ în cele două cauze care au avut ca obiect interpretarea art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că în mod corect prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 110 din TFUE în condițiile în care dispozițiile OUG nr. 50/2008 încalcă aceste prevederi, fapt constatat și de CJUE.
Analizând recursul declarat de către pârâtă prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, cu următoarea motivare:
In mod corect a respins instanța de fond excepția inadmisibilității, prematurității și tardivității invocată de pârâtă.
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare invocând faptul că prevederile OUG nr. 50/2008 încalcă prevederile art. 110 din TFUE.
Prin decizia nr. 24/2011 pronunțată în interesul legii, ÎCCJ a statuat că în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare nu este obligatorie urmarea procedurii prealabile administrative.
Mai mult, nu este respectat nici principiul eficienței procedurii prealabile, deoarece reclamantul urmărește restituirea integrală a taxei achitate, iar organele administrative nu analizează compatibilitatea dispozițiilor interne cu cele ale dreptului comunitar, limitându-se la a comunica contribuabilului că nu există temei legal pentru restituirea taxei.
Nefiind obligatorie procedura prealabilă de contestare, nici excepția tardivității formulării cererii invocată de pârâtă nu este întemeiată, deoarece dispozițiile art. 207 alin. 1 cod procedură fiscală nu sunt incidente în speță, raportat la îndrumările date de ICCJ prin decizia în interesul legii menționată mai sus.
In ceea ce privește fondul cauzei, instanța de recurs reține că reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face nici o deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor sau între proprietarii acestor autovehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7 aprilie 2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28 mai 2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehicule similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7 aprilie 2011, dată în cauza C-402/09, T., pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei de poluare instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt in nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”. La pct. 53 a precizat că „astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C-263/10), instanța de recurs reține că în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea tatu, Curtea de Justiție a arătat că analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008 în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008, iar în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).
Instanța de recurs constată că taxa de poluare, instituită conform OUG nr. 50/2008, este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ: 1 iulie 2008, cu exceptarea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse de OUG nr. 50/2008.
În consecință, instanța de recurs consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauza T. și N., hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, instanța de recurs observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17/10 ianuarie 2012, a abrogat OUG nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008,aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza producerii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Instanța de recurs constată că, prin dispozițiile Legii nr. 9/2012, se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare în luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, taxa de poluare a fost considerată de Uniunea Europeană de justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE.
Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, instanța de recurs reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, instanța de recurs apreciază că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre OUG nr. 50/2008 și art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplică autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă, pentru trecut, această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare OUG nr. 50/2008.
Prin urmare, instanța de recurs consideră că dispozițiile art. 12 din OUG nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu, ca fiind contrară art. 110 TFUE.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE ELGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj împotriva sentinței civile nr. 3620 pronunțată la 21 noiembrie 2012 de către Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul L. G. și chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 16 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. J. M. A. B. C. M. Dica
Grefier,
M. L.
Red. MB/dact. MB
2 ex./19.06.2013
Primă instanță:
N. A. F. – Tribunalul T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1900/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6933/2013.... → |
|---|
