Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1900/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1900/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 7994/30/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOPERATOR 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ -07.12.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 1900
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03 04 2013
PREȘEDINTE: M. C. D.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
JUDECĂTOR:C. D. O.
GREFIER: G. S.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul G. N. împotriva sentinței civile 2832/PI/CA/2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice T., Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara și A. Națională a Vămilor București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se prezintă avocat V. M. F. în reprezentarea reclamantului recurent și consilier juridic Socolovici A. în reprezentarea pârâtelor intimate Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara și A. Națională a Vămilor București, lipsă fiind pârâta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice T..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată depus la dosar, prin registratura instanței, al data de 10.01.2013 întâmpinare din partea pârâtei intimate Direcția Generală a Finanțelor Publice T..
Reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar precum și chitanță în sumă de 620lei reprezentând onorariu avocat.
Reprezentanta pârâtelor depune la dosar delegație de reprezentare și chitanța . nr._, în copie, în sumă de 2.159 reprezentând dovada achitării debitului principal.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului declarat ca fiind fondat cu modificarea, în tot a sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtelor intimate Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara și A. Națională a Vămilor București solicită respingerea recursului declarat de reclamantul recurent și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalul T., sub nr._ /18.11.2011, reclamantul G. N. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Direcția R. Pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, A. Națională a Vămilor București si Direcția Generală a Finanțelor Publice T., să se pronunțe o hotărâre prin care sa se dispună:
- anularea procesului - verbal privind calculul sumelor prevăzute prin Titlul executoriu Nr._ din 18.07.2011, emis de Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale TIMIȘOARA, comunicat la data de 21.07.2011, prin care a fost obligat la plata unei sume în valoare de 1.859,00 lei, cu titlu de dobânzi calculate la taxa vamale și TVA;
- anularea Deciziei nr. 1973/521/16.11.2011 emisă de parata D.G.F.P. T., comunicată la data de 17.11.2011, prin care a fost respinsă contestația sa;
Prin sentința civilă nr. 2832/PI/CA/2012 Tribunalul T. a respins acțiunea formulată de reclamantul G. N. în contradictoriu cu pârâții A. Națională a Vămilor, Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara și Direcția Generală a Finanțelor Publice T. având ca obiect – anulare decizie, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că prin Procesul-verbal privind calculul sumelor prevăzute prin titluri executorii, nr._/18.07.2011 - emis de către pârâta Direcția Regionala pentru Accize și Operațiuni Vamale Timisoara, în sarcina reclamantului G. N. au fost stabilite sarcini fiscale in suma totala de 1.859 lei – cu titlu de dobânzi aferente taxelor vamale si TVA evidențiate în Actul constatator nr. 363A/04.12.2001, pe perioada 01.01.2008 – 10.05.2010.
Reclamantul a contestat aceste sume, însa contestația sa a fost respinsă de către Direcția Generala a Finanțelor Publice T., prin Decizia nr. 1973/521/16.11.2011.
Tribunalul a reținut că prevalându-se de dispozițiile art. 218 Cod procedura fiscală, reclamantul a atacat în instanță soluția pronunțata în contestația administrativa, susținând, în esență ca dreptul autoritarilor vamale de a stabili în sarcina sa accesorii aferente obligațiilor individualizate prin Actul constatator nr. 363A/04.12.2001 s-a prescris în condițiile art. 90 alin. 1 si 2 din OG nr. 92/2003 totodată, ca stabilirea accesoriilor s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 111 alin.2 si art. 119 din OG nr. 92/2003, deoarece autoritatea vamala a calculat dobânzi si pentru perioada anterioara comunicării actului; in fine, ca, întrucât accesoriile au fost calculate in baza prevederilor art. 85, art. 114, art. 119 si art. 120 din același act normativ, organul vamal a încălcat principiul neretroactivității pentru perioada anterioara intrării in vigoare a OG nr. 92/2003.
Analizând criticile de nelegalitate invocate de reclamant in cuprinsul acțiunii sale, Tribunalul a constatat ca acestea sunt nefondate, pentru cele ce se vor arăta.
Astfel, in ce privește prescripția dreptului autoritarilor vamale de a stabili in sarcina sa accesorii aferente obligațiilor individualizate prin Actul constatator nr. 363A/04.12.2001, Tribunalul a constatat ca prin decizia civila nr. 394/18.03.2010, pronunțata in dosarul nr._, având a statua asupra prescripției dreptului organelor vamale de a calcula in sarcina reclamantului accesorii aferente acelorași debite principale, Curtea de Apel Timisoara a reținut cu putere de lucru judecat ca «[…] D.J.A.O.V. A. a emis o noua somație nr. 31.069 /2007 în baza art. 145 raportat la prevederile art. 133 din OG nr. 92/2003, data la care s-a întrerupt din nou prescripția.
Ori, daca instanța de recurs a reținut în mod irevocabil ca prescripția a fost întrerupta în anul 2007, aceasta înseamnă ca un nou termen de prescripție de 5 ani – a început sa curgă din acel moment, situație în care Procesul-verbal privind calculul sumelor prevăzute prin titluri executorii, nr._/18.07.2011, apare ca fiind întocmit în interiorul termenului (care s-ar fi împlinit, cel mai devreme, in anul 2012).
Referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 111 alin. 2 si art. 119 din OG nr. 92/2003, ca urmare a stabilirii accesoriilor si pentru perioada anterioara comunicării actului, Tribunalul a constatat ca reclamantul confunda instituția comunicării actului constatator al debitului principal – la care se refera prevederile legale invocate – cu instituția comunicării actului administrativ-fiscal de stabilire a accesoriilor, care, in mod firesc, nu poate viza decât o perioada anterioara emiterii si, implicit, comunicării acestuia.
Tribunalul a reținut că nefondata este si critica reclamantului, referitoare la încălcarea principiului neretroactivitatii pentru perioada anterioara intrării în vigoare a O.G. nr. 92/2003.
În sensul celor de mai sus, Tribunalul a arătat ca, așa cum se menționează în chiar cuprinsul actului, obligațiile accesorii stabilite in sarcina reclamantului nu vizează perioada de la emiterea Actului constatator nr. 363A/04.12.2001 si pana la . OG nr. 92/2003 (astfel cum, nejustificat, susține acesta), ci se refera la perioada 01.01.2008 – 01.05.2010.
Ori, în perioada de referință, erau in vigoare prevederile OG nr. 92/2003 – care, fiind norme de procedura, sunt de imediata aplicare, conform prevederilor art. 2 alin. 3 raportat la art. 725 Cod procedura civila.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul recurent G. N. solicitând admiterea recursului așa cum este formulat, ca fiind întemeiat și fondat, modificarea, în tot, a sentinței civile nr. 2832/PI/CA/2012 din 14.09.2012. pronunțată în dosar nr._, rejudecarea cauzei în fond și admiterea acțiunii în contencios în temeiul Legii nr. 554/02.12.2004, anularea Procesului - Verbal privind calculul sumelor prevăzute prin Titlul Executoriu Nr._ din 18.07.2011 prin care am fost obligat la plata unei sume în valoare de 1.859,00 lei cu titlu de dobânzi calculate la taxe vamale și TVA și a Deciziei nr. 1973/521 din data de 16.11.2011 emisă de D.G.F.P. T. ca fiind neîntemeiate, obligarea pârâtelor la plata sumei de 620.00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat conform Chitanță nr. 309 din 22.07.2011.
În motivare arată că hotărârea judecătorească atacată este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, sens în care învederează că pârâta intimată Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara i-a comunicat actul administrativ unilateral de dispoziție contestat prin care a stabilit în sarcina subsemnatului o creanță bugetară în valoare totală de 1.859,00 lei reprezentând majorări taxe vamale și majorări TVA, stabilite în temeiul unui titlu executor identificat sub forma Actului constatator nr. 363/A din 04.12.2001 emis de fostul Biroul vamal NĂDLAC, județul A..
Apreciază în continuare faptul că impunerea fiscală, în sumă de 1.859,00 lei, stabilită prin Procesul - Verbal privind calculul sumelor prevăzute prin Titlul Executoriu Nr._ din 18.07.2011, este nelegală, iar hotărârea judecătorească prin care a fost soluționată contestația sa este nefondată întrucât, pe de o parte, este prescris dreptul autorității vamale de a mai stabili obligații fiscale în sarcina sa ca urmare a emiterii Actului constatator nr. 363/A din 04.12.2001 emis de fostul Biroul vamal Nădlac, județul A., iar pe de altă parte, modalitatea de calcul a penalităților de întârziere este stabilită eronat.
De asemenea menționează că dreptul autorității administrative pârâte - Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara - de a stabili obligații fiscale în sarcina sa s-a prescris la data de 01.01.2007, adică la un termen de 5 ani de zile de la data emiterii Actului constatator nr. 363/A din 04.12.2001.
Față de această împrejurare reclamantul recurent consideră evident faptul că excepția privind prescrierea dreptului Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara de a stabili obligații fiscale împotriva sa, excepție invocată în conformitate cu prevederile art. 90 aliniat (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003, completată și republicată privind Codul de procedură fiscală, este întemeiată și fondată și, pe cale de consecință, trebuie admisă cu consecința anulării actelor administrative contestate.
Mai arată că actul administrativ de dispoziție contestat este nelegal și datorită faptului că modalitatea de calcul a impunerii fiscale este în contradicție cu exigențele legale mai sus menționate, întrucât pe de o parte, nu s-a identificat sumele pentru care a fost calculată dobânda la taxe vamale și TVA, iar pe de altă parte, perioada pentru care s-a stabilit penalității de întârziere a fost repetată, această perioadă fiind stabilită și cu ocazia comunicării ridului executoriu la care a făcut referire.
De asemenea susține că, din probatoriul administrat în cauză rezultă, neechivoc, faptul că Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara a stabilit majorări de întârziere pentru o perioadă anterioară comunicării Procesul - Verbal privind calculul sumelor prevăzute prin Titlul Executoriu Nr._ din 18.07.2011, respectiv pentru perioada 01.01._10. ceea ce, desigur, contravine dispozițiilor legale.
În drepte, în susținerea cererii de recurs, invocă prevederile art. 304 pct. 9, 304 indice 1 din Codul de procedură civilă, prevederile Legii nr. 554 / 02.12.2004 și prevederile O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Prin întâmpinare pârâta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice T. a solicitat respingerea ca fiind neîntemeiat recursul promovat și menținerea ca fiind întemeiata a sentinței pronunțata de către instanța de fond.
În considerente arată că apreciază drept neîntemeiate susținerile petentului si învederează instanței de recurs următoarele:
Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara prin Procesul verbal privind calculul dobânzilor si penalităților de întârziere nr._/18.07.2011 a stabilit in sarcina petentului majorări/dobânzi de întârziere în suma de 1.859 lei, aferente obligațiilor fiscale individualizate prin Actul constatator nr. 363A/04.12.2001 in suma totala de 2.159 1 ei, respectiv diferențe taxe vamale 1.213 lei, diferențe TVA 946 lei.
Arată că împotriva Actului constatator nr. 363A/ 04.12.2001 petentul a formulat contestație, care a fost respinsă ca neîntemeiată de Direcția Generală a Finanțelor Publice T. prin Decizia nr. 177/23.04.2002.
Petentul a atacat în instanța actele administrative, respectiv Actul constatator nr. 363A/ 04.12.2001 si Decizia D. T. nr. 177/23.04.2002.
Prin Decizia Civila nr. 628/13.12.2002 pronunțata in dosarul nr. 7233/CA/2002, Curtea de Apel Timișoara a decis sa mențină ca valabil Actul Constatator nr. 363A/04.12.2001 si debitul stabilit.
Ulterior, petentul a introdus la Judecătoria Timișoara contestație la executarea silita, care i-a fost respinsă prin Sentința Civilă nr._/07.11.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, astfel ca debitele individualizate prin Actul constatator nr. 363A/04.12.2001 au rămas ca datorate, fiind achitate în data de 10.05.2011.
Având in vedere ca debitele individualizate prin Actul constatator nr. 363A/04.12.2001 au fost achitate in data de 10.05.2011 cu chit. 38PF, pentru perioada de la data scadentei si pana la data plații se datorează majorări/dobânzi de întârziere potrivit prevederilor art. 119 alin.(1) din OG nr. 92/ 2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata:
"1) Pentru neachitarea la termenul de scadenta de către debitor a obligațiilor de plata, se datorează după acest termen dobânzi si penalități de întârziere"
In acest sens, la art. 120 alin.(1) si (7) din același act normativ se specifica: " Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenta si pana la data stingerii sumei datorate, inclusiv. [...] (7) Nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, si poate fi modificat prin legile bugetare anuale."
Arată că, calculul majorărilor de întârziere reprezintă o măsura accesorie în raport cu debitul, conform principiului de drept accessorium seguitur principale, si întrucât debitul principal a fost achitat cu întârziere, majorările se calculează pana la achitarea debitului.
Având în vedere faptul ca organele vamale au procedat în mod legal la emiterea titlului de creanța contestat, pârâta intimată susține că, se impune respingerea contestației ca neîntemeiată pentru suma de 1.859 lei ce reprezintă majorări/dobânzi de întârziere .
Referitor la capătul de cerere privind prescripția extinctiva arată că, în drept, termenul de prescripție este reglementat de art. 127 si 129 din OG nr. 92/2003, republicată.
În același timp se reține ca, înainte de împlinirea termenului de prescripție extinctivă, organul vamal a început executarea silită și în acest sens a fost emisă Somația nr._/24.09.2002, iar prin Adresa nr. 9069/09.05.2006 Direcția Regionala pentru Accize si Operațiuni Vamale Timișoara a instituit ipoteca pe imobilul deținut la acea data de către petent, conform comunicării Primăriei Recaș cu adresa nr. 9081/08.11.2002.
Prin urmare pârâta susține că, termenul de prescripție de 5 ani s-a întrerupt la data începerii procedurii de executare silită, astfel ca organul vamal a respectat termenele procedurale, iar dreptul de a stabili obligații fiscale nu este prescris.
Mai arată că, valabilitatea titlului după data de 01.01.2007(data invocata de câtre debitor ca fiind data la care s-a împlinit termenul de prescripție) este stabilită și prin Sentința Civila nr._/07.11.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
Referitor la afirmația petentului ca organul vamal a stabilit dobânzi si penalități de întârziere pentru o perioada anterioara comunicării actului administrativ contestat, respectiv 01.01._10, precizează că, prin adresa nr._/04.12.2001 Biroul Vamal Nădlac a înștiințat debitorul de datoria vamala, înștiințare primita de acesta in data de 06.12.2001, potrivit confirmării de primire prin poștă, dealtfel, în data de 20.12.2001 petentul formulează contestației împotriva datoriei vamale.
Mai arată că în conținutul contestației petentul susține ca dobânzile au fost calculate in temeiul prevederilor art. 85, 114, 119 si 120 din OG nr. 92/2003, ceea ce presupune ca aceste acte normative au fost aplicate retroactiv, având în vedere ca debitul a fost stabilit in anul 2001.
Referitor la aceste aprecieri ale petentului, face precizarea ca atât HG nr. 670/1999 cat si HG nr. 1043/2001 au fost abrogate iar la data întocmirii Procesului verbal nr._/18.07.2011 privind calculul sumelor prevăzute prin titlu executoriu s-au calculat accesorii pentru perioada 01.01._10 iar pentru aceasta perioada sunt aplicabile prevederile OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, astfel că susținerile petentului sunt nefondate.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și prin prisma disp. art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și văzând că nu sunt incidente disp. art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța conform art. 312 alin. 1 Cod procedura civilă, îl va respinge ca nefondat si va menține ca temeinica si legală hotărârea recurată, pentru următoarele considerente:
Reclamantul recurent precizează faptul că impunerea fiscală, în sumă de 1.859,00 lei, stabilită prin Procesul - Verbal privind calculul sumelor prevăzute prin Titlul Executoriu Nr._ din 18.07.2011, este nelegală, iar hotărârea judecătorească prin care a fost soluționată contestația sa este nefondată întrucât, pe de o parte, este prescris dreptul autorității vamale de a mai stabili obligații fiscale în sarcina sa ca urmare a emiterii Actului constatator nr. 363/A din 04.12.2001 emis de fostul Biroul vamal Nădlac, județul A., iar pe de altă parte, modalitatea de calcul a penalităților de întârziere este stabilită eronat, apărare ce nu poate fi primită nici de către Curte întrucât debitele individualizate prin Actul constatator nr. 363A/04.12.2001 au fost achitate in data de 10.05.2010 cu chit. 38PF, aflată la fila 22 dosar recurs, astfel că pentru perioada de la data scadentei si pana la data plații se datorează majorări/dobânzi de întârziere potrivit prevederilor art. 119 alin.(1) din OG nr. 92/ 2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata.
Mai mult, asupra prescripției dreptului autorităților vamale de a stabili in sarcina sa accesorii aferente obligațiilor individualizate prin Actul constatator nr. 363A/04.12.2001, Tribunalul a constatat ca prin decizia civila nr. 394/18.03.2010, pronunțata in dosarul nr._, având a statua asupra prescripției dreptului organelor vamale de a calcula in sarcina reclamantului accesorii aferente acelorași debite principale, Curtea de Apel Timișoara a reținut cu putere de lucru judecat ca «[…] D.J.A.O.V. A. a emis o noua somație nr. 31.069 /2007 în baza art. 145 raportat la prevederile art. 133 din OG nr. 92/2003, data la care s-a întrerupt din nou prescripția.
Ori, daca s-a statuat în mod irevocabil ca prescripția a fost întrerupta în anul 2007, nu se mai poate repune în discuție acest aspect, iar aceasta înseamnă ca un nou termen de prescripție de 5 ani – a început sa curgă din acel moment, situație în care Procesul-verbal privind calculul sumelor prevăzute prin titluri executorii, nr._/18.07.2011, apare ca fiind întocmit în interiorul termenului de prescripție (care s-ar fi împlinit, cel mai devreme, în anul 2012).
Instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, fără să fie incident vreunul din motivele prev. De art. 304 pct. 6 - 9 C. pr. Civilă, care impun modificarea hotărârii recurate.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul G. N. împotriva sentinței civile 2832/PI/CA/2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice T., Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara și A. Națională a Vămilor București.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. C. D. M. BACĂU C. D. O.
GREFIER,
G. S.
Red. . – M.B. – 22.04.2013
Tehnored. G.S. – 24.04.2013
2 expl/SM
Prima instanță – Tribunalul T.
Judecător – D. L.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8061/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3645/2013.... → |
|---|
