Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2473/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2473/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 6111/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ - 26.03.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 2473/R
Ședința publică din 17 aprilie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGFP A. în reprezentarea AFP Ineu împotriva sentinței civile nr. 4809/13.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantăa intimată Govoșdean F. și chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu, pentru contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4809/13.11.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a respins excepția invocată; a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta Govoșdean F. contra pârâtei Administrația Finanțelor Publice Ineu pentru restituire taxa auto; a obligat Administrația Finanțelor Publice Ineu la restituirea sumei de 3.366 lei reprezentând taxa de poluare către reclamantă și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală; a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să plătească suma de 3.366 lei reprezentând taxa de poluare și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală către pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu; a obligat pârâta la plata sumei de 839,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a constatat că prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 20.09.2012, reclamanta Govoșdean F. a cerut în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu, obligarea acesteia la restituirea taxei pentru emisii poluante în cuantum de 3.366 lei, reactualizată cu rata inflației până la restituirea efectivă.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a plătit suma de 3.366 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante pentru autovehicule în contul bugetului de stat.
Achitarea taxei a fost necesară pentru a putea înmatricula în România autoturismul marca Citroen înmatriculat pentru prima dată în U.E. în data de 16.05.2000.
Considerând că a plătit o taxă nelegală și nedatorată a formulat o cerere pârâtei prin care a cerut restituirea sumei de 3.366 lei, dar pârâta a refuzat solicitarea lui.
Prin întâmpinare, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. în reprezentarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Ineu a invocat pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Administrația Finanțelor Publice Ineu prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A. a formulat o cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, în calitate de instituție beneficiară, în exclusivitate a taxei și a cerut obligarea acesteia la suportarea tuturor cheltuielilor și a altor consecințe pecuniare ori de altă natură, ce ar cădea în sarcina sa, în cazul admiterii acțiunii de față.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut în fapt că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Citroen conform contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată, autoturism din categoria auto M1 cu normă de poluare E2 și capacitate cilindrică de 2446 cm3, cu prima înmatriculare în U.E. la data de 16.05.2000, iar pentru înmatricularea în România a acestuia a fost emisă de către pârâtă decizia de calcul a taxei pentru emisii poluante pe seama reclamantei în care se rețin caracteristicile arătate mai sus ale autoturismului, aspect necontestat de către pârâtă, iar prin acțiunea de față, s-a cerut de către reclamantă să fie obligată pârâta să-i restituie această taxă pe care a apreciat-o ca fiind contrară dreptului comunitar.
În baza deciziei de calcul a taxei pentru emisii poluante pentru autovehicule nr._/ad/22.08.2012 emisă de A.F.P. Ineu, reclamanta a achitat taxa pentru emisii poluante în sumă de 3.366 lei.
Reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe apreciind că taxa pentru emisii poluante astfel achitată este contrată reglementărilor comunitare. Pârâta A.F.P. Ineu a refuzat restituirea taxei pentru emisii poluante.
Tribunalul a reținut că prin decizia nr.24/2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că în cazul cererilor promovate în baza art.117 alin.1 lit.d din OG nr.93/2003 nu este necesară procedura contestării titlului de creanță în condițiile art.205-218 din OG nr.93/2003. Or în prezenta pricină cererea este întemeiată chiar pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din OG nr.93/2003, soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin considerentele reținute menținându-și valabilitatea chiar dacă s-a avut în vedere OUG nr.50/2008 situația juridică însă fiind aceeași și sub imperiul Legii nr.9/2012 modificată prin OUG nr.1/2012.
Prima instanță a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată pentru considerentele ce se vor evidenția în cele ce urmează.
Potrivit dispozițiilor art.1 Legea nr.9/2012 stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă care se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Noul act normativ, respectiv Legea nr.9/2012 a fost construit pe aceleași principii cu O.U.G. nr. 50/2008, taxa fiind determinată în esență prin raportare la criterii precum ar fi capacitatea cilindrică, vechimea autoturismului și valoarea emisiilor de CO2.
De principiu, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor, indiferent dacă acestea sunt autoturisme noi sau autoturisme de ocazie anterior înmatriculate într-un alt stat (fie el membru al Uniunii Europene sau nu).
În forma inițială a Legii nr. 9/2012, aplicabilă în perioada 13.01._12, taxa pentru emisiile poluante a fost percepută și pentru "primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după . prezentei legi" [art. 2 lit. i) din Legea nr. 9/2012]. Potrivit explicației oferite de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, "Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării". În esență, taxa era astfel aplicabilă și autoturismelor de ocazie înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007.
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, intrată în vigoare la 31.01.2012, s-au prevăzut însă următoarele măsurile ce au fost expuse de instanță.
Tribunalul a reținut similitudinea dintre taxa pe poluare și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, astfel că jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care interpretează art. 110 TFUE (hotărârea din 7 aprilie 2011 în cauza I. T. și hotărârea din 7 iulie 2011 în cauza I. N.) este aplicabilă în cauză.
În condițiile în care legiuitorul român nu a respectat recomandarea formulată de Curte la par. 60 din hotărârea I. T., în sensul înlocuirii taxei pe poluare cu o taxă rutieră anuală, achitată de proprietarii tuturor autovehiculelor care poluează, Legea nr. 9/2012 în forma modificată prin O.U.G. nr. 1/2012 este incompatibilă cu art. 110 TFUE.
În condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, tribunalul a reținut caracterul întemeiat al acțiunii reclamantei și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Ca atare, având în vedere și prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, instanța a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu la restituirea sumei de 3.366 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală.
În baza art.1 alin.2 din Legea nr.9/2012 în conformitate cu care taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să plătească suma de 3.366 lei reprezentând taxa de poluare și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală către pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu.
În baza prevederilor art.274 din codul de procedură civilă a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu ca fiind căzută în pretenții la plata sumei de 839,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen pârâta DGFP A. în reprezentarea AFP Ineu solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivare a criticat respingerea excepției de inadmisibilitate invocată. A invocat greșita interpretare dată de instanță dispozițiilor Legii nr. 9/2012.
A criticat obligarea AFP Ineu la plata cheltuielilor de judecată.
A criticat cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată și a solicitat reducerea acestora.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C.p.c.
Reclamanta intimată a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și în baza art. 3041 Cod proc.civilă, față de disp. art. 299 și urm. Cod proc.civilă, văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către partea reclamantă a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acesteia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Chiar daca partea reclamantă a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, dar nu a formulat-o ca pe o contestație împotriva deciziei de calcul,Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, exceptia invocata nu este intemeiata.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxemburg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea Europeană de Justiție a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Or, partii reclamante – care a solicitat restituirea taxei de poluare invocând dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – nu i se poate opune nerespectarea regulilor interne aplicabile procedurii administrativ prealabile, și, prin urmare, nu i se poate opune nici regula obligativității contestării deciziei de calcul a taxei de poluare.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamantă.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către partea reclamantă, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu înlătură dreptul părtii reclamante de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.
In continuare, Curtea constată că este neîntemeiată sustinerea vizind necesitatea obligarii chematei în garanție a Administrației F. pentru Mediu și la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele considerente:
Chemarea în garanție este justificată pe existența unei obligații „în garanție sau în despăgubire” a Administrației F. pentru Mediu față de pârâta recurentă, având în vedere că organele fiscale au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor încasate cu titlul de taxă de poluare revin Administrației F. pentru Mediu, aceste sume fiind virate în contul său conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Având, însa, in vedere că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei de a dispune restituirea sumei solicitate de partea reclamantă, iar nu faptului că pârâta a încasat inițial taxa în litigiu, Curtea reține că obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată este consecința legală, prevăzută de art. 274 Cod de Procedură Civilă, a faptului că a căzut în pretenții și că îi incumbă inclusiv plata tuturor cheltuielilor ocazionate de declanșarea procesului, raportul juridic existent între AFP și AFM neputând justifica obligarea acesteia din urmă și la plata cheltuielilor de judecată, culpa procesuală revenind exclusiv organelor fiscale care au refuzat restituirea sumei achitată cu taxă de poluare.
In fine,referitor la solicitarea recurentei de reducere a onorariului avocatului, Curtea reține ca, față de munca depusă de avocat si de valoarea taxei a carei restituire s-a cerut (3366 lei), instanța de fond a acordat în mod corect suma de 800 lei reprezentând onorariu avocat, având în vedere și jurisprudența constantă a C.E.D.O. conform căreia reclamanta poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată în măsura în care li s-a stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului.
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâta DGFP în reprezentarea AFP Ineu împotriva sentinței civile nr. 4809/13.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DGFP A. în reprezentarea AFP Ineu împotriva sentinței civile nr. 4809/13.11.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. F.Ș.- 22.04.2013;
Tehnored. C.J.- 10.05.2013; 2ex.
Primă instanță: Tribunalul A.
Judecător: I. D.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 28/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 18/2013.... → |
|---|
