Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2595/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2595/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 6457/108/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2595
Ședința publică din 18 aprilie 2013
P.:Ș. E. P.
JUDECĂTOR:R. C.
JUDECATOR:M. I.
GREFIER:G. K.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Nădlac împotriva sentinței civile nr.1128/3.04.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații D. I. și Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței au fost depuse la dosar la data de 27.03.2013 de către reclamantul intimat D. I., note de ședință la care se află anexată dovada primei înmatriculări, precum și țara de proveniență pentru cele 3 autoturisme, regăsindu-se în adeverința emisă cu nr._/20.03.2012 de către Serviciul Public Comunitar Regim permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor A..
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1128/3.04.2012, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamantul D. I., împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice Nădlac, și Administrația F. pentru Mediu București.
A anulat deciziile de calcul al taxei pe poluare nr.9046/08.07.2008, nr._/14.11.2008 și nr._/09.12.2008 emise de Administrația Finanțelor Publice Nădlac.
A obligat pârâtele Administrația Finanțelor Publice Nădlac și Administrația F. pentru Mediu să restituie reclamantului taxele pe poluare achitate în sumă de 3.360 lei, 2.929 lei și 3.520 lei, sume ce urmează a fi actualizate cu dobânda legală în materie fiscală, până la data restituirii efective a acestora.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Nădlac, împotriva Administrației F. pentru Mediu București și a obligat-o pe aceasta din urmă să-i plătească celei dintâi sumele de bani cu care aceasta a căzut în pretenții conform acestei hotărâri judecătorești.
A obligat pe pârâte să plătească reclamantului 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Nădlac solicitând admiterea recursurlui și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat că taxa de poluare a fost calculată in temeiul O.U.G.nr.50/2008 care a fost adoptată cu respectarea legislației Uniunii Europene și solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
Recurenta a invocat excepția inadmisibilității acțiuniipe considerentul inexistenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii având în vedere că reclamantul nu a formulat cerere de restituire a taxei de poluare care s[ îndeplinească condițiile prevăzute de art. 117 C.proc.fiscală. A invocat excepția autorității lucrului judecat a sentinței civile nr. 1874/27.10.2010 pronunțată de Tribunalul T. irevocabilă prin decizia nr. 752/11.05.2011 a Curții de Apel Timișoara față de prezenta cauză.
Recurenta a invocat jurisprudența Curții Europene de Justiție referindu-se la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski.
De asemenea s-a criticat sentința sub aspectul neobligării chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu și la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta prin sentința recurată.
Analizând recursul promovat prin aplicarea dispozițiilor art. 304, 304 ind.1 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată următoarele:
În privința excepției inadmisibilității acțiunii pe considerentul inexistenței unui refuz nejustificat de soluționare având în vedere că reclamantul nu a formulat cerere de restituire a taxei de poluare, Curtea reține că este neîntemeiată, în dosarul de fond fiind depusă de către reclamant răspunsul formulat de AFP Nădlac constând în refuzul de a restitui taxa de poluare, refuz concretizat în adresa nr. 3184/02.04.2012 ( fila 58). Curtea subliniază că această excepție implică analiza temeiniciei acțiunii reclamantei, deoarece presupune analiza incidenței art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în prezenta cauză și consecințele acestei incidențe – aspecte ce vor fi analizate cu prilejul examinării temeiniciei acțiunii.
Examinând susținerile pârâtei cu privire la această excepție, Curtea amintește că, potrivit art. 117 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță;
b) cele plătite în plus față de obligația fiscală;
c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e) cele de rambursat de la bugetul de stat;
f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;
h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite”.
Curtea constată că reclamanta a solicitat rambursarea taxei de poluare potrivit art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, respectiv pe motivul privind "aplicarea eronată a prevederilor legale", invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin instituirea taxei de poluare în litigiu.
Curtea subliniază, totodată, că dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene fac parte din dreptul intern, conform art. 11 din Constituția României.
Prin urmare, art. 110 TFUE poate constitui o „prevedere legală” susceptibilă a fi aplicată eronat de pârâte, astfel încât nu se poate reține inadmisibilitatea acțiunii pe acest considerent.
În consecință, Curtea consideră nefondată această excepție, respingând-o cu această motivare.
Referitor la excepția autorității lucrului judecat a sentinței civile nr. 1874/27.10.2010 pronunțată de Tribunalul T. irevocabilă prin decizia nr. 752/11.05.2011 a Curții de Apel Timișoara față de prezenta cauză, Curte reține că este neîntemeiată, având în vedere că prin decizia nr. 752/11.05.2011 a Curții de Apel Timișoara s-a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile reținându-se formularea peste termenul de 30 de zile a plângerii prealabile.
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamantul a achitat taxele pe poluare la data de 14.11.2008, 09.12.2008, 08.07.2008 în temeiul OUG nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea, în cauza T., deja citată.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție invocată de recurentă, Curtea subliniază că referirile la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski nu pot fi luate în considerare fără a ține seama de modificările aduse în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin hotărârile T. și N. – ultimele pronunțate în materia taxelor auto discriminatorii.
Astfel, în cauza T. Curtea Europeană de Justiție a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de dl. T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008 versiunea inițială, adică 1.07-14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Această analiză era cea previzibilă, în considerarea jurisprudenței anterioare în materie. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta.
Or, această analiză reprezintă o relativă noutate. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea a aplicat criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantului pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, și la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
D. fiind acest nou criteriu de evaluare a caracterului discriminatoriu al reglementărilor în litigiu, Curtea constată că argumentele pârâtelor vizează exclusiv analiza instanței europene referitoare la primul criteriu – testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Așadar, noul criteriu reținut de Curtea Europeană de Justiție în hotărârile T. și N. își păstrează actualitatea, iar argumentele pârâtelor nu pot fi luate în considerare în această privință, întrucât nu înlătură consecința caracterului discriminatoriu al taxei de poluare din perspectiva comparației cu regimul taxelor aplicate autovehiculelor second hand înmatriculate deja în România la momentul introducerii taxei în litigiu, autovehicule ce au fost scutite integral de la plata acestei taxe.
Curtea constată că este neîntemeiată și susținerea recurentei în ceea ce privește obligarea chematei în garanție a Administrației F. pentru Mediu și la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta prin sentința recurată, pentru următoarele considerente:
Chemarea în garanție este justificată pe existența unei obligații „în garanție sau în despăgubire” a Administrației F. pentru Mediu față de pârâta recurentă având în vedere că organele fiscale – Administrația Finanțelor Publice Nădlac – au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor încasate cu titlul de taxă de poluare revin Administrației F. pentru Mediu, aceste sume fiind virate în contul său conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Dar având în vedere că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei Administrația Finanțelor Publice Nădlac de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamant, iar nu faptului că pârâta a încasat inițial taxa în litigiu, Curtea reține că obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată este consecința legală, prevăzută de art. 274 Cod de Procedură Civilă, a faptului că a căzut în pretenții și că îi incumbă inclusiv plata tuturor cheltuielilor ocazionate de declanșarea procesului, raportul juridic existent între AFP Nădlac și AFM neputând justifica obligarea acesteia din urmă și la plata cheltuielilor de judecată, culpa procesuală revenind exclusiv pârâtelor care au refuzat restituirea către reclamant a sumei achitată cu taxă de poluare.
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Nădlac și va menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, Curtea va respinge cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată deoarece la dosar nu s-a depus dovada efectuării unor astfel de cheltuieli.
Având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 5 din Legea nr. 146/1997 republicată, potrivit cărora „În situația în care instanța judecătorească învestită cu soluționarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părții la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu. „, Curtea, va dispune obligarea reclamantului la plata taxelor judiciare de timbru aferente acțiunii, respectiv 78 lei și 0,6 lei timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Nădlac împotriva sentinței civile nr.1128/3.04.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații D. I. și Administrația F. pentru Mediu.
Respinge cererea reclamantului intimat D. I. de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul intimat D. I. la plata sumei de 78 lei cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,6 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
Ș. E. P. R. C. M. I.
GREFIER,
G. K.
Red.:SEP./19.04.2013
Tehnored./GK/ 2 ex./14.05.2013
Inst.fond:Tribunalul A.:jud.C. Șianțiu
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3959/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7015/2013.... → |
|---|
