Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5747/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5747/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 1065/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.5747
Ședința publică din 18 iunie 2013
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului C.-S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice O., împotriva sentinței civile nr. 1189/10.10.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații S.C. P. T. S.R.L. și Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă av. M. B., pentru reclamanta S.C. P. T. S.R.L., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța . nr. 267/06.06.2013, reprezentând onorariu de avocat, dovada achitării taxei pentru emisiile poluante, precum și dovada primei înmatriculări însoțită de factura nr. 52/10.08.2011 și fișa tehnică a autoturismului, traduse din limba franceză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea excepțiilor invocate prin cererea de recurs, respingerea recursului formulat și menținerea sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul C.-S. sub nr._, la data de 22.02.2012, reclamanta . Timișoara a chemat în judecată pârâții Administrația Finanțelor Publice O. și Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să dispună anularea deciziei de calcul în cuantum de 10.668 lei, reprezentând încasare taxă specială pentru poluare, cât și a răspunsului dat de către pârâtă la contestația administrativă, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 10.668 lei, sumă încasată nelegal, precum și la plata dobânzilor, conform codului de procedură fiscală, precum și a tuturor actelor normative în materie fiscală, cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiilor art. 18 din Legea contenciosului administrativ, coroborat cu prevederile art. 148 alin.2 din Constituția României și a sentinței CJUE din 07.04.2011.
Pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului. Pe cale de excepție, pârâta a invocat neîndeplinirea procedurii prealabile administrative, susținând că reclamantul nu a contestat actul administrativ fiscal, conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 205, art. 41, art. 207 al. 1 din OG. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, în 30 de zile de la data comunicării deciziei de calcul al taxei de poluare. Pârâta a invocat și tardivitatea formulării plângerii prealabile, arătând că reclamanta a formulat cererea de restituire a taxei, la data de 21. 02.2012, iar decizia de calcul al taxei pe poluare nr. 4305 a fost emisă la data de 05.10.2011 și comunicată reclamantei, pe bază de semnătură, la aceeași dată.
Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că, taxa pe poluare în cuantum de 10.668 lei a fost calculată în temeiul OUG nr. 50/2008, iar din expunerea motivelor ce au stat la baza adoptării OUG nr. 50/2008, rezultă că adoptarea acesteia a fost necesară, în vederea respectării legislației europene. Astfel, cum este reglementată în prezent, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele dreptului comunitar, nefiind contestată de Comisia Europeană sau de un alt organism comunitar.
În conformitate cu prevederile art.2 din R.O.F., Direcția G. a Finanțelor Publice își desfășoară activitatea la nivelul fiecărui județ în baza Legilor, Ordonanțelor Guvernului, ordinelor și instrucțiunilor elaborate de ANAF și Ministerul Finanțelor Publice având în componență pe lângă alte Activități și Servicii și Administrațiile Finanțelor Publice Municipale, Administrațiile Finanțelor Publice Orășenești și Administrațiile Finanțelor Publice Comunale.
Administrației Finanțelor Publice O. îi revine atribuția de a aplica măsurile de executare silită, potrivit legii pentru contribuabilii care au domiciliul în raza de competență a AFP Anina, potrivit R.O.F., iar Direcției Generale a Finanțelor Publice C.–S. îi revine potrivit aceluiași Regulament de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice, aprobat prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1348/2009, atribuția de a reprezenta interesele statului în fața instanțelor de judecată în litigiile legate de activitatea pe care o desfășoară.
În conformitate cu art. 3 lit. alin. al aceluiași Regulament, Direcția G. a Finanțelor Publice C.–S. reprezintă interesele statului în fața instanțelor de judecată în litigiile legate de activitatea pe care o desfășoară și implicit a AFP O..
Administrația Finanțelor Publice O. este o unitate fiscală fără personalitate juridică, care se subordonează Direcției generale a finanțelor publice și, deci, în dosarul de mai sus calitatea procesuală pasivă aparține Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 26.03.2012, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, pentru ca, în cazul în care instanța de judecată va admite acțiunea reclamantului, să dispună obligarea chematei în garanție la restituirea taxei de poluare, care constituie venit la Bugetul F. pentru Mediu, gestionat de această instituție.
În susținerea cererii de chemare în garanție, pârâta a arătat că, în calitate de organ fiscal, stabilește și încasează taxa de poluare, în conformitate cu prevederile disp. art. 5 și 7 din OUG. nr. 50/2008, dar beneficiarul acestei taxe este chemata în garanție, care gestionează Fondul pentru Mediu.
Prin sentința civilă nr. 1189/10.10.2012 pronunțată în dosarul cu același număr, Tribunalul C.-S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și a respins excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâta D. C.-S.; a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice O. și a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr. 4305/05.10.2011; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice O. la restituirea sumei de 10.668 lei, cu titlu de taxă de poluare; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice O. la plata dobânzilor legale, conform considerentelor prezentei hotărâri; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice O. la plata sumei de 1543,30 lei, cheltuieli de judecată; a respins cererea de chemare în garanție formulată de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. împotriva Administrației F. pentru Mediu.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul, în baza art. 137 Cod procedură civilă, s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor de procedură ridicate în cauză, și a reținut următoarele:
În ceea privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. C.-S., invocată din oficiu, Tribunalul a observat că aceasta a susținut că, în conformitate cu prevederile art. 1 din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1348/2009, Direcția G. a Finanțelor Publice județeană este unitate cu personalitate juridică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care se realizează în mod unitar strategia și programul Guvernului în domeniul finanțelor publice și se aplică politica fiscală a statului.”
Tribunalul a considerat că în acțiunea de contencios-administrativ calitatea procesuală pasivă aparține, potrivit legii, autorității publice care a emis (adoptat) actul atacat, indiferent de faptul că aceasta are sau nu personalitate juridică civilă, fiind suficientă capacitatea juridică administrativă.
În atare situație, cum decizia de calcul a taxei de poluare a fost emisă de Administrația Publică O. care, deși nu are personalitate juridică civilă, are capacitate juridică administrativă, pârâta D. C.-S. nu poate avea calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., prima instanță a respins această excepție, având în vedere că a fost invocată de o parte care nu are calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta . a achiziționat din Belgia autoturismul marca RENAULT PREMIUM în anul 2011, înmatriculat inițial în Belgia, la data de 02.02.2004.
Prin Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 4305/05.10.2011, în vederea efectuării primei înmatriculări în România, pârâta Administrația Finanțelor Publice O. a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a plăti suma de 10.668 lei, cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule. Reclamantul a achitat taxa de poluare la data de 05.10.2011, criticând nelegalitatea taxei, conform adresei înregistrată la sediul pârâtei sub nr. 838/21.02.2012 .
Tribunalul a reținut că ulterior, reclamanta a sesizat instanța de contencios administrativ și fiscal, invocând nelegalitatea taxei de poluare, instituită de Statul Român prin OUG. nr. 50/2008 și încasată de organele fiscale competente, respectiv pârâta Administrația Finanțelor Publice O..
Taxa de poluare a fost instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare sub incidența căreia intră și achiziționarea de către reclamant în anul 2011 a unui autovehicul de ocazie, înmatriculat în Belgia.
Tribunalul a constatat că, în interpretarea art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, printre altele, în cauzele T. și N. contra României, reținând că „art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie, cumpărate în alte state membre, fără, însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională”.
Tribunalul a reținut că, în opinia Curții, taxa de poluare instituită prin OUG. nr. 50/2008, atât în varianta inițială a actului normativ, cât și în modificările și completările ulterioare ale acestuia, este discriminatorie, având ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie, naționale și descurajarea, în acest mod a importului de vehicule de ocazie similare.
Ca urmare, constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantei este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
În același timp, dacă taxa de poluare apare ca fiind în contradicție cu dreptul comunitar, a cărei aplicare este prioritară față de dreptul intern, sunt incidente dispozițiile art. 117 lit.d Cod procedură fiscală, potrivit cărora ,,(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:....(d) cele plătite ca urmare aplicării eronate a prevederilor legale”.
Pe cale de consecință, ținând cont și de dispozițiile art. 117 lit. d Cod procedură fiscală în baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosului administrativ, Tribunalul a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr. 4305/05.10.2011 și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice O. să restituie reclamantei suma de 10.668 lei, cu titlu de taxă pe poluare.
În baza art. 124 alin. 1 Cod procedură fiscală, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița la plata dobânzilor legale, respectiv a dobânzilor fiscale, începând cu ziua următoare expirării termenului de 45 de zile, termen care curge de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei de poluare și până la data efectuării plății.
În ce privește onorariul de avocat, Tribunalul a constatat că, potrivit chitanței nr. 0005/22.06.2012 (fila 40 dosar), acesta este în cuantum de 3000 lei. Având în vedere că, în conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, instanța poate micșora onorariul avocatului, Tribunalul a stabilit cuantumul onorariului la 1500 lei, față de munca îndeplinită de domnul avocat B. I., în prezenta cauză, și nu în ultimă instanță, pentru a nu prejudicia întrutotul și interesele reclamantei, în ce privește recuperarea acestor cheltuieli.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat partea căzută în pretenții, respectiv pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița la plata sumei de 1543,30 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Referitor la cererea de chemare în garanție, aceasta a fost respinsă, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în numele Administrația Finanțelor Publice O. solicitând modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă având în vederea lipsa procedurii prealabile administrative, respingerea acțiunii reclamantei având în vedere tardivitatea formulării plângerii prealabile administrative, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției G. a Finanțelor Publice C.-S., iar, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată, în subsidiar, solicită admiterea în tot a cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București cu obligarea acesteia la plata dobânzilor legale și a celor fiscale.
În motivarea recursului, a arătat că taxa de poluare in cuantum de 10.668 lei a fost calculată in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 care a fost adoptată cu respectarea legislației Uniunii Europene.
Precizează că taxa achitată de reclamantă este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca, tocmai prin hotărârea pronunțată, instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc), și mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, sens în care invocă art.1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
A mai arătat că obligația de garanție îi revine chematului în garanție în temeiul OUG nr. 50/2008, acesta fiind temeiul de drept în baza căruia a solicitat introducerea in cauza a Administrației F. pentru Mediu.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă, a precizat că D. C. S. reprezintă AFP O. are calitate procesuală pasivă, și că, în mod greșit au fost respinse excepția lipsei procedurii prealabile și excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative, deoarece reclamanta nu a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 205 alin.1 din OG nr.92/2003.
În drept, a invocat art. 299 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
În cauză, intimații nu au depus întâmpinare, deși au fost citați cu această mențiune.
Analizând recursul promovat, potrivit dispozițiilor art. 304, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, curtea constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neefectuării procedurii prealabile obligatorii, curtea constată că nu este întemeiată.
Astfel, Curtea reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamantă a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acesteia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Întrucât reclamanta a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, dar nu a formulat-o ca o contestație împotriva deciziei de calcul și nici cu respectarea termenului legal prevăzut de art. 207 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâte pe considerentul nerespectării acestei proceduri.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxemburg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea Europeană de Justiție a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Or, reclamantei – care a solicitat restituirea taxei de poluare invocând dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – nu i se poate opune nerespectarea regulilor interne aplicabile procedurii administrativ prealabile, și, prin urmare, nu i se poate opune nici regula obligativității contestării deciziei de calcul a taxei de poluare.
Instanța de recurs înțelege să își însușească aceste argumente, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării date asupra acestei probleme de drept prin decizia Înaltei Curți, impus de art. 329 alin. 3 C.pr.civ. Prin urmare, instanța concluzionează că excepția lipsei procedurii prealabile este neîntemeiată.
Referitor la excepția tardivității efectuării procedurii prealabile administrative, curtea constată că sunt incidente aceleași argumente invocate în susținerea soluției asupra excepției inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, considerente expuse anterior. Astfel, atâta timp cât, potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”, rezultă în mod evident faptul că reclamantul nu era ținut să respecte termenul de 30 zile prevăzut de aceste dispoziții legale pentru a contesta decizia de calcul emisă, pentru identitate de rațiune.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a D. C. S., Curtea reține că, în vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei de poluare trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și ale art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Din aceste dispozițiile legale rezultă că taxa de poluare este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.
Curtea constată că, și în prezenta cauză, taxa de poluare a fost plătită de reclamant la Administrația Finanțelor Publice O. și că tot această autoritate administrativă a refuzat restituirea acestei taxe, la cererea reclamantei.
În consecință, atât din dispozițiile art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 cât și din situația de fapt din speță rezultă că Administrația Finanțelor Publice O. a emis acte administrative – respectiv a avut manifestări de voință emise în regim de putere publică – prin care a încasat taxa în litigiu și a refuzat restituirea sa.
Față de cele expuse, Curtea reține că în mod corect Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a D. C. S..
Pe fond, instanța reține că, în speță, reclamanta nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamanta se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamanta a achitat taxa pe poluare la data de 05.10.2011, în temeiul OUG nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea, în cauza T., deja citată.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Cu privire la invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea reamintește că în prezenta cauză, reclamanta critică legalitatea unei taxe care i-a fost impusă, susținând incompatibilitatea acesteia cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Așadar, reclamanta nu a invocat încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, pentru ca pârâtele să își justifice conduita prin invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Așadar, obiectul acestui litigiu privește compatibilitatea taxei impuse reclamantei cu alte dispoziții decât cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, fiind necontestat de către reclamantă că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție permite aplicarea unei astfel de taxe.
În consecință, reținând că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu are legătură cu cauza, Curtea nu poate lua în considerare nici acest argument al autorităților pârâte.
Referitor la critica recurentei în sensul că se impunea admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, Curtea constată că este neîntemeiată, având în vedere că prima instanță a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice O. să restituie reclamantei suma de 10.668 lei cu titlul de taxă de poluare, respingând cererea formulată împotriva pârâtei D. C.-S. pentru lipsa calității procesuale pasive, excepție corect soluționată, așa cum s-a arătat anterior.
Având în vedere că s-a formulat cerere de chemare în garanție doar de către pârâta D. C.-S. (fila 18 dosar tribunal), raportat la împrejurarea că numai pârâta A.F.P. O. a fost obligată la restituirea acestei sume și, din acest punct de vedere, pârâta D.G.F.P. C.-S. nu are calitatea de parte căzută în pretenții, instanța de fond a respins în mod just cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâta D.G.F.P. T., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Din dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației F. pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective
Având în vedere aceste reglementări, Curtea reține că organele fiscale – Administrația Finanțelor Publice O. – au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor astfel încasate revin Administrației F. pentru Mediu.
Curtea observă că, potrivit art. 60 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
Conform acestui text, chemarea în garanție este justificată pe existența unei obligații „în garanție sau în despăgubire” a Administrației F. pentru Mediu față de pârâta Administrația Finanțelor Publice O..
Așadar, pârâta Administrația Finanțelor Publice O. trebuia să formuleze cererea de chemare în garanție, deoarece aceasta a căzut în pretenții, fiind obligată la restituirea sumei reprezentând taxă de poluare.
Or, în condițiile în care D. C.-S. a formulat cererea de chemare în garanție în nume propriu, și, așa cum s-a arătat mai sus, această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește petitul având ca obiect restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, Curtea constată că recursul de față este neîntemeiat și sub acest aspect, motiv pentru care îl va respinge, menținând soluția de respingere a cererii de chemare în garanție formulată de D. T. în nume propriu.
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului C.-S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice O. împotriva sentinței primei instanțe, ca neîntemeiat.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, Curtea va obliga recurenta la plata către intimata S.C. P. T. S.R.L. a sumei de 750 lei, cheltuieli de judecată în recurs, conform actelor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului C.-S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice O. împotriva sentinței civile nr. 1189/10.10.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații S.C. P. T. S.R.L. și Administrația F. pentru Mediu București.
Obligă recurenta la plata către intimata S.C. P. T. S.R.L. a sumei de 750 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red.C.R./24.06.2013
Tehnored L.P./05.07.2013
Ex.2
Primă instanță: G. Ș. – Tribunalul C.-S.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 433/2013. Curtea de... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2831/2013.... → |
|---|
