Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5750/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5750/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 1339/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.5750
Ședința publică din 18 iunie 2013
PREȘEDINTE: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
JUDECĂTOR: D. C.
GREFIER: L. P.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița împotriva sentinței civile nr. 1194/10.10.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații B. S.-L. și Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul C.-S. sub nr._ din data de 19.03.2012, reclamantul B. S.- L. a chemat în judecată pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și Administrația Finanțelor Publice Reșița, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor la restituirea taxei de poluare pentru autoturisme si autovehicule în cuantum de 2338 lei, achitată cu chitanța . nr._/22.07.2009, obligarea la plata dobânzilor legale aferente, calculate până la data plății efective a sumelor solicitate și a cheltuielilor de judecată.
Pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului. Pe cale de excepție, a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, invocând disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 205 art. 41 și art. 85 din OG. nr. 92/2003.
De asemenea, pârâta a invocat și excepția tardivității formulării procedurii prealabile, arătând că decizia de calcul a taxei de poluare nr. 1541 a fost emisă la data de 22.07.2009, iar reclamantul a formulat cererea de restituire a taxei înregistrată sub nr. 8504, la data de 02.08.2011, cu mult peste termenul legal de decădere, de 30 de zile.
Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că, taxa de poluare în cuantum, de 2338 lei a fost calculată în temeiul OUG. Nr. 50/2008, iar din expunerea motivelor ce au stat la baza adoptării OUG nr. 50/2008, rezultă că adoptarea acesteia a fost necesară, în vederea respectării legislației europene.
Pârâta a arătat că taxa de poluare în litigiu a fost achitată de reclamant în temeiul OUG. nr. 50/2008, act normativ care a fost adoptat de Guvernul României și din necesitatea, printre altele,de a se alinia legislației europene,care fundamentează politica mediului pe principiul „poluatorul plătește”. Pârâta a susținut că, îndeplinind aceste condiții, este evident că taxa de poluare achitată de reclamant este temeinică și legală, fiind în conformitate cu normele comunitare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 31.05.2012, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, pentru ca, în cazul în care instanța de judecată va admite acțiunea reclamantului, să dispună obligarea chematei în garanție la restituirea taxei de poluare, care constituie venit la Bugetul F. pentru Mediu, gestionat de această instituție.
În susținerea cererii de chemare în garanție, pârâta a arătat că, în calitate de organ fiscal, stabilește și încasează taxa de poluare, în conformitate cu prevederile disp. art. 5 și 7 din OUG. nr. 50/2008, dar beneficiarul acestei taxe este chemata în garanție, care gestionează Fondul pentru Mediu.
Prin sentința civilă nr. 1194/10.10.2012 pronunțată în dosarul cu același număr, Tribunalul C.-S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S.; a respins excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de DGFP C.-S.; a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul B. S. L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița; a obligat pârâta AFP Reșița să restituie reclamantului suma de 2338 lei, cu titlu de taxă de poluare precum și la plata dobânzilor fiscale aferente; a obligat pârâta AFP Reșița la plata sumei de 43,30 lei, reprezentând cheltuieli de judecată și a respins cererea de chemare în garanție.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul, în baza art. 137 Cod procedură civilă, s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției de procedură ridicată în cauză, respectiv a lipsei calității procesuale pasive a pârâților DGFP C.-S. și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, invocată din oficiu.
În ceea privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP C.-S., invocată din oficiu, Tribunalul a observat că, în conformitate cu prevederile art. 1 din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1348/2009, Direcția G. a Finanțelor Publice județeană este unitate cu personalitate juridică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care se realizează în mod unitar strategia și programul Guvernului în domeniul finanțelor publice și se aplică politica fiscală a statului.”
Tribunalul a considerat că în acțiunea de contencios-administrativ calitatea procesuală pasivă aparține, potrivit legii, autorității publice care a emis (adoptat) actul atacat, indiferent de faptul că aceasta are sau nu personalitate juridică civilă, fiind suficientă capacitatea juridică administrativă.
În atare situație, cum decizia de calcul a taxei de poluare a fost emisă de Administrația Publică Reșița care, deși nu are personalitate juridică civilă, are capacitate juridică administrativă, pârâta DGFP C.-S. nu poate avea calitate procesuală pasivă.
Referitor la excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și de chemata în garanție, prima instanță a respins această excepție, în condițiile în care a fost invocată de o parte lipsită de calitate procesuală pasivă. Mai mult, în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare, ÎCCJ, prin Decizia nr. 24/2011, pronunțată în Recursul în interesul legii a stabilit că procedura administrativă preliminară nu este obligatorie.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul B. S.- L. a cumpărat în anul 2009, din Germania autoturismul marca VOLSKWAGEN tip 70XOBTRANSPORTER, înmatriculat pentru prima dată în Germania, în data de 21.07.1994.
Prin Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 1541/22.07.2009, în vederea efectuării primei înmatriculări în România, pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița a stabilit în sarcina reclamantului obligația fiscală de a plăti suma de 2338 lei, cu titlu de taxă de poluare.
Tribunalul a reținut că reclamantul a achitat taxa de poluare cu chitanța . nr._/22.07.2009, contestând legalitatea taxei, conform adresei înregistrată la sediul pârâtei sub nr. 8504/02.08.2011.
Taxa de poluare a fost instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, sub incidența căreia intră și achiziționarea de către reclamant în anul 2009 a unui autovehicul de ocazie înmatriculat în Germania.
Tribunalul a constatat că în interpretarea art.110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin jurisprudența recentă (a se vedea, printre altele, cauzele T. și N. contra României), în sensul că „art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie, cumpărate în alte state membre, fără, însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională”.
Tribunalul a reținut că, în opinia Curții, taxa de poluare instituită prin OUG. nr. 50/2008, atât în varianta inițială a actului normativ, cât și în modificările și completările ulterioare ale acestuia, este discriminatorie, având ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie, naționale și descurajarea, în acest mod a importului de vehicule de ocazie similare.
Ca urmare, constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
În același timp, dacă taxa de poluare apare ca fiind în contradicție cu dreptul comunitar, a cărei aplicare este prioritară față de dreptul intern, sunt incidente dispozițiile art. 117 lit. d Cod procedură fiscal, potrivit cărora ,,(1)Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: ....(d) cele plătite ca urmare aplicării eronate a prevederilor legale”.
Pe cale de consecință, ținând cont de dispozițiile art. 117 Cod procedură fiscală, Tribunalul, în baza art. 18 alin.1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, precum și de faptul că reclamantul chemat în judecată o parte lipsită de calitate procesuală pasivă - pârâta DGFP C.-S. - a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B. S.-L. și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița să restituie acestuia suma de 2338 lei, cu titlu de taxă de poluare.
În baza art. 124 alin. 1 Cod procedură fiscală, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița la plata dobânzilor legale, respectiv a dobânzilor fiscale, începând cu ziua următoare expirării termenului de 45 de zile, termen care curge de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei de poluare și până la data efectuării plății.
Referitor la cererea de chemare în garanție, aceasta a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat partea căzută în pretenții, respectiv pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița la plata sumei de 43,30 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița solicitând, în principal, casarea hotărârii atacate cu trimitere spre rejudecare, iar, în subsidiar și pe fond, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii. A solicitat, de asemenea, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției G. a Finanțelor Publice C.-S., admiterea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, având în vederea lipsa procedurii prealabile, precum și a excepției tardivității formulării procedurii administrative prealabile. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, iar, în subsidiar, admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, cu obligarea la plata către Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. a taxei de poluare și a accesoriilor solicitate de reclamant.
În motivarea recursului, a arătat că taxa de poluare in cuantum de 2338 lei a fost calculata in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 care a fost adoptată cu respectarea legislației Uniunii Europene.
Precizează că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca, tocmai prin hotărârea pronunțată, instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), și mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, sens în care invocă art.1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
A mai arătat că obligația de garanție îi revine chematului în garanție în temeiul OUG nr. 50/2008, acesta fiind temeiul de drept în baza căruia a solicitat introducerea in cauza a Administrației F. pentru Mediu.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă, a precizat că DGFP C. S. reprezintă AFP Reșița și are calitate procesuală pasivă, și că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile, deoarece reclamantul nu a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 205 alin.1 din OG nr.92/2003.
A mai arătat că a invocat excepția tardivității formulării procedurii administrative prealabile, aspect cu privire la care prima instanță nu s-a pronunțat, reiterând apărările invocate în acest sens în primul ciclu procesual.
În drept, a invocat art. 299 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
În cauză, intimații nu au depus întâmpinare, deși au fost citați cu această mențiune.
Analizând recursul promovat, potrivit dispozițiilor art. 304, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, curtea constată că acesta este fondat doar în ceea ce privește respingerea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu .
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neefectuării procedurii prealabile obligatorii, curtea constată că nu este întemeiată.
Astfel, Curtea reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamant a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Întrucât reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare dar nu a formulat-o ca o contestație împotriva deciziei de calcul și nici cu respectarea termenului legal prevăzut de art. 207 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâte pe considerentul nerespectării acestei proceduri.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxemburg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea Europeană de Justiție a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Or, reclamantului– care a solicitat restituirea taxei de poluare invocând dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – nu i se poate opune nerespectarea regulilor interne aplicabile procedurii administrativ prealabile, și, prin urmare, nu i se poate opune nici regula obligativității contestării deciziei de calcul a taxei de poluare.
Instanța înțelege să își însușească aceste argumente, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării date asupra acestei probleme de drept prin decizia Înaltei Curți, impus de art. 329 alin. 3 C.pr.civ. Prin urmare, instanța concluzionează că excepția lipsei procedurii prealabile este neîntemeiată.
Referitor la excepția tardivității efectuării procedurii prealabile administrative, este adevărat că, din cuprinsul sentinței atacate nu rezultă că s-a analizat în mod expres această excepție, însă curtea constată, pe de o parte că, față de considerentele ce au fundamentat soluția cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, excepția a fost analizată implicit, iar, pe de altă parte, că nu se impune casarea hotărârii atacate, pentru neanalizarea excepției în discuție, atâta timp cât nu sunt îndeplinite cerințele expres și limitativ prevăzute de art. 312 alin. 3 C.proc.civ., în sensul că tribunalul a soluționat pricina pe fond, iar, în speță, nu este necesar a se administra alte probe. Ca atare, curtea va proceda la analizarea acestei excepții, prin prezenta decizie, constatând că nu este întemeiată.
Cu privire la excepția arătată, curtea constată că sunt incidente aceleași argumente invocate în susținerea soluției asupra excepției inadmisibilității acțiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, considerente expuse anterior. Astfel, atâta timp cât, potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”, rezultă în mod evident faptul că reclamantul nu era ținut să respecte termenul de 30 zile prevăzut de aceste dispoziții legale pentru a contesta decizia de calcul emisă, pentru identitate de rațiune.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a DGFP C. S., Curtea reține că, în vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei de poluare trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și ale art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Din aceste dispozițiile legale rezultă că taxa de poluare este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.
Curtea constată că, și în prezenta cauză, taxa de poluare a fost plătită de reclamant la Administrația Finanțelor Publice Reșița și că tot această autoritate administrativă a refuzat restituirea acestei taxe, la cererea reclamantului.
În consecință, atât din dispozițiile art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 cât și din situația de fapt din speță rezultă că Administrația Finanțelor Publice Reșița a emis acte administrative – respectiv a avut manifestări de voință emise în regim de putere publică – prin care a încasat taxa în litigiu și a refuzat restituirea sa.
Față de cele expuse, Curtea reține că în mod corect Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP C. S..
Pe fond, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamantul a achitat taxa pe poluare la data de 22.07.2009, în temeiul OUG nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea, în cauza T., deja citată.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Cu privire la invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea reamintește că în prezenta cauză, reclamantul critică legalitatea unei taxe care i-a fost impusă, susținând incompatibilitatea acesteia cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Așadar, reclamantul nu a invocat încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, pentru ca pârâtele să își justifice conduita prin invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Așadar, obiectul acestui litigiu privește compatibilitatea taxei impuse reclamantului cu alte dispoziții decât cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, fiind necontestat de către reclamant că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție permite aplicarea unei astfel de taxe.
În consecință, reținând că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu are legătură cu cauza, Curtea nu poate lua în considerare nici acest argument al autorităților pârâte.
Referitor la critica recurentei în sensul că se impunea admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, Curtea constată că este întemeiată, având în vedere că prima instanță a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița să restituie reclamantului suma de 2338 lei cu titlul de taxă de poluare.
Instanța de recurs constată că nu pot fi reținute, ca întemeiate, susținerile tribunalului în sensul că această cerere a fost formulată de o persoană fără calitate procesuală pasivă, atâta timp cât, din conținutul cererii aflate în dosarul primei instanțe rezultă cu evidență faptul că a fost introdusă de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița, fiind ștampilată și semnată de reprezentanții legali ai pârâtei Administrația Finanțelor Publice Reșița, persoană căzută în pretenții potrivit sentinței primei instanțe.
Pe fondul acestei cereri de chemare în garanție, Curtea precizează că, din dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației F. pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Având în vedere aceste reglementări, Curtea reține că organele fiscale – Administrația Finanțelor Publice Reșița – au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor astfel încasate revin Administrației F. pentru Mediu.
Așadar, suma plătită de reclamant cu titlul de taxă de poluare a fost virată în contul Administrației F. pentru Mediu, pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița nefiind creditor bugetar în cazul raportului juridic născut cu prilejul plății de către reclamant a acestei taxe.
Conform art. 60 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, chemarea în garanție este justificată pe existența unei obligații „în garanție sau în despăgubire” a Administrației F. pentru Mediu față de pârâtă.
Or, în condițiile în care instanțele judecătorești rețin nelegalitatea încasării de către organele fiscale a unor sume virate în contul Administrației F. pentru Mediu – se impune concluzia potrivit căreia Administrația F. pentru Mediu are obligația de a restitui sumele virate în contul său, în condițiile în care raportul juridic născut din plata taxei respective a fost anulat, nemaiexistând temei legal pentru reținerea acestei sume.
Date fiind acest considerente, Curtea apreciază ca fiind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu cerere formulată de Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița ( fila 21 dosar fond), constatând că recursul recurentei este fondat sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va admite recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței primei instanțe, pe care o va modifica în parte, în sensul că va admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, cerere formulată de Direcția G. a Finanțelor Publice C. S., în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Reșița și va obliga chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să achite către Administrația Finanțelor Publice Reșița contravaloarea taxei de poluare în cuantum de 2338, precum și la plata dobânzilor fiscale aferente; va menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița împotriva sentinței civile nr. 1194/10.10.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații B. S.-L. și Administrația F. pentru Mediu București.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. – Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Obligă chemata în garanție să îi restituie pârâtei suma de 2.338 lei, achitată de reclamant cu titlu de taxă de poluare, precum și la plata dobânzilor fiscale aferente.
Menține în rest sentința.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. R. M. L. D. C.
GREFIER,
L. P.
Red.C.R./24.06.2013
Tehnored L.P./04.07.2013
Ex.2
Primă instanță: G. Ș. - Tribunalul C.-S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2610/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1457/2013.... → |
|---|
