Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1457/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1457/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 5411/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
Secția de C. Administrativ și Fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1457/R
Ședința publică din 21 martie 2013
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: R. S.
JUDECĂTOR: D. I. Ț.
JUDECĂTOR: M. B.
GREFIER: I. BEȘILEU
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 4101/16.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat C. A. F. și chemat în garanție – intimat Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestația act administrativ fiscal – restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedură completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatând că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.proc.civ., Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4101/16.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. A. F., a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 3105 lei, actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective în baza art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta de ordinul I. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu pe care o obligă să suporte toate cheltuielile stabilite în sarcina pârâtei prin prezenta hotărâre, a obligat pârâta de ordinul I la 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul a reținut că urmare a aplicării O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, în forma modificată prin O.U.G. nr. 218/2008 și O.U.G. nr. 7/2009, reclamanta a fost obligată la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 3105 lei, taxa fiind achitată în contul Administrației Finanțelor Publice a Municipiului A., ca o condiție prealabilă pentru înmatricularea în România a unui autoturism second hand, anterior înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Prin cererea formulată și înregistrată la pârâtă sub nr._/19.06.2012, reclamanta a solicitat restituirea taxei pe poluare, în temeiul art. 1 17 Cod procedură fiscală, iar față de faptul că această cerere a fost respinsă, reclamanta a formulat acțiunea în contencios administrativ de față.
Este de precizat mai întâi că instanța de judecată este obligată să țină seama de efectele pe care le determină hotărârea preliminară din 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza C - 402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei atare hotărâri formulată în temeiul art. 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, și prin care Camera I a Curții a statuat după calificarea procedurii ca având caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, că art. 110 TFUE trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene- interpretarea pe care această curte o dă unei norme de drept european, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE) clarifică sau definește atunci când este necesar înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, fiind util a se vedea în acest sens hotărârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, Denkavit italiana, par. 16, hotărârea din 2 februarie 1998, afacerea 24/86, Blaizot, par. 27, hotărârea din 15 decembrie 1995, afacerea C - 415/93, Bosman, par. 141 și hotărârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C - 290/05 (Nadasdi) și C - 333/05 (N.), par.62.
Prin urmare, în conformitate cu hotărârea pronunțată în cauza „T.", în privința taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării sale în vigoare, respectiv de la 1 iulie 2008, în condițiile în care indeniabil instanțele de contencios fiscal sunt obligate să aplice dreptul european, cu atât mai mult cu cât este știut că o atare obligație le incumbă chiar și tară a fi nevoite să aștepte sub acest aspect intervenția Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum s-a statuat tară niciun echivoc prin hotărârea din 9 martie 1978, afacerea 106/77, Szimmenthal, par. 21 -24.
Nu este lipsit de importanță a se reaminti de către tribunal că prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, iar efectele acesteia sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, în conformitate cu care, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte ^ reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului Român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul Român respectarea așa numitului „acquis comunitar" - astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din_, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, „dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la R., și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, ambele republicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997".
Privitor la reglementarea internă a taxei pentru poluare următoarele: Taxa de poluare a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după . ce vor fi arătate mai jos.
In conformitate cu modificările aduse Tratatului instituind Comunitatea Europeană prin Tratatul de la Lisabona, Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene", iar fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost renumérotât, devenind art. 110 al noului Tratat privind funcționarea Uniunii Europene, cu același conținut, fiind de subliniat însă că întreaga jurisprudență a Curții Europene de Justiție face însă referire la art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu la art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (deși cele două articole au același conținut), întrucât modificările operate prin Tratatul de la Lisabona nu erau în vigoare în acel moment.
În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie din import, Curtea a considerat că articolul 90 CE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (a se vedea hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R., p. I 4981, punctul 66 și jurisprudență citată, precum și hotărârea Nâdasdi și Németh, citată anterior, punctul 46).
Conform unei jurisprudenței consacrate, există o încălcare a articolului 90 primul paragraf CE atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import (a se vedea hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 67 și jurisprudența citată). Astfel, în temeiul respectivei dispoziții, taxele asupra produselor provenind din alte state membre nu pot fi superioare celor aplicate produselor naționale similare.
Cât privește hotărârea pronunțată în cauza „T." la care deja s-a făcut referire în considerentele sentinței de față, Examinând compatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut următoarele:
Articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (a se vedea în special Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C 47/88, R., p. I 4509, punctul 9, Hotărârea Brzeziñski, citată anterior, punctul 27, și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C 2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37).
În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctele 8 și 9, precum și Flotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R., p. I 4981, punctul 66).
În acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr.50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nâdasdi și Németh, citată anterior, punctul 47).
Potrivit unei jurisprudențe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, R., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, C 393/98, R., p. I 1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C 101/00, R., p. I 7487, punctul. 55).
În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat v st^ul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).
Pentru a obține acest rezultat, deprecierea reală a vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valorii taxei. Această luare în considerare nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecărui vehicul. Astfel, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârile citate anterior Gomes Valențe, punctul 24, Weigel, punctul 73, și Comisia/G., punctul 29).
Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într-o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Gomes Valențe, punctele 28 și 29, precum și Comisia/G., punctele 38-42). In special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin acțiunea în contencios administrativ de față este vizată o taxă pentru poluare stabilită printr-o decizie de calcul emisă în anul 2009, nu prezintă relevanță în sensul în care să devină inaplicabilă hotărârea preliminară pronunțată în cauza „T.", deoarece anterior introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamantă (16.08.2012), Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat, iarăși fără niciun echivoc, la 07.07.2011 în cauza „N.", statuând că și taxa pentru poluare achitată în anul 2010 este incompatibilă cu art. 110 din TFUE așa încât apar a fi superflue toate justificările pe care pârâtele le-au adus în susținerea apărărilor lor în fond, care astfel vor fi înlăturate de către tribunal, în condițiile în care caracterul discriminatoriu al taxei în discuție este indeniabil și de necontestat astăzi în ceea ce privește varianta actului normativ care o reglementează pentru anul 2009.
Este de reamintit de către tribunal în acest sens, că în preambulul Ordonanței de Urgență nr. 218/2008, în varianta la care s-a făcut referire mai sus, Guvernul României a precizat că a avut în vedere, în adoptarea acestei ordonanțe de urgență, între altele, „faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare".
În urma modificărilor aduse la Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, inclusiv prin introducerea scutirii de la plata taxei de poluare a unor categorii de autovehicule noi, Comisia europeană a emis un comunicat, înregistrată sub nr. IP/09/1012, la Bruxelles, 25 iunie 2009, prin care Comisia Europeană a solicitat României să își modifice legislația în ceea ce privește aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme.
Conform acestui comunicat, „Comisia Europeană a solicitat României informații în legătură cu legislația acesteia privind aplicarea unei taxe pe poluare pentru autoturisme. Comisia a considerat că prevederile legislației românești, conform cărora taxa pe poluare se suspendă pentru anumite autovehicule, însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. Această solicitare a fost transmisă sub forma unei „scrisori de somare", prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzută la articolul 226 din Tratatul CE. Dacă nu primește un răspuns satisfăcător în termen de două luni, Comisia a învederat că poate trece la a doua etapă a procedurii (emiterea unui aviz motivat) și, în final, poate prezenta cazul în fața Curții de Justiție.
Conform legislației românești în vigoare din februarie 2009, autovehiculele din categoria EURO 4, cu o capacitate cilindrică de cel mult 2000 cmc au fost scutite de plata taxei pe poluare în România dacă se înmatriculează pentru prima dată în orice stat din Uniunea Europeană în perioada 15 decembrie 2008 - 15 decembrie 2009. Aceeași legislație a prevăzut totodată dublarea nivelului taxelor aplicabile altor autovehicule care fac obiectul acestei taxe.
Comisia a primit un număr foarte mare de plângeri în urma acestor modificări din legislația românească, iar prin comunicatul de presă amintit, Comisia a dorit să informeze publicul în legătură cu rezultatul investigațiilor pe care le-a efectuat în privința legislației românești.
Acest comunicat al Comisiei a avut drept efect punerea în întârziere prin intermediul căreia Comisia a declanșat împotriva României prima etapă a fazei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, în ceea ce privește compatibilitatea legislației românești care vizează taxarea autovehiculelor second-hand în România cu art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene.
Scrisoarea de punere în întârziere declanșează prima etapă a fazei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, autoritățile romane având la dispoziție un termen de 2 luni de la primirea respectivei scrisori pentru a comunica poziția lor. In cazul in care Comisia va considera că poziția transmisă nu prezintă suficiente argumente în sensul asigurării respectării dreptului comunitar, ar putea decide sa transmită României un aviz motivat, declanșând astfel cea de-a doua și ultima etapă a fazei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor. In funcție de răspunsul primit din partea statului în cauză, Comisia poate decide sesizarea Curții de Justiție.
Astfel, la data de 26.06.2009, autorităților române le-a fost comunicată scrisoarea de punere în întârziere prin intermediul căreia Comisia Europeană a declanșat împotriva României prima etapă a fazei precontencioase a acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.
Mai mult decât atât, într-o manieră expresă și lipsită de orice echivoc, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a evidențiat în mod expres în cauza „N." la care deja s-a făcut referire pe parcursul considerentelor sentinței de față, că din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008, prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009, mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală, iar pe de altă parte cu ocazia ședinței care a avut loc după pronunțarea hotărârii în cauza „T.", deja citată deseori în sentința de față, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 din TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a acestui act normativ și versiunile ulterioare ale sale, statuându-se finalmente prin hotărârea Curții (Camera I) din 07 iulie 2001 în aceeași manieră în care aceeași Curte a făcut-o și prin hotărârea pronunțată la 07 aprilie 2011, enunțată deja.
Față de temeinicia pretențiilor formulate de către reclamantă în cererea introductivă de instanță privind restituirea taxei pentru poluare apare ca fiind fondată, ca o consecință și cererea subsidiară a reclamantei vizând obligarea pârâtei și la dobânzi legale în materie fiscală până la data restituirii efective, deoarece cu privire la actualizarea sumelor achitate cu dobânda legală în materie fiscală legale până la data plății efective, instanța constată că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, prin aplicarea art. 124 alin.2 raportat la art. 120 alin.7 Cod procedură fiscală.
Pe cale de consecință, pentru toate acestea, văzând și dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis acțiunea și prin urmare a obligat pârâta să restituie reclamantei taxa pe poluare în cuantum de 3105 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală în materie fiscală, până la data restituirii efective a acesteia, începând cu a 45-a zi de la înregistrarea cererii de restituire.
în temeiul art. 274 Cod procedură civilă a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei 39,3 lei cheltuieli de judecată.
în temeiul art. 60 Cod procedură civilă, întrucât pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. a căzut în pretenții în acțiunea reclamantei, instanța a admis cererea de chemare în garanție formulată de această pârâtă, împotriva Administrației F. pentru Mediu București și a obligat pe chematul în garanție să plătească pârâtei sumele de bani cu care a căzut în pretenții conform prezentei hotărâri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. solicitând admiterea rec ursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii introductive.
În motive se arată că, România prin aprobarea OUG nr. 50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie ce direcționează strategia de protecție a calității mediului si statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea si controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse. Principiul "poluatorul plătește", un principiu de bază al dreptului comunitar și nicidecum o inovație proprie a statului român este elementul cheie ce dictează existența acestei taxe în foarte multe state membre UE, el fiind în concordanță atât cu politica socială a UE, cât și cu prevederile Protocolului de la Kyoto pentru adoptarea de măsuri antipoluare a cărui semnatar este și România.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că taxele achitate de reclamant sunt temeinice, legale și în conformitate cu normele comunitare, acestea neputând fi restituite nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității lor.
De asemenea, discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism nou, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.
Tocmai de aceea OUG nr.50/2008 a introdus taxa de poluare fiind radical diminuat atât cuantumul acesteia (sensibil mai scăzut decât cel al taxei speciale auto), cât și modul de calcul prin renunțarea la coeficientul de corelare în cadrul formulei de calcul al acesteia și faptul că acest act normativ și în special, taxa de poluare așa cum este reglementată este în concordanță cu o . spețe soluționate de CEDO care aveau același obiect.
C.E.J. a hotărât că art.90 primul paragraf CE este încălcat doar atunci când impozitul aplicat produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import
Așadar, pentru aplicarea art. 90CE si în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe teritoriul național, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului interna care se aplică direct sau indirect produselor naționale si produselor importate, ci și în baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză.
Deci, petentul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul, astfel discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.
Tot Curtea a decis că, pentru un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu articolul 90 CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip.
Examinând recursul pârâtei prin prisma motivelor invocate în fapt și în drept, precum și a prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 304 indice 1, C. proc. Civ., Curtea constată că recursul este nefondat urmând a fi respins cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în favoarea intimatului.
Astfel, se constată că prima instanță a examinat în mod concret atât acțiunea formulată de către reclamant cât și apărările formulate de către pârâtă, analizând probele depuse la dosar de către reclamant și constatând în baza acestora în mod judicios că prin plata taxelor solicitate de către pârâtă s-a adus o încălcare a prevederilor art. 110 și 90 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene –TFUE - precum și a jurisprudenței comunitare constant evocată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene – CJUE – în sensul că OUG nr. 50/2008 adoptată de către Guvernul român, prin impunerea unei taxe de mediu, respectiv de primă înmatriculare pe teritoriul Statului Român a autovehiculelor importate din statele membre ale U.E. este contrară dispozițiilor mai sus arătate cuprinse în TFUE. Este elocventă în acest sens cauza T. c. România.
Prin urmare, Curtea în calitate de instanță de recurs, constată că hotărârea pronunțată de primă instanță este temeinică și legală, tribunalul pronunțând o sentință care constată în mod corect starea de fapt și aplică în mod judicios normele de drept ale Uniunii Europene și jurisprudența instanței comunitare. Curtea mai relevă că atunci când între dispozițiile unei legi naționale și prevederile relevante cuprinse în TFUE există contrarietate, potrivit dispozițiilor constituționale, dar și Acordului de asociere a României la Uniunea Europeană, se aplică în mod direct reglementările comunitare ale tratatului. Tot astfel, Curtea mai relevă că jurisprudența CJUE, ca și cea a CEDO, ambele instanțe ale dreptului comunitar este obligatorie pentru România, inclusiv pentru judecătorul investit cu o cauză ce prezintă coliziuni cu această jurisprudență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 4101/16.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă pârâta recurentă la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată către reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. S. D. I. Ț. Dr. M. B.
GREFIER,
I. BEȘILEU
Red. M.B./19.04.2013
Dact. I.B./26.04.2013
2 ex
Prima instanță – Tribunalul A.
Judecător – C. Șianțiu
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5750/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2018/2013.... → |
|---|
