Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6973/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6973/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-07-2013 în dosarul nr. 9770/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Operator 2928
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 6973 /R
Ședința publică din data de 18 iulie 2013
Președinte: Ș. L.
Judecător: E. N.
Judecător: R. O.
Grefier: F. L. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pâncota împotriva sentinței civile nr. 846/14.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat T. T., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamant avocat T. F. N., lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială, concluzii scrise și chitanța reprezentând onorariul avocațial.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 846/14.02.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A.:
A admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul T. T. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Pâncota, reprezentată prin Direcția G. a Finanțelor Publice A. și, în consecință:
A obligat pârâta la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 6.156 lei plătită la Trezoreria Pâncota cu chitanța . nr._/26.08.2009, actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective în baza art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală;
A obligat pârâta de ordinul I la 839,30 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pâncota a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii introductive.
În motivarea recursului s-au adus critici de netemeinicie relative la modul de soluționare a fondului cauzei, susținându-se că O.U.G 50/2008 este compatibilă cu dreptul european, din perspectiva art. 110 din TFUE, aplicarea O.U.G nr. 50/2008, care instituie taxa de poluare, în litigiu, nefiind discriminatorie, criticile Comisiei Europene vizând, exclusiv cuantumul taxei speciale auto, iar nu compatibilitatea acesteia cu Tratatul.
Sunt evocate în acest context și hotărâri ale Curții Europene de Justiție și CEDO, recurenta susținând compatibilitatea dintre Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 și Tratatul UE, statele având libertatea de a reglementa în domeniul taxelor, impozitelor, sens în care se susține de către recurentă că prin OUG 50/2008, România s-a aliniat legislației comunitare și a eliminat prevederile discriminatorii anterioare.
Recurenta a solicitat ca în baza art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, instanța de recurs să micșoreze onorariul de avocat, date fiind obiectul și complexitarea cauzei, criticând totodată, și faptul că pârâta AFP Pâncota a fost obligată în primă instanță la plata cheltuielilor de judecată, solicitând exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată având în vedere lipsa culpei.
Reclamantul intimat a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 și nici alte temeiuri de casare/modificare a hotărârii atacate, care este temeinică și legală, motiv pentru care Curtea va respinge ca nefondat recursul, în baza art. 312 (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea O.U.G nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către CJUE, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor de față cu cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul U.E, efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern, conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții Europene de Justiție în cauza T. contra Statului Român, prin care s-a statuat că art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în O. U. G nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării lor/ reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu de taxă de poluare către reclamant, conform principiului arătat mai sus.
Nici criticile referitoare la obligarea în primă instanță a instituției pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată și nereducerea cuantumului acestora nu sunt întemeiate, raportat la art. 274 din codul de procedură civilă (text invocat, de altfel, și de recurentă) și care, în alin. 1, statuează că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, iar alin. 3, care reglementează posibilitatea reducerii de către instanță a cuantumului onorariilor avocațiale. Chiar dacă se acceptă teza că acesta putea fi aplicat și din oficiu de tribunal, în lipsa unei solicitări în acest sens din partea pârâtei, Cutea reține faptul că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pâncota de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamant, instituție emitentă a deciziei contestate.
Cât privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamantul intimat în cadrul recursului, Curtea urmează a observa dispozițiile art. 274 (3) Cod procedură civilă, astfel că va acorda intimatului cheltuieli de judecată parțiale, în sumă de 500 lei, având în vedere munca efectiv depusă de apărătorul reclamantului intimat în prezenta cauză, care s-a finalizat la primul termen de judecată acordat, împrejurarea că problema de drept incidentă în cauză a fost clarificată în jurisprudență și doctrină, fiind consecința modului de interpretare deja stabilit de către CJUE, relativ la dispozițiile art. 110 din TFUE.
Totodată, s-a avut în vedere conținutul concluziilor scrise formulate în cauză, în raport cu motivele de recurs.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pâncota.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pâncota împotriva sentinței civile nr. 846/14.02.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Obligă pârâta – recurentă să plătească reclamantului intimat suma de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.07.2013.
pt. Președinte, | Judecător, | pt. Judecător, |
Ș. L. | E. N. | R. O. |
Aflat în concediu de odihnă, Semnează Președinte Curte Prof. univ. dr. L. B. | Aflat în concediu de odihnă, Semnează Președinte Curte Prof. univ. dr. L. B. | |
Grefier, | ||
F. L. N. |
Red. N.E./06.08.2013
Tehnored. F.L.N./06.08.2013/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul A.
Jud. – L. J.
| ← Pretentii. Decizia nr. 25/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8349/2013.... → |
|---|
