Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 549/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 549/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 6167/108/2011
ROMÂ N I AOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ – 08.06.2012
DECIZIA CIVILĂ Nr.549
Ședința publică din 19 februarie 2013
PREȘEDINTE: R. O.
JUDECĂTOR: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: M. L.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 564/5.03.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat H. C. D. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se prezintă avocat P. M. în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, pentru motivele arătate în Notele de ședință pe care le depune la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 09 decembrie 2011 în dosar nr._, reclamantul H. C. –D. a chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ fiscal pe pârâtele Administrația F. pentru Mediu și Administrația Finanțelor Publice a municipiului A., solicitând obligarea la restituirea taxei de poluare în sumă de 3360 lei, achitată conform chitanței . nr._/12.12.2008, pentru înmatricularea în România a autoturismului marca Volkswagen Passat Variant, . WVWZZZ3AZTE208775, an de fabricație 1996 și la plata dobânzii calculată conform art. 124 din OG nr. 92/2003.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că în urma aplicării OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare a fost obligat să achite în contul Administrației Finanțelor Publice A. suma de 3360 lei, pe care a achitat-o cu chitanța . nr._/12.12.2008, ca o condiție prealabilă a înmatriculării în România a autoturismului Volkswagen, care anterior a fost înmatriculat în Germania la data de 10 iunie 1996, de unde l-a importat.
Prin cererea înregistrată la pârâtă sub nr._/7.dec.2011 a solicitat restituirea taxei de poluare calculată prin Decizia nr._/ad/11.dec.2008; la care însă nu a primit niciun răspuns.
Taxa de poluare pe care a plătit-o încalcă art. 90 din Tratatul C.E. (art. 110 T.F.U.E.) și jurisprudența C.J.E. referitoare la acest articol, pentru că prin perceperea și încasarea ei se creează discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al U.E. și care se înmatriculează în România după data de 01 iulie 2008 și autoturismele second hand deja înmatriculate în România. De asemenea, prin perceperea ei se creează un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale; ea fiind destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un stat membru al U.E.. aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista o justificare obiectivă pentru acest lucru taxa de poluare are caracter discriminatoriu.
II. Întâmpinarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. și chemarea în garanție a Administrației F. pentru Mediu:
Prin întâmpinări, pârâta Administrația Finanțelor Publice A. și pârâta / chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu au solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că taxa a fost legal încasată în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 50/2008. Anterior adoptării ordonanței, întrucât România a fost supusă procedurii de infringement, din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214 ind. 1 Cod fiscal, între Guvernul României și Comisia Europeană au avut loc o . negocieri și analize care au stat la baza adoptării ei.
Prin adoptarea OUG nr. 50/2008 România s-a aliniat la tendința internațională de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește”, principiu care direcționează strategia de protecție a calității mediului și statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea și controlul poluării acesta fiind responsabil pentru pagubele produse. Justețea taxei de poluare prevăzută de ordonanță rezultă și din existența ei în 16 țări comunitare.
Instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România, nu contravine Tratatului U.E., având în vedere că spre deosebire de taxa specială pe autovehicule percepută anterior datei de 01 iulie 2008, conform art. 2145 ind. 1 Cod fiscal, scopul ei este clar definit în expunerea de motive a ordonanței, în sensul că încasarea ei se face în scopul realizării unor programe pentru îmbunătățirea calității aerului și protecției mediului.
Pârâta AFP A. a chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu, solicitând, ca în cazul admiterii acțiunii exercitată de reclamantă împotriva ei, aceasta să fie obligată să îi restituie, în conformitate cu dispozițiile art. 992 Cod civil, raportat la art. 1 din OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, suma achitată în favoarea ei cu titlu de taxă de poluare.
III. Hotărârea Tribunalului A.:
Prin sentința civilă nr. 564/5.03.2012, pronunțată în dosar nr._ Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul H. C. D. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. și în consecință a obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 3360 lei, achitată prin chitanța . nr._/12.12.2008, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc, din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei, a admis cererea pârâtei AFP A., de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și în consecință a obligat chemata în garanție să îi restituie pârâtei suma de 3360 lei, achitată de reclamant în favoarea ei, împreună cu dobânda, a respins acțiunea reclamantului față de pârâta Administrația F. pentru Mediu și a obligat pârâta AFP A. să îi plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 642 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul pentru aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin.2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art.110 din Tratatul Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară.
În speță OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, stabilește, potrivit dispozițiilor art. l cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de administrația fondului pentru mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată internă cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Într-adevăr, determinarea taxei de poluare se realizează conform art.6 din OUG nr.50/2008 pe baza unor criterii obiective privind tipul motorului și capacitatea cilindrică a acestuia, precum și capacitatea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși în Anexa nr. 4.
Această taxa de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România stat comunitar de la 01.01.2007, fiind perceputa exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Potrivit normelor comunitare:
-art.25 CE „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal".
-art.28 CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent".
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.110 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Practic, prin instituirea taxei de poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei conform art.6 din OUG nr.50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatriculare unui autoturism în România, reprezentând în fapt, o taxă similară taxei de primă înmatriculare stabilite din art.214 alin. 1-3 din Codul fiscal, singura diferență fiind denumirea, modificată din taxă specială de primă înmatriculare în taxa de mediu.
Nu se impune ca reclamantul să producă probe din care să rezulte că taxele pe care le aplică Statul Român sunt superioare celor din statul din care a achiziționat autoturismul, deoarece după cum s-a menționat mai sus taxa de poluare se aplică discriminatoriu, exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea lor în tară.
Textul art.110 din Tratatul CE se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) cu ocazia vânzărilor ulterioare.
De asemenea, s-a reținut și că prin avizul motivat din data de 28.11.2007, Comisia Europeană a solicitat reașezarea modalității de calcul a taxei auto (de primă înmatriculare), în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană.
Comisia Europeană (CE) a solicitat în iunie 2009, României, informații în legătură cu legislația privind aplicarea taxei de poluare pentru autoturisme, suspectând că actuala legislație românească (OUG nr.50/2008) are efecte protecționiste asupra industriei auto naționale. Această solicitare a fost transmisă sub forma unei „scrisori de somare", prima etapă a procedurii de încălcare a dreptului comunitar prevăzut de art.226 din Tratatul CE.
Conform acestor considerente, instanța constată că taxa de poluare prelevată în condițiile OUG nr. 50/2008 este discriminatorie pentru că prin ea se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate înalte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, punct de vedere exprimat și de Curtea Europeană de Justiție prin hotărârea sa dată în cauza C 402/09.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis acțiunea reclamantului și va obliga pârâta AFP A. să îi restituie suma de 3360 lei reprezentând taxă de poluare.
În ceea ce privește dobânda solicitată de reclamant, instanța a reținut că potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, instanța reține că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, instanța a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.
De asemenea în conformitate cu prevederile art.63 Cod procedură civilă, a fost admisă și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice A., în sensul că a obligat chemata în garanție, să îi restituie pârâtei suma de 3360 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. l din OUG nr.50/2008 „taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu," în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului; dobânzile datorate la această sumă potrivit dispozițiilor art. 124 C.pr.fisc.
Pentru aceste considerente instanța a respins acțiunea reclamantei față de pârâta Administrația F. pentru Mediu.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta să îi plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 642 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat.
IV. Recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A.:
Recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A.:
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A., solicitând: admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
În motivare susține că așa cum a arătat în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, și rezultă și din expunerea de motive a OUG 50/2008 „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214: C. fiscal.
În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția OUG nr. 50/2008.
România prin aprobarea O.U.G 50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie ce direcționează strategia de protecție a calității mediului și statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea și controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse. Principiul "poluatorul plătește", un principiu de bază al dreptului comunitar și nicidecum o inovație proprie a statului român este elementul cheie ce dictează existența acestei taxe în foarte multe state membre UE, el fiind în concordanță atât cu politica socială a UE, cât și cu prevederile Protocolului de la Kyoto pentru adoptarea de măsuri antipoluare a cărui semnatar este și România.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că taxele achitate de reclamant sunt temeinice, legale și în conformitate cu normele comunitare, acestea neputând fii restituite nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității lor.
De asemenea, discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism nou, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.
Tocmai de aceea OUG nr. 50/2008 a introdus taxa de poluare, fiind radical diminuat atât cuantumul acesteia (sensibil mai scăzut decât cel a taxei speciale auto), cât și modul de calcul prin renunțarea la coeficientul de corelare în cadrul formulei de calcul al acesteia.
Recurenta mai remarcă, faptul că acest act normativ și în special, taxa de poluare așa cum este reglementată este în concordanță cu o . spețe soluționate de CEDO care aveau același obiect. Amintește aici cauza nr. 112/84 Humblot, hotărârea din 09.05.1985; cauza nr. C-47/88 Comisia în contradictoriu cu Danemarca, hotărârea din 11.12.1990; cauza nr. C-345/93 Nunes Tadeu, hotărârea din 09.03.1995; cauza nr. C-375/95 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea din 23.10.1S97; cauza nr. C-393/98 Gomes Valente, hotărârea din 22.02.2001; cauza nr. C-313/05 Brzezinski, hotărârea din 18.01.2007; cauza nr. C-74/06 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea din 20.09.2007
De asemenea, precizează că în Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE de la Bruxelles, se menționează faptul că procedura de infringement împotriva României va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a OUG nr. 50/2008.
Conform notificării apărută în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, referitoare la plângerile având ca obiect taxa de poluare, se arată că nu se poate vorbi de o armonizare a taxelor pe autovehicule la nivelul UE, că nimic nu împiedică statele membre să perceapă aceste taxe, putând decide singure nivelul și metodele de calcul ale taxei. Constatând că România s-a aliniat solicitării de aliniere la legislația comunitară. în ceea ce privește respectarea art.110 din TFUE, prin abrogarea scutirilor acordate prin OG nr.218/2008, conchide că se vor clasa toate plângerile, întrucât taxa de poluare este conformă cu art.110 din TFUE.
În acest sens, Curtea a hotărât că art. 90 primul paragraf CE este încălcat doar atunci când impozitul aplicat produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import (Hotărârea Comisia/G., punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, punctul 21, Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, punctul 53).
Așadar, pentru aplicarea art. 90 CE și în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe teritoriul național, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză (Hotărârea din 22 martie 1977, lannelli&Volpi, 74/76, R.. p. 557, punctul 21, Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C-47/88, R., p. I-4509, punctul 18; Hotărârea Nunes Tadeu, punctul 12). Deci, petentul ar fii trebuit să producă probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.
In concluzia celor prezentate mai înainte, discriminarea pretins a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare.
Tot în susținerea acestui aspect, arată faptul că, Curtea a considerat că luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculelor nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau expertiză a fiecăruia dintre acestea. (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, punctul 24 și Weigel, punctul 73).
Tot Curtea a decis că, pentru un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu articolul 90 CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, punctul 26; Comisia/G., punctul 29 și Hotărârea Brzezinski).
Pârâta recurentă mai arată că, prin . Legii nr. 9/2012 reclamantul intimat are posibilitatea solicitării restituirii sumei sau a unei părți din aceasta, în condițiile art. 12 din actul normativ indicat.
De asemenea susține că rezultă neechivoc compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, drept pentru care acțiunea introductivă de instanță apare ca neîntemeiată, iar recursul acesteia trebuie admis.
V. Concluziile scrise ale reclamantului:
Legal citat, reclamantul intimat nu a formulat întâmpinare însă prin Notele de ședință depuse la dosar a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
VI. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
În prezenta cauză, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. la restituirea taxei de poluare în cuantum de 3360 lei, plătită Ia data de 12.12.2008, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat anterior în Germania, la data de 10.06.1996.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei
1. Considerații preliminare privind cadrul legal aplicabil:
1.1 Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației F. pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.
Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..
De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).
În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta inițială.
1.2 Totodată, Curtea de Apel Timișoara a expus în numeroase hotărâri (de exemplu în deciziile pronunțate la data de 29.08.2012 în dosarele nr._ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ și_:
- conținutul art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene - TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, renumerotat prin Tratatul de la Lisabona începând cu data de 1.12.2009);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N.);
- obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României
- competența instanțelor naționale de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, în conformitate cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
- faptul că prin Decizia nr. 24/14.11.2011 – decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 3307 alin. 4 Cod de Procedură Civilă – publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:
„1.Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
2. Analiza situației din speță:
Curtea reamintește că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. la restituirea taxei de poluare în cuantum de 3360 lei, plătită Ia data de 12.12.2008, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat anterior în Germania, la data de 10.06.1996.
Curtea subliniază că reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective.
Curtea mai observă, în privința prescripției dreptului de a solicita restituirea taxelor „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” că, potrivit art. 135 Cod de Procedură Fiscală, „dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.
2.1. Cu privire la consecințele nerespectării procedurii contestării deciziei de calcul a taxei de poluare, Curtea reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamant a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Întrucât reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare dar nu a formulat o contestație împotriva deciziei de calcul, Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâtă pe considerentul nerespectării acestei proceduri.
Prin urmare, este nefondată excepția inadmisibilității acțiunii pe considerentul nerespectării termenului respectiv.
De asemenea, apare ca nelegal și refuzul pârâtei de a analiza cererea de restituirea taxei pe considerentul că reclamantul nu a formulat o contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră nefondată această excepție, respingând-o cu această motivare.
2.2. Cu privire la fondul litigiului, Curtea remarcă, în primul rând, că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ca temei al cererii domniei sale.
2.2.1. Aplicabilitatea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene:
Curtea constată că aplicarea art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Se impune, așadar, constatarea că art. 110 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.
Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 110 TFUE și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.
Curtea constată, în această privință, că reclamantul a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în litigiu într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România, motiv pentru care soluționarea acestui litigiu este posibilă prin raportare la art. 110 TFUE.
2.2.2. Cu privire la aplicabilitatea în cauză a hotărârii Curții de Justiție din cauzei T. (C-402/09):
Astfel, cum a arătat și Curtea de Justiție în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.
Or, Curtea subliniază că această reglementare a constituit temeiul impunerii taxei de poluare în sarcina reclamantului.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
2.2.3. Caracterul posibil discriminatoriu al taxei de poluare:
În această privință, Curtea reamintește că însăși Curtea Europeană de Justiție a analizat taxa de poluare română incidentă în perioada 15.12._08 – respectiv astfel cum a fost reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, în varianta inițială – și a reținut, prin Hotărârea T., (paragraful 58), că „din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.
Aceleași considerente au fost reluate de Curtea Europeană de Justiție și în Hotărârea N., expusă anterior (paragraful 26), în care s-a arătat că „o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre”.
Curtea reamintește obligativitatea respectării jurisprudenței Curții Europene de Justiție de către autoritățile naționale, inclusiv de organele judiciare, dar și de cele fiscale ale statelor membre ale Uniunii Europene.
În aceste condiții, Curtea nu poate decât să constată că reglementarea română analizată în hotărârea T. este aplicabilă și în prezenta cauză și că reclamantul a plătit taxa de poluare contestată în temeiul acestei reglementări.
În consecință, constatările Curții Europene de Justiție din cauza T. sunt deplin aplicabile în cauză și ele conduc la constarea încălcării art. 110 TFUE prin instituirea respectivei taxe în sarcina reclamantului.
Făcând trimitere la considerentele Curții Europene de Justiție din hotărârea T., Curtea reține că:
- din Hotărârea Nádasdi și Németh menționată nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată;
- interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale;
- autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente;
- Art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare;
- având în vedere prezența necontestată a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că din dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
- Curtea de Justiție a conchis, astfel, că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
- având în vedere aceste constatări, Curtea de Justiție a reținut în hotărârea T. că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Dacă în paragraful 49 din Hotărârea din 5 decembrie 2006 – dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi, Curtea Europeană de Justiție a reținut că „o comparație cu autovehiculele de ocazie introduse în circulație în Ungaria înainte de . Legii privind taxa de înmatriculare nu ar fi relevantă. Articolul 90 CE nu are ca scop să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota sau baza de calcul a impozitelor existente”, Curtea constată că instanța supremă a Uniunii Europene a reținut – în hotărârea T. – că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE iar vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Față de considerentele Hotărârii T., Curtea reține că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Astfel, Curtea subliniază opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, care a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., Curtea constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
Astfel, ca și în Hotărârea T., se impune constatarea că vehiculul de ocazie importat de reclamant și caracterizat printr-un anumit grad de vechime și uzură este supus – în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea acestuia – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Consecința acestei constatări a fost indicată la punctul 5 din prezentele considerente, fiind în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Reținând incompatibilitatea taxei de poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art. 110 TFUE, Curtea reține temeinicia cererii de restituire a sumelor percepute cu titlul de taxă de poluare în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului prin acest act nelegal.
2.2.4. În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție invocată de pârâtă, Curtea subliniază că referirile la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski nu pot fi luate în considerare fără a ține seama de modificările aduse în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin hotărârile T. și N. – ultimele pronunțate în materia taxelor auto discriminatorii.
Astfel, în cauza T. Curtea Europeană de Justiție a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de dl. T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008 versiunea inițială, adică 1.07-14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Această analiză era cea previzibilă (abordată de altfel și de Avocatul General Sharpston), în considerarea jurisprudenței anterioare în materie. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta.
Or, această analiză reprezintă o relativă noutate. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea a aplicat criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantului pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, și la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
D. fiind acest nou criteriu de evaluare a caracterului discriminatoriu al reglementărilor în litigiu, Curtea constată că argumentele pârâtelor vizează exclusiv analiza instanței europene referitoare la primul criteriu – testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Așadar, noul criteriu reținut de Curtea Europeană de Justiție în hotărârile T. și N. își păstrează actualitate, iar argumentele pârâtei nu pot fi luate în considerare în această privință, întrucât nu înlătură consecința caracterului discriminatoriu al taxei de poluare din perspectiva comparației cu regimul taxelor aplicate autovehiculelor second hand înmatriculate deja în România la momentul introducerii taxei în litigiu, autovehicule ce au fost scutite integral de la plata acestei taxe.
3.Soluția Curții de Apel Timișoara:
Prin urmare, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului A. este temeinică și legală, recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 564/5.03.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
Acordarea cheltuielilor de judecată:
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant în recurs, respectiv la plata sumei de 500 lei (RON), reprezentând onorar de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 564/5.03.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei către reclamant, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.02.2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
R. OLARUDIANA D. R. P.
GREFIER
M. L.
Red. RP – 18.03.2013
Tehnored LM –1903.2013
2 expl/SM
Prima instanță – Tribunalul A.
Judecător – G. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 19/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 7/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
