Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5953/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5953/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 7871/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Operator date 2928 | Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR. 5953/R
Ședința publică de la data de 19 iunie 2013
Președinte: M. O. G.
Judecător: A. R. S.
Judecător: R. S.
Grefier: L. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta-pârâtă A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI A. împotriva Sentinței civile nr. 5773/29 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. V., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal - 5050-RESTITUIRE TAXA POLUARE.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsind părțile.
Procedură de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Constatând că recurenta-pârâtă A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI A. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.proc.civ. Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Constatând că, prin Sentința civilă nr. 5773/29 noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis cererea reclamantului B. V. și a obligat pârâta A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI A. la restituirea sumei de 2196 lei, încasată cu titlu de taxă pe poluare, precum și la plata dobânzii calculate conform art. 124 C.proc.fiscală; a reținut prima instanță că taxa a fost instituită prin norme declarate incompatibile cu dreptul comunitar prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza T. (și, în consecință, se impune restituirea taxei; s-a respins excepția inadmisibilității invocate de pârâta A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI A.;
Având în vedere că împotriva sentinței a declarat recurs A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI A., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, recurenta susținând că în mod greșit s-a reținut neconformitatea reglementării interne cu dispozițiile art. 110 din Tratatul de Instituire a Uniunii Europene; Legea nr. 9/2012 nu instituie criterii de percepere a taxei raportat la proveniența vehiculului, ci la destinația acestuia; în mod greșit prima instanță a reținut în considerente concluziile CJUE reținute în cauzele T. și N., încălcând principiul tempus regit actum; în mod greșit nu s-a constatat inadmisibilitatea acțiunii, față de nerespectarea de către reclamantul B. V. a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 (C.proc.fiscală ) privind contestarea actelor fiscale; în drept, recurenta a indicat dispozițiile O.G. nr. 50/2008, O.U.G. nr. 117/2009, art. 304 pct. 9 și 304 ind. 1 C.proc.civ.;
Constatând că, pronunțându-se în cauza Administrazionedellefinanzedello Stato/Simmenthal, nr. C 106/77, Curtea de Justiție a Comunității Europene (în prezent, Curtea de Justiție a Uniunii Europene – CJUE) a reținut că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.";
Observând că, contestând prelevarea taxei în cuantum de 2196 lei, reclamantul B. V. a invocat incompatibilitatea normei interne – Legea nr. 9/2012 cu dispozițiile cuprinse la art. 110 (fost art. 90) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene (TCE);
Reținând că, dispozițiile art. 11 alin. 1 și art. 148 alin. 2 și alin. 4 din Constituția României instituie suprematia tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne; că, răspunzând întrebării preliminare adresate de Curtea de Apel Timișoara, prin Hotărârea CJUE dată în cauza nr. C‑573/10 (S. A. M.) s-a stabilit că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”;
Observând că, prin reglementarea internă contestată, în forma în vigoare la data calculării taxei de către autoritatea fiscală competentă, leguitorul român a reglementat o obligație fiscală impusă numai asupra autovehiculelor second-hand provenite din afara spațiului național (dar achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene) și care trebuie a fi înmatriculate în România pentru prima dată; că, această obligație nu subzistă și asupra autovehiculelor second-hand interne aflate la prima înmatriculare; că, în consecință, există elementul discriminatoriu între autovehiculele second-hand de pe piața internă și cele din spațiul comunitar, discriminare care vizează, la nivel intern, impunerea unei obligatii fiscale oneroase unui cetățean român care achiziționează un autovehicul second-hand dintr-un stat membru al Uniunii Europene pe care intenționează să-l înmatriculeze pentru prima dată în România și impunerea unei obligații fiscale infime tot unui cetățean român care achiziționează un autovehicul second-hand de pe piața internă pe care intenționează să-l înmatriculeze pentru prima dată în România, la nivel european rezultând o diminuare a vânzărilor de autovehicule second-hand către cetățenii români, aceștia fiind constrânsi să se îndrepte spre piața internă datorită valorii exacerbate a taxei ce urmează a fi plătită la înmatriculare, efectul indirect constând în generarea unui prejudiciu vânzătorilor de autovehicule din spațiul comunitar datorită favorizării pieții interne; că, în aceste condiții, stabilirea obligației fiscale de legiuitorul român împietează în mod consistent asupra importurilor, favorizându-se piața internă, piață care, în conditii normale, se bucură de egalitate de șanse în raport cu piețele de desfacere ale Uniunii Europene;
Reținând totodată că, prelevând o taxă contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110, statul român este obligat la restituirea taxei, întrucât, astfel cum a statuat CJUE (Hotărârea Curții din data de 6 iulie 1995, dată în cauza C-62/93 - BP Soupergaz Anonimos Etairia Geniki Emporiki-Viomichaniki kai Antiprossopeion împotriva Statului elen), contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european, rațiunea fiind aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european; că, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt într-adevăr regulile naționale, însă norma internă trebuie să respecte principiul echivalenței – ceea ce înseamnă că pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național, și principiul efectivității – regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificil sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european; că, autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european;
Observând prin urmare că, în condițiile prelevării unei taxe incompatibile cu dreptul european, nu subzistă în sarcina contribuabilului obligația prevăzută de legea internă - de a finaliza, prealabil sesizării instanței, procedura administrativă de contestare a deciziei de calcul a taxei, fiind de notorietate refuzul autorităților de a restitui taxa invocând compatibilitatea normei interne – astfel cum de altfel s-a susținut și prin cererea de recurs, demersul administrativ fiind astfel, previzibil, ineficient;
Constatând în consecință că Sentința civilă nr. 5773/29 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ este temeinică și legală sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C.proc.civ. rap. art. 304 pct. 9, 304 ind. 1 C.proc.civ. urmând a fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI A., fiind menținută în tot hotărârea atacată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI A. împotriva Sentinței Civile nr. 5773/29 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 iunie 2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
M. O. G. | A. R. S. | R. S. |
Grefier, | ||
L. B. | ||
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 15/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8933/2013.... → |
|---|
