Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5898/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5898/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 1441/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.5898
Ședința publică din 19.06.2013
PREȘEDINTE: C. D. O.
JUDECĂTOR: M. C. D.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: A. D. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrației Finanțelor Publice Bozovici, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., împotriva sentinței civile nr. 1202/10.10.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat I. P. și chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentului recurs, constată:
I. Cererea de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. sub nr._, din data de 23.03.2012, reclamantul I. P. a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice Bozovici, solicitând instanței obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2637 lei, ce reprezintă contravaloarea taxei de poluare și la plata dobânzilor legale aferente, cu cheltuieli de judecată.
II. Hotărârea Tribunalului C.-S.:
Prin sentința civilă nr. 1202/10.10.2012, Tribunalul C.-S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., a respins excepția lipsei procedurii prealabile, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și în consecință:
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Bozovici să restituie reclamantului suma de 2637 lei, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Bozovici la plata sumei de 239,30 lei, cheltuieli de judecată, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Bozovici la plata dobânzilor fiscale aferente, conform considerentelor hotărârii, a respins cererea de chemare în garanție formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. împotriva Administrației F. pentru Mediu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În baza art. 137 Cod procedură civilă, Tribunalul s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor de procedură invocate în cauză.
În ceea privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. C.-S., invocată din oficiu, aceasta a susținut că în conformitate cu prevederile art. 1 din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1348/2009, „Direcția Generală a Finanțelor Publice județeană este unitate cu personalitate juridică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care se realizează în mod unitar strategia și programul Guvernului în domeniul finanțelor publice și se aplică politica fiscală a statului.”
Tribunalul a considerat că în acțiunea de contencios-administrativ calitatea procesuală pasivă aparține, potrivit legii, autorității publice care a emis (adoptat) actul atacat, indiferent de faptul că aceasta are sau nu personalitate juridică civilă, fiind suficientă capacitatea juridică administrativă.
În atare situație, cum decizia de calcul a taxei de poluare a fost emisă de Administrația Finanțelor Publice Bozovici, care, deși nu are personalitate juridică civilă, are capacitate juridică administrativă, pârâta D. C.-S. nu poate avea calitate procesuală pasivă.
Mai mult, în cauză, pe lângă principiul legalității, este incident și principiul disponibilității părților, care guvernează procesul civil, în condițiile în care, în cauză, reclamantul nu a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S..
În ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., instanța a respins această excepție, ca fiind invocată de o parte lipsită de calitate procesuală pasivă. Totodată, cum temeiul juridic al acțiunii îl constituie art. 117 lit.d Cod procedură fiscală, sunt aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 24/2011, pronunțată de ÎCCJ și potrivit cărora, în acest caz, procedura administrativă prealabilă nu este obligatorie.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul I. L. a cumpărat în anul 2010 un autoturism second hand, marca FORD ESCORT, înmatriculat inițial în Germania, la data de 07.08.1997.
Prin Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr. 3836/01.10.2010, în vederea efectuării primei înmatriculări în România, pârâta Administrația Finanțelor Publice Bozovici a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a plăti suma de 2637 lei, cu titlu de taxă de poluare.
Tribunalul a reținut că reclamantul a achitat taxa de poluare cu chitanța . nr._/01.10.2010, procedând, ulterior, la sesizarea instanței de contencios administrativ și fiscal, invocând nelegalitatea taxei pe poluare, instituită de Statul Român prin OUG. nr. 50/2008 și încasată de organele fiscale competente, respectiv pârâta Administrația Finanțelor Publice Bozovici.
Tribunalul a considerat susținerile reclamantului, ca fiind întemeiate, pentru următoarele motive:
Taxa de poluare a fost instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare sub incidența căreia intră și achiziționarea de către reclamant, în anul 2010, a unui autovehicul second hand, marca FORD ESCORT, înmatriculat inițial în Germania, la data de 07.08.1997.
Cum reclamantul a susținut că taxa de poluare încalcă prevederile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90), Tribunalul a observat că atât Comisia Europeană, cât și Curtea de Justiție Europeană, a dat o importanță deosebită aplicării acestor dispoziții din Tratat, întrucât de aplicarea sau neaplicarea corectă a acestor prevederi depinde într-o mare măsură asigurarea libertății de circulație precum și menținerea unui climat de concurență comercială normală în piața internă unică.
Tribunalul a constatat că în interpretarea art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin jurisprudența recentă (a se vedea, printre altele, cauze T. și N. contra României).
Astfel, potrivit Hotărârii Curții, (cauza T.) „art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie, cumpărate în alte state membre, fără, însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională”.
Tribunalul a reținut că, în opinia Curții, taxa de poluare instituită prin OUG. nr. 50/2008, atât în varianta inițială a actului normativ, cât și în modificările și completările ulterioare ale acestuia, este discriminatorie, având ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie, naționale și descurajarea, în acest mod a importului de vehicule de ocazie similare.
Tribunalul a observat, pornind de la importanța pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat-o aplicării uniforme a dreptului comunitar - garanție a dezvoltării Comunității pe coordonatele stabilite de tratate - că au fost consacrate reguli constituționale comunitare, ce acordă caracter de supremație dreptului comunitar.
În același timp, în momentul în care un stat devine membru al Comunității-România a devenit membră în anul 2007 -, întregul sistem juridic Comunitar este încadrat în ordinea națională de drept și devine în mod direct aplicabil în statul respectiv.
Or, a nu da curs celor două principii importante ale dreptului comunitar, respectiv principiul supremației dreptului comunitar și al efectului direct, ar însemna ca Statul membru al Comunității să nu răspundă față de conaționalii săi de încălcarea dispozițiilor de drept comunitar.
Ca urmare, constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
În același timp, dacă taxa de poluare apare ca fiind în contradicție cu dreptul comunitar, a cărei aplicare este prioritară față de dreptul intern, sunt incidente dispozițiile art. 117 lit. d Cod procedură fiscal, potrivit cărora ,,(1)Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: ....(d) cele plătite ca urmare aplicării eronate a prevederilor legale”.
Pe cale de consecință, ținând cont de dispozițiile art. 117 Cod procedură fiscală, Tribunalul, în baza art. 18 alin.1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I. P. și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Bozovici să restituie reclamantului suma de 2637 lei, cu titlu de taxă de poluare.
Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă în parte, în ce privește capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, mai precis a onorariului de avocat. Astfel, referitor la onorariul de avocat, Tribunalul a constatat că potrivit chitanței nr. 0038/10.05.2012 (fila 45 dosar), acesta este în cuantum de 350 lei. Cum doamna avocat O. C. nu s-a prezentat la niciun termen de judecată, iar conform prevederilor legale mai sus enunțate, instanța poate micșora onorariul avocatului, Tribunalul a stabilit cuantumul onorariului la 200 lei, față de munca îndeplinită de doamna avocat în cauză.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat partea căzută în pretenții, respectiv pârâta Administrația Finanțelor Publice Bozovici la plata sumei de 239,30 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
În baza art. 124 alin. 1 Cod procedură fiscală, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Bozovici la plata dobânzilor legale, respectiv a dobânzilor fiscale, începând cu ziua următoare expirării termenului de 45 de zile, termen care curge de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei de poluare și până la data efectuării plății.
Referitor la cererea de chemare în garanție, aceasta a fost respinsă ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
III. Recursul pârâtei:
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrației Finanțelor Publice Bozovici, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a hotărârii recurate ca fiind netemeinică și nelegală, respingerea acțiunii ca inadmisibile având în vedere neîndeplinirea procedurii prealabile, respingerea acțiunii având în vedere tardivitatea, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar în subsidiar admiterea cererii de chemare în garanție a Agenției F. pentru Mediu, respectiv obligarea la plata către Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. a taxei pe poluare și a accesoriilor solicitate de reclamant.
În motivare, se arată cu privire la calitatea procesuală pasivă ce aparține D.G.F.P. C.-S. că Administrației Finanțelor Publice Bozovici i-a revenit atribuția de a aplica măsurile de executare silită, potrivit legii pentru contribuabilii care au domiciliul în raza de competență a A.F.P. Bozovici potrivit R.O.F., iar Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S. îi revine potrivit aceluiași regulament de organizare și funcționare a Direcțiilor Generale a Finanțelor Publice aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3831/2011 atribuția de a reprezenta interesele statului în fața instanțelor de judecată în litigiile legate de activitatea pe care o desfășoară.
Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. reprezintă interesele statului în fața instanțelor de judecată în litigiile legate de activitatea pe care o desfășoară și implicit a Administrației Finanțelor Publice Bozovici.
Administrația Finanțelor Publice Bozovici este o unitate fiscală fără personalitate juridică, care se subordonează Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S., iar în dosarul de mai sus calitatea procesuală pasivă aparține Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S..
Cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, recurenta a arătat că înainte de a se adresa instanței de judecată reclamantul trebuia să formuleze în prealabil contestație împotriva actului administrativ fiscal, respectiv împotriva Deciziei de calcul a taxei pe poluare nr. 3638/01.10.2010. Reclamanta nu a formulat contestație împotriva Deciziei de calcul a taxei pe poluare nr._/01.10.2010.
S-au invocat dispozițiile art. 41 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Recurenta a invocat excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative.
S-a arătat că în cazul în care instanța înțelege că reclamantul a îndeplinit procedura prealabilă administrativă prin cererea înregistrată la A.F.P. Bozovici sub nr.1207/12.03.2012, invocă excepția tardivității acesteia, raportat la emiterea deciziei de calcul a taxei pe poluare și a plătii taxei pe poluare la data de 01.10.2010.
Decizia de calcul al taxei pe poluare nr. 3638 a fost emisă la data de 01.10.2010, iar reclamantului i-a fost comunicată decizia de calcul al taxei pe poluare cel târziu la data de 01.10.2010.
Reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei pe poluare la data de 12.03.2012, cu mult peste termenul legal.
De asemenea, recurenta invocat dispozițiile art. 205 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 și art. 207 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 considerând faptul că procedura prealabilă nu a fost îndeplinită în termen legal a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la aceste excepții, în condițiile în care dispozitivul sentinței este cel ce se execută, nu considerentele.
Recurenta reiterează în mod identic și celelalte motive arătate și în întâmpinarea formulată în fața primei instanțe.
IV. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
În prezenta cauză, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Bozovici la restituirea sumei în cuantum de 2637 lei, reprezentând taxa de poluare, achitată de reclamant la 1.10.2010, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Ford Escort, înmatriculat anterior în Germania.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
1. Considerații preliminare privind cadrul legal aplicabil:
1.1 Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației F. pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.
Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..
De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).
În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta ulterioară datei de 31.12.2009, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform O.U.G. nr. 7/2009 și nr. 117/2009.
1.2 Totodată, Curtea de Apel Timișoara a expus în numeroase hotărâri (de exemplu în deciziile pronunțate la data de 29.08.2012 în dosarele nr._ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ și_:
- conținutul art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene - TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, renumerotat prin Tratatul de la Lisabona începând cu data de 1.12.2009);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N.);
- obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României
- competența instanțelor naționale de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, în conformitate cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
- faptul că prin Decizia nr. 24/14.11.2011 – decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 3307 alin. 4 Cod de Procedură Civilă – publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:
„1.Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
2. Analiza situației din speță:
Curtea reamintește că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Bozovici la restituirea sumei în cuantum de 2637 lei, reprezentând taxa de poluare, achitată de reclamant la 1.10.2010, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Ford Escort, înmatriculat anterior în Germania.
Curtea subliniază că reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective.
Curtea mai observă, în privința prescripției dreptului de a solicita restituirea taxelor „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” că, potrivit art. 135 Cod de Procedură Fiscală, „dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.
2.1 Cu privire la consecințele nerespectării procedurii contestării deciziei de calcul a taxei de poluare, Curtea reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamant a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Întrucât reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare dar nu a formulat-o ca o contestație împotriva deciziei de calcul – indiferent de respectarea sau nu a termenului legal prevăzut de art. 207 Cod de Procedură Fiscală – Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâte pe considerentul nerespectării acestei proceduri.
Prin urmare, este nefondată excepția inadmisibilității acțiunii pe considerentul nerespectării termenului respectiv.
De asemenea, apare ca nelegal și refuzul pârâtei de a analiza cererea de restituirea taxei pe considerentul că reclamantul nu a formulat o contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră nefondată această excepție, respingând-o cu această motivare.
2.2 Cu privire la fondul litigiului, Curtea remarcă, în primul rând, că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ca temei al cererii domniei sale.
2.2.1. Aplicabilitatea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene:
Curtea constată că aplicarea art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Se impune, așadar, constatarea că art. 110 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.
Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 110 TFUE și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.
Curtea constată, în această privință, că reclamantul a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în litigiu într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România, motiv pentru care soluționarea acestui litigiu este posibilă prin raportare la art. 110 TFUE.
2.2.2. Cu privire la aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C‑263/10):
Astfel, cum a arătat și Curtea de Justiție în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.
Pe de altă parte, în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).
Curtea subliniază, de asemenea, că în cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de la 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și că nici Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.
Curtea subliniază, de asemenea, că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
De asemenea, Curtea constată că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008
De aceea, Curtea conchide că – în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare – reglementarea ulterioară datei de 15.12.2008 și, respectiv aceea ulterioară datei de 19.02.2009 sunt vizate implicit de această hotărâre a Curții Europene de Justiție.
În plus, Curtea reamintește că începând cu OUG nr. 208/2008 și continuând cu OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15.12._09 (neaplicabilă în prezenta cauză), iar prin OUG nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.
Date fiind aceste constatări, Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare (care a fost majorat), iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., menționate anterior – hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.
2.2.3. Caracterul posibil discriminatoriu al taxei de poluare:
În această privință, Curtea reamintește că însăși Curtea Europeană de Justiție a analizat taxa de poluare română incidentă în perioada 1.07._08 – respectiv astfel cum a fost reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, în varianta inițială – și a reținut, prin Hotărârea T., (paragraful 58), că „din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.
Aceleași considerente au fost reluate de Curtea Europeană de Justiție și în Hotărârea N., expusă anterior (paragraful 26), în care s-a arătat că „o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre”.
De asemenea, în Ordonanța Curții Europene de Justiție din 13 iulie 2011, pronunțată în cauza C‑573/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Timișoara (România), în procedura S. A. M. împotriva Administrației Finanțelor Publice Lugoj, Direcției Generale a Finanțelor Publice T. și Administrației F. pentru Mediu, s-a arătat că „astfel cum a statuat Curtea la punctele 26 și 27 din Hotărârea N., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008, atât în versiunea inițială, cât și în versiunile ulterioare, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, prin faptul că supune vehiculele de ocazie importate unei taxe care, în pofida aplicării unei reduceri ridicate pentru a ține seama de deprecierea lor, se poate apropia de un procent considerabil din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
24 Întrucât acest efect al reglementării naționale în cauză în acțiunea principală este, având în vedere elementele amintite la punctele 21 și 22 din prezenta ordonanță, incompatibil cu articolul 110 TFUE, nu este necesară examinarea separată a diferitelor ipoteze evocate în întrebările preliminare astfel cum au fost formulate de Curtea de Apel Timișoara”.
Curtea reamintește obligativitatea respectării jurisprudenței Curții Europene de Justiție de către autoritățile naționale, inclusiv de organele judiciare, dar și de cele fiscale ale statelor membre ale Uniunii Europene.
În aceste condiții, Curtea nu poate decât să constată că reglementarea română analizată în hotărârea N. este aplicabilă și în prezenta cauză și că reclamantul a plătit taxa de poluare contestată în temeiul acestei reglementări.
În consecință, constatările Curții Europene de Justiție din cauza N. sunt deplin aplicabile în cauză și ele conduc la constarea încălcării art. 110 TFUE prin instituirea respectivei taxe în sarcina reclamantului.
Făcând trimitere la considerentele Curții Europene de Justiție din hotărârea T., Curtea reține că:
- din Hotărârea Nádasdi și Németh menționată nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată;
- interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale;
- autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente;
- Art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare;
- având în vedere prezența necontestată a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că din dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
- Curtea de Justiție a conchis, astfel, că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
- având în vedere aceste constatări, Curtea de Justiție a reținut în hotărârea T. că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Consecința acestei constatări a fost indicată la punctul 5 din prezentele considerente, fiind în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Reținând incompatibilitatea taxei de poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art. 110 TFUE, Curtea reține temeinicia cererii de restituire a sumelor percepute cu titlul de taxă de poluare în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului prin acest act nelegal.
2.2.4. În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție invocată de pârâtă, Curtea subliniază că referirile la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski nu pot fi luate în considerare fără a ține seama de modificările aduse în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin hotărârile T. și N. – ultimele pronunțate în materia taxelor auto discriminatorii.
Astfel, în cauza T. Curtea Europeană de Justiție a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008 versiunea inițială, adică 1.07-14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Această analiză era cea previzibilă (abordată de altfel și de Avocatul General Sharpston), în considerarea jurisprudenței anterioare în materie. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta.
Or, această analiză reprezintă o relativă noutate. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea a aplicat criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantului pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, și la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
D. fiind acest nou criteriu de evaluare a caracterului discriminatoriu al reglementărilor în litigiu, Curtea constată că argumentele pârâtelor vizează exclusiv analiza instanței europene referitoare la primul criteriu – testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Așadar, noul criteriu reținut de Curtea Europeană de Justiție în hotărârile T. și N. își păstrează actualitate, iar argumentele pârâtei nu pot fi luate în considerare în această privință, întrucât nu înlătură consecința caracterului discriminatoriu al taxei de poluare din perspectiva comparației cu regimul taxelor aplicate autovehiculelor second hand înmatriculate deja în România la momentul introducerii taxei în litigiu, autovehicule ce au fost scutite integral de la plata acestei taxe.
În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat în această privință.
2.2.5. Cu privire la invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea precizează că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului are următorul conținut:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Curtea reamintește că în prezenta cauză, reclamantul critică legalitatea unei taxe care i-a fost impusă, susținând incompatibilitatea acesteia cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Așadar, reclamantul nu a invocat încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, pentru ca pârâta să își justifice conduita prin invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Așadar, obiectul acestui litigiu privește compatibilitatea taxei impuse reclamantului cu alte dispoziții decât cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, fiind necontestat de către reclamant că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție permite aplicarea unei astfel de taxe.
În consecință, reținând că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu are legătură cu prezenta cauză, Curtea nu poate lua în considerare nici acest argument al autorității pârâte.
3.Soluția Curții de Apel Timișoara:
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului C. S. este temeinică și legală, recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Bozovici, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. împotriva sentinței civile nr.1202/10.10.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Bozovici, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. împotriva sentinței civile nr.1202/10.10.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. D. O. M. C. D. R. P.
GREFIER
A. D. B.
Red. R.P./08.07.2013
Tehnored. A.D.B/15.07.2013/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul C.-S.
Judecător: G. Ș.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8617/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5899/2013.... → |
|---|
