Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5929/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5929/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 2846/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.5929
Ședința publică din 19.06.2013
PREȘEDINTE: C. D. O.
JUDECĂTOR: M. C. D.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: A. D. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrației Finanțelor Publice Băile Herculane, prin Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., împotriva sentinței civile nr. 1363/31.10.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat R. M. și chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, Curtea constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. la data de 13.06.2012, sub nr. de dosar_, reclamantul R. M. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S., Administrația Finanțelor Publice a Orașului Băile Herculane și Administrația F. pentru Mediu a solicitat instanței obligarea pârâtelor la restituirea în solidar a sumei de 1.230 lei, ce reprezintă contravaloarea taxei de poluare, sumă actualizată cu dobânda legală de la data plății, până la momentul restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
II. Hotărârea Tribunalului C.-S.:
Prin sentința civilă nr. 1363/31.10.2012, Tribunalul C.-S. a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamant, a respins acțiunea reclamantului față de pârâta Administrația F. pentru Mediu, pentru lipsa calității procesuale pasive, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane, față de reclamant, la restituirea sumei de 1.230 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante și dobânda aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data cererii de restituire -05.06.2012, până la data plății efective a taxei de poluare, a obligat pârâtele la plata față de reclamant a sumei de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane suma de 1.230 lei și dobânda legală aferentă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Procedând în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepțiilor invocate în cauză, instanța a reținut următoarele:
Referitor la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de către pârâtă, prin întâmpinare, instanța a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 2877/07.05.2012 s-a stabilit taxa de poluare în valoare de 1.230 lei (fila 11 dosar).Împotriva deciziei nr. 2877/07.05.2012, reclamantul nu a formulat plângere prealabilă, în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, însă prin cererea depusă la AFP Băile Herculane data de 05.06.2012(filele 55,58), a solicitat restituirea taxei, conform dispozițiilor art. 117 alin. 1 lit. d C.pr.fiscală.
Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.24/14.11.2011, pronunțată într-un recurs în interesul legii, s-a decis că „procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Într-adevăr, instanța supremă a avut în vedere dispozițiile OUG nr. 50/2008, însă situația este similară și în actuala reglementare-Legea nr. 9/2012, ținând seama că actuala reglementare, ca și cea veche, exceptează de la plata taxei aceleași categorii de autovehicule.
Conform jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept constă în aceea ce un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Potrivit aceleiași jurisprudențe a Curții Europene, regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Sunt considerate rezonabile perioadele cuprinse între 3 și 5 ani de la data pronunțării Curții, prin care s-a constatat că taxa este necompatibilă cu dreptul european, pentru exercitarea dreptului de rambursare.
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst a rezultat faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii, este aceea întemeiată pe dispozițiile art. 148 alin. 1 și 4 din Constituție și art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei de poluare, constatată a fi contrară prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al UE (TFUE).
Pe cale de consecință, tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiată excepția invocată de pârâtă, cu privire la petitele referitoare la restituirea taxei și acordarea de dobânzi,.
Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că reclamantul a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism marca Opel; pentru înmatricularea acestuia în România reclamantul a achitat taxa de poluare, în cuantum de 1230 lei, conform chitanței . nr._/07.05.2012 (fila 10 dosar), calculată în baza deciziei nr. 2877/07.05.2012 (fila 11 dosar).
Pârâta, prin răspunsul nr. 4725/25.07.2012, a respins cererea reclamantului, de restituire a taxei formulată la data de 05.06.2012.
Soluționarea cauzei depinde de clarificarea problemei de drept ivită în cauză, respectiv de a se stabili dacă legislația internă, care condiționează înmatricularea autoturismului achiziționat de reclamant dintr-un stat membru al Uniunii Europene de achitarea taxei de poluare, contravine sau nu cu prevederile dreptului european.
Potrivit art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012, „obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare“.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din lege, „obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Art. 110 paragraful 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) prevede că niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Articolul 110 (fost art. 90) din TFUE a fost instituit în scopul de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, aplicarea acestuia vizând impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, comparativ cu produsele similare interne.
Din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 rezultă că obligația achitării taxei de poluare intervine numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, dacă au fost înmatriculate în țară, situație care generează o discriminare între vehiculele second – hand achiziționate în România și vehiculele second – hand achiziționate din afara țării.
Tribunalul a reținut că, urmare a sesizărilor privind compatibilitatea reglementării taxei de poluare cu dreptul Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 paragraf 1 din TFUE (cauza C-402/09) în măsura în care regimul fiscal este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională.
Discriminarea, între autovehiculele second-hand achiziționate din țară și cele achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene, rezultată ca efect al aplicării prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, continuă să existe în condițiile în care aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. a din Legea nr. 9/2012 este suspendată începând cu data de 31.01.2012, potrivit art. I din O.U.G. nr. 1/30.01.2012, motiv pentru care tribunalul a apreciat că taxa de poluare instituită de Legea nr. 9/2012 pentru înmatricularea autovehiculelor cumpărate de ocazie dintr-un stat membru al Uniunii Europene este contrară dispozițiilor art. 110 paragraf 1 din T.F.U.E.
În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, tribunalul a reținut aplicarea prioritară a tratatelor constitutive ale Uniunii, precum și a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu.
Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct normelor dreptului european, să aplice procedurile naționale de așa manieră încât drepturile prevăzute în Tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.
Ca atare, tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost încasată de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care a considerat întemeiată acțiunea reclamantului; pe cale de consecință, a obligat pârâta A.F.P. Băile Herculane să restituie reclamantului suma de 1.230 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante.
În conformitate cu prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.“
Art. 70 alin. 1 din Codul de procedură fiscală prevede că cererile depuse de contribuabili se soluționează de organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Din interpretarea textelor aplicabile, a rezultat că dobânda aferentă restituirii taxei pe poluare se datorează din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculat de la data înregistrării în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei pe poluare formulată de reclamant, respectiv de la data de 05.06.2012 (fila 55 dosar) și până la data plății efective.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ, tribunalul a admis, în parte, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S. și Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane la plata sumei de 1.230 lei, reprezentând taxa pentru emisiile poluante, precum și la plata dobânzilor fiscale aferente, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 05.06.2012 până la data plății efective a taxei de poluare.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea taxei în solidar. Instanța nu a putut dispune obligarea pârâtelor, în solidar, la restituirea taxei, având în vedere că între reclamant și Administrația F. pentru Mediu nu există nici un raport juridic fiscal. Actul administrativ fiscal prin care s-a stabilit obligația fiscală a fost emis de organele fiscale – AFP Băile Herculane. Așadar, Administrația F. pentru Mediu nu are calitate procesuală pasivă în acțiunea introductivă, astfel că instanța a respins acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâta Administrația F. pentru Mediu, pentru lipsa calității procesuale pasive.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâtele la plata față de reclamant a sumei de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de către pârâtă și a obligat chemata în garanție să plătească acesteia suma de 1.230 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare și dobânda legală aferentă, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
III. Recursul pârâtei:
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrației Finanțelor Publice Băile Herculane, prin Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate ca fiind netemeinică și nelegală, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru a se pronunța cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative; modificarea în parte a hotărârii recurate ca fiind netemeinică și nelegală, respingerea excepției calității procesuale pasive a Administrației F. pentru Mediu, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, având în vedere lipsa procedurii prealabile iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivare, se arată cu privire la cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasivă a Administrației F. pentru Mediu că această instituție are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Organele fiscale doar stabilesc și încasează taxe pe poluare în conformitate cu prevederile dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 9/2012, iar beneficiar al acestei taxe este alt organ administrativ, respectiv Administrația F. pentru Mediu.
S-au invocat prevederile art.1, alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012.
Cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, recurenta a arătat că înainte de a se adresa instanței de judecată reclamantul trebuia să formuleze în prealabil contestație împotriva actului administrativ fiscal, respectiv împotriva Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr. 2877/07.05.2012. Reclamanta nu a formulat contestație împotriva acestei Decizii.
S-au invocat dispozițiile art. 41 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Pe fondul cauzei arată, în esență, că taxa de poluare a fost calculată în temeiul Legii 9/2012 care a fost adoptată cu respectarea legislației Uniunii Europene. Precizează că taxa achitată de reclamantă este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), și mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, sens în care invocă art.1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
Recurenta reiterează în mod identic și celelalte motive arătate și în întâmpinarea formulată în fața primei instanțe.
IV. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
În prezenta cauză, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane la restituirea sumei în cuantum de 1230 lei, plătită la data de 7.05.2012 lei, reprezentând taxă pentru emisii poluante, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Legii nr. 9/2012, a unui autoturism marca Opel Astra C., înmatriculat anterior în Austria.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și din Legea nr. 9/2012, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Legea nr. 9/2012 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
1. Considerații preliminare privind cadrul legal aplicabil:
1.1 Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației F. pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.
Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..
De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).
În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu efecte similare dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, în varianta ulterioară datei de 31.12.2010, respectiv reglementarea în varianta stabilită conform O.U.G. nr. 117/2009 și nr. 118/2010.
1.2 În privința dispozițiilor Legii nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Curtea reține că noua taxă – ca și vechea taxă de poluare – are o . caracteristici similare reglementării anterioare, respectiv:
- taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
- taxa se plătește, conform art. 4 din Legea nr. 9/2012:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei.
Curtea mai observă că în varianta inițială a Legii nr. 9/2012, taxa pentru emisiile poluante se datora și în cazul autovehiculelor second hand înmatriculate în România anterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 (în vigoare în perioada 1.01._08) sau taxa de poluare (în vigoare în perioada 1.07._12). astfel, în varianta inițială a Legii nr. 9/2012, art. 4 alin. 2 prevedea că „Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Însă această reglementare a fost suspendată prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 9 din 31 ianuarie 2012, care prevede, al art. 1, următoarele: „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata în Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013”.
Totodată, art. 2 din O.U.G. nr. 1/2012 stabilea posibilitatea restituirii taxei plătită de contribuabili conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 în perioada 13.01.2012 și până la . Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2012.
1.3. Totodată, Curtea de Apel Timișoara a expus în numeroase hotărâri (de exemplu în deciziile pronunțate la data de 29.08.2012 în dosarele nr._ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ și_:
- conținutul art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene - TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, renumerotat prin Tratatul de la Lisabona începând cu data de 1.12.2009);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.);
- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N.);
- obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României
- competența instanțelor naționale de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, în conformitate cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
- faptul că prin Decizia nr. 24/14.11.2011 – decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 3307 alin. 4 Cod de Procedură Civilă – publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:
„1.Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.
2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
2. Analiza situației din speță:
Curtea reamintește că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane la restituirea sumei în cuantum de 1230 lei, plătită la data de 7.05.2012 lei, reprezentând taxă pentru emisii poluante, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Legii nr. 9/2012, a unui autoturism marca Opel Astra C., înmatriculat anterior în Austria.
Curtea subliniază că reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective.
Curtea mai observă, în privința prescripției dreptului de a solicita restituirea taxelor „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” că, potrivit art. 135 Cod de Procedură Fiscală, „dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.
2.1 Cu privire la consecințele nerespectării procedurii contestării deciziei de calcul a taxei de poluare, Curtea reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamant a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Întrucât reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare dar nu a formulat-o ca o contestație împotriva deciziei de calcul – indiferent de respectarea sau nu a termenului legal prevăzut de art. 207 Cod de Procedură Fiscală – Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâte pe considerentul nerespectării acestei proceduri.
Prin urmare, este nefondată excepția inadmisibilității acțiunii pe considerentul nerespectării termenului respectiv.
De asemenea, apare ca nelegal și refuzul pârâtei de a analiza cererea de restituirea taxei pe considerentul că reclamantul nu a formulat o contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră nefondată această excepție, respingând-o cu această motivare.
2.2 Cu privire la fondul litigiului, Curtea remarcă, în primul rând, că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ca temei al cererii domniei sale.
2.2.1. În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
2.2.2. În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE.
De asemenea, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare Legea nr. 9/2012, cel puțin până la data de 1.01.2013.
În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat.
2.2.3. În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție invocată în recurs, Curtea subliniază că referirile la hotărârile Curții Europene de Justiție din cauzele Nunes Tadeu, Gomes Valente, Nádasdi și Németh, Brzezinski nu pot fi luate în considerare fără a ține seama de modificările aduse în jurisprudența Curții Europene de Justiție prin hotărârile T. și N. – ultimele pronunțate în materia taxelor auto discriminatorii.
Astfel, în cauza T. Curtea Europeană de Justiție a procedat la o analiză a măsurii în doi pași, sau din două perspective: deprecierea vehiculului și valoarea taxei.
Într-o primă fază (pct. 38-47), Curtea aplică testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Produsul național similar cu care se face comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de dl. T., dar înmatriculate tot în perioada de aplicare a OUG 50/2008 versiunea inițială, adică 1.07-14.12.2008 și deci supuse aceluiași regim de taxare. Această analiză era cea previzibilă, în considerarea jurisprudenței anterioare în materie. Rezultatul acestei analize este că, în sine, din punct de vedere al criteriilor pe care este bazat, menite să stabilească deprecierea, regimul de impozitare instituit prin OUG 50/2008 este legal din perspectiva art. 110 TFUE.
Curtea nu se oprește însă aici, ci trece la o a doua fază (pct. 48-61), în care produsul național similar cu care continuă comparația îl reprezintă vehiculele de ocazie importate anterior importului efectuat de domnul T. și înmatriculate înainte de aplicarea OUG 50/2008 versiunea inițială, adică înainte de 1.07.2008, deci nesupuse taxei instituite de aceasta.
Or, această analiză reprezintă o relativă noutate. În mod evident testul nu mai poate fi cel al comparației cu valoarea reziduală. Curtea a aplicat criteriul efectului descurajant al taxei asupra importurilor. Rezultatul acestei analize este că taxa aplicată reclamantului pentru tipul de vehicul din speță este indirect discriminatorie și deci nelegală din perspectiva art. 110 TFUE, și la fel este în cazul oricăror altor categorii de vehicule dacă prin valoarea sa descurajează importurile fără a descuraja și cumpărarea de vehicule naționale similare.
D. fiind acest nou criteriu de evaluare a caracterului discriminatoriu al reglementărilor în litigiu, Curtea constată că argumentele pârâtelor vizează exclusiv analiza instanței europene referitoare la primul criteriu – testul comparației cu valoarea reziduală a taxei încorporate în vehiculul național similar. Așadar, noul criteriu reținut de Curtea Europeană de Justiție în hotărârile T. și N. își păstrează actualitatea, iar argumentele pârâtelor nu pot fi luate în considerare în această privință, întrucât nu înlătură consecința caracterului discriminatoriu al taxei de poluare din perspectiva comparației cu regimul taxelor aplicate autovehiculelor second hand înmatriculate deja în România la momentul introducerii taxei în litigiu, autovehicule ce au fost scutite integral de la plata acestei taxe.
2.2.4. Cu privire la invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea precizează că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului are următorul conținut:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Curtea reamintește că în prezenta cauză, reclamantul critică legalitatea unei taxe care i-a fost impusă, susținând incompatibilitatea acesteia cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Așadar, reclamantul nu a invocat încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, pentru ca pârâtele să își justifice conduita prin invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Așadar, obiectul acestui litigiu privește compatibilitatea taxei impuse reclamantului cu alte dispoziții decât cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, fiind necontestat de către reclamant că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție permite aplicarea unei astfel de taxe.
În consecință, reținând că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu are legătură cu cauza, Curtea nu poate lua în considerare nici acest argument al autorităților pârâte.
3.Soluția Curții de Apel Timișoara:
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului C. S. este temeinică și legală, recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane, prin Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. împotriva sentinței civile nr.1363/31.10.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Băile Herculane, prin Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. împotriva sentinței civile nr.1363/31.10.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. D. O. M. C. D. R. P.
GREFIER
A. D. B.
Red. R.P./08.07.2013
Tehnored. A.D.B/ 11.07.2013/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul C.-S.
Judecător: Vegheș A. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9125/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3/2013.... → |
|---|
