Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1338/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1338/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 6481/108/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1338
Ședința publică din 20.03.2013
PREȘEDINTE: C. D. O.
JUDECĂTOR: M. C. D.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
GREFIER: A. D. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Pâncota împotriva sentinței civile nr. 821/20.03.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată H. A. L. și chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat avocat S. P. I., pentru reclamanta intimată, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta intimatei depune la dosar concluzii scrise, chitanța reprezentând dovada achitării onorariului de avocat și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză, situație în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului, menținerea sentinței pronunțată de prima instanță ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 22.12.2011, reclamanta H. A. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Pâncota, obligarea acesteia la restituirea taxei de poluare în cuantum de 2.375 lei, reactualizată cu rata inflației până la restituirea efectivă.
Prin sentința civilă nr. 821/20.03.2012, Tribunalul A. a admis acțiunea formulată de reclamantă, a obligat Administrația Finanțelor Publice Pâncota la restituirea sumei de 2.375 lei reprezentând taxa de poluare către reclamant și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să plătească suma de 2.375 lei reprezentând taxa de poluare și a dobânzilor aferente conform art.124 din Codul de procedură fiscală către pârâta Administrația Finanțelor Publice Pâncota și a obligat pârâta la plata sumei de 342 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivare, recurenta a arătat că așa cum a arătat în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, și rezultă și din expunerea de motive a OUG 50/2008 „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudentei Curții de Justiție a Comunităților Europene, ...
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214 indice 1 C.fiscal.
În elaborarea strategiilor și politicilor economice ale guvernelor statelor membre ale Uniunii Europenre se consideră că activitatea de protecție a Mediului reprezintă o componentă necesară a transformării sistemului economic și a dezvoltării durabile a societății. Astfel componentele de mediu și dezvoltare nu mai sunt considerate ca fiind independente evidențiindu-se tocmai relația de reciprocitate dintre un mediu curat, dezvoltarea durabilă și o economie solidă.
Principiul suprem căruia trebuie să i se subordoneze întreaga activitate economică și socială a unei țării îl constituie conservarea condițiilor de sănătate ale populației.
România prin aprobarea O.U.G 50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie ce direcționează strategia de protecție a calității mediului și statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea și controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse. Acest principiu este de asemenea în acord cu Protocolul de la Kyoto al cărui semnatar este și România și care instituie obligativitatea respectării obiectivelor de protecție a mediului.
Astfel pentru respectarea principiilor comunitare de impozitare și pentru stoparea încălcării Protocolului de Aderare la UE de către România, au fost abrogate dispozițiile Codului fiscal care reglementau taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și a fost adoptată O.U.G 50/2008 care are la bază principiile pe care le-a enunțat mai sus.
De altfel, criticile Comisiei Europene aduse României referitoare la încălcarea Protocolului de aderare la Uniunea Europenă prin perceperea taxei speciale pentru autoturisme nu au vizat decât cuantumul ridicat al acesteia. Tocmai pentru a se conforma sesizărilor primite de la Comisia Europeană, guvernul a adoptat O.U.G 50/2008 privind taxa pe poluare al cărui cuantum este considerabil mai mic, astfel încât nu mai poate fi pusă problema protejării pieței interne față de cea comunitară.
În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția OUG nr. 50/2008.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), chiar mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, însuși art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilind: „Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Întreaga practică jurisprudențială comunitară este în acest sens, tocmai existența taxei de poluare în alte state comunitare de tradiție din care s-a exemplificat mai înainte (în unele, în cuantum cel puțin dublu față de România) indicând fără dubiu, legalitatea și, mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru UE.
Dispozițiile O.U.G . 50/2008 privind taxa pe poluare sunt în concordanță și cu soluțiile CEDO respectiv amintim aici Cauza nr. 112/84 Humbolt, Hotărârea din 09.05 1985M; Cauza nr. C-47/88 Comisia în Contradictoriu cu Danemarca, hotărârea din. 11.12. 1990; Cauza nr. C345/93 Nunes Tadeu hotărârea din 09.03.1995; cauza nr. C-375/95 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea nr. 23.10.1997; Cauza nr. C-393 Gomes Valențe, hotărârea nr. 22.02.2001; Cauza nr. C313/05 Berezinski, hotărârea din 18.01. 2007; Cauza nr. C-74/06 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea din 20.09.2007
S-a precizat că în Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE de la Bruxelles, se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de Norme Metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei Europene la data de 25.06.2008 (formă care, de altfel, a și fost aprobată tocmai în acest mod de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.
Totodată, în aceiași Infograma se menționează faptul că procedura de infrigement împotriva României va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a OUG nr. 50/2008.
Conform notificării apărută în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, referitoare la plângerile având ca obiect taxa de poluare, se arată că nu se poate vorbi de o armonizare a taxelor pe autovehicule la nivelul UE, că nimic nu împiedică statele membre să perceapă aceste taxe, putând decide singure nivelul și metodele de calcul ale taxei. Constatând că România s-a aliniat solicitării de aliniere la legislația comunitară, în ceea ce privește respectarea art. 110 din TFUE, prin abrogarea scutirilor acordate prin OG nr.218/2008, conchide că se vor clasa toate plângerile, întrucât taxa de poluare este conformă cu art. 110 din TFUE.
S-a considerat că hotărârea primei instanțe este netemeinică având în vedere că instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România dispozițiile O.G. nr. 50/2008 nu contravine Tratatului UE (actual Tratatul de la Lisabona), având în vedere că spre deosebire de taxa specială pentru autovehicule, percepută anterior datei de 01.07.2008, conform disp. art. 214 ind. 1 C.pr.fiscală, scopul taxei este clar definit în expunerea de motive a ordonanței, încasarea ei se face în scopul realizării unor programe pentru îmbunătățirea calității aerului și protecției mediului, fiind determinată și de necesitatea adoptării măsurilor pentru asigurarea normelor de drept comunitar aplicabile în domeniu. Adoptarea ordonanței a fost rezultatul negocierilor și discuțiilor dintre Comisia Europeană și Guvernul Român, justificarea taxei rezultând și din existența ei în alte 16 tări comunitare.
În acest sens, Curtea a hotărât că taxa de înmatriculare plătită pentru un vehicul nou face parte din valoarea de piață a acestuia, statele membre având obligația de a ține seama de deprecierea reală a vehiculului atunci când calculează respectiva taxă (Cauzele CEJ Nunes Tadeu, C-345/93, Comisia/Danemarca, C-47/88 și Comisia/Republica Elenă, C-375/95).
Rezultă dintr-o jurisprudență constantă că art. 90 primul paragraf CE este încălcat doar atunci când impozitul aplicat produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import (Hotărârea Comisia/G., punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 21, Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, punctul 53). Astfel Curtea a considerat ca fiind contrară art. 90 din Tratatul CE perceperea de către un stat membru al unei taxe pe vehiculele de ocazie provenite dintr-un alt stat membru atunci când valoarea acestei taxe, calculată fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, depășește valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (cauza nr. C-345/93 Nunes Tadeu, hotărârea din 09.03.1995; Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe).
Așadar, pentru aplicarea art. 90 CE și în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe teritoriul național, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză (Hotărârea din 22 martie 1977, lannelli&Volpi, 74/76, R.. p. 557, punctul 21, Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C-47/88, R., p. I-4509, punctul 18; Hotărârea Nunes Tadeu, punctul 12). Deci, petentul ar fii trebuit să producă probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul și-a achiziționat autoturismul.
Deci, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul-intimat și-a achiziționat autoturismul, respectiv să se efectueze în concret o comparație cu impozitele din statele comunității europene, aspect ce nu a fost evidențiat.
În concluzia celor prezentate mai înainte, discriminarea pretinsă a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru UE este inexistentă din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare. În acest sens au și fost respinse (în unanimitate) toate acțiunile pentru restituirea taxei speciale auto plătite pentru înmatricularea unui autoturism nou cu ocazia primei înmatriculări în România, în mod judicios instanțele de judecată constatând lipsa elementelor comerciale discriminatorii față de aceste autoturisme.
Tot în susținerea acestui aspect, s-a arătat faptul că, Curtea a considerat că luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculelor nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau expertiză a fiecăruia dintre acestea. Într-adevăr, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabilii, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, kilometrajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fii foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 24 și Weigel, punctul 73).
Tot Curtea a decis că, pentru un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu articolul 90 CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 26; Comisia/G., punctul 29 și Hotărârea Brezihski).
Pe de altă parte, compatibilitatea cu articolul 90 CE a unui sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale, presupune ca proprietarul unui astfel de vehicul să aibă posibilitatea de a contesta aplicarea unui astfel de mod de calcul forfetar în cazul acestui vehicul cu scopul de a demonstra că aceasta are ca rezultat o impozitare superioară valorii taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea Tulliasiamies și Siilin, punctul 88).
Prin urmare, câtă vreme reclamantul-intimat nu s-a, prevalat în cauza dedusă judecății de nici un element care sa indice ca în cazul său valoarea taxei percepute ar depășii valoarea reziduala a acestuia, inclusă în valoarea de piață a unui vehicul similar de pe piața internă ori că formula de calcul aplicată nu ar permite determinarea nivelului său prin raportare la deprecierea reală a autovehiculului importat, în sensul că nu a făcut nici o proba si nici nu a solicitat - cu prilejul înmatriculării - Regiei Autonome „Registrul Auto-R." conform art. 5 alin. 6 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008, efectuarea unei expertize tehnice in vederea dovedirii ca autovehiculul a cărui înmatriculare o solicită are un grad de depreciere mai mare decât cel indicat de grila fixa prevăzuta in anexa nr. 4 la ordonata, hotărârea instanței de fond este nelegală.
S-a arătat că s-a relevat toată acesta jurisprudență comunitară tocmai pentru ca Onorata Curte să poată verifica faptul că toate cerințele comunitare au fost respectate prin adoptarea OUG nr. 50/2008, începând cu sistemul unitar de taxare și impozitare și până la modul și modalitățile de contestare a taxei sau impozitului stabilit de organele statului.
Mai mult, s-a învederat că prin Comunicarea din 02.09.2010 a Parlamentului European - Comisia pentru petiții, urmare inițierii procedurii de încălcare a dreptului Uniunii împotriva Republicii România, la 25 iunie 2009, acesta a precizat următoarele: „ în prezent normele României în materie de taxă pe poluare pentru autovehicule par să fie conforme dreptului UE."
Rezultă neechivoc compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, drept pentru care reținerile instanței de fond consideră că sunt neîntemeiate, iar recursul trebuie admis.
De asemenea sentința este neîntemeiata și în privința obligării A.F.P. Pecica la plata cheltuielilor de judecata deoarece prin admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu, în condițiile art.60 Cod pr.civ. aceasta este parte care a căzut în pretenții si care trebuie să fie obligată implicit si la plata către reclamantul-intimat a cheltuielilor de judecata potrivit art.274 alin. 1 din C.pr. civ.
Totodată, s-a solicitat, în baza prevederilor art. 274, alin. 3 Cod procedură fiscală, ca instanța de recurs să micșoreze onorariul de avocat pe care îl consideră mult prea mare în raport cu obiectul cauzei care, consideră că nu implică nici un element de complexitate.
În drept, au fost invocate OUG nr.50/2008; art. 304 pct. 9 C.pr.civ. și art. 304 indice 1 C.pr.civ.
Reclamantul intimat a formulat concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca nelegal și nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Taxa plătită de reclamantul intimat a fost calculată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008.
Raportat la dispozițiile acestei ordonanțe, taxa este legală. În schimb, ea încalcă dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea U.E. (pe scurt, T.F.U.E.; fostul art. 90 din TCE, menționat în cuprinsul sentinței recurate) așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (C.J.C.U.E.).
Potrivit art. 110 din T.F.U.E., niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin Hotărârea din 07.04.2011 pronunțată în dosar nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) C.J.C.U.E. stabilește că „Art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”.
Or, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește o taxă care se aplică cu ocazia primei înmatriculări în România a unor autovehicule, inclusiv a celor de ocazie cumpărate din alte state membre U.E., fără să stabilească o taxă pentru autovehiculele de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură, aflate deja în circulație pe teritoriul României la data instituirii taxei (și pentru care, deci, nu s-a plătit taxa). Procedând astfel, Statul român descurajează cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E. prin faptul că face să fie mai avantajoasă cumpărarea autovehiculelor de ocazie similare, ca vechime și uzură, deja înmatriculate pe teritoriul României.
În consecință, instanța este chemată să stabilească dacă O.U.G. nr. 50/2008, încălcând art. 110 din T.F.U.E., mai poate constitui bază legală pentru taxa plătită de reclamant.
Cu privire la această chestiune, Curtea reține următoarele:
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar potrivit alin. 4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță O.U.G. nr. 50/2008, și T.F.U.E., instanțele române vor aplica cu prioritate legislația comunitară, ceea ce tribunalul a și făcut.
Consecința este aceea că, dincolo de orice considerente legate de aplicarea legii române (legate de lipsa procedurii prealabile, de tardivitatea ei sau, pe fondul pricinii, de aplicarea O.U.G. nr. 50/2008) taxa este nelegală raportat la art. 110 din T.F.U.E., așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, motiv pentru care în mod justificat a fost restituită de prima instanță.
În ce privește art. 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, Curtea constată că nu este incidentă în cauză deoarece se aplică doar taxelor percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 care nu încalcă art. 110 din T.F.U.E. (nu orice taxă percepută în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 încalcă tratatul; spre ex., taxele pentru autoturisme noi sau cele pentru autoturisme second-hand înmatriculate în state care nu sunt membre U.E.). Interpretarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 9/2012 în sensul că s-ar aplica tuturor taxelor percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 ar fi contrară legislației europene amintite deoarece taxa plătită de reclamant nu a încălcat art. 110 din T.F.U.E. datorită cuantumului ei ci datorită împrejurării că a fost instituită în mod discriminatoriu.
Așa fiind, Curtea văzând că soluția Tribunalului este legală și temeinică, în temeiul art. 315 Cod procedură civilă, va respinge recursul.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurentul să plătească intimatului H. A. L. 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul Administrația Finanțelor Publice Pâncota, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr. 821/2012 pronunțată de Tribunalul A..
Obligă recurentul să plătească intimatului H. A. L. 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. D. O. M. C. D. M. Bacău
GREFIER
A. D. B.
Red. C.D.O. -19.04.2013
Tehnored. A.D.B. –22.04.2013/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul A.
Judecător: I. D.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6696/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3212/2013.... → |
|---|
