Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7930/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7930/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-08-2013 în dosarul nr. 8690/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 7930
Ședința publică din 20 august 2013
Ședința publică din 20 august 2013
PREȘEDINTE: PROF.UNIV.DR. L. B.
JUDECĂTOR: A. P.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
GREFIER: L. M. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1818/26.04.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul J. I. A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, invederând că, prin serviciul Registratură, la data de 7 august 2013, pârâtul intimat a depus la dosar, întâmpinare, împuternicirea avocațială și chitanța privind achitarea onorariului de avocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și faptul că s-a solicitat judecarea și în lipsa părților, sens în care o reține spre soluționarea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1818/26.04.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată și precizată, înaintată de reclamantul J. I. A., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA și, în consecință:
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1207 lei, reprezentând taxă specială de primă înmatriculare, achitată la data de 24.04.2007.
A fost obligată pârâta la plata dobânzii legale, la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală aprobat prin OG nr. 92/2003, aferente sumei mai sus menționate, cu începere de la data plății taxei.
A fost obligată pârâta AFP Timișoara să plătească reclamantului suma de 639,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara a declarat recurs, criticând hotărârea prin aceea, că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă, întrucât taxa în cauză este deținută de Administrația Fondului pentru Mediu București, nefiind "încasată" de pârâta Administrația Finanțelor Publice locale, în sensul de beneficiar final al acesteia.
Pe fondul cauzei, se susține că, acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr. 9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cea datorată în baza Legii nr. 9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante.
Se solicită și respingerea cheltuielilor de judecată ca nefondate, deoarece nu se află în culpa procesuală prevăzută de art. 274 Cod procedură civilă.
Totodată, solicită în baza art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă ca instanța de recurs să micșoreze onorariul de avocat pe care îl consideră mult prea mare în raport cu obiectul cauzei care, consideră că nu implică nici un element de complexitate.
În cauză, reclamantul intimată a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
Verificând recursul declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cu privire la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente, instanța, în mod legitim, a respins această excepție, întrucât pârâta este cea care a perceput taxa în litigiu, iar împrejurarea că această taxă este gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu București, intrând în conturile sale nu conduce la pierderea calității procesuale pasive a pârâtei, Administrația Finanțelor Publice Timișoara, ci conferă acestei pârâte posibilitatea de a formula o cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu București, în condițiile art. 60 și urm. Cod procedură civilă.
Raționamentul se bazează pe existența unui raport juridic direct între reclamantă și pârâta, Administrația Finanțelor Publice.
Prin acțiunea promovată în cauză reclamantul a solicitat a se dispune restituirea taxei speciale pentru autovehicule și autoturisme, percepută în temeiul art. 214 ind. 1-3 C.fiscal de pârâta AFP Timișoara.
Instanța constată că este învestită cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 8 alin. 1, coroborat cu art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, prin care se pretinde a fi nejustificat refuzul tacit al pârâtei de a dispune restituirea taxei speciale pentru autoturisme, percepută în temeiul art. 214 ind. 1 Cod fiscal.
Acțiunea promovată, astfel calificată, este întemeiată. Contrar susținerilor recurentei, taxa specială de primă înmatriculare a fost instituită de legiuitorul român cu încălcarea dispozițiilor fostului art. 90 TCE, în condițiile în care art. 214 ind. 1 Cod fiscal prevede stabilirea cuantumului taxei de poluare printr-o formulă de calcul care include deprecierea, o dată cu vechimea, a vehiculului, dar nu și alte elemente care diferențiază aceste produse, dintre cele considerate de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca și criterii obiective, cum ar fi valoarea emisiilor de CO2. Mai mult, se poate constata printr-un calcul simplu, că formula de calcul din art. 214 ind. 1 alin. 3 Cod fiscal determină creșterea nivelului taxei cu vechimea autovehiculului, iar nu scăderea acesteia, astfel cum s-ar impune, potrivit interpretării date fostului art. 90 din TCE în jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Cum, deci, potrivit art. 214 ind. 1 Cod fiscal, în forma în vigoare la 21.11.2008, când reclamantul a achitat taxa specială percepută pentru autovehiculele de tipul celui achiziționat de aceasta creștea o dată cu vechimea, se poate aprecia că aceasta împovăra suplimentar autovehiculele importate, prin comparație cu cele cumpărate de pe piața internă, a căror valoare de piață scade cu vechimea, împreună cu valoarea reziduală a taxei interne pe care a include. O atare formulă de calcul este, deci, contrară dispozițiilor fostului art. 90 din TCE, actualul art. 110 TFUE, potrivit jurisprudenței mai sus citate a Curții de Justiție a Uniunii Europene, căci împovărează suplimentar autovehiculele de ocazie importate din alte state membre UE, constituind astfel o limitare a liberei circulații a mărfurilor pe care articolul respectiv din Tratat o garantează.
Apar astfel fondate susținerile reclamantului conform cărora taxa percepută de către pârâtă ar fi contrară actualului art. 110 TFUE, art. 90 TCE, la data achitării ei, care se aplică cu prioritate față de dreptul intern, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, astfel încât, se impune a fi restituită acestuia.
Urmează ca instanța să înlăture apărările pârâtei, potrivit cărora aceasta ar putea fi obligată la restituirea doar parțială a sumei pretinse, anume, în cuantumul reglementat de art. 11 din OUG nr. 50/2008, căci, o atare interpretare ar contraveni principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 din Constituția României, creând, totodată, un tratament discriminatoriu între persoanele care au obținut restituirea sumei achitate cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, în baza unor hotărâri judecătorești, anterior adoptării OUG nr. 50/2008 și cei care, precum reclamanta, nu au demarat sau finalizat un atare demers judiciar până la acel moment, deși situația lor este, în fapt, identică, de vreme ce taxa a fost percepută anterior, iar plata nu a dat naștere unor situații de fapt care să producă efecte în timp și care s-ar putea analiza ca facta pendentia, pentru a se aprecia că intră sub incidența legii noi, anume, a dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008.
Mai mult, se poate observa că, astfel cum am arătat mai sus, însăși formula de calcul a taxei percepute de la reclamant este stabilită de către legiuitor cu nesocotirea art. 90 din TCE, astfel încât efectul constatării unei atari nelegalități nu poate fi limitat la ajustarea cuantumului taxei la nivelul taxei de poluare, de vreme ce formula de calcul a acesteia este radical diferită, fiind direct proporțională cu vechimea autoturismului, iar nu invers proporțională cu aceasta. Așadar, nu s-ar putea considera de plano, în cauză, că prin plata diferenței dintre taxa specială prevăzută de art. 214 ind. 1 Cod fiscal și taxa pe poluare reglementată de OUG nr. 50/2009 s-ar asigura ajustarea taxei la nivelul valorii reziduale corespunzătoare formulei de calcul anterioare, atâta timp cât aceasta este radical diferită de cea introdusă de Ordonanța din 2008. Așadar, instanța apreciază că este întemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la restituirea integrală a sumei achitate cu titlu de taxă specială pentru autoturisme.
Din acest punct de vedere, vor fi înlăturate susținerile recurentei, potrivit cărora organismele Uniunii Europene ar fi apreciat că taxa instituită prin art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 Cod fiscal ar fi conformă cu exigențele din fostul art. 90 TCE, căci considerentele expuse în cererea de promovare a căii de atac vizează, în fapt, taxa pe poluare instituită prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, printr-o formulă de calcul esențialmente diferită de cea reglementată de Codul fiscal. Așadar, împrejurarea că această din urmă taxă a fost considerată de Comisia Europeană conformă cu exigențele Tratatului nu implică o validare, din acest punct de vedere, a taxei interne stabilite anterior cu încălcarea dreptului comunitar, după cum am arătat deja.
În egală măsură se privesc a fi nefondate și susținerile recurentei referitoare la efectele adoptării Legii nr. 9/2012. Nu se poate aprecia că pârâta recurentă ar putea fi obligată la restituirea doar parțială a sumei pretinse, anume, în cuantumul reglementat de Legea nr. 9/2012, căci o atare interpretare ar contraveni principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 din Constituția României, creând, totodată, un tratament discriminatoriu între persoanele care au obținut restituirea sumei achitate cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, în baza unor hotărâri judecătorești, anterior adoptării Legii nr. 9/2012 și cei care, precum reclamantul, nu au demarat sau finalizat un atare demers judiciar până la acel moment, deși situația lor este, în fapt, identică, de vreme ce taxa a fost percepută anterior, iar plata nu a dat naștere unor situații de fapt care să producă efecte în timp și care s-ar putea analiza ca facta pendentia, pentru a se aprecia că intră sub incidența legii noi.
Cât privește critica, relativă la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reține că hotărârea este legală în raport cu împrejurarea că Administrația Finanțelor Publice D. are calitatea de pârâtă în cauză, fiind în raporturi juridice directe cu reclamanta în cauză. Pe de altă parte, prejudiciile produse ca urmare a aprecierii unor norme interne incompatibile cu dreptul european, în măsura în care există o pronunțarea a Curții de Justiție a Uniunii Europene în cadrul procedurii întrebării preliminare, de admiterea a sesizării, se impun a fi reparate de stat de îndată, pe cale administrativă, fără a impune celui astfel prejudiciat să apeleze la procedura contencioasă judiciară, generatoare de alte cheltuieli, suplimentare.
Sub acest aspect, Curtea a reținut că în cadrul unei astfel de proceduri administrative, pârâta în cauză se impunea „a se desocoti” cu chemata în garanție, ambele instituții fiind instituții de stat. În speța de față nu a fost urmat acest demers.
Totodată, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, luând în considerare criterii precum: valoarea obiectului litigiului, munca prestată de avocat efectiv în cauză cu exponent în durata procedurii și problemele de drept ridicate de pârâtă, pe calea întâmpinării și a excepțiilor procedurale invocate, poziția pârâtei, în raport cu acțiunea reclamantului pe parcursul litigiului – criterii menite a configura culpa procesuală, care stă la baza aplicării dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta recurentă să plătească intimatului reclamant suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1818/26.04.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul J. I. A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Obligă obliga pârâta recurentă să plătească intimatului reclamant suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 august 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, pentru JUDECĂTOR,
Prof.Univ.Dr. L. B. A. P. M. BACĂU
aflat în C.O
semnează
Președinte,
Prof.Univ.Dr.L. B.
GREFIER,
L. M. S.
Red.P.A/28.08.2013
Tehnored.L.M.S/30.08.2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul T. – jud. L. D.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 06/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5/2013.... → |
|---|
