Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 21/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 21/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 9221/115/2012
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de contencios administrativ și fiscal cod operator 2928
Dosar nr._
Decizia civilă nr._
Ședința publică din 21 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: M. A. B.
Judecător: F. D.
Judecător: I. J.
Grefier: D. K.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Caransebeș, împotriva sentinței civile nr. 1286 pronunțată la 15 mai 2013 de către Tribunalul C. S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul M. N. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect restituire taxă pentru emisiile poluante.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Pârâta recurentă a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului ei la dezbateri.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că prin Serviciul registratură, la 8 noiembrie 2013, reclamantul intimat a depus întâmpinare.
Constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat și că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă la dezbateri, instanța consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată al Tribunalul C. S. la 18 decembrie 2012 sub nr._, reclamantul M. N. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la restituirea sumei de 2148 lei achitată cu chitanța . nr._ din 27 iulie 2012, cu cheltuieli de judecată.
D. C. S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Caransebeș, a chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu solicitând instanței ca, în ipoteza admiterii acțiunii, chemata în garanție să fie obligată la plata sumei pretinse de reclamant, având în vedere că taxa pentru emisiile poluante se face venit nu la bugetul de stat, ci la bugetul fondului pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu.
Prin sentința civilă nr. 1286 pronunțată la 15 mai 2013, instanța a respins excepția lipsei procedurii prealabile, a admis acțiunea și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș la restituirea sumei de 2148 lei, cu titlu de taxă de poluare, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș la plata dobânzilor legale aferente conform considerentelor hotărârii, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș la plata sumei de 39,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, a respins cererea de chemare în garanție formulată de D. C. S..
Prima instanță a respins excepția lipsei procedurii prealabile ca fiind invocată de o persoană care nu are calitate procesuală pasivă.
Sub aspectul fondului a reținut că reclamantul a achiziționat autoturismul marca Opel Vectra, înmatriculat inițial în Germania, la data de 21 noiembrie 2000.
Prin decizia de calcul al taxei de poluare nr._/27 iulie 2012, în vederea efectuării primei înmatriculări în România, pârâta Administrația Finanțelor Publice Caransebeș, a stabilit reclamantului obligația de a plăti suma de 2148 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule.
Reclamantul a achitat taxa de poluare cu chitanța . nr._/27 iulie 2012, după care a procedat la sesizarea instanței de contencios administrativ și fiscal, invocând nelegalitatea taxei de poluare.
Prima instanță a reținut că din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. 1 litera a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante rezultă că obligația achitării taxei de poluare intervine numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație și înmatriculate în țară, situație care generează o discriminare între vehiculele de ocazie achiziționate în România și cele similare achiziționate din afara țării.
A mai constatat că, urmare a sesizărilor privind compatibilitatea reglementării taxei de poluare cu dreptul Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată de OUG nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 paragraf 1 din TFUE (cauza C-402/09) în măsura în care regimul fiscal este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională.
A mai constatat că discriminarea între autovehiculele de ocazie achiziționate din țară și cele achiziționate dintr-un stat membru UE, rezultată ca efect al aplicării prevederilor OUG nr. 50/2008, continuă să existe, în condițiile în care aplicarea dispozițiilor art. 2 litera a din Legea nr. 9/2012 a fost suspendată, începând cu 31 ianuarie 2012, potrivit art. I din OUG nr. 1/30.01.2012 și, pe cale de consecință, taxa de poluare achitată de reclamant sub imperiul acestui act normativ apare ca fiind contrară dispozițiilor art. 110 paragraf 1 din TFUE.
A mai reținut că în caz de contradicție între norma internă și dreptul comunitar, acesta din urmă se aplică cu prioritate, astfel că în temeiul art. 117 litera d cod procedură fiscală a dispus restituirea taxei.
In privința dobânzii a făcut aplicarea dispozițiilor art. 124 alin. 1 cod procedură fiscală, iar a cheltuielilor de judecată a dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă.
Cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
In termen legal, la 22 iulie 2013, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâta D. C. S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Caransebeș, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara sub nr._ .
Solicită admiterea recursului, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru a se pronunța prin dispozitiv asupra excepției neîndeplinirii procedurii prealabile, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului față de lipsa procedurii prealabile, iar pe fond să respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 cod procedură civilă.
Solicită instanței să aibă în vedere că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă administrativă, acțiunea fiind inadmisibilă.
Arată că această procedură este prevăzută de prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 și art.205 din OG nr.92/2003, înainte de a se adresa instanței de judecată reclamantul trebuind să formuleze în prealabil contestație împotriva actului administrativ fiscal, respectiv împotriva deciziei privind stabilirea taxei de pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Subliniază că în speță, reclamantul nu a formulat contestație împotriva deciziei de stabilire a taxei de poluare.
Arată că dacă cererea nr._/13.12.2012 este considerată procedură prealabilă, cererea este tardivă, raportat la data de 27 iulie 2012, data emiterii deciziei de calcul.
Sub aspectul fondului arată că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în cuantum de 2148 lei a fost calculată în temeiul Legii nr.9/2012.
Prin aprobarea Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește”, adoptarea taxei făcându-se în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene.
Anterior adoptării acestui act au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infrigement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214 ind. 1 Cod fiscal.
Consideră că este neîndoielnic faptul că așa cum este reglementată de Legea nr. 9/2012, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este temeinică și legală, in conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Îndeplinind aceste condiții, apreciază că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei.
Subliniază că întreaga jurisprudență comunitară este în acest sens, tocmai existența taxei pentru emisiile poluante în alte state comunitare de tradiție indicând fără dubiu legalitatea și mai ales necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru UE.
In ce privește cererea de chemare în garanție arată că aceasta este admisibilă pentru considerentele invocate în fața instanței de fond.
În ce privește dobânzile, arată că potrivit dispozițiilor art.124 cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art.117 alin.2 sau la art.70 după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
În lumina acestor dispoziții legale, cererea reclamantului care s-ar circumscrie acestora ar fi cererea de restituire formulată în baza sentinței civile nr.1286/2013, după ce aceasta va fi irevocabilă și va fi favorabilă reclamantului.
De la data depunerii cererii de restituire în baza unei hotărâri judecătorești definitivă și irevocabilă favorabilă reclamantului se calculează termenul de 45 de zile, iar în caz de nerespectare vor putea fi obligați la plata dobânzilor conform codului de procedură fiscală.
Reclamantul intimat a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, cu următoarea motivare:
În mod corect a soluționat prima instanță excepția inadmisibilității acțiunii și a tardivității invocate de pârâtă.
Considerentele pentru care ICCJ prin decizia in interesul legii nr. 24/2011 a statuat că în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare nu este necesară urmarea procedurii prealabile sunt aplicabile și în prezenta cauză, chiar dacă taxa pentru emisiile poluante a cărei restituire se solicită a fost încasată în temeiul Legii nr. 9/2012, având în vedere că raționamentul juridic este același.
Mai mult, principiul eficienței nu este asigurat prin parcurgerea procedurii prealabile, având în vedere că urmare a cererilor de restituire a taxei, organele administrative emit un răspuns în sensul că pentru restituirea taxei nu există temei legal, fără a analiza compatibilitatea reglementării interne cu cele ale dreptului comunitar.
Nefiind obligatorie urmarea procedurii prealabile nu se poate discuta nici despre tardivitatea acesteia, cererea de restituire a taxei putând fi formulată în termenul de prescripție în materie fiscală de 5 ani.
În cauză, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile Legii nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, căci, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin Legea nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, nu face vreo deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor sau între proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09 și publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituite prin Legea nr. 9/2012, modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, susținând că ea descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care este relevantă comparația între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”. Totodată, a arătat că, „în aceste condiții, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”. La pct. 53 a precizat că „astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
În această cauză, Curtea a analizat art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene din perspectiva versiunii inițiale a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 (paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T.). Cu toate acestea, hotărârea menționată este aplicabilă, în speță, deoarece a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională și trebuie valorificată de către judecătorul național, iar o astfel de valorificare nu încalcă principiul „tempus regit actum”.
Dacă intervin acte normative noi după interpretarea unei norme comunitare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, este necesar a se stabili dacă modificările legislației naționale, ulteriore interpretării Curții de Justiție a Uniunii Europene, corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
Caracteristica esențială a taxei de poluare, instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, privitoare la faptul că era impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România cu excluderea de la plata ei pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior instituirii acesteia, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27), a rămas neschimbată până în prezent.
Atât în cauza T., cât și în cauza N., s-a reținut, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, că nu este respectat principiul poluatorul plătește, dat fiind că taxa de poluare se aplica doar autoturismelor de ocazie importate. În opinia Curții de Justiție a Uniunii Europene, obiectivul protecției mediului poate fi atins prin instituirea unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Deși Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede, la art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene, prin art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 79 din 31 ianuarie 2012, a fost suspendată aplicarea acestei dispoziții, cu începere de la data intrării în vigoare a ordonanței, până la data de 1 ianuarie 2013.
Totodată, art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 dispune următoarele: „contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
Sumele prevăzute la alin. 1 se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător, cu excepția prevederilor art. 124 din respectiva ordonanță”.
Prin urmare, deși Legea nr. 9/2012 a făcut ca legislația națională să fie conformă normei comunitare, ulterior, ca o consecință a adoptării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, legislația națională a devenit, retroactiv, respectiv de la data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012, neconformă cu norma comunitară, iar considerentele expuse de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza T. și în cauza N. sunt valabile și în cazul taxei pentru emisiile poluante, achitată în temeiul Legii nr. 9/2012, la o dată ulterioară modificării ei prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012. Având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție, redate în cele două hotărâri, precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, obligarea reclamantului la plata taxei pentru emisiile poluante și condiționarea înmatriculării autoturismului achiziționat de aceasta dintr-un stat membru al Uniunii Europene de plata acestei taxe încalcă prevederile art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Astfel, apare temeinică soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantului și de obligare a pârâtei la restituirea sumei percepute de la reclamant cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Prima instanță a soluționat în mod corect capătul de cerere privind dobânzile pretinse de reclamant, dând eficiență hotărârii C-565/11 din 8 aprilie 2013 prin care s-a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului uniunii, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul formulat de pârâta D. C. S., în nume propriu și in numele AFP Caransebeș, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Caransebeș, împotriva sentinței civile nr. 1286 pronunțată la 15 mai 2013 de către Tribunalul caraș S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul M. N. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 21 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. A. B. F. D. I. J.
Grefier,
D. K.
Red.MB/dact. MB
2 ex./6.01.2014
Primă instanță:
G. Ș. – Tribunalul C. S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 14/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6509/2013.... → |
|---|
