Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2755/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2755/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 6712/108/2012
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara
Secția C. Administrativ și Fiscal operator – 2928
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2755
Ședința publică din 24 aprilie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C. B. N.
JUDECĂTOR: A. R. S.
JUDECĂTOR: M. O. G.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 4459 din 30 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat M. C. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal avocat O. N., cu delegație de substituire a avocatului titular D. L. G., pentru reclamantul intimat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantului intimat depune concluzi scrise și arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind formulate alte cereri se acordă cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului, pentru motivele dezvoltate în scris, cu cheltuieli de judecată, potrivit chitanței nr. 180/27.02.2013, anexată concluziilor scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4459 din 30 octombrie 2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea formulată de reclamantul C. M. împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice A. și Direcția Generală a Finanțelor Publice A. pentru anulare act administrativ și restituire taxă auto.
A dispus anularea deciziei nr. 1267 din 08.10.2012 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. și decizia nr._ din 06.08.2012 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea sumei de 4.638 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante către reclamant și a dobânzilor aferente conform art. 124 Cod de procedură fiscală
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și, a obligat-o pe aceasta să îi restituie pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. suma de 4.638 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante către reclamant și a dobânzilor aferente conform art. 124 Cod de procedură fiscală.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.239,30 lei cheltuieli de judecată.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut în esență, că taxa pentru emisii poluante - instituită prin Legea nr. 9/2012 - are aceeași natură ca și taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, fiind contrară dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În sensul celor de mai sus, s-a arătat că, potrivit jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, art. 110 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru, a unor vehicule de ocazie, cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională; în astfel de situații, Curtea a recunoscut contribuabililor dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european.
Potrivit art. 124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit/rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă, calculată la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de acest act normativ, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, solicitare formulată în cauză.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, judecătorul fondului a avut în vedere faptul că obligația de garanție îi revine Administrației F. pentru Mediu București, în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, în măsura stabilirii în concret a răspunderii pârâtei în raportul juridic administrativ dedus judecății, care nu se face responsabilă (culpabilă) de emiterea deciziei de calcul a taxei pe poluare, fiind de necontestat că taxa încasată de organul fiscal s-a făcut venit la bugetul acestei instituții, fiind, așadar, legal ca chemata în garație, care a beneficiat efectiv de taxă, să suporte în final toate consecințele restituirii.
Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. A., solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, considerând că hotărârea tribunalului este netemeinică și nelegală.
Recurenta a arătat că prima instanță a reținut că taxa aplicabilă de către organele abilitate ale statului, în temeiul Legii nr. 9/2012, este incompatibilă cu prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actualmente art. 110 din Tratatul de la Lisabona, privind funcționarea Uniunii Europene, în încercarea de argumentare legală a hotărârii emise. Pe fond, instituția recurentă a invocat prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Totodată, a susținut faptul că pentru ca reclamantul să afirme că noua taxă „contravine art. 90 din Tratatul CE”, acesta ar trebui să prezinte în concret o comparație cu impozitele din statele comunității europene, aspect ce nu este evidențiat. Deci, în speță nu se face dovada încălcării „principiului libertății circulației mărfurilor”, cum greșit a susținut reclamantul. De altfel, așa cum se arată în art. 1 al noii legi această taxă este o taxă de mediu, care vizează protecția mediului, fiind în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană: „prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă”.
Recurenta critică hotărârea instanței și cu privire la obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că prin admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, în condițiile art. 60 Cod procedură civilă, acesta este partea care a căzut în pretenții și care trebuie să fie obligată, implicit, să plătească reclamantului și cheltuielile de judecată, potrivit art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă.
Totodată, instituția recurentă solicită în baza prevederilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, ca instanța de recurs să micșoreze onorariul de avocat pe care îl consideră mult prea mare în raport cu obiectul cauzei, care consideră că nu implică nici un element de complexitate.
Prin concluziile scrise, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
Examinând recursul declarat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, cât și din oficiu, în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta nu este fondat și se impune a fi respins, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Curtea observă că acest act normativ a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noua lege, „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012. Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective. Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului U.E. nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant. Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008. Prin urmare, dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Potrivit acestui text, niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin Hotărârea din 7 aprilie 2011 pronunțată în dosarul nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) Curtea de la Luxemburg a stabilit că „aii. 110 din Tratat trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională". Or, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește o taxă care se aplică cu ocazia primei înmatriculări în România a unor autovehicule, inclusiv a celor de ocazie cumpărate din alte state membre U.E., fără să stabilească o taxă pentru autovehiculele de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură, aflate deja în circulație pe teritoriul României la data instituirii taxei (și pentru care, deci, nu s-a plătit taxa). Procedând astfel, statul român descurajează cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E. prin faptul că face să fie mai avantajoasă cumpărarea autovehiculelor de ocazie similare, ca vechime și uzură, deja înmatriculate pe teritoriul României. în consecință, instanța este chemată să stabilească dacă O.U.G. nr. 50/2008, încălcând art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, mai poate constitui bază legală pentru taxa plătită de reclamant.
Cu privire la această chestiune, Curtea are în vedere faptul că, prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană. Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 din Constituția României, conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar potrivit alin. 4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2. Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță Legea nr. 9/2012, și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, instanțele române trebuie să aplice cu prioritate legislația comunitară, ceea ce tribunalul a și făcut.
Consecința este aceea că, dincolo de orice considerente legate de aplicarea legii române (legate de lipsa procedurii prealabile, de tardivitatea ei sau, pe fondul pricinii, de aplicarea Legii nr. 9/2012), taxa este nelegală raportat la art. 110 din acest Tratat, așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, motiv pentru care în mod justificat a fost restituită de prima instanță. De asemenea, taxa fiind nelegal percepută, tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală, referitor la dobânda fiscală.
Nici criticile referitoare la obligarea instituției pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată și nereducerea cuantumului acestora nu sunt întemeiate, raportat la art. 274 din codul de procedură civilă (text invocat, de altfel, și de recurentă) și care, în alin. 1, statuează că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, iar în alin. 3, reglementează posibilitatea reducerii de către instanță a cuantumului onorariilor avocațiale, chiar dacă se acceptă teza că acesta putea fi aplicat și din oficiu de tribunal, în lipsa unei solicitări în acest sens din partea pârâtei, Cutea reține faptul că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamant, suma acordată cu acest titlu reclamantei nefiind exagerat de mare, raportat la criteriile indicate de recurentă, Nu în ultimul rând, prin dispozitiv, prima instanță, admițând cererea de chemare în garanție, a arătat că Administrația F. pentru Mediu va fi obligată să plătească instituției pârâte sumele de bani cu care aceasta a căzut în pretenții, conform hotărârii judecătorești, deci, inclusiv cheltuielile de judecată acordate reclamantei.
Reținând culpa procesuală a recurentei, sub aspectul încasării nelegale a taxei de poluare, ceea ce a necesitat inițierea prezentului demers juridic de către reclamantul intimat, Curtea, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga instituția pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr. 4459 din 30 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Obligă pârâta recurentă la plata către reclamantul intimat C. M. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. B. N. A. R. S. M. O. G.
Grefier,
M. M.
Red. A.R.S./20.05.2013
Dact. M.M./21.05.2013 – 2 ex.
Prima instanță – Tribunalul A.
Judecător – I. D.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2556/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1380/2013.... → |
|---|
