Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8667/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8667/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 9904/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -17.05.2013
DECIZIA CIVILĂ NR.8667
Ședința publică din 24.09.2013
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
JUDECĂTOR: R. O.
GREFIER: M. S.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj în contradictoriu cu reclamantul intimat M. M. și pârâta Administrația F. pentru Mediu București împotriva sentinței civile nr. 374/08.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței reclamantul intimat a depus întâmpinare.
Văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 374/08.02.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins excepțiile inadmisibilității și tardivității.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. de Mediu București și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis acțiunea formulată de reclamantul M. M., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj să restituie reclamantului suma de 1998 lei reprezentând taxă pentru poluare cu dobânda legală calculată începând cu a 46-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la plata efectivă.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. de Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj.
A obligat Administrația F. pentru Mediu la restituirea către pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj a sumei de 1998 lei reprezentând taxa de poluare, precum si a dobânzilor legale calculate începând cu a 46-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la plata efectivă.
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
A obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivarea soluției pronunțate, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat autovehiculul marca Iveco, cu nr. de identificare ZCFC35A800D370926, capacitate cilindrica 2998 cmc., norma de poluare E4, an de fabricație 2007, prima data înmatriculat in Spania la data de 29.02.2008.
În vederea efectuării acestei formalități reclamantul a fost obligat să achite taxa de poluare în valoare de 1998 lei stabilită prin decizia de calcul a taxei de poluare nr.8465/2 din 06.08.2012.
Această decizie a fost emisă în temeiul Legii nr.9/2012, suma stabilită, ce reprezintă taxa de poluare, fiind plătită cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor și autoturismelor menționate expres, în cuantumul prevăzut de art.6 din lege.
Deși potrivit art.4 din acest act normativ taxa de poluare se percepe atât cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, cât și cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România, totuși prin OUG nr.1/2012 aplicarea dispozițiilor art.4 alin.2 privind achitarea taxei cu ocazia cumpărării autoturismelor deja înmatriculate în România a fost suspendată până la 1 ianuarie 2013, menținându-se astfel discriminarea între autoturismele deja înmatriculate în România și cele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii Europene, achiziționate și aduse în țară, prevăzută și prin OUG nr.50/2008.
Art.148 alineatul 2 din Constituția României stipulează că: ”prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne” iar alineatul 4 stabilește: „autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alineatul 2 menționat”. Prin urmare, Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, principiu garantat în special de instanțele judecătorești precum și principiul aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
Or, normele comunitare în materie respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul FUE prevăd că: „1) nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare. 2) de asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 (actual 110) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Scopul general al art. 110 din T.F.U.E. este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor și se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină internă mai consistentă produselor care provin din alte state membre în comparație cu produsele interne.
Aceste prevederi au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data de 01.01.2007 și se opun ca un stat membru să adopte dispoziții precum cele prevăzute de OUG 50/2008 conform cărora, se percepe taxa de poluare dacă autoturismul, este înmatriculat pentru prima data în România.
În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat ca art. 90 CE (actual 110) vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se afla deja pe piața interna și produsele din import (hotărârile 29 aprilie 2004 Weigel, C-387/01 și din 05 octombrie 2006 Nadasdi și N. C-290/05 si C-333/05).
De asemenea, din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art.90 (actual 110) din Tratat decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
În cauza C 402//09, CJUE s-a pronunțat în sensul că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Reglementată în modul prevăzut de O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare este contrară art. 110 din Tratatul F.U.E. întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E. favorizând astfel vânzarea autoturismelor second hand deja înmatriculate în România.
După aderarea României la U.E. acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre le U.E. atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau, este susceptibilă să diminueze chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național instanța a constatat că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată, impunându-se obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
Față de considerentele expuse, instanța a respins excepțiile invocate și a admis acțiunea, dispunând în baza art. 117 lit. d C.pr.fiscală, obligarea pârâtei A.F.P. Lugoj la plata către reclamant a sumei de 1998 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare la plata dobânzii legale, instanța a reținut că aceasta este întemeiată față de disp. art. 124 cod pr. fiscală, urmând a se dispune obligarea pârâtelor și la plata dobânzii legale calculată începând cu a 46-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la plata efectivă.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, ținând seama că s-a constatat caracterul fondat al cererii, a obligat pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, respectiv la plata sumei de 39,3 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București formulată de pârâta AFP Lugoj instanța a apreciat că aceasta este întemeiată și se impune a fi admisă. Astfel, potrivit dispozițiilor. art. 1 alin. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare se face venit la Fondul pentru Mediu, iar Administrația F. pentru Mediu are atribuții de gestionare a acestei taxe. Prin urmare, cum instituția care gestionează taxa de poluare este Administrația F. pentru Mediu, în sarcina acesteia ia naștere obligația de restituire a taxei.
În consecință, văzând și disp. art. 60-63 cod pr. civ., s-a dispus obligarea chematei în garanție la plata către pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj a sumei de 1998 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule cu dobânda legală aferentă și a sumei de 39,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj solicitând modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de restituire a taxei precum și a cheltuielilor de judecată.
În esență se critică instanța de fond care nu a admis excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea de către reclamant a procedurii administrative prealabile, precum și excepția tardivității formulării acțiunii raportat la prevederile artr.207 alin. 1 Cod procedură fiscală. Pe fond arată că argumentele acțiunii sunt irelevante raportat la obiectul cauzei având în vedere că jurisprudența C.E.D.O. invocată se referă la prevederile OUG nr. 50/2008 și nu la prevederile Legii nr. 9/2012, care de fapt este aplicabilă speței de față.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neefectuării procedurii prealabile obligatorii și excepția tardivității, Curtea reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamantă a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Întrucât reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare dar nu a formulat-o ca o contestație împotriva deciziei de calcul – și nici cu respectarea termenului legal prevăzut de art. 207 Cod de Procedură Fiscală – Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâte pe considerentul nerespectării acestei proceduri.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxemburg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea Europeană de Justiție a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Or, reclamantului – care a solicitat restituirea taxei de poluare invocând dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – nu i se poate opune nerespectarea regulilor interne aplicabile procedurii administrativ prealabile, și, prin urmare, nu i se poate opune nici regula obligativității contestării deciziei de calcul a taxei de poluare.
Instanța înțelege să își însușească aceste argumente, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării date asupra acestei probleme de drept prin decizia Înaltei Curți, impus de art. 329 alin. 3 C.pr.civ.
Se constată a fi nefondate susținerile recurentei potrivit cărora taxa ar fi fost legal percepută în aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 9/2012, care este conformă legislației Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa pe poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până la data achitării de către reclamant a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013. Prin urmare, Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă până la data de 01.01.2013, a menținut situația de discriminare indirectă constatată de CJUE în cazul taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, de vreme ce vehiculele de ocazie importate sunt supuse taxei, în timp ce vehiculele similare, înmatriculate anterior datei de 01.07.2008, puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel încât are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), la perceperea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în temeiul Legii nr. 9/2012, sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Va fi, deci, respins recursul declarat, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ, dat fiind că instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor relevante din dreptul național, care include și legislația Uniunii Europene, parte integrantă din sistemul juridic intern, potrivit art. 148 din Constituția României.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj în contradictoriu cu reclamantul M. M. și pârâta Administrația F. pentru Mediu București împotriva sentinței civile nr. 374/08.02.2013 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. D. R. P. R. O.
GREFIER
M. S.
Red. DD/10.10.2013
Tehnored.MS/1010..2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul T. - judecător R. N.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3410/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9015/2013.... → |
|---|
