Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8697/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Curtea de Apel TIMIŞOARA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 8697/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 507/115/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ -01.06.2013

DECIZIA CIVILĂ NR.8697

Ședința publică din 24.09.2013

PREȘEDINTE: D. D.

JUDECĂTOR: R. P.

JUDECĂTOR: R. O.

GREFIER: M. S.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Caransebeș împotriva sentinței civile nr. 473/04.03.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat T. M. și chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată:

În prezenta cauză, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Caransebeș la restituirea taxei de poluare în cuantum de 8069 lei, plătită Ia data de 7.08.2008, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Citroen Berlingo, înmatriculat anterior în Belgia.

Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.

II. Hotărârea Tribunalului C.-S.

Prin sentința civilă nr. 473/04.03.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a respins excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și a tardivității formulării procedurii prealabile administrative invocate de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Caransebeș prin întâmpinare.

A admis în parte acțiunea precizată de către reclamantul T. M., în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și Administrația Finanțelor Publice Caransebeș.

A obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 8069 lei, reprezentând taxă de poluare și a dobânzii aferente calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 17.05.2011 până la data plății efective a taxei pe poluare.

A respins solicitarea de calculare și obligare a pârâtei la plata dobânzii aferente sumei reprezentând taxa pe poluare din momentul plății debitului.

A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București.

A obligat chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 8069 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare cât și dobânda legală aferentă, calculată potrivit art.124 Cod procedură fiscală.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 43,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea soluției pronunțate, tribunalul a reținut următoarele:

Procedând în conformitate cu prevederile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, instanța a reținut următoarele:

Prin Hotărârea din data de 07.04.2011, în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare, reglementată de O.U.G. nr.50/2008, este contrară dispozițiilor art.110 din TFUE.

Conform jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept constă în aceea ce un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.

Potrivit aceleiași jurisprudențe a Curții Europene, regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.

Potrivit jurisprudenței instanței de la Luxemburg, sunt considerate rezonabile perioadele cuprinse între 3 și 5 ani de la data pronunțării Curții, prin care s-a constatat că taxa este necompatibilă cu dreptul european, pentru exercitarea dreptului de rambursare.

Din analiza deciziei pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.

În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea întemeiată pe dispozițiile art.148 alin.1 și 4 din Constituție și art.117 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei de poluare, constatată a fi contrară prevederilor art.110 din Tratatul de Funcționare al UE (TFUE).

Pe cale de consecință, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Referitor la excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative s-a reținut că, în speță, reclamantul s-a adresat cu cerere scrisă înregistrată la AFP Caransebeș sub nr.9755/17.05.2011 pentru restituirea taxei pe poluare, iar prin adresa nr.9949/19.05.2011 i s-a respins solicitarea de restituire a taxei și de anulare a actului administrativ – Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/06.08.2008 (fila 13 dosar).

Tribunalul a observat că deși această adresă nr.9949/19.05.2011 nu constituie un act administrativ în sensul art.41 din OG nr.92/2003, nu se poate imputa reclamantului faptul că nu a formulat prezenta acțiune în contencios administrativ împotriva unui act administrativ ce constituie răspuns la o plângere prealabilă.

Așadar, instanța a reținut că reclamantul s-a adresat organului emitent, solicitând atât anularea Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/06.08.2008 cât și restituirea taxei, neprimind însă în soluționarea cererii formulate un act administrativ de autoritate, fapt pentru care culpabilă se dovedește a fi pârâta AFP a mun. Caransebeș, în calitate de autoritate emitentă a actului contestat.

Mai mult, cu privire la consecințele nerespectării procedurii contestării deciziei de calcul a taxei de poluare, Curtea de Justiție a Uniunii Europene reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.

Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, tribunalul a constatat că nerespectarea de către reclamant a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.

Întrucât reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare dar nu a formulat-o ca o contestație împotriva deciziei de calcul – indiferent de respectarea sau nu a termenului legal prevăzut de art.207 Cod de procedură Fiscală – tribunalul a constatat că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâte pe considerentul nerespectării acestei proceduri.

De asemenea, apare ca nelegal și refuzul pârâtei de a analiza cererea de restituirea taxei pe considerentul că reclamantul nu a formulat o contestație împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare.

Prin urmare, a fost găsită nefondată excepția tardivității acțiunii pe considerentul nerespectării termenului respectiv.

Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că reclamantul T. M. a cumpărat din dintr-un stat membru UE un autoturism marca Citroen Berlingo, pentru care fost obligat să achite suma de 8069 lei, reprezentând taxa de poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008, sumă achitată cu chitanța . nr._/07.08.2008, în baza Deciziei de calcul al taxei de poluare nr._/06.08.2008 (filele 13-14 dosar).

Taxa de poluare a fost calculată în baza Deciziei nr._/06.08.2008 (fila 13 dosar) și achitată cu chitanța TS4A nr._/07.08.2008, reclamantul solicitând organului emitent restituirea sumei achitată cu acest titlu, considerând că taxa de poluare i-a fost percepută eronat, prin aplicarea greșită a legii, fiind în contradicție cu prevederile art.110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (fila 15 dosar).

Pârâta, prin răspunsul-adresă nr.9949/19.05.2011, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de către reclamant (fila 15 dosar).

Tribunalul a reținut că reglementarea taxei de poluare pentru autovehicule a fost instituită începând cu data de 01.07.2008 prin O.U.G. nr.50/2008.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sesizată cu privire la compatibilitatea acestei reglementări cu dreptul Uniunii, prin hotărârea din data de 07 aprilie 2011 în cauza C-402/09, s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată prin O.U.G. nr.50/2008 este contrară dreptului Uniunii, respectiv prevederilor art.110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (T.F.U.E).

Conform jurisprudenței constante a C.J.U.E., contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (afacerea 199/82, San Giorgio, afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis etc.). Rațiunea acestui drept constă în faptul că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.

Având în vedere cele mai sus enunțate, tribunalul a constatat că prevederile O.U.G. nr.50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România, stat membru al Uniunii Europene, încalcă prevederile art.110 din T.F.U.E. (fost art.90 Tratatul CE).

În conformitate cu prevederile art.148 alin.2 din Constituția României, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art.110 din TFUE, în speța de față, fiind unanim admis, atât în practica judiciară internă cât și în practica C.J.U.E., că dispozițiile art.110 (fostul art.90 din Tratatul CE) produc efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre al Uniunii trebuie să le protejeze.

Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct dispozițiilor art.110 din TFUE, să aplice procedurile naționale, de așa manieră, încât drepturile prevăzute în tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.

Cum România este stat membru al Uniunii Europene, sunt incidente dispozițiile art.148 alin.2 din Constituția României, dispoziții mai sus enunțate, potrivit cărora legislația Uniunii are caracter obligatoriu și prevalează asupra legii interne, iar conform alin.4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

Ca atare, tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost încasată de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care a apreciat că taxa de poluare a fost încasată ilegal și, pe cale de consecință, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 8069 lei, reprezentând taxa de poluare.

În conformitate cu prevederile art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.(2) și (2^1) sau la art.70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor’’.

Art.70 alin.1 din Codul de procedură fiscală prevede că cererile depuse de contribuabili se soluționează de organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.

Din interpretarea textelor aplicabile, rezultă că dobânda aferentă restituirii taxei pe poluare se datorează din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculat de la data înregistrării în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei pe poluare formulată de reclamant, respectiv de la data de 17.05.2011 și până la data plății efective.

Pentru aceste considerent, a respins petitul privind obligarea pârâtei la plata dobânzii calculate din momentul plății debitului a cărei restituire se solicită, urmând ca dobânda aferentă să fie calculată începând din 17.05.2011.

Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, în temeiul art.18 din Legea contenciosului administrativ coroborat cu art.148 alin.2 și 4 din Constituția României și art.117 lit.d Cod procedură fiscală, tribunalul a admis în parte acțiunea precizată de către reclamantul T. M. în contradictoriu cu pârâtele DGFP C.-S. și Administrația Finanțelor Publice Caransebeș și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 8069 lei, reprezentând taxă pe poluare și a dobânzii aferente calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculat de la data înregistrării în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei pe poluare formulată de reclamant, respectiv de la data de 17.05.2011 și până la data plății efective și a respins solicitarea de calculare și obligare a pârâtei la plata dobânzii aferente sumei reprezentând taxa pe poluare din momentul plății debitului.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâta, față de reclamant, la plata sumei de 43,50 lei taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Tribunalul a admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 8069 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din O.U.G. nr.50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.

Instituția chemării în garanție, așa cum este reglementată de art.60-63 Cod procedură civilă, reprezintă acea formă de participare a terților la activitatea juridică care conferă uneia din părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau de despăgubiri în ipoteza în care partea respectiva ar pierde procesul, deci aceasta instituție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau de despăgubiri, care nu există în sarcina D.G.F.P. C.-S. și a AFP a mun. Caransebeș.

Obligația de garanție îi revine chematului în garanție, în temeiul OUG nr.50/2008, privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în măsura stabilirii în concret a răspunderii AFP în raportul juridic administrativ dedus judecății. Astfel, s-a reținut că AFP nu se face responsabilă (culpabilă) de emiterea deciziei de calcul a taxei pe poluare în discuție astfel că apare injust a o obliga în această calitate la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat reclamantului.

III. Recursul pârâtei:

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Caransebeș, solicitând modificarea sentinței atacate ca fiind netemeinică și nelegală, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S., admiterea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului având în vedere lipsa procedurii prealabile și excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

IV. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:

Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304¹ din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei

1. Considerații preliminare privind cadrul legal aplicabil:

1.1 Pentru expunerea conținutului Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009, Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației F. pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.

Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..

De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).

În acest context, Curtea observă că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în varianta inițială.

1.2 Totodată, Curtea de Apel Timișoara a expus în numeroase hotărâri (de exemplu în deciziile pronunțate la data de 29.08.2012 în dosarele nr._ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ și_:

- conținutul art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene - TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, renumerotat prin Tratatul de la Lisabona începând cu data de 1.12.2009);

- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție (Curtea de Justiție a Uniunii Europene) din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.);

- conținutul Hotărârii Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 (I. N.);

- obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României

- competența instanțelor naționale de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, în conformitate cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”

- faptul că prin Decizia nr. 24/14.11.2011 – decizie pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 330⁷ alin. 4 Cod de Procedură Civilă – publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că:

„1.Acțiunea având ca obiect obligarea Instituției Prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este admisibilă.

2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.

2. Analiza situației din speță:

Curtea reamintește că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Caransebeș la restituirea taxei de poluare în cuantum de 8069 lei, plătită Ia data de 7.08.2008, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca Citroen Berlingo, înmatriculat anterior în Belgia.

Curtea subliniază că reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective.

Curtea mai observă, în privința prescripției dreptului de a solicita restituirea taxelor „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” că, potrivit art. 135 Cod de Procedură Fiscală, „dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire”.

2.1. Cu privire la consecințele nerespectării procedurii contestării deciziei de calcul a taxei de poluare, Curtea reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.

Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamant a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.

Întrucât reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare dar nu a formulat o contestație împotriva deciziei de calcul, Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, nu sunt întemeiate excepțiile procesuale invocate de pârâtă pe considerentul nerespectării acestei proceduri.

Prin urmare, este nefondată excepția inadmisibilității acțiunii pe considerentul nerespectării termenului respectiv.

În consecință, Curtea consideră nefondată această excepție, respingând-o cu această motivare.

2.2. Cu privire la fondul litigiului, Curtea remarcă, în primul rând, că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ca temei al cererii domniei sale.

2.2.1. Cu privire la aplicabilitatea în cauză a hotărârii Curții de Justiție din cauzei T. (C-402/09):

Astfel, cum a arătat și Curtea de Justiție în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.

Or, Curtea subliniază că această reglementare a constituit temeiul impunerii taxei de poluare în sarcina reclamantului.

În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.

2.2.2. Caracterul posibil discriminatoriu al taxei de poluare:

În această privință, Curtea reamintește că însăși Curtea Europeană de Justiție a analizat taxa de poluare română incidentă în perioada 15.12._08 – respectiv astfel cum a fost reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, în varianta inițială – și a reținut, prin Hotărârea T., (paragraful 58), că „din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.

Aceleași considerente au fost reluate de Curtea Europeană de Justiție și în Hotărârea N., expusă anterior (paragraful 26), în care s-a arătat că „o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre”.

Curtea reamintește obligativitatea respectării jurisprudenței Curții Europene de Justiție de către autoritățile naționale, inclusiv de organele judiciare, dar și de cele fiscale ale statelor membre ale Uniunii Europene.

În aceste condiții, Curtea nu poate decât să constată că reglementarea română analizată în hotărârea T. este aplicabilă și în prezenta cauză și că reclamantul a plătit taxa de poluare contestată în temeiul acestei reglementări.

În consecință, constatările Curții Europene de Justiție din cauza T. sunt deplin aplicabile în cauză și ele conduc la constarea încălcării art. 110 TFUE prin instituirea respectivei taxe în sarcina reclamantului.

Făcând trimitere la considerentele Curții Europene de Justiție din hotărârea T., Curtea reține că:

- din Hotărârea Nádasdi și Németh menționată nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată;

- interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale;

- autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente;

- Art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare;

- având în vedere prezența necontestată a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că din dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

- Curtea de Justiție a conchis, astfel, că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

- având în vedere aceste constatări, Curtea de Justiție a reținut în hotărârea T. că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Dacă în paragraful 49 din Hotărârea din 5 decembrie 2006 – dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi, Curtea Europeană de Justiție a reținut că „o comparație cu autovehiculele de ocazie introduse în circulație în Ungaria înainte de . Legii privind taxa de înmatriculare nu ar fi relevantă. Articolul 90 CE nu are ca scop să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota sau baza de calcul a impozitelor existente”, Curtea constată că instanța supremă a Uniunii Europene a reținut – în hotărârea T. – că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE iar vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.

Față de considerentele Hotărârii T., Curtea reține că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Astfel, Curtea subliniază opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, care a reținut că reglementarea menționată – respectiv OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., Curtea constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.

Astfel, ca și în Hotărârea T., se impune constatarea că vehiculul de ocazie importat de reclamant și caracterizat printr-un anumit grad de vechime și uzură este supus – în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea acestuia – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantului și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Consecința acestei constatări a fost indicată la punctul 5 din prezentele considerente, fiind în acord cu dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, în care s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”

Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că este competentă să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.

În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 TFUE.

Reținând incompatibilitatea taxei de poluare instituite în sarcina reclamantului cu dispozițiile art. 110 TFUE, Curtea reține temeinicia cererii de restituire a sumelor percepute cu titlul de taxă de poluare în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantului prin acest act nelegal.

2.2.3. Cu privire la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia „prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal”, precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora „prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat”.

Curtea mai reține că la 18 aprilie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat hotărârea în Cauza C‑565/11 (M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu), în care se examinează compatibilitatea limitării dobânzilor legale în cazul taxei de poluare reglementate prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.

Prin această hotărâre, Curtea Europeană de Justiție a stabilit că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.

Curtea reamintește că anterior acestei hotărâri, coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei, nefiind întemeiate criticile pârâtelor referitoare la inaplicabilitatea reglementării respective.

Raportat la hotărârea pronunțată de Curtea Europeană de Justiție în Cauza C‑565/11, Curtea – reamintind obligativitatea respectării dreptului comunitar (european) și prioritatea acestuia față de reglementările interne, conform art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României – înțelege să își schimbe jurisprudența în materia respectivă în sensul că în litigiile având ca obiect restituirea taxei de poluare se acordă dobânzi – la cererea reclamantului – de la data plății taxei, iar nu cum s-a stabilit anterior de către instanța de recurs.

Astfel fiind, ținând seama de hotărârea I. a Curții Europene de Justiție, Curtea constată că soluția instanței de fond este legală.

Totodată, întrucât art. 124 Cod de Procedură Fiscală nu este înlăturat de la aplicare decât în privința datei de la care se datorează dobânda în materie fiscală, Curtea reține că acest text legal este aplicabil în speță în ceea ce privește cuantumul / procentul dobânzii datorate contribuabilului

În această privință, cu privire la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia „prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal”, precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora „prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat”.

Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 – care a fost abrogată prin art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 607 din 29 august 2011 – sau de dispozițiile art. 1084 din vechiul Cod civil.

În consecință, Curtea reține temeinicia obligării pârâtei la plata dobânzilor legale prevăzute de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei.

Curtea mai subliniază că regimul juridic al dobânzilor, penalităților de întârziere și al majorări de întârziere a fost modificat prin O.U.G. nr. 39/2010, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 278 din 28 aprilie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 46/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 245 din 7 aprilie 2011. Astfel, prin O.U.G. nr. 39/2010 au fost introduse din nou în legislația fiscală română penalitățile de întârziere, datorate cumulat cu dobânzile, în cazul unor întârzieri semnificative la plata creanțelor fiscale. Prin această modificare legislativă a operat și o modificare de terminologie, în sensul că anterior Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2010, în cazul întârzierii la plata creanțelor fiscale se datorau majorări de întârziere, iar în cazul restituirii de la buget a unor sume de bani către contribuabilul se datorau dobânzi. După . O.U.G. nr. 39/2010, în cazul întârzierii la plata creanțelor fiscale se datorează dobânzi – la fel ca și în cazul restituirii de la bugetul de stat cu depășirea termenului legal a unor sume de bani către contribuabilul – iar majorări de întârziere se calculează în cazul întârzierii plății unor obligații fiscale la bugetele locale.

Curtea atrage însă atenția că se impune respectarea principiului neretroactivității legii în materia calculării dobânzilor datorate reclamantului, în sensul că acestea se impun a fi calculate în raport cu legea în vigoare în perioada pentru care se calculează accesoriile respective, ceea ce însemnă că modificările operate prin O.U.G. nr. 39/2010, prin Legea nr. 46/2011 și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2012 trebuie avute în vedere succesiv la calculul dobânzilor datorate reclamantului.

3.Soluția Curții de Apel Timișoara:

Având în vedere cele arătate anterior, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.

În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului C. S. este temeinică și legală, recursul formulat de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Caransebeș împotriva sentinței civile nr. 473/4.03.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul formulat de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în numele pârâtei Administrația Finanțelor Publice Caransebeș împotriva sentinței civile nr. 473/4.03.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24.09.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

D. D. R. P. R. O.

GREFIER

M. S.

Red. RP/30.09.2013

Tehnored.MS/03.10.2013

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul C.-S. - judecător L. T.

← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3722/2013....		Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2264/2013.... →

Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8697/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8697/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA