Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4665/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4665/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 4747/108/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.4665
Ședința publică din 30 mai 2013
P.:M. I.
JUDECĂTOR:Ș. E. P.
JUDECATOR:R. C.
GREFIER:G. K.
S-a luat în examinare recursul promovat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 967/22.03.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat M. M. G., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri formulate, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.967/22.03.2012, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. M. G. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. și, în consecință:
A anulat Decizia de calcul a taxei de primă înmatriculare pentru autovehicule emisă de pârâtă la data de 17.03.2007.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. la restituirea taxei de primă înmatriculare pentru autovehicule în sumă de 593 lei, plătită cu chitanța . nr._/14.03.2007, actualizată cu dobânda fiscală până la data plății efective în baza art. 117 alin. 1 litera d) Cod procedură fiscală.
A obligat pârâta de ordinul I. la 39,30 lei cheltuieli de judecată.
Constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a cumpărat în anul 2007 autoturismul nou marca Dacia, fabricat în România iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească în contul bugetului pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A., suma de 593 lei, achitată cu chitanța . nr._/14.03.2007, depusă la f. 9 dosar, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule percepută în temeiul art.2141-2143 Cod fiscal,
În privința reglementării interne, este de remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerate la art. 2141 Cod fiscal.
În mod constant instanțele judecătorești au soluționat favorabil cererile reclamanților de restituire a taxei de primă înmatriculare, cu motivarea că nu erau legal datorate, raportat la legislația în vigoare anterioară datei de 01 iulie 2008.
Întrucât s-a apreciat că prin aceste reglementări au fost încălcate prevederile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, România a fost supusă procedurii de infrigement datorită acestei taxe, iar instanțele de judecată constatând nelegalitatea acesteia au dispus restituirea ei.
Tocmai datorită acestor considerente de nelegalitate a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prin O.U.G. nr.50/2008, prevederile art.2141 – 2143 Cod fiscal, au fost abrogate, ordonanța de urgență intrând în vigoare la 1 iulie 2008, iar prin art.11 din această ordonanță s-a dispus restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de contribuabil în perioada 01 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008.
Ca modalitate de restituire, art.11 din O.U.G. nr.50/2008, stabilește că taxa specială se restituie ca diferență rezultată între suma achitată de contribuabili în perioada 01 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, după procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
Normele metodologice au fost aprobate prin H.G. nr. 686/2008.
Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art.11 din O.U.G. nr.50/2008 raportat la art.15 (2) din Constituția României, pentru că din modalitatea de restituire a taxei speciale prevăzute de acest articol, ar rezulta că și contribuabili care au importat autovehiculele în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008 ar datora taxa pe poluare.
Prin Decizia nr. 1344/09.12.2008 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția, Curtea apreciind că dispozițiile art.11 din O.U.G.nr.50/2008 nu retroactivează, ci doar stabilesc stingerea a două obligații fiscale, problemă ce ține de interpretarea legii de către instanță.
Ca urmare, instanța a reținut că taxa specială a fost plătită de reclamant în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Acțiunea reclamantului este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit. d din O.G. nr.92/2003.
În aplicarea acestor prevederi și a Ordinului M.F.P. nr.1899/2004, reclamantul s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că la data formulării cererii prevederile art.2141 din Legea nr.571/2003 sunt în vigoare și nu sunt îndeplinite condițiile cerute de O.M.F.P. pentru restituirea taxei (fila 9).
Ori, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de a reține o parte din taxa încasată anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia instituit nelegal taxa specială.
În condițiile în care reclamantul nu datorează taxa de primă înmatriculare, iar pârâta nu a identificat și comunicat instanței alte obligații fiscale de natura celor prevăzute de art. 116 (1) din O.G. nr.92/2006 pentru a putea opera compensarea, de precizat fiind și aspectul că taxa pe poluare nu este o creanță administrată de Ministerul Finanțelor Publice, deci nu poate face obiectul compensării, instanța apreciază că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei speciale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal Administrația Finanțelor Publice A. solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii, invocând în principal inadmisibilitatea acesteia, iar în subsidiar, netemeinicia sa.
Astfel, se susține că cererea reclamantei este inadmisibilă în condițiile în care aceasta nu atacă un act administrativ, ci solicită doar restituirea sumei achitate ca taxă specială pentru autovehicule și autoturisme, că adresele prin care s-a comunicat reclamantei faptul că nu există un temei pentru restituirea sumei nu pot fi asimilate unor acte administrative fiscale, ci au caracter pur informativ, nu produc efecte juridice prin ele însele, fiind emise în regim de asistență a contribuabililor, reglementat de O.G. nr. 767/2000.
Un al doilea aspect de inadmisibilitate invocat de recurentă îl constituie împrejurarea că cererea cu care instanța a fost sesizată nu se încadrează în definiția dată instituției contenciosului administrativ prin art. 2 punctul 1 litera f din Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ putând fi sesizată doar pentru verificarea legalității unui act administrativ ori în cazul în care nu s-a răspuns în termen legal la o solicitare a reclamantei.
Recurenta se mai prevalează în speță de lipsa calității sale procesuale pasive, argumentând în sensul că nu se identifică cu subiectul pasiv din raportul juridic dedus judecății, de vreme ce acesta vizează instituirea, prin dispoziții legale în vigoare, a taxei achitate de reclamantă, contrar prevederilor TCE, astfel încât reclamanta se consideră prejudiciat de conținutul legislației adoptate, iar nu de modul în care aceasta a fost pusă în aplicare de organul administrativ, motiv pentru care nu acesta trebuie să stea în judecată în calitate de pârât.
Pe fondul cauzei se susține că taxa specială pentru autoturisme, reglementă cu începere de la 1 ianuarie 2007 prin art. 2141- 2143 C.fiscal, este legal instituită, constituind o taxă internă ce poate fi adoptată de statele membre UE fără restricții, atâta vreme cât aceasta nu are caracter discriminatoriu ori protecționist, dovadă în acest sens stând și faptul că o taxă internă similară există reglementată și în sistemele de drept ale altor state membre UE.
Se subliniază faptul că taxa a fost adoptată în conformitate cu dispozițiile fostului art. 90 TCE, neavând caracter discriminatoriu, contrar celor reținute de către Tribunalul A..
Se mai arată că acțiunea promovată a rămas parțial fără obiect, art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008 prevăzând posibilitatea de restituire, la cererea contribuabilului, a diferenței dintre cuantumul taxei de primă înmatriculare și cel al taxei pe poluare instituite de menționata Ordonanță, că în acest mod legiuitorul a reglementat o procedură specială de restituire, de care poate uza reclamanta aceasta neavând nevoie să solicite intervenția instanței, în măsura în care există diferențe de restituit.
Cât privește partea ce excede cuantumului taxei pe poluare, se susține că acțiunea este nefondată, aducându-se drept argument faptul că taxa specială a fost instituită urmare a consultanței de specialitate acordate Statului Român de Comisia Europeană, pentru aducerea legislației interne la exigențele impuse de Tratatul CE, că nu încalcă dreptul de proprietate al reclamantei, de vreme ce în alineatul 2 al art. 1 din primul Protocol adițional la CEDO se stipulează expres dreptul statelor de a legifera asupra dreptului de proprietate pentru a se asigura plata impozitelor, a contribuțiilor sau a amenzilor, că proiectul O.U.G. nr. 50/2008 a fost considerat corespunzător de organismele Uniunii Europene, astfel încât trebuie considerat că taxa în discuție a fost legal percepută de la reclamantă.
În probațiune, în recurs, instanța a solicitat reclamantului din oficiu să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte că autovehiculul pentru care taxa a fost achitată, a fost înmatriculat, anterior înmatriculării în România, într-un stat membru U.E. Deși citat cu mențiune expresă în acest sens, reclamantul nu s-a conformat și nu a depus la dosar aceste înscrisuri.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 ind. 1 C.p.civ., Curtea reține următoarele:
Prin cererea cu care a sesizat Tribunalul T., reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, achitată pentru un autovehicul pretins a fi fost achiziționat din Germania. Reclamantul nu a depus la dosar nici în fața primei instanțe și nici în fața instanței de recurs, deși i s-a solicitat expres, înscrisuri care să ateste că autovehiculul pentru care i s-a perceput taxa a fost anterior înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Or, absența acestor dovezi conferă caracter neîntemeiat acțiunii sale, care se întemeiază pe susținerile potrivit cărora taxa achitată pentru acest autovehicul ar fi fost instituită de Statul Român cu încălcarea legislației Uniunii Europene, susțineri pertinente în speță doar în măsura în care s-ar proba că are aplicabilitate legislația U.E., inclusiv art.110 TFUE. Această legislație, în special art. 110 TFUE a fost instituită pentru a proteja libera circulație a mărfurilor în interiorul pieței comune constituite exclusiv pe teritoriul statelor membre U.E., astfel încât nu poate fi aplicată decât în cazul în care bunul a fost introdus pe piața națională fiind importat dintr-un alt stat membru U.E..
Câtă vreme în speță nu s-a dovedit o atare stare de fapt, nu poate fi reținută temeinicia susținerilor reclamantului referitoare la încasarea taxei cu încălcarea legislației U.E., căci nu se poate stabili dacă această legislație este aplicabilă raportat la situația de fapt a reclamantului.
Astfel fiind, reținând că sarcina probei revine reclamantului în cauză, că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale în cauză, reținând temeinicia pretențiilor din acțiune în absența dovezilor hotărâtoare care să ateste incidența în speță a legislației U.E., a cărei aplicare a făcut-o, concluzionând că hotărârea astfel adoptată este susceptibilă de modificare potrivit art. 304 pct. 9, 312 alin.1 și 3 C.pr. civilă, instanța va admite recursul declarat, considerând întemeiate susținerile pârâtei recurente potrivit cărora taxa a fost legal percepută de la reclamant, operând o prezumție relativă de legalitate a actelor administrative emise de acestea, va modifica sentința atacată și va respinge acțiunea.
În baza art.274 C.p.civ., se va lua act că reclamantul se află în culpă procesuală, astfel încât nu i se cuvin cheltuieli de judecată în cauză, în timp ce pârâtele nu au solicitat sume cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul promovat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 967/22.03.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat M. M. G..
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Respinge cererea promovată de reclamantul M. M. G. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A..
Fără cheltuieli de judecată în primă instanță și recurs
Irevocabilă.
Pronunțată in ședința publică din 30.05.2013.
Președinte, Judecător, Judecator,
M. I. Ș. E. P. R. C.
Grefier,
G. K.
Red.:RC./07.06.2013
Tehnored./GK/ 2 ex./07.06.2013
Inst.fond:Tribunalul A.
jud.L. J.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3761/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Obligaţia de a face. Decizia nr. 4/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
