Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6123/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6123/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 9653/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Operator 2928
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 6123/R
Ședința publică din data de 25 iunie 2013
Președinte: R. S.
Judecător: A. B.
Judecător: P. M.
Grefier: F. L. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Ineu împotriva sentinței civile nr. 130/16.01.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat P. Z., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat avocat S. E., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar împuternicire avocațială, concluzii scrise și chitanța reprezentând onorariul avocațial.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului pârâtei, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 130/16.01.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A.:
Admite acțiunea formulată de reclamantul P. Z. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu, pentru restituire taxă poluare;
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Ineu, la restituirea sumei de 2266 lei reprezentând taxa de poluare către reclamant și a dobânzilor aferente conform art. 124 din Codul de procedură fiscală, ce se vor calcula din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire și până la data restituirii efective;
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată parțiale către reclamant în sumă de 700 lei.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Ineu, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-au adus critici relative la modul de soluționare a fondului cauzei, susținându-se că O.U.G. 50/2008 este compatibilă cu dreptul european, din perspectiva art. 110 din TFUE, aplicarea O.U.G. nr. 50/2008, care instituie taxa de poluare, în litigiu, nefiind discriminatorie, criticile Comisiei Europene vizând, exclusiv cuantumul taxei, iar nu compatibilitatea acesteia cu Tratatul.
Sunt evocate în acest context și hotărâri ale Curții Europene de Justiție și CEDO, recurenta susținând compatibilitatea dintre Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 și Tratatul UE, statele având libertatea de a reglementa în domeniul taxelor, impozitelor, altor contribuții sau amenzi, sens în care este invocat alineatul (2) al art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența C.E.D.O.
Recurenta a criticat și faptul că pârâta AFP Ineu a fost obligată în primă instanță la plata cheltuielilor de judecată, solicitând micșorarea onorariului de avocat pe care îl consideră mult prea mare în raport cu gradul de complexitate al cauzei.
Reclamantul intimat a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 și nici alte temeiuri de casare/modificare a hotărârii atacate, care este temeinică și legală, motiv pentru care Curtea va respinge ca nefondat recursul, în baza art. 312 (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea O.U.G nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către CJUE, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor de față cu cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul U.E, efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern, conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții Europene de Justiție în cauza T. contra Statului Român, prin care s-a statuat că art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în O. U. G nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării lor/ reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu de taxă de poluare către reclamant, conform principiului arătat mai sus.
Nici criticile referitoare la obligarea instituției pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată și nereducerea cuantumului acestora nu sunt întemeiate, raportat la art. 274 din codul de procedură civilă (text invocat, de altfel, și de recurentă) și care, în alin. 1, statuează că partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, iar alin. 3, care reglementează posibilitatea reducerii de către instanță a cuantumului onorariilor avocațiale. Chiar dacă se acceptă teza că acesta putea fi aplicat și din oficiu de tribunal, în lipsa unei solicitări în acest sens din partea pârâtei, Cutea reține faptul că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei Administrația Finanțelor Publice Ineu de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamant, instituție emitentă a deciziei contestate.
Pe de altă parte, Curtea constată că această susținere a recurentei este neîntemeiată și prin prisma faptului că prima instanță a făcut aplicarea art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă și a redus onorariul avocațial de la 1500 lei la 700 lei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE INEU.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta – recurentă, ca parte căzută în pretenții, la plata către reclamantul – intimat P. Z. a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE INEU împotriva sentinței civile nr. 130/16.01.2013, pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Obligă pârâta – recurentă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A. în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE INEU la plata către reclamantul - intimat P. Z. a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2013.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
R. S. | dr. A. B. | dr. P. M. |
Grefier, | ||
F. L. N. |
Red. A.B./08.07.2013
Tehnored. F.L.N./08.07.2013/2 ex.
Primă instanță: Tribunalul A.
Jud. – E. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9054/2013.... → |
|---|








