Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5832/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5832/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 2293/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ - 29.03.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 5832/R
Ședința publică din 19 iunie 2013
PREȘEDINTE: G. O.
JUDECĂTOR: RUJIȚA R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
GREFIER: C. J.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGFP C.-S.- AFP Reșița împotriva sentinței civile nr. 1307/24.10.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat S. F. și chemata în garanție intimată Administrația Fondului pentru Mediu, pentru contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică la a doua strigare, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și îl reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată:
Prin sentința civilă nr. 1307/24.10.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul C.-S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S.; a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul S. F. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Reșița; a respins capătul de cerere privind anularea chitanței fiscale . nr._/28.03.2008; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița să restituie reclamantului suma de 3182,37 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița la plata dobânzilor fiscale aferente, conform considerentelor prezentei hotărâri; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița la plata sumei de 43,30 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată la data de 14.05.2012, reclamantul S. F. a chemat în judecată pârâții Administrația Finanțelor Publice Reșița și Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța să dispună anularea chitanței . nr._/28.03.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice Reșița, obligarea acesteia la restituirea taxei de poluare în cuantum de 3187.37 lei, achitată cu chitanța . nr._/28.03.2008 precum și plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei prevăzută de art. 124, precum și plata eventualelor cheltuieli de judecată ocazionate de proces.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a achitat taxa de poluare în sumă de 3187,37 lei cu chitanța . nr._/28.03.2008 la Administrația Finanțelor Publice Reșița stabilită printr-un Buletin de calcul pentru a înmatricula autoturismul marca Wolkswagen Golf achiziționat la data de 26.03.2008, potrivit contractului de vânzare – cumpărare, prima înmatriculare a acestuia fiind în Italia,la data de 15.07.2002.
Reclamantul a arătat că, anterior,sesizării instanței de contencios l s-a adresat pârâtei cu o cerere de restituire a taxei pe poluare, prin care a solicitat și anularea Deciziei de calcul a taxei pe poluare,cerere respinsă de pârâtă.
Reclamantul a susținut că potrivit art. 110 TFUE, „ nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
De asemenea, reclamantul a mai susținut că atât prevederile art. 110 TFUE cât și jurisprudența comunitară nu interzic introducerea unui impozit de natură internă, ci numai aplicarea lui discriminatorie, și numai în măsura în care discriminarea afectează produsele altor state membre ale Uniunii Europene.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 110 TFUE, art. 90 din Tratatul CE, art. 70 alin. 1, art. 124 alin. 1 Cod procedură fiscală.
Pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului.
A arătat că Administrația Finanțelor Publice Reșița este o unitate fiscală fără personalitate juridică, care se subordonează Direcției Generale a Finanțelor Publice, iar în prezentul dosar calitatea procesuală pasivă aparține Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S..
Procedând în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepțiilor de procedură ridicate în cauză, Tribunalul a constatat că:
În ceea privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP C.-S., invocată din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 1 din Regulamentul de organizare și funcționare a Direcțiilor generale a finanțelor publice aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.1348/2009, Direcția G. a Finanțelor Publice județeană este unitate cu personalitate juridică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care se realizează în mod unitar strategia și programul Guvernului în domeniul finanțelor publice și se aplică politica fiscală a statului.
Tribunalul a considerat că în acțiunea de contencios-administrativ calitatea procesuală pasivă aparține, potrivit legii, autorității publice care a emis (adoptat) actul atacat sau a refuzat nejustificat de a satisface o cerere privitoare la un drept sau interes legitim, indiferent de faptul că aceasta are sau nu personalitate juridică civilă, fiind suficientă capacitatea juridică administrativă.
În speță, temeiul juridic al acțiunii îl constituie refuzul nejustificat al pârâtei AFP Reșița de a restitui taxa de prima înmatriculare, pârâta care are capacitate juridică administrativă și, deci, calitate procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a constatat că, în aplicarea dispozițiilor art. 214 ind.1 - 214 ind.3 din Codul Fiscal, pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița a stabilit că reclamantul are o obligație fiscală în cuantum de 3182,37 lei pentru a înmatricula autovehiculul de ocazie marca VOLKSVAGEN, cu numărul de identificare WVWZZZ1JZ2W296555, cumpărat din Italia, în anul 2008,țară unde autoturismul respectiv a fost înmatriculat la data de 15.07.2002.
Reclamantul a achitat contravaloarea taxei de primă înmatriculare stabilită de pârâtă, conform chitanței . nr._/28.03.2008, în condițiile în care înmatricularea în circulație a autovehiculului mai sus descris era condiționată de achitarea acestei taxe.
Tribunalul a reținut că, la data de 01.07.2008, a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care în preambul expunea motivele adoptării, respectiv necesitatea asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu și necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
De fapt, actul normativ în discuție a urmărit suspendarea procedurii de „infringement”, respectiv procedura privind constatarea încălcării de către România, ca stat membru al Uniunii Europene, a normelor comunitare în vigoare la acea dată, respectiv art. 90 din Tratatul CE.
Tribunalul a constatat că, în cadrul procedurii de „infringement”,, Comisia Europeană a solicitat reașezarea modalității de calcul, în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, invocând necesitatea respectării prevederilor art. 90 din Tratat, potrivit cărora nici un stat membru nu trebuie să supună în mod direct sau indirect produsele din alte state membre unor impozite interne de orice natură ar fi acestea, superioare celor care se aplică în mod direct sau indirect produselor naționale similare.
Se observă că problema nesocotirii normelor comunitare nu s-a pus în cazul autovehiculelor noi, deoarece taxa care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare, ci s-a pus în legătură cu autovehiculele second hand provenite din achiziții din alte state membre, acestea fiind supuse, în reglementarea Codului de procedură fiscală (art. 214 ind. 1 - 214 ind.3 din Codul Fiscal), unui nivel ridicat de taxare, ce reprezentă o barieră privind libera circulație a mărfurilor.
Or, făcând aplicarea principiilor supremației dreptului comunitar și celui privind efectul direct al dreptului comunitar în ordinea juridică internă, instanța a considerat că art. 214 ind.1-214 ind.3 din Codul fiscal sunt contrare dispozițiilor art. 90 (1) din Tratat.
Pe de altă parte, Tribunalul a reținut - după apariția OUG nr. 50/2008 – că, potrivit opiniei Curții de Justiție a Uniunii Europene – a se vedea cauza T., N. ș.a.- taxa de poluare instituită prin acest act normativ este discriminatorie, având același efect de favorizare a vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare din alte state membre, cu încălcarea, astfel, a prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90).
Pe cale de consecință ,având în vedere și faptul că în ce privește chitanța fiscală, a cărei anulare o solicită reclamantul, aceasta nu constituie un act administrativ în sensul definit de art.2,pct.1,lit.c din Legea contenciosului administrativ,Tribunalul a admis în parte acțiunea acestuia și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița să-i restituie taxa de primă înmatriculare, în cuantum de 3187,37 lei.
În baza dispozițiilor art. 124 C.pr.fiscală, a obligat pârâta la plata dobânzilor fiscale aferente,ce urmează a fi calculate conform Codului de procedură fiscală și a Normelor metodologice de aplicare a acestuia, respectiv începând cu ziua următoare a celei de a 45 zi, calculate din momentul înregistrării cererii de restituire în evidența pârâtei și până la stingerea obligației pârâtei prin plata efectivă.
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen pârâta DGFP C.-S.- AFP Reșița care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii.
În motivare, a criticat reținerea lipsei calității procesual pasive a DGFP C.-S..
A reiterat susținerile vizând inadmisibilitatea acțiunii pentru neurmarea procedurii administrative prealabile.
Cu privire la suma ce nu se restituie potrivit OUG nr. 50/2008, a invocat greșita aplicare a Legii nr. 9/2012.
În drept, a invocat art. 304 pct. 4,8,9 C.p.c., art. 304 1 C.p.c..
Pe cale de întâmpinare, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și în baza art. 3041 Cod proc.civilă, față de disp. art. 299 și urm. Cod proc.civilă, văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește calitatea pasivă, Curtea reține că în prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția partii reclamante de a i se restitui taxa de poluare încasată de Administrația Finanțelor Publice.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei de poluare trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și ale art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Conform art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu”.
Conform art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Din aceste dispoziții legale rezultă că taxa de poluare este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.
Curtea constată că și în prezenta cauză taxa de poluare a fost plătită de partea reclamanta la Administrația Finanțelor Publice și că tot această autoritate administrativă a refuzat restituirea acestei taxe, la cererea reclamantului.
Curtea admite că din dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației Fondului pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Din această reglementare nu se poate reține însă că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei de poluare – respectiv autoritățile fiscale – nu au calitate procesuală pasivă.
În consecință, atât din dispozițiile art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 cât și din situația de fapt din speță rezultă că organele fiscale au avut manifestări de voință emise în regim de putere publică prin care au încasat taxa în litigiu.
În consecință, Curtea apreciază că Administrația Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în prezenta cauza.
Curtea subliniază, totodată, că reclamantului nu îi poate fi opusă relația dintre pârâta Administrația Finanțelor Publice și Administrația Fondului pentru Mediu,partea reclamanta având un raport juridic cu instituția care i-a impus taxa de poluare și i-a refuzat restituirea acesteia.
Însă în măsura în care se solicită restituirea acestei taxe, Curtea reține necesară derularea litigiului și în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice, indiferent dacă introducerea în cauză a acesteia se face la cererea reclamantului sau printr-o cerere de chemare în garanție formulată de pârâtă.
Cu privire la excepția inadmisibilității, instanța reține că potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către partea reclamanta a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acesteia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Chiar daca partea reclamanta a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, dar nu a formulat-o ca pe o contestație împotriva deciziei de calcul,Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, exceptia invocata nu este intemeiata.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxemburg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea Europeană de Justiție a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Or,partii reclamante – care a solicitat restituirea taxei de poluare invocând dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – nu i se poate opune nerespectarea regulilor interne aplicabile procedurii administrativ prealabile, și, prin urmare, nu i se poate opune nici regula obligativității contestării deciziei de calcul a taxei de poluare.
În continuare, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către partea reclamanta, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu înlătură dreptul părtii reclamante de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.
Pentru aceste considerente, în baza art.312 alin.1 C.p.c. raportat la art. 304 C.p.c. și art. 304 1 C.p.c., Curtea va respinge recursul declarat de pârâta DGFP C.-S.- AFP Reșița împotriva sentinței civile nr. 1307/24.10.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta DGFP C.-S.- AFP Reșița împotriva sentinței civile nr. 1307/24.10.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. O. RUJIȚA R. F. Ș.
GREFIER,
C. J.
Red. F.Ș.- 27.06.2013;
Tehnored. C.J.- 02.07.2013; 2ex.
Primă instanță: Tribunalul C.-S.
Judecător: Suhani G.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6383/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7954/2013.... → |
|---|
