Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7442/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 7442/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-07-2013 în dosarul nr. 6524/115/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOPERATOR 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ -08.07.2013

DECIZIA CIVILĂ NR. 7442

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.07.2013

PREȘEDINTE: Ș. L.

JUDECĂTOR: E. N.

JUDECĂTOR:M. BACĂU

GREFIER: G. S.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Bozovici împotriva sentinței civile nr. 435/2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat Ș. I. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată depuse la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea reclamantului intimat.

Văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost promovată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art. 242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. sub nr._ din data de 17.10.2012, reclamantul S. I., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Bozovici prin Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., a solicitat obligarea pârâtei la restituirea contravalorii taxei de poluare achitate, în sumă de 2534 lei, obligarea la dobânzi legale până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 435/2013 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul C.-S. a admis acțiunea formulată de către reclamantul S. I.,, prin Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S.. A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Bozovici să restituie reclamantului suma de 2534 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și la plata dobânzilor legale aferente, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei-18.07.2012. A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 2534 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, precum și dobânzile legale aferente. A obligat pârâta la plata sumei de 289,3 lei, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs pârâta recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrației Finanțelor Publice Bozovici, pârâta solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței civile recurate ca fiind netemeinică și nelegală și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a se pronunța cu privire la excepțiile ridicate; admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței civile recurate ca fiind netemeinică și nelegală, admiterea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului având în vedere lipsa procedurii prealabile administrative și a tardivității formulării procedurii prealabile administrative, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În motivate critică hotărârea primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală.

Cu privire la excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative învederează că reclamantul nu a formulat contestație împotriva actului administrativ atacat în cauză, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare, solicitând instanței să respingă acțiunea reclamantului ca inadmisibilă, având în vedere lipsa procedurii prealabile administrative.

De asemenea arată că în cazul în care instanța înțelege că reclamantul a efectuat procedura prealabilă, aceasta este tardivă raportat la emiterea deciziei de calcul a taxei de poluare și a plății taxei de poluare, fiind în afara termenului de 30 de zile stabilit prin art.207 alin.1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.

Pe fondul cauzei arată, în esență, că taxa de poluare a fost calculată în temeiul O.U.G.nr.50/2008 care a fost adoptată cu respectarea legislației Uniunii Europene.

Precizează că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.

A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), și mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, sens în care invocă art.1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

A mai arătat că obligația de garanție îi revine chematului în garanție în temeiul OUG nr.50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.

Prin întâmpinare reclamantul intimat solicită respingerea recursului formulat de pârâta recurentă și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 3041 Cod procedură civilă, și văzând că nu sunt incidente disp. Art. 306 alin. 2 C. pr. Civilă, instanța constată că recursul formulat este neîntemeiat, urmând a fi respins, după cum urmează:

În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.

Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>

Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizând art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulteriore corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.

În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.

Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.

Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până în prezent.

Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013.

În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.

Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.

Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea urmează a-l respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâta recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Bozovici împotriva sentinței civile nr. 435/2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 25.07.2013.

Pentru PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Ș. L.E. NISTORMARIA BACĂU

aflat în C.O. semnează

Vicepreședinte E. N.

GREFIER,

G. S.

Red. M.B. – 05.08.2013/Tehnored. G.S. – 07.08.2013

2 expl/SM

Prima instanță – Tribunalul C.-S. /Judecător – Vegheș A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7442/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA