Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1482/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1482/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 7299/30/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
Secția contencios
administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1482
Ședința publică din 26 martie 2013
PREȘEDINTE: D. P.
JUDECĂTOR: A. S.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: A. S.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții Direcția G. a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3091/26.09.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ /2012, în contradictoriu cu reclamantul intimat M. R. T. și pârâta intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că reclamantul intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, la data de 26.03.2013, întâmpinare.
Reclamantul intimat depune la dosar întâmpinare.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursurilor și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile recurate, pentru motivele arătate pe larg prin întâmpinare.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 3091/26.09.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ /2012, s-a admis acțiunea privind pe reclamantul M. R. T., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Timișoara, Direcția G. a Finanțelor Publice T., Administrația F. pentru Mediu București și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect pretentii în parte.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, la restituirea către reclamantă a sumei de 1067 lei și a dobânzilor legale, începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire a sumei până în momentul achitării efective.
A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în sumă de 39,3 lei, respingându-se în rest acțiunea.
S-a admis cererea de chemare în garanție și a fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București la plata sumei de 1067 lei către pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara care a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii .
Sintetizând motivele de recurs ale pârâtei ,Curtea observă că acestea au vizat in esență împrejurarea că în mod vădit nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive in cauza a A.F.P. Timișoara ,in contextul in care calitatea procesuala pasiva revenind organului care a încasat taxa pe poluare si care o deține in prezent, respectiv Administrația F. pentru Mediu.
In susținerea excepției invocate s-a precizat ca taxa pe poluare respectiva s-a făcut venit la bugetul F. pentru mediu gestionat de Administrația F. pentru Mediu, fiind virata încă de la sfârșitul lunii in care a fost efectuata plata in contul deschis Ia Trezoreria Sectorului 6 București pe numele Administrației F. pentru Mediu, in conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 1 si art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Mai mult, conform art. 3 alin. 6 din H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, "in ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transfera in contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu Ia Trezoreria Sectorului 6.
S-a mai solicitat respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiata, având in vedere faptul ca la data de 13.01.2012 a intrat in vigoare Legea nr. 9 din 6 ianuarie 2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de Ia autovehicule, publicata in M.Of. nr. 17 din 10 ianuarie 2012, prin care s-a abrogat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Prin acest act normativ nou au fost aduse modificări majore și esențiale cu privire Ia cadrul legal al instituirii taxei pe emisiile poluante ale autovehiculelor in ceea ce privește sfera de aplicare a acesteia, anumite elemente in modul de taxare și introducerii reglementarilor care dau posibilitatea recuperării diferențelor de taxa apărute prin aplicarea noilor prevederi, dar mai ales in ceea ce privește înlăturarea caracterului indirect discriminatoriu, prin taxarea unitara indiferent de proveniența autovehiculului.
În sprijinul recursului sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 499/2009, nr. 802/2009. nr. 834/2009, nr.1596/2009, nr. 1152/2010, principiul unicității și universalității taxei, neîncălcarea principiului neretroactivității, căci legiuitorul anului 2012 doar a redefinit taxa specială în discuție, așa cum a decis Curtea Constituțională.
Deopotrivă, invocă caducitatea Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 7 aprilie 2011 în cauza T. contra România (C - 402/09).
Recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T. a fost motivat în drept cu prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 3041 Cod procedură civilă, solicitându-se admiterea recursului, constatarea lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice T., excepție asupra căreia prima instanță nu s-a pronunțat, arătându-se astfel că reclamantul intimat nu a solicitat anularea unui act emis de către această pârâtă.
Referitor la încălcarea prevederilor art. 110 din TFUE, raportat la considerentele Hotărârii pronunțate de CJCE în cauza T., recurenta precizează că instanța de drept comunitar a analizat cauza sub două aspecte în ceea ce privește neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a celor simulare înmatriculate anterior pe teritoriul național, fiind supuse cu ocazia înmatriculării aceleiași taxe, iar în al doilea rând neutralitatea taxei în privința vehiculelor înmatriculate în România anterior instituirii taxei de poluare.
Astfel, se precizează că instanța de la Luxemburg a concluzionat în sensul că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare la calculul taxei criteriile prevăzute de textul de lege nu depășește valoarea reziduală a taxei menționată și încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior și au fost supuse cu ocazia acelei înmatriculări taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În al doilea rând, se precizează că dispozițiile art. 110 din TFUE nu urmăresc să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, iar interdicția prevăzută de textul de lege antemenționat trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenit din state membre favorizând produsele naționale.
În aceste condiții, nu se poate vorbi despre un regim discriminatoriu care descurajează punerea în liberă circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, neexistând astfel în speță o încălcare a art. 110 din TFUE.
Analizând recursurile promovate prin aplicarea dispozițiilor art. 304, 304 ind.1 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată că acestea este nefondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În ceea ce privește calitatea procesuala pasivă a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara, se constată că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei de poluare trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și ale art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Conform art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”.
Conform art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Din aceste dispoziții legale rezultă că taxa de poluare este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.
Curtea admite că din dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației F. pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Din această reglementare nu se poate reține însă că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei de poluare nu au calitate procesuală pasivă.
În consecință, atât din dispozițiile art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 cât și din situația de fapt din speță rezultă că organele fiscale, respectiv Administrația Finanțelor Publice Timișoara, au emis acte administrative – respectiv au avut manifestări de voință emise în regim de putere publică – prin care au încasat taxa în litigiu și au refuzat restituirea sa.
Motivul de recurs invocat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T. care vizează excepția lipsei calității procesuale pasive este lipsit de interes, întrucât prima instanță a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara la restituirea taxei de poluare care face obiectul deciziei contestate, neexistând nicio dispoziție în sarcina recurentei Direcția G. a Finanțelor Publice T..
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Cu privire la dispozițiile Legii nr. 9/2012 invocate de recurentă, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamantă.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantei de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.
În ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C‑263/10), instanța de recurs reține că în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., Curtea de Justiție a arătat că analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.
Pe de altă parte, în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).
Curtea constată, de asemenea, că în cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de la 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și că nici Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.
Curtea subliniază, de asemenea, că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
De asemenea, Curtea constată că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008
De aceea, Curtea concluzionează că în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare – reglementarea ulterioară datei de 15.12.2008 și, respectiv aceea ulterioară datei de 19.02.2009 sunt vizate implicit de această hotărâre a Curții Europene de Justiție.
În plus, Curtea reamintește că începând cu OUG nr. 208/2008 și continuând cu OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15.12._09 (neaplicabilă în prezenta cauză), iar prin OUG nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.
Date fiind aceste constatări, Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare ,iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., menționate anterior – hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții Direcția G. a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 3091/26.09.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ /2012.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, pt. JUDECĂTOR,
D. P. A. S. R. P.
în concediu de odihnă
PREȘEDINTE SECȚIE,
I. J.
GREFIER,
A. S.
Red. A.S./22.04.2013
Tehnored A.S../22.04. 2013 /2 ex
Prima instanță –– jud. N. A. F. - Tribunalul T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1010/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2011/2013.... → |
|---|
