Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 912/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 912/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 2401/115/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 18.06.2013
DECIZIA CIVILĂ NR.912
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 06.03.2013
PREȘEDINTE:M. BACĂU
JUDECĂTOR:C. D. O.
JUDECĂTOR:M. C. D.
GREFIER:M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrației Finanțelor Publice O., împotriva sentinței civile nr.281/24.02.2012, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalului C.-S., în contradictoriu cu reclamantul – intimat Ș. D. și cu chemata în garanție – intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul – intimat, lipsă, avocat C. D., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantului – intimat depune la dosar împuternicire avocațială și chitanța privind plata onorariului de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantului – intimat pune concluzii de respingere a recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. la data de 21.07.2011, reclamantul Ș. D. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C.–S. și Administrația Finanțelor Publice O. a solicitat instanței să dispună anularea deciziei de calcul al taxei de poluare nr. 4065/27.09.2010, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 5.181 lei cu titlu de taxă de poluare și a dobânzilor legale aferente, calculate de la data plății taxei și până la restituirea efectivă; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.281/24.02.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul C.-S. a admis acțiunea formulată de către reclamantul Ș. D. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și Administrația Finanțelor Publice O..
A anulat decizia de calcul al taxei de poluare nr. 4065/27.09.2010.
A obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 5.181 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă sumei, calculată potrivit dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtelor suma de 5.181 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Procedând în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile și a excepției tardivității formulării procedurii prealabile, invocate de către Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., prin întâmpinare, instanța a reținut următoarele:
Prin hotărârea din data de 07.04.2011, în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare, reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, este contrară dispozițiilor art. 110 din T.F.U.E.
Conform jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept constă în aceea ce un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Potrivit aceleiași jurisprudențe a Curții Europene, regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Potrivit jurisprudenței instanței de la Luxemburg, sunt considerate rezonabile perioadele cuprinse între 3 și 5 ani de la data pronunțării Curții, prin care s-a constatat că taxa este necompatibilă cu dreptul european, pentru exercitarea dreptului de rambursare.
Din analiza pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii, este aceea întemeiată pe dispozițiile art. 148 alin. 1 și 4 din Constituție și art. 117 lit. d) din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei de poluare, constatată a fi contrară prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al U.E. (T.F.U.E.).
Pe cale de consecință, tribunalul a respins, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de pârâtă.
Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că reclamantul Ș. D. a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism marca Opel; pentru înmatricularea acestuia în România reclamantul(a) a achitat taxa de poluare, în cuantum de 5.181 lei, conform chitanței . 3A nr._/27.09.2010 (fila 9 dosar).
Taxa de poluare a fost calculată în baza 4065/27.09.2010 (fila 27 dosar), împotriva căreia reclamantul a formulat contestație (fila 29 dosar).
Pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., prin răspunsul nr. 3245/18.07.2011 a respins, ca nelegală, contestația formulată de către reclamant (fila 28 dosar).
Tribunalul a reținut că reglementarea taxei de poluare pentru autovehicule a fost instituită începând cu data de 01.07.2008 prin O.U.G. nr. 50/2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sesizată cu privire la compatibilitatea acestei reglementări cu dreptul Uniunii, prin hotărârea din data de 07 aprilie 2011 în cauza C-402/09, s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008 este contrară dreptului Uniunii, respectiv prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (T.F.U.E).
Conform jurisprudenței constante a C.J.U.E., contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (afacerea 199/82, San Giorgio, afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis etc.). Rațiunea acestui drept constă în faptul că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Având în vedere cele mai sus enunțate, tribunalul a constatat că prevederile O.U.G. nr. 50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România, stat membru al Uniunii Europene, încalcă prevederile art. 110 din T.F.U.E. (fost art. 90 Tratatul C.E.).
În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din T.F.U.E., în speța de față, fiind unanim admis, atât în practica judiciară internă cât și în practica C.J.U.E., că dispozițiile art. 110 (fostul art. 90 din Tratatul C.E.) produc efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre al Uniunii trebuie să le protejeze.
Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct dispozițiilor art. 110 din T.F.U.E., să aplice procedurile naționale, de așa manieră, încât drepturile prevăzute în tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene, sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, dispoziții mai sus enunțate, potrivit cărora legislația Uniunii are caracter obligatoriu și prevalează asupra legii interne, iar conform alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Ca atare, tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost încasată de pârâte cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care apreciază că taxa de poluare a fost încasată ilegal și, pe cale de consecință, a anulat decizia de calcul al taxei de poluare nr. 4065/27.09.2010 și a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 5.181 lei, reprezentând taxa de poluare.
Potrivit dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit/rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă, calculată la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
În raport de dispozițiile legale mai sus enunțate, tribunalul a admis cererea reclamantului(ei) prin care a solicitat acordarea dobânzii legale, în sensul că a obligat pârâtele la plata dobânzii aferente sumei de 5.181 lei, calculată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală la data plății efective.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul nu a acordat cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ, tribunalul a admis acțiunea formulată de către reclamantul Ș. D. în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și Administrația Finanțelor Publice O.; a anulat decizia de calcul al taxei de poluare nr. 4065/27.09.2010 și a obligat pârâtele să restituie reclamantului suma de 5.181 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă sumei de 5.181 lei, calculată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală la data plății efective.
Tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de către pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtelor suma de 5.181 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrației Finanțelor Publice O., considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-a reiterat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, că, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Menționează că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative invocată de D.G.F.P. C.-S. prin întâmpinarea depusă Ia grefa instanței de judecată.
Pe cale de excepție, invocă tardivitatea formulării procedurii prealabile administrative.
Pe fondul cauzei, se arată că taxa pentru poluare a fost calculată în temeiul O.U.G nr. 50/2008 și, așa cum se arată în expunerea de motive a O.U.G. nr. 50/2008, a fost instituită „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valori limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu”.
Chiar din această expunere de motive, rezultă că adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 a avut, printre alte motivații, și necesitatea respectării legislației europene.
Prin urmare, existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
Obligația de garanție îi revine chematului în garanție în temeiul O.U.G. nr.50/2008, privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel încât apreciază recurenta că și dobânzile acordate ar trebui suportate de către chemata în garanție.
Menționează că organele fiscale doar stabilesc și încasează taxa pe poluare în conformitate cu prevederile dispozițiilor art. 5 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, iar beneficiar al acestei taxe este alt organ administrativ, respectiv Administrația F. pentru Mediu, care are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Reclamantul – intimat, legal citat nu a formulat întâmpinare.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 3041 Cod procedură civilă, și văzând că nu sunt incidente disp. Art. 306 alin. 2 C. pr. Civilă, instanța constată că recursul formulat este neîntemeiat, urmând a fi respins, după cum urmează:
În motivarea recursului s-a reiterat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, recurenta pârâtă menționând că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative invocată de D.G.F.P. C.-S. prin întâmpinarea depusă Ia grefa instanței de judecată, motiv ce nu poate fi primit de către Curte, întrucât la pag. 3 a hotărârii recurate instanța de fond s-a pronunțat asupra celor două excepții invocate de către pârâtă.
Mai mult, prin decizia nr.24 din 14.11.2011, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că procedura de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare nu se aplică în cazul cererilor de restituire formulate în baza prevederilor art.117 alin.1 lit.d din OG nr.92/2003, Codul de procedură fiscală. Ori, de vreme ce în prezenta pricină reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare achitată, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile OG nr.93/2003, concluzia ce se impune este aceea că excepția inadmisibilității este neîntemeiată, fiind în mod corect respinsă de prima instanță.
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizând art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulteriore corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până în prezent.
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar, aspect reținut și de către instanța de fond.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului „acquis comunitar” – astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din_, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, „dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la R., și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, ambele republicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997”.
Cu privire la competența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, Curtea reține că în dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar –instanța constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind legală și temeinică.
În baza art.274 alin.1 Cod procedură civilă, obligă pârâta Direcția Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrația Finanțelor Publice O. la plata către reclamant a sumei de 1400 lei cheltuieli de judecată, compuse din onorariu avocat conform chitanței fiscale nr.10 din 06.03.2013 aflată la fila 15 dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrația Finanțelor Publice O. împotriva sentinței civile nr.281/24.02.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamantul Ș. D. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Obligă pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrația Finanțelor Publice O. la plata către reclamant a sumei de 1400 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. BACĂU C. D. O. M. C. D.
GREFIER,
M. T.
RED:M.B./25.03.2013
TEHNORED:M.T./26.03.2013
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul C.-S.
Judecător – I. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4452/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6494/2013.... → |
|---|
