Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8177/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8177/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-08-2013 în dosarul nr. 417/108/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8177
Ședința publică din 27 august 2013
PREȘEDINTE: PROF.UNIV.DR. L. B.
JUDECĂTOR: A. P.
JUDECĂTOR: R. O.
GREFIER: R. P.-D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 3107/25.04.2013 pronunțată de Tribunalul A., în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul B. G.-V., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile lipsesc.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și faptul că s-a solicitat judecarea și în lipsa părților, sens în care o reține spre soluționarea recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3107/25.04.2013, pronunțată de Tribunalul A., în dosar nr._, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul B. G. V., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. și în consecință: pârâta a fost obligată să îi restituie reclamantului suma de 1085 lei, achitată prin chitanța . nr._/09.08.2010, reprezentând taxă pe poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 120 C.pr.fisc., începând cu data de 09.08.2010 și până la data restituirii taxei. De asemenea, prima instanță a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 149,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. a declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii prin aceea că temeiul perceperii taxei de poluare a fost O.G 50/2008, act normativ în deplin acord cu art. 110 TFUE.
În cauză, intimatul reclamant, nu a depus întâmpinare.
Verificând recursul declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Văzând dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul pârâtei recurente Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 3107/25.04.2013 pronunțată de Tribunalul A., în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul B. G.-V..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.08.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Prof. Univ. Dr. L. B. A. P. R. O.
GREFIER,
R. P.-D.
Red.P.A./30.08.2013
Tehnored. R.P.D. 2 ex./ 30.08.2013
Primă instanță – M. M. – Tribunalul A.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5281/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5280/2013.... → |
|---|








