Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 842/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 842/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 3779/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 842
Ședința publică din 28 Februarie 2013
PREȘEDINTE: A.-M. N.
JUDECĂTOR: Dr. L. L.
JUDECĂTOR: M. G.
GREFIER: D. K.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului C. împotriva sentinței civile nr. 3382/06.09.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. C. M., intimata pârâtă Administrația Finanțelor Publice C. și chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal-restituire taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns în reprezentarea intimatul reclamant, lipsă, avocat C. E.-I., lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise și chitanța nr. 43/26.02.2013 reprezentând dovada achitării onorariului de avocat.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 3382/06.09.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ a fost admisă acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul R. C. M. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice C. și Direcția Generală a Finanțelor Publice A., și în consecință:
A fost anulată decizia nr. 193/24.04.2012 a DGFP A., de respingere a contestației formulate de reclamant împotriva deciziei de stabilire a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nr. 3909/05.03.2012 emisă de AFP C..
A fost anulată decizia de stabilire a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nr. 3909/05.03.2012 emisă de AFP C. și obligă pârâta AFP C. la restituirea către reclamant a sumei de 2381 lei, achitată cu chitanța . nr._/05.03.2012, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei-14.03.2012, a cererii reclamantului de anulare a taxei.
A fost admisă cererea pârâtei AFP C. de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu cu sediul în București, și în consecință:
A fost obligată chemata în garanție să îi restituie pârâtei suma de 2381 lei, achitată de reclamant în favoarea ei, împreună cu dobânda.
Au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului suma de 439,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, deliberând asupra acțiunii civile înregistrate pe rolul Tribunalului A. la data de 30.05.2012, această instanță a reținut că reclamantul R. C. M. a chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ fiscal pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice a C. și Direcția generală a Finanțelor Publice A., solicitând anularea deciziei 193/24.04.2012 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., anularea Deciziei de stabilire a taxei pentru emisiile provenite de la autovehicule nr. 3909/05.03.2012 emisă de AFP C., obligarea pârâtei AFP C. la restituirea sumei de 2381 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule cu dobânda legală și cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că ca urmare a aplicării legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, a fost obligat să achite o taxă de poluare în cuantum de 2381 lei, taxa fiind achitată în contul AFP C., ca o condiție prealabilă pentru înmatricularea în România a unui autoturism marca Volkswagen.
Prin contestația nr. 4382/14.03.2012 a contestat legalitatea deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 3909/05.03.2012 și a solicitat AFP C. restituirea acestei taxe, în temeiul art. 117 Cod procedură fiscală, apreciind că ea este percepută cu încălcarea dreptului comunitar și fără emiterea unei decizii de impunere conform art. 85 Cod procedură fiscală.
Prin adresa nr._/24.04.2012, DGFP A.-Biroul Soluționare Contestații îi comunică Decizia nr. 193/24.04.2012 prin care s-a respins contestația sa fără a fi luat în discuție vreunul din argumentele sale.
În aceste condiții, a arătat reclamantul, că a înțeles să promoveze prezenta acțiune, pe care înțelege să o susțină cu următoarele argumente: lipsa actului administrativ fiscal, a titlului de creanță, decizia de calcul a taxei de poluare neîntrunind condițiile unui astfel de act, reglementate de art.85 Cod procedură fiscală, încălcarea art. 90 TCE (art. 110 TFUE) prin perceperea taxei care generează o discriminare între produsele importate și produsele naționale aflate într-un raport de concurență, diminuând introducerea în țară a unor autoturisme second hand, încălcarea principiului poluatorul plătește transformat de Guvernul Român prin aplicarea acestei taxe în unii poluatori plătesc, faptul generator al obligației de a plăti taxa nefiind aptitudinea autovehiculului de a polua ci prima înmatriculare a acestuia în România, nefiind așadar o taxă de mediu.
Cu privire la dobânzi s-au invocat dispozițiile art. 124 alin. 1 și art. 70 alin. 2 Cod procedură fiscală.
La cerere au fost atașate: copie cerere nr. 4382/14.03.2012(f:10-11), copie decizie de stabilire a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule(f:12), copie chitanță(f:13), copie adresă nr._/24.04.2012 a pârâtei(f:14), copie decizie nr. 193/24.04.2012(f:15-23), copie contract de vânzare cumpărare(f:24), copie CIV(f:25,26).
Pârâtele DGFP A. și AFP C. au chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu, solicitând, ca în cazul admiterii acțiunii exercitată de reclamant împotriva lor, aceasta să fie obligată să îi restituie, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din OUG 50/2008 taxa făcându-se venit la bugetul F. pentru Mediu.
Prin întâmpinare pârâtele au solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală cu motivarea că taxa a fost reglementată prin OUG 50/2008 iar calculul acesteia s-a făcut potrivit HGR 686/2008, că acestea nu sunt contrare dreptului comunitar.
Deși legal citată chemata în garanție nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat în scris excepții sau alte cereri.
Instanța a reținut din actele și lucrările dosarului că, în data de 21.02.2012 reclamantul a cumpărat autoturismul marca Volkswagen, categorie auto N1, norme de poluare R3, . WV1ZZZ2DZ4H020644, an de fabricație 2004, care a fost înmatriculat prima dată în Germania la data de 12.03.2004.
Pentru a-l înmatricula în România, AFP C. a pretins reclamantului plata sumei de 2381 lei, emițând decizia de calcul nr. 3909/05.03.2012. Reclamantul a plătit această sumă cu chitanța . nr._/05.03.2012, autoturismul cumpărat de acesta fiind reînmatriculat în România, la data de 06.04.2012 cu numărul_ .
La data de 14.03.2012, în termenul legal de 30 de zile, reclamantul adresează AFP C. o contestație împotriva deciziei de calcul solicitând anularea acesteia și restituirea a taxei de 2381 lei percepută pentru reînmatricularea autoturismului său, cerere care a fost înregistrată sub numărul 4382 și transmisă pârâtei DGFP A., care prin decizia nr. 193/24.04.2012 a respins-o.
Analizând legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate, Tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul pentru aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin.2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
În conformitate cu prevederile art.110 din Tratatul Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea intre produsele importate și cele autohtone de natură similară.
Legea nr.9/2012 stabilește în art.2 lit. i că suma datorată potrivit acestei legi se numește taxa și că ,,taxa” - reprezintă suma datorată de către contribuabil pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3.
Cu privire la momentul în care se datorează această taxă, prin art. 4 alin 1 și 2 din aceeași Lege s-a stabilit că
,, (1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”
Art. 4 a fost însă modificat prin OUG.1/2012:
Art. 1 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Art. 2 (1) Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător, cu excepția prevederilor art. 124 din respectiva ordonanță.
(3) Sumele se restituie în termenul de prescripție prevăzut de art. 135 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Deci această taxa de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România stat comunitar de la 01.01.2007, și dacă a fost percepută în perioada de la . legii 9/2012 până la modificarea ei prin OUG 1/2012(art. 4 alin 2) se restituie, fiind perceputa exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor in țară, fie chiar și celor de categorie M1,M2,M3, N1, N2, N3. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, de aceeași categorie, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă de poluare se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare a acestor tipuri de autovehicule si este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Potrivit normelor comunitare:
-art.25 CE „între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal".
-art.28 CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent".
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.110 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii. Autovehiculele din categoriile vizate de Legea 9/2012 fac parte din categoria bunuri, și nu pot fi taxate numai pentru că au fost aduse dintr-un stat european.
Practic, prin instituirea taxei, discriminarea produsă de OUG 50/2008 pe care o abrogă, este continuată în aceeași formă.
Textul art.110 din Tratatul CE se referă la produsele provenind din alte state membre și supuse unor impozite interne, de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare, ori Statul Român nu percepe taxa de poluare produselor naționale similare, respectiv pentru autovehiculele deja înmatriculate în România (second-hand) de aceeași categorie, cu ocazia vânzărilor ulterioare.
Multiplele discuții dintre România și Uniunea Europeană pe tema taxei de primă înmatriculare, taxei de poluare, au fost generate de faptul că taxa, indiferent de denumire, se aplica numai autovehiculelor din alt stat membru al UE nu și autovehiculelor similare din România, sfera de aplicarea acestei taxe și nu cuantumul ei fiind cea care a generat inclusiv procedura de infrigement.
,,. 26. Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
27.Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia.”
28 În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60) Hotărârea Curții Europene de Justiție C-263/10.
Conform acestor considerente, instanța a constatat că taxa de poluare prelevată în condițiile Legii 9/2012 modificată este discriminatorie pentru că prin ea se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceleași caracteristici de pe piața națională și încalcă art. 110 din TFUE, motiv pentru care, având în vedere principiul priorității dreptului comunitar și obligația judecătorului național de a-l avea în vedere chiar și în contra dreptului intern, consideră întemeiată acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamant pentru restituirea taxei privind emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis acțiunea reclamantului, a anulat decizia nr. 193/24.04.2012 a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice A., decizia de calcul al taxei de poluare nr. 3909/05.03.2012 emisă de AFP C. și a obligat pârâta AFP C. să îi restituie suma de 2381 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante, achitată de reclamant cu chitanța . nr._/05.03.2012.
Potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că art.117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, instanța reține că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, instanța constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a contestației împotriva deciziei.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice C. la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei-14.03.2012, a contestației și cererii de restituire formulată de reclamant.
De asemenea în conformitate cu prevederile art.63 Cod procedură civilă, a fost admisă și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice C., în sensul că a fost obligtăa chemata în garanție, să îi restituie pârâtei suma de 2381 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. l din OUG nr.50/2008 „taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu," în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului; dobânzile datorate la această sumă potrivit dispozițiilor art. 124 C.pr.fisc.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta să îi plătească reclamantului 439,3 lei cheltuieli de judecată, constând în taxe judiciare de timbru-39,3 lei și onorariu avocat-400 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului C. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivare recurenta arată că hotărârea instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea hotărârii pronunțate, prin care s-a admis acțiunea introductivă, prima instanță a reținut că taxa aplicată de către organele abilitate ale statului, în temeiul Legii 9/2012, este incompatibilă cu prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actualmente art. 110 din Tratatul de la Lisabona, privind funcționarea Uniunii Europene, în încercarea de argumentare legală a hotărârii emise.
Pe fond, au fost invocate prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule:
„Art. 1-(1)Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă.
(2)-Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
ART 3-(1) Taxa se aplică pentru autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3)și N(1), N(2), N(3). Art. 4
(1) Obligația de plată a taxei intervine:a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c)la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, I s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Art. 6-(1) Suma de plată reprezentând taxa se calculează pe baza elementelor prevăzute la anexele nr. 1-5,(...). Art. 9
(1) Suma reprezentând taxa poate fi contestată atunci când persoana care urmează să înmatriculeze sau să transcrie dreptul de proprietate asupra unui autovehicul rulat poate face dovada că autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila prevăzută în anexa nr. 4.
Art. 10-Stabilirea, verificarea și colectarea, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către organul fiscal competent, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările, ulterioare."
Astfel, pentru ca reclamantul să afirme că noua taxa "contravine art. 9 din Tratatul CE acesta ar trebui să prezinte în concret o comparație cu impozitele din statele comunității europene, aspect ce nu este evidențiat.
Deci, nu se face dovada încălcării "principiului libertății circulației” așa cum greșit apreciază reclamantul.
De altfel, așa cum se arată în art. 1 al noii legi acesta taxă este o taxa de mediu, care vizează protecția mediului, fiind în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană: "Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă.".
Această taxă există în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc), chiar mai mult, desființarea ei ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, respectiv art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care stabilește:
"Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Prezentele dispoziții nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Rezultă fără echivoc compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară.
De asemenea, sentința este neîntemeiată și în privința obligării A.F.P. C. la plata cheltuielilor de judecată deoarece prin admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, în condițiile art. 60-63 Cod procedură civilă, aceasta este partea care a căzut în pretenții și care trebuie să fie obligată implicit și la plata către reclamantul-intimat a cheltuielilor de judecată potrivit art. 274 alin. 1 din C.pr.civ.
De asemenea, recurenta a solicitat în baza prevederilor art.274 alin.3.C.Pr.Civ.ca instanța de recurs sa micșoreze onorariu de avocat care este considerat mult prea mare in raport cu obiectul cauzei, care nu mai implica de mult nici un element de noutate si complexitate.
În drept:art. 304 pct. 9 și art. 304 ind.1 din C.pr.civ și prevederile legale invocate.
Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor de recurs, precum și față de prevederile art.304 ind.1 C.pr.civ., curtea de apel reține următoarele:
Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 2381 lei, achitată la data de 5.03.2012, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România a unui autoturism marca Volkswagen, înmatriculat anterior în Germania, la data de 12.03.2004.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării naționale care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, reținând, în esență, că taxa de poluare instituită contravine art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În analizarea legalității soluției pronunțe de instanța de fond, Curtea consideră necesară expunerea dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 TCE), precum și a jurisprudenței Curții Europene de Justiție în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Curtea face trimitere la considerentele Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrației Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrației F. pentru Mediu) (indicată în continuare ca ”Hotărârea N.”) – hotărâre al cărei dispozitiv a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ., nr. 269/10.09.2011.
Astfel, Curtea Europeană de Justiție a expus reglementarea respectivă în paragrafele 6-14 din hotărârea N..
De asemenea, reglementarea inițială a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 a fost expusă în considerentele nr. 6-18 ale Hotărârii pronunțate de Curtea Europeană de Justiție la data de 7.04.2011 în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România) (indicată în continuare ca ”Hotărârea T.”).
Conform art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român– o constituie Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației F. pentru Mediu, Ministerului Mediului.
În această hotărâre, Curtea Europeană de Justiție a analizat compatibilitatea cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a caracteristicilor reglementării taxei de poluare aplicabilă în România în perioada 15.12._08 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială) și a statuat că:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Dintre argumentele Curții de Justiție a Uniunii Europene se detașează prin importanța lor cele expuse la paragrafele 52 - 60 din hotărâre, în care se răspunde la apărările Guvernului Român referitoare la autonomia fiscală, precum și la scopul declarat al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011: protecția mediului înconjurător.
Pprin Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie 2011 în cauza C‑263/10 (I. N.) Curtea Europeană de Justiție (Camera întâi) a analizat compatibilitatea cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a caracteristicilor reglementării taxei de poluare aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009) și a statuat că:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 465 din 1.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 767 din 31.10.2003, dispoziții conform cărora:
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie,începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului „acquis comunitar” – astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din_, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, „dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la R., și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, ambele republicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997”.
În dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar – Curtea constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de Procedură Fiscală – text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – invocând încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prin impunerea taxei respective.
Astfel, cum a arătat și Curtea de Justiție în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008. În hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).
Curtea subliniază, de asemenea, că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată și prin prisma hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Însăși Curtea Europeană de Justiție a analizat taxa de poluare română incidentă în perioada 15.12._09 – respectiv astfel cum a fost reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009 – și a reținut, prin Hotărârea N., expusă anterior (paragraful 26), că „o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre”.
În consecință, constatările Curții Europene de Justiție din cauza N. sunt deplin aplicabile în cauză și ele conduc la constarea încălcării art. 110 TFUE prin instituirea respectivei taxe în sarcina reclamantului.
Făcând trimitere la considerentele Curții Europene de Justiție din hotărârea T., Curtea reține că:
- din Hotărârea Nádasdi și Németh menționată nu rezultă în niciun fel competența nelimitată a statelor în stabilirea regimului unor noi taxe;
- interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale;
- autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente;
- Art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare;
- având în vedere prezența necontestată a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că din dosarul cauzei rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Curtea de Justiție a conchis, astfel, că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
- având în vedere aceste constatări, Curtea de Justiție a reținut în hotărârea T. că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Dacă în paragraful 49 din Hotărârea din 5 decembrie 2006 – dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi, Curtea Europeană de Justiție a reținut că „o comparație cu autovehiculele de ocazie introduse în circulație în Ungaria înainte de . Legii privind taxa de înmatriculare nu ar fi relevantă. Articolul 90 CE nu are ca scop să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota sau baza de calcul a impozitelor existente”, Curtea constată că instanța supremă a Uniunii Europene a reținut – în hotărârea T. – că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE iar vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Față de considerentele hotărârilor T. și N., Curtea reține că art.110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Astfel, Curtea subliniază opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, care a reținut că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., Curtea constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantei și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Cu privire la critica adusă obligării pârâtei AFP la plata cheltuielilor de judecată, se reține că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamant, iar nu faptului că pârâta a încasat inițial taxa în litigiu. Or, instanțele au constatat în prezenta cauză temeinicia acțiunii formulate de reclamant. Așadar, nu se poate reține legalitatea refuzului de restituire a sumei manifestat de pârâtă, iar obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată este prevăzută de art. 274 Cod de Procedură Civilă deoarece a căzut în pretenții, revenindu-i deci obligația suportării cheltuielilor ocazionate de declanșarea litigiului judiciar. În ceea ce privește restrângerea cheltuielilor de judecată de la prima instanță reprezentând onorariul de avocat, Curtea constată că nu se impune micșorarea onorariului avocațial pentru judecata în primă instanță față de criteriile prev de art.274 alin.3 C.pr.civ., ținând cont de munca îndeplinită de avocat concretizată în redactarea cererii introductive, adunarea materialului probator și reprezentarea în fața instanței.
În consecință, Curtea reține că recursul autorității pârâte nu este întemeiat, ca urmare a constatării legalității și temeiniciei sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei în litigiu cu dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și soluția înlăturării de la aplicare a reglementării române în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
Pentru toate considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., va respinge recursul formulat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea AFP C. împotriva Sentinței civile nr.3382 din 6.09.2012 pronunțată de Tribunalul A..
În baza art.316 rap. la art.298 și art. 274 alin.1 și 3 C.p.civ. instanța va obliga recurenta la plata către intimatul R. C. M. a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariul apărătorului ales al reclamantului conform chitanței de la fila 9 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva Sentinței civile nr.3477 din 13.09.2012 pronunțată de Tribunalul A..
Obligă recurenta să plătească intimatului R. C. M. suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată in recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A.-M. N. Dr. L. L. M. G.
GREFIER,
D. K.
Red. A.M. N./20.03.2013
Tehnored. D. K. – 2 ex./15.03.2013
Tribunalul A.; Judecător: M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8070/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7270/2013.... → |
|---|
