Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1816/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 1816/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 4723/108/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

Operator date 2928

Secția de C. Administrativ și Fiscal

Dosar nr._

[i]Decizia civilă nr. 1816/R

Ședința publică de la data de 28 martie 2013

Președinte:

D. I. Ț.

Judecător:

Dr. M. B.

Judecător:

R. S.

Grefier:

O. D.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI A. împotriva Sentinței civile nr. 4083/16 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant . SRL, intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, având ca obiect - contestație act administrativ fiscal - 5050-RESTITUIRE TAXA POLUARE.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsind părțile.

Procedură de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Constatând că recurenta-pârâtă A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI A. a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.proc.civ. Curtea reține cauza în pronunțare.

curtea

Asupra recursului:

Prin Decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI A. la data de 01.03.2011 s-a reținut în sarcina reclamantului . SRL obligația de plată a taxei în cuantum de 5497 lei.

La data de 19.06.2012 s-a solicitat ADMINISTRAȚIEI F. PUBLICE A MUNICIPIULUI A. restituirea taxei; cererea a fost respinsă.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub nr._, reclamantul . SRL a solicitat restituirea sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare.

S-a solicitat totodată actualizarea sumei în raport cu dobânda legală conform C.proc.fiscală.

Prin Sentința civilă nr. 4083/16 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul A. s-a admis acțiunea formulată de reclamantul . SRL și a fost obligată pârâta A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI A. la restituirea taxei, actualizată cu dobânda legală în materie fiscală până la data plății efective.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI A., fiind obligată chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI la plata sumelor de bani cu care pârâta A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI A. a căzut în pretenții.

Pentru a pronunța această soluție, a reținut prima instanță că taxa prelevată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 este discriminatorie, astfel cum a reținut Curtea Europeană de Justiție în cauza Nadasdi (cauzele reunite C-290/05 și C-333/05), în cauza Brzezinski (C-313/05) și în cauza T. (C-402/09), de altfel Comisia Europeană comunicând autorităților române la data de 26.06.2009 scrisoarea de punere în întârziere pentru neîndeplinirea obligaților de respectare a dreptului comunitar.

Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta-pârâtă A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI A..

Criticile au vizat reținerea greșită a incompatibilității dispozițiilor normei interne, în condițiile în care jurisprudența comunitară permite instituirea unui sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate, cât timp se ține seama de deprecierea reală a vehiculelor și ținându-se seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip.

În drept, recurenta a indicat dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, O.G. nr. 117/2009, art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ..

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI A., văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea reține:

Astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, litigiul pune în discuție caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin O.U.G. nr. 50/2008, în sensul că măsura legislativă adoptată de Statul român descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene. Analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin O.U.G. nr. 50/2008, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09 (T.), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, precizând că „articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.

Considerentele au fost precizate de CJUE și în cauza N. - C-263/10, reținându-se că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importantă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Reclamantul . SRL achitând taxa calculată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, în forma în vigoare la data prelevării taxei, urmează a se constata că taxa prelevată contribuabilului avea, datorită efectelor concrete pe care le-a produs, caracter discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE. În aceste condiții, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, se impune restituirea taxei, întrucât, astfel cum a statuat CJUE (C-62/93), contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european, rațiunea fiind aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.

Pentru aceste considerente, constatând că soluția reținută prin sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. art. 304 pct. 9 C.proc.civ. urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI A. .

Pentru aceste motive

În numele legii

Decide

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă A. F. PUBLICE A MUNICIPIULUI A. împotriva Sentinței Civile nr. 4083/16 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant . SRL, intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 martie 2013.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

D. I. Ț.

DR. M. B.

R. S.

Grefier,

O. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1816/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA