Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2013/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2013/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 1256/115/2013
Dosar nr._ operator nr.2928
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică din 28 Octombrie 2013
Completul compus din:
Președinte dr. A. C. B.
Judecător dr. P. M.
Judecător R. S.
Grefier M. O.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul recurent J. Ș. și de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice C. S. prin D.G.F.P. C. S. împotriva sentinței civile nr.1269/2013 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că reclamantul recurent a depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.
Curtea, văzând că s-a cerut judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 C.p.c., reține recursurile spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1269/2013 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul J. Ș., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE REȘIȚA și DGFP C.-S. și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 7338 lei, reprezentând taxă de poluare și a dobânzii aferente calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 31.01.2013 până la data plății efective a taxei pe poluare, precum și la plata către reclamant a sumei de 339,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul J. Ș. a cumpărat din dintr-un stat membru U.E. un autoturism marca Audi, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat taxa pe poluare, în cuantum de 7338 lei, conform chitanței . nr._/06.11.2012 (fila 8 dosar).
Taxa de poluare a fost calculată în baza deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule emisă de AFP Reșița împotriva căreia reclamantul a formulat contestație, considerând că taxa i-a fost percepută eronat, cu aplicarea greșită a legii (fila 9 dosar).
Pârâta, prin răspunsul-adresă nr.4683/07.02.2013, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de către reclamant (fila 10 dosar).
Soluționarea prezentei cauze depinde de clarificarea problemei de drept ivită în cauză, respectiv de a se stabili dacă legislația internă, care condiționează înmatricularea autoturismului achiziționat de reclamant dintr-un stat membru al Uniunii Europene de achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, contravine sau nu cu prevederile dreptului european.
Potrivit art.4 alin.1 lit. a din Legea nr.9/2012, ,,obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare“.
În conformitate cu prevederile art.4 alin.2 din lege, ,,obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Art.110 paragraful 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) prevede că niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Articolul 110 (fost art.90) din TFUE a fost instituit în scopul de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, aplicarea acestuia vizând impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, comparativ cu produsele similare interne.
Din interpretarea dispozițiilor art.4 alin.1 lit.a și art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 rezultă că obligația achitării taxei de poluare intervine numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, dacă au fost înmatriculate în țară, situație care generează o discriminare între vehiculele second-hand achiziționate în România și vehiculele second-hand achiziționate din afara țării.
Tribunalul a reținut că, urmare a sesizărilor privind compatibilitatea reglementării taxei de poluare cu dreptul Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr.50/2008 contravine prevederilor art.110 paragraf 1 din TFUE (cauza C-402/09) în măsura în care regimul fiscal este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională.
Discriminarea, între autovehiculele second-hand achiziționate din țară și cele achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene, rezultată ca efect al aplicării prevederilor O.U.G. nr.50/2008, continuă să existe în condițiile în care aplicarea dispozițiilor art.2 lit. i, art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 este suspendată, începând cu data de 31.01.2012, potrivit art.I din O.U.G. nr.1/30.01.2012, motiv pentru care tribunalul apreciază că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită de Legea nr.9/2012, pentru înmatricularea autovehiculelor cumpărate de ocazie dintr-un stat membru al Uniunii Europene. este contrară dispozițiilor art.110 paragraf 1 din T.F.U.E.
În conformitate cu prevederile art.148 alin.2 din Constituția României, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, tribunalul reține aplicarea prioritară a tratatelor constitutive ale Uniunii, precum și a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu.
Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct normelor dreptului european, să aplice procedurile naționale de așa manieră încât drepturile prevăzute în Tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.
Ca atare, tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost încasată de pârâte cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care consideră întemeiată acțiunea reclamantului și, pe cale de consecință, va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 7338 lei, reprezentând taxa de poluare.
În conformitate cu prevederile art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003, ,,pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.(2) și (2^1) sau la art.70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor’’.
Art.70 alin.1 din Codul de procedură fiscală prevede că cererile depuse de contribuabili se soluționează de organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Din interpretarea textelor aplicabile, a rezultat că dobânda aferentă restituirii taxei pe poluare se datorează din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculat de la data înregistrării în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei pe poluare formulată de reclamant, respectiv de la data de 30.01.2013 și până la data plății efective.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocatului în cuantum de 1000 lei, tribunalul a dispus aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă și, pe cale de consecință, a diminuat cuantumul onorariului la suma de 300 lei, întrucât textul sus-citat permite instanței să micșoreze onorariul avocatului, în situația în care constată că acestea sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
La reducerea onorariului de avocat achitat de reclamant, instanța a ținut cont de criteriile prevăzute de art.274 alin.3 Cod procedură civilă, în sensul că a verificat proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de complexitatea, dificultatea și noutatea litigiului.
Astfel, tribunalul a observat că valoarea cheltuielilor de judecată, constând în cuantumul onorariului avocatului este disproporționată în raport de complexitatea și dificultatea litigiului și, în special, în raport de lipsa de noutate a litigiului dedus judecății, având în vedere hotărârea din data de 07.07.2011 pronunțată de Curtea de Justiție Europeană și jurisprudența în materie.
Prin micșorarea acestor cheltuieli de judecată, raportul juridic dintre avocat și clientul său (reclamantul din prezenta cauză), rămâne neschimbat, deoarece activitatea tribunalului se limitează doar la reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrației Finanțelor Publice C. S., a declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii, prin aceea că instanța nu a sesizat neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, în condițiile art. 7 (1) din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 205-208 Cod procedură fiscală și nici tardivitatea formulării procedurii administrative în raport cu data deciziei de calcul a taxei și data demersului reclamantului.
Pârâta recurentă invocă nelegalitatea hotărârii și prin aceea că instanța a ignorat calitatea procesuală pasivă a Direcției Generale a Finanțelor Publice C. – S., în condițiile în care, potrivit Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3831/2011, are atribuția de a reprezenta interesele statului în fața instanțelor de judecată iar, potrivit art. 3 lit. k din R., Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S. reprezintă interesele statului în fața instanțelor de judecată, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița neavând personalitate juridică, fiind subordonată Direcției Generale a Finanțelor Publice C. – S..
Pe fondul cauzei, se susține că acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr. 9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cea datorată în baza Legii nr. 9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante.
În cauză, reclamantul recurent a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta recurentă.
Împotriva aceleiași sentințe, în termen legal, a declarat recurs și reclamantul J. Ș. solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii în totalitate a cheltuielilor de judecată solicitate instanței de fond.
În motivarea recursului reclamantul invocă nelegalitatea hotărârii, prin faptul că instanța de fond, în mod eronat, a dispus reducerea cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocațial, făcând o aplicare greșită a dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
În drept, reclamantul invocă dispozițiile art.299-316 C.p.c.
Verificând recursul declarat de pârâtă, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cât privește inadmisibilitatea acțiunii reclamantului prin aceea că nu s-a urmat procedura prealabilă administrativă, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este în spiritul deciziei nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că acțiunile de domeniu Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt admisibile, procedura prealabilă de contestare prevăzută de art. 7 din ordonanță, cu referire la Codul de procedură fiscală nefiind aplicabilă cererilor de restituire a taxei de poluare.
În același sens, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst, statuând că „restituirea taxelor percepute cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestației contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reglementări naționale incompatibile cu dreptul european”.
În acest context, judecătorul este dator să observe dispozițiile art. 129, art. 130 Cod procedură civilă și să curme orice formă de abuz în legătură cu respectarea drepturilor deduse judecății, inclusiv în legătură cu tendințele de tergiversare, înregistrate din partea instituțiilor statului, cât privește satisfacerea (efectivă) a acestor drepturi, prin înlăturarea grabnică a încălcărilor constatate de instanțele naționale sau europene.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă, Curtea constată că recurenta confundă calitatea procesuală cu reprezentarea procesuală, conferită prin Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală menționat, cele două instituții fiind diferite în D., instanța de fond soluționând temeinic și legal disputa juridică, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei, întrucât, în materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă aparține organului emitent al actului atacat, independent de împrejurarea că acesta are sau nu personalitate juridică, fiind suficientă capacitatea juridică administrativă.
În speță, capacitatea administrativă aparține Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Reșița, care a emis actul atacat.
Cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurenta sunt în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012,a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Cu privire la dobânzile legale acordate, aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, nu pot fi reținute în cauză nici susținerile recurentei referitoare la stabilirea eronată a momentului de la care se pot acorda dobânzi aferente taxei pe poluare percepute de la reclamant.
Prin hotărârea din 18.04.2013, dată de CJUE în cauza C-565/11, I., s-a statuat în sensul că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, (precum cel instituit prin art. 124 C.pr.fiscală – n.n.) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”. Aplicând cu prioritate dispozițiile din legislația Uniunii Europene, astfel interpretate de CJUE cu forță obligatorie pentru judecătorul național, se constată necesar a fi înlăturate prevederile din dreptul național, anume, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală, care permit acordarea dobânzilor doar după expirarea unui termen de 45 de zile de la înregistrarea la organul fiscal a cererii de restituire, urmând a fi recunoscut dreptul reclamantului de a beneficia de dobânzi aferente sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare chiar de la data plății acesteia.
Pentru aceste considerente, raportat la disp. art. 312 C.., se va dispune admiterea recursului formulat de reclamantul J. Ș. împotriva sentinței civile nr. 1269/2013 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._, și, în consecință se va modifica sentința civilă recurată, în sensul că, va obliga pârâta la plata către reclamant a dobânzilor legale prevăzute de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, de la data plății taxei de poluare și va menține în rest dispozițiile sentinței recurate, respectiv va respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice C. S. prin D.G.F.P. C. S. împotriva aceleiași sentințe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantul J. Ș. împotriva sentinței civile nr. 1269/2013 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ .
Modifică sentința civilă recurată, în sensul că, obligă pârâta la plata către reclamant a dobânzilor legale prevăzute de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, de la data plății taxei de poluare.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice C. S. prin D.G.F.P. C. S. împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
dr. A. C. B. dr. P. M. R. S.
Grefier,
M. O.
Red.A.C.B./21.11.2013
tehn.M.O./ 2 ex./21.11.2013
Primă instanță:Tribunalul C. S.
judecător: T. L.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4711/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6364/2013.... → |
|---|
