Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4514/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4514/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 29-05-2013 în dosarul nr. 7337/30/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOPERATOR 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ -12.10.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 4514
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 29.05.2013
PREȘEDINTE: M. C. D.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
JUDECĂTOR:C. D. O.
GREFIER: G. S.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantele recurente . C. T. împotriva sentinței civile nr.2302/26.06.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat Direcția G. a Finanțelor Publice T. având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se prezintă avocat N. N., în reprezentarea reclamantelor recurente, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care se constată depusă la dosar, prin registratura instanței dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar din partea reclamantelor recurente și întâmpinare din partea pârâtei intimate.
Reprezentantul reclamantelor recurente depune la dosar dovada schitării taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantelor recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată la ambele instanțe.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 24.10.2011, sub nr._, reclamanții . T. au chemat în judecată pârâta Direcția G. A Finanțelor Publice T., solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună:
- anularea în tot a deciziei nr. 1035/170/04.05.2011;
- anularea în parte a deciziei de impunere nr. F-TM 184/21.03.2011, în sensul anulării obligațiilor de plată și accesoriile aferente în sumă totală de 198.451 lei calculate pentru drepturile speciale primite lunar de angajați în baza contractului colectiv de muncă respectiv, acordului Colectiv de Muncă înregistrate sub nr. 40/25.01.2006;
- anularea în parte a raportului de inspecție fiscală încheiat în 21.03.2011 înregistrat sub nr. F-TM 153/21.03.2011, în sensul anulării obligațiilor de plată și accesoriile aferente în sumă totală de 198.451 lei calculate pentru drepturile speciale primite lunar de angajați în baza contractului colectiv de muncă respectiv, acordului Colectiv de Muncă înregistrate sub nr. 40/25.01.2006, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2302/26.06.2012 Tribunalul T. a respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că prin decizia de impunere contestată, s-au stabilit în sarcina reclamantei, obligații fiscale suplimentare pentru perioada 2005-2007, constând în contribuția de asigurări sociale datorată de angajator, contribuția individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați, contribuția de asigurări pentru șomaj datorată de angajator, contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale pentru șomeri, contribuția angajatorilor la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, contribuția pentru asigurări de sănătate datorate de angajator, contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați, impozit pe veniturile din salarii și asimilate salariilor și majorări de întârziere calculate pentru aceeași perioadă.
Reclamanta a considerat că în mod eronat au fost calculate aceste obligații fiscale, deoarece drepturile acordate salariaților și raportat la care au fost stabilite obligațiile fiscale, au fost stabilite în baza Acordului colectiv de muncă.
Potrivit art. 55 alin.1din L.571/2003 „ Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.” Apoi pct. 68 din H.G. 44/2004 prevede că veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor "încasate ca urmare a unei relații contractuale de munca, precum si orice sume de natura salarială primite in baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se refera si care sunt realizate din orice alte câștiguri in bani si in natura, primite de la angajatori de către angajați, ca plata a muncii lor.
Art. 55 alin. 4 din Legea nr. 571/2003 prevede care sunt sumele care nu sunt incluse in venituri salariale si nu sunt impozabile. Lit.e a aceluiași articol și alineat prevede că nu sunt incluse în veniturile salariale” contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecție și de lucru, a alimentației de protecție, a medicamentelor și materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecție a muncii, precum și a uniformelor obligatorii și a drepturilor de echipament, ce se acordă potrivit legislației în vigoare”
Contrar susținerilor reclamantei, s-a constatat că în conținutul acestui articol de lege, nu sunt prevăzute ca fiind excluse din categoria veniturilor salariale drepturile speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii deoarece cheltuielile privind tratamentele medicale si medicamentele, sunt prevăzute în pct.84 din Normele metodologice de aplicare a L.571/2003, cu referire la medicamente, se specifică faptul că este vorba de medicamentele primite de cadrele militare în activitate, sportivi, personalul navigant și alte categorii de personal, potrivit legii. Apoi art. 55 lit. e din Codul Fiscal se refera la "contravaloarea echipamentului individual de lucru" susținându-se că acestea ar corespunde cu cele prevăzute de Codul Muncii.
Instanța a reținut că prin aceste texte de lege sunt prevăzute tichetele de masă și drepturile de hrană acordate de angajatori angajaților, în conformitate cu legislația în vigoare, respectiv contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecție și de lucru, a alimentației de protecție, a medicamentelor și materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecție a muncii, precum și a uniformelor obligatorii și a drepturilor de echipament, ce se acordă potrivit legislației în vigoare;
Pct. 82 din H.G. 44/2004 prevede că în categoria tichetelor de masă sunt cuprinse - alocațiile zilnice de hrană pentru activitatea sportivă de performanță, internă și internațională, diferențiată pe categorii de acțiuni; - contravaloarea hranei, alimentelor sau numerarul acordat sportivilor pentru asigurarea alimentației de efort necesare în perioada de pregătire; - drepturile de hrană în timp de pace, primite de personalul din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională; - alte drepturi de această natură primite potrivit actelor normative specifice, cum ar fi: alocația de hrană zilnică pentru personalul navigant și auxiliar îmbarcat pe nave; alocația zilnică de hrană pentru consumurile colective din unitățile bugetare și din regiile autonome/societățile comerciale cu specific deosebit; alocația de hrană acordată donatorilor onorifici de sânge; alocația de hrană pentru consumurile colective din unitățile sanitare publice și altele asemenea.
Instanța a constatat că în speță nu se regăsește niciuna din situațiile prevăzute de actele normative, pentru ca sumele acordate personalului reclamantei să fie considerate ca nefăcând parte din drepturi salariale.
Cu privire la acordarea drepturilor pentru acoperirea unei părți din cheltuielile cu îmbrăcămintea, potrivit art. 32 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici: "Funcționarii publici care, potrivit legii, sunt obligați sa poarte uniforma in timpul serviciului o primesc gratuit." Or, funcționarii publici si personalul contractual din cadrul C. T. nu se încadrează în categoria celor care sunt obligați conform legii sa poarte uniforma in timpul serviciului. S-a reținut că reclamanta a adus critici deciziei de impunere, doar în ceea ce privește calcularea obligațiilor fiscale în raport cu drepturile speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii.
Cu referire la majorările de întârziere aferente debitelor stabilite suplimentar instanța a reținut că în mod corect au fost calculate, având în vedere prevederile art. 119 alin. 1 și 120 alin. 1 din Codul de procedură fiscală.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele recurente . C. T., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate si rejudecând cauza pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecata la ambele instanțe;
În motivare arată că sentința recurată este criticabilă, deoarece instanța de fond în mod greșit a respins pe fond acțiunea noastră, fără să analizeze în mod temeinic motivele invocate de noi in acțiunea introductiva de instanța si temeiurile de drept invocate.
Deși instanța reține in motivarea sentinței, ca: „drepturile speciale acordate salariaților nu reprezintă venituri asimilate salariilor cum eronat s-a reținut ci reprezintă cheltuieli materiale care nu sunt supuse impozitării prin stopaj la sursa si nici plătii contribuțiilor.
Raportat dispozițiilor art. 243 alin. 1 din codul muncii si art. 41 alin. 5 din Constituția României, rezultă ca partile contractului colectiv de munca respectiv acordului colectiv de munca aveau dreptul sa stabilească natura juridica a drepturilor speciale, iar părțile au stabilit fără a încălca vreo dispoziție legala expresa ori prohibitiva, ca aceste drepturi speciale au natura juridica de cheltuieli materiale care sunt distincte de drepturile salariate si de cele asimilate salariilor. Drepturile speciale in discuție nu pot fi încadrate la niciuna din literele art. 55 alin. 2 din legea 571/2003, Insă se încadrează dispozițiilor art. 55 alin.4 lit. b, e din același act normativ.
In drept, art. 55 alin.4 din legea 571/2003, art. 41 alin.5 Constituția României, art. 243 alin. 1 din legea 53/2003, legea 554/2004. CCM ACM 40/25.01.2006, normele interne de punere in aplicare a CCM si a ACM emise sub nr. 1105/12.02.2007, completarea la normele interne de punere In aplicare a CCM si a ACM emise sub nr. 1340/06.03.2007".,aceasta omite sa analizeze toate temeiurile de drept invocate si sa analizeze in mod amănunțit natura juridica a acestor sume.
Recurentele susțin că prin omisiunea prezentata mai sus, instanța de fond, le-a încălcat dreptul fundamental de a avea parte de un proces echitabil, conform dispozițiilor art. 21, pct. 3 din Constituția României. si art. 6 din Convenția Europeana pentru drepturile fundamentale ale omului, coroborat cu art. 15, alin. 1 din Constituție si totodată si-a încălcat Jurământul dat in temeiul art. 34 din Legea nr.303/2004 atâta timp cat, aceasta nu a reținut in motivarea hotărârii nici un articol din Constituția României, care face referire ia Contractele Colective de Munca si Acordurile Colective de Munca, prin care se permite ca intre angajator, in speța recurenta si angajații acesteia sa poată fi negociate si sume ce pot fi plătite, fără a fi considerate fonduri salariale, tocmai pentru faptul ca in Codul fiscal si Legile speciale nu au putut fi cuprinse toate situațiile particulare, ca cea de fata, insa s-a lăsat posibilitatea ca aceste sume sa fie plătite, fără a fi impozitate.
Mai mult decât atât, instanța da o greșita interpretare a textelor legale reținute in motivarea sentinței recurate, menținând in mod nelegal discriminarea creata de către inspectorii fiscali prin actele de control încheiate si contestate, încălcând astfel dispozițiile art. 5 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii si art. 1 si 2 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale .
Arată că textele de lege invocate fac ca aceste sume acordate să intre in categoria altor drepturi ce nu pot fi considerate ca drepturi salariale sau asimilate salariilor. Sentința recurata este criticabilă, deoarece instanța de fond, deși reține in mod corect că recurenta consideră că în mod eronat au fost calculate aceste obligații fiscale, deoarece drepturile acordate salariaților si raportat la care au fost stabilite obligațiile fiscale, au fost stabilite in baza Acordului colectiv de munca, aceasta da o greșita interpretare art. 55, alin. 1 I fiscal (legea nr. 571/2003 republicata), raportat doar la pct. 68, alin. 1 din iele metodologice de aplicare a Codului fiscal (HG44/2004 actualizate ia in 2011), fără a mai analiza în continuare daca sumele acordate angajaților pot fi incluse la vreuna din literele a - o, ale acestui pct. 68.
Recurentele reproduc în continuare punctul 68 din Normele metodologice.
Arată că analizând aceste texte de lege (literele a - o din pct. 68 din Norme) reiese fără putința de tăgadă ca „drepturile speciale" acordate conform Contractului Colectiv de Muncă respectiv Acordului Colectiv de Muncă, nu se încadrează la niciuna dintre literele art. 55 alin. (1) din Legea nr. 571 / 2003 privind Codul fiscal si nici la pct. 68 din Normele metodologice, nu pot fi încadrate deoarece, nu există nici o similitudine.
Arată că a respectat în tocmai Normele interne si Completarea la normele interne, coroborate cu Contractului Colectiv de Muncă respectiv Acordului Colectiv de Muncă înregistrate la Direcția de Muncă Solidaritate Socială și Familie a județului T. sub nr. 40/ 25.01.2006, coroborate cu dispozițiile art. 243 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii si cu dispozițiile art. 55 alin. (4) lit. a), b), e) din Legea nr. 571/2003 Codul fiscal, pct. 68, 82 si 84 din Normele de aplicare, acordând salariaților sumele cu titlu de drepturi speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii, sume ce nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, reprezentând în fapt o parte din cheltuielile salariaților cu hrana si îmbrăcămintea asimilată ca echipament individual de lucru, cheltuieli ce sunt decontate de unitate pe bază de documente justificative (facturi, chitanțe, bonuri fiscale ) depuse de salariați, sumele în cauză fiind prevăzute la capitolul bugetar de cheltuieli materiale, nicidecum la capitolul bugetar de cheltuieli de personal pentru a constitui fondul de salarii.
Sumele de bani reprezentând drepturi speciale nu reprezintă venituri ale salariaților, ci reprezintă o parte a cheltuielilor efectuate de salariați cu hrana și îmbrăcămintea echipamentul individual de lucru, care se decontează de către unitate, în conformitate cu prevederile legale și în baza Contractului Colectiv de Muncă respectiv Acordului Colectiv de Muncă înregistrate la Direcția de Muncă Solidaritate Socială și Familie a județului T. sub nr. 40 / 25.01.2006 .
Susțin că instanța de fond a dat o greșită interpretare si textelor de lege invocate de recurente, respectiv art. 55, alin. 4, lit. a, b si e din Legea nr. 571/2003 republicata, făcând trimitere la pct. 82 din Normele naturale, ajutoarele pentru bolile grave și incurabile, ajutoarele pentru naștere, veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariaților, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea transportului la și de la locul de muncă ai salariatului, costul prestațiilor pentru tratament și odihnă, inclusiv transportul pentru salariații proprii și membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariații proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă.
Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaților, cu ocazia Paștelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum și cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depășește 1.500.000 iei.
Nu sunt incluse in veniturile salariale și nu sunt nici veniturile de natura celor prevăzute mai sus realizat persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primita în baza unor legi speciale și finanțate din buget;
b) drepturile de hrană acordate de angajatori angajaților, în conformitate cu legislația în vigoare;
proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă.
e) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecție și de lucru, a alimentației de protecție, a medicamentelor și materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecție a muncii, precum și a uniformelor obligatorii și a drepturilor de echipament, ce se acordă potrivit legislației în vigoare;
Nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile nici veniturile de natura celor prevăzute mai sus,, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale și finanțate din buget.
Învederează instanței că în sensul dispozițiilor art. 55 alin. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt enumerate sumele care nu sunt incluse în veniturile salariale șl nici nu pot fi asimilate salariilor astfel că nu sunt impozabile în înțelesul impozitului pe venit".
La art. 55 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt drepturile de hrană acordate fie angajatori angajaților" Acestea corespund drepturilor acordate conform art. 35 alin. (2) lit. a) din Contractul Acordul Colectiv de muncă, fiind stipulat în mod expres drepturi speciale menținerea sănătății.
La art. 55 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal este inclusă contravaloarea echipamentului individual de lucru. Aceasta corespunde drepturilor acordate conform art. 35 alin. (2) lit. b) al Contractului Colectiv de muncă respectiv Acordului Colectiv de Muncă, fiind stipulat drepturi speciale pentru „acoperirea unei părți din cheltuielile cu îmbrăcămintea. Funcționarii publici respectiv personalul contractual din cadrul aparatului Primarilor nu sunt ținuți să poarte un anumit tip de uniforme, pentru a primi gratuit astfel de uniforme.
Recurentele susțin că relevant e faptul că potrivit codului de conduită al funcționarilor publici cât și al personalului contractual, aceștia sunt obligați la o ținută decentă, neputându-se prezenta în fața cetățenilor îmbrăcați necorespunzător.
La art. 55 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal este inclusă „contravaloarea medicamentelor". Aceasta corespunde drepturilor acordate conform art. 35 alin. (2) lit. a) din Contractul respectiv Acordul colectiv de muncă, fiind stipulat drepturi speciale pentru „acoperirea unei părți din cheltuielile cu medicamentele".
Arată că această analiză comparativă a textelor din Codul fiscal art. 55 alin. (4) cu cele art. 35 alin. (2) ale Contractului Colectiv de Muncă respectiv Acordului Colectiv de Muncă este edificatoare și înlătură alte interpretări.
În Normele interne de punere în aplicare a CCM respectiv ACM, emise sub nr. 1105/12.02.2007 la Primăria comunei T. aceste drepturi speciale sunt definite explicit ca fiind cheltuieli materiale.
Arată că din contextul acestor dispoziții legale imperative, rezultă faptul că, părțile lui colectiv de muncă respectiv acordului colectiv de muncă aveau dreptul să stabilească natura juridică a drepturilor speciale, iar părțile au stabilit, fără a încălca nici o dispoziție legală expresă ori prohibitivă, că aceste drepturi speciale au natura juridică de „cheltuieli materiale" care sunt distincte de drepturile salariale si de cele asimilate salariilor.
Raportul a căror anulare parțială face obiectul prezentei acțiuni, sunt nedatorate și nelegale întrucât nu există temei legal pentru ca sumele acordate angajaților cu titlu de drepturi speciale pentru decontarea unei părți din cheltuielile cu hrana si îmbrăcămintea să fie asimilate salariilor motiv pentru care solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Prin întâmpinare, pârâta intimată Direcția G. a Finanțelor Publice T. a solicitat respingerea recursul, menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr.2302/26.06.2012 în sensul pe cale de excepție, admiterii inadmisibilității capătului de cerere privitor la anularea raportului de inspecție fiscala, iar pe fond, respingerii acțiunii ca netemeinică, în consecința menținerea ca temeinice si legale a actelor administrative fiscale sus menționate.
În considerente arată că solicită admiterea excepției inadmisibilității capătului de cerere privitor la anularea raportului de inspecție fiscala, invocând art. 1 și 2 din Legea nr.554/2004.
Arată că din textele invocate se deduce că raportul de inspecție fiscală nu este un act administrativ în înțelesul legii, ci este un act premergător emiterii acestora.
In aceste condiții, pe calea acțiunii în contencios administrativ nu se poate pune în discuție legalitatea si temeinicia acestui act câtă vreme nu da naștere, modifica sau stinge raporturi juridice, motiv pentru care solicită instanței să admită excepția inadmisibilității capătului de cerere privitor la anularea raportului de inspecție fiscala nr.F-TM 153/21.03.2011.
Solicită respingerea cererii privind anularea Deciziei nr. 1035/170/04.05.2011 privind soluționarea contestației prealabile si anularea în parte a deciziei de impunere nr.F-TM 184/21.03.2011. ca netemeinică.
Arată că contestatoarea susține ca organele de inspecție fiscala au constatat in mod eronat si nelegal ca drepturile speciale acordate salariaților in perioada 2006 - 2010 ar reprezenta venituri asimilate salariilor, deoarece acestea sunt cheltuieli materiale care nu sunt supuse impozitării prin stopaj la sursa si nici la plata contribuțiilor sociale.
In fapt, organele de inspecție fiscală au constatat ca în perioada verificată salariații au beneficiat de drepturi speciale pentru menținerea sănătății si securității muncii acordate in baza art. 35 din Contractul Colectiv de Munca nr. 40/25.01.2006.
Pentru sumele acordate salariaților in perioada 01.01._10 nu au fost constituite contribuțiile datorate bugetului general consolidat al statului, respectiv obligațiile datorate bugetelor fondurilor speciale .
De asemene, în perioada verificată, pentru indemnizațiile de ședința acordate consilierilor locali reclamanta nu a calculat, declarat si achitat următoarele obligații contribuția la fondul pentru accidente de munca si boli profesionale contribuția angajatorului pentru concedii si indemnizații.
In drept, arată că sunt aplicabile prevederile pct. 68 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
Referitor la analiza comparativa a textelor din Contractul Colectiv de Munca si prevederile art. 55 alin.4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările si actualizările ulterioare, se reține că:
La art.55, alin. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si actualizările ulterioare sunt menționate sumele care nu sunt incluse in venituri salariale si nu sunt impozabile.
Contestatoarea afirma ca sumele se încadrează la art.55 lit. a), b) si e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si corespund cu art.35 alin.2 lit.a din Contractul
Colectiv de Munca „acoperirea unei parți din cheltuielile tratamente medicale si medicamente"
Pârâta intimată invocă punctul 84 din HG nr. 44/2004 privind Normele de aplicare a Codului Fiscal.
Referitor la drepturile acordate pentru acoperirea unei părți din cheltuielile cu hrana conform pct.82 din HG nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal se precizează ca in aceasta categorie se cuprind " alocația individuala de hrana acordata sub forma tichetelor de masa primite de angajați si suportate integral de angajator".
Cu privire la acordarea drepturilor pentru acoperirea unei părți din cheltuielile cu îmbrăcămintea, conform art. 32 din Legea 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, se face precizarea ca numai funcționarii publici care sunt obligați sa poarte uniforma in timpul serviciului, primesc gratuit aceasta uniforma. Funcționarii Publici si personalul contractual din cadrul C. T. nu se încadrează in categoria celor care sunt obligați conform legii sa poarte uniforma in timpul serviciul.
Referitor la indemnizațiile de ședința ale consilierilor locali, se reține ca în baza prevederilor art. 2, alin. (1) si (2) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările si completările ulterioare, aleșii locali sunt consilierii locali si consilierii județeni, primarii, primarul general al municipiului București, viceprimarii, președinții si vicepreședinții consiliilor județene si delegatul sătesc.
Potrivit dispozițiilor art. 19 si art. 20 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza in sectorul bugetar si a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publica, aceste persoane au dreptul, pentru activitatea desfășurata la o indemnizație lunara care este unica forma de remunerare a activității corespunzătoare funcției si reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor si obligațiilor care se determina in raport cu venitul salarial; includerea consilierilor locali ca persoane care își desfășoară activitatea in funcții elective, pe durata mandatului, in rândul persoanelor asigurate obligatoriu in sistemul public, prin efectul legii, reprezintă o consecința a aplicării dispozițiilor art. 19 si art. 20 din Legea nr. 154/1998. Art. 5, alin. (1), pct. II din Legea nr. 19/2000 privind sistemul de pensii si alte drepturi sociale, cu modificările si completările ulterioare, dispune ca persoanele care își desfășoară activitatea în funcții elective, intre care se încadrează si consilierii locali, sunt asigurate obligatoriu in sistemul public, prin efectul legii, pe durata mandatului.
Potrivit dispozițiilor art. 10 din OUG nr. 91/2007, care modifica art. 23 alin. (1), litera a) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale „Baza lunara de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale in cazul asiguraților o constituie:
Totodată, art. 10 din OMMSS nr. 1019/2007 pentru modificarea Normelor de aplicare a Legii nr. 19/2000, aprobate prin OMMSS nr. 340/2001 prevede: „Prin sintagma venit brut realizat lunar se înțelege totalitatea veniturilor în bani sau în natura, indiferent de fondurile din care acestea se achita, realizate de asigurații care se afla in una sau mai multe dintre situațiile prevăzute la art. 5 alin. (1), pct. I si II din lege [...] ".
Conform prevederilor art. 19 lit. c) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj si stimulării ocupării forței de munca, în sistemul asigurărilor pentru șomaj sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, persoanele care își desfășoară activitatea in funcții elective, pe durata mandatului.
P. la 31.12.2007, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, „angajatorii au obligația de a retine si vira contribuția individuala la bugetul asigurărilor de șomaj in cota de 0.5% aplicata asupra salariului de baza lunar brut", iar începând cu 1 ianuarie 2008 in urma modificării prin OG nr. 91/2007 „cota se aplica asupra bazei lunare de calcul reprezentata de "venitul brut realizat lunar".
Potrivit prevederilor art. 96 alin. 1 pct. 1 (1) din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, datorează contribuții de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale, angajatorii pentru asigurații prevăzuți la art. 5 din același act normativ, respectiv persoanele care isi desfășoară activitatea in funcții elective, pe durata mandatului.
Conform art. 4 alin. 2 din OUG nr. 158/2005 privind concediile si indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, începând cu data de 1 ianuarie 2006, cota de contribuție pentru concedii si indemnizații, este de 0,85 % aplicata la fondul de salarii sau după caz, la drepturile reprezentând indemnizație de șomaj, asupra veniturilor supuse impozitului pe venit ori asupra veniturilor cuprinse in contractul de asigurări sociale.
Persoanele fizice sau juridice prevăzute la art. 5 lit. a) din OUG 158/2005 au obligația sa calculeze si sa vireze casei de asigurări de sănătate cota de contribuție pentru concedii si indemnizații.
Conform art. 51 alin. (2) din OUG nr. 150/2002 privind organizarea si funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate cu modificările ulterioare referitoare la cotele acestor contribuții se retine: ,, Contribuția lunara a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6, 5 % care se aplica asupra veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit [...]".
Potrivit art. 52 alin. (2) din același act normativ „persoanele juridice sau fizice prevăzute la alin. (1) au obligația plații contribuției de 7 % raportat la fondul de salarii realizat. Prin fond de salarii realizat, in sensul prezentei ordonanțe de urgenta, se înțelege totalitatea sumelor utilizate de un angajator pentru plata drepturilor salariale sau de natura salariala."
Având in vedere prevederile actelor normative invocate, se retine ca organul de inspecție fiscala in mod legal a recalculat obligațiile datorate de . totală de 146.628 lei, motiv pentru care urmează respingerea ca neîntemeiată a contestației pentru acest capăt de cerere.
In ceea ce privește majorările de întârziere aferente debitelor stabilite suplimentar, în suma totală de 108.931 lei calculate pana la data de 10.03.2011, acestea au fost stabilite in baza art. 119, 120 si 120A1 din OG nr.92/2003.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conform art.3041 Codul de procedură civilă, Curtea reține că nu exista nici un motiv de modificare sau casare a hotărârii primei instanțe, recursul fiind nefundat.
În esență, recurenta critică sentința pronunțată de Tribunalul T. pe motiv că, discutând natura juridică a drepturilor speciale pentru asigurarea sănătății și securității în muncă, a interpretat greșit dispozițiile legale (art. 68, art. 82 și art. 84 din H.G. nr. 44/2004 și art. 55 al. 1 și 4 Cod fiscal).
Curtea înlătură această critică.
Astfel, presupunând că drepturile în discuție au fost acordate legal (legalitatea acordării acestor drepturi speciale nu face obiectul judecății), ele reprezintă venituri din salarii cf. art. 55 al. 1 Cod fiscal potrivit căruia „Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă.”
Așadar, toate veniturile în bani obținute de personalul recurentei, indiferent că sunt obținute în baza unui contract de muncă sau unui statut special prevăzut de lege sunt venituri din salarii și ele sunt impozabile, conform regulii generale, dacă nu există prevedere legală care să le excepteze (așa cum, spre ex., sunt prevederile art. 55 al. 4 Cod fiscal).
Curtea, constată că o astfel de prevedere nu există deoarece drepturile bănești speciale plătite de recurentă nu se regăsesc în vreo lege, ci exclusiv în contractul/acordul colectiv de muncă. Neexistând normă derogatorie, ele vor fi supuse impozitului pe venit, potrivit normei generale, așa cum legal a stabilit autoritatea fiscală.
În mod eronat recurenții identifică aceste drepturi speciale cu veniturile la care se referă art. 55 al. 4 lit. b și e Cod fiscal (și care, într-adevăr, nu sunt incluse în veniturile salariale) deoarece, pentru a fi incluse în acele venituri (drepturi de hrană, contravaloare echipamente tehnice, etc.), ar fi trebuit să fie „primite în baza unor legi speciale și finanțate din buget” (cf. ipotezei normei în discuție), ceea ce, după cum s-a arătat, nu este cazul. Drepturile speciale au fost acordate exclusiv în baza contractului/acordului colectiv de muncă.
În consecință, văzând că sentința Tribunalului T. este legală și temeinică Curtea, în temeiul art. 312 Codul de procedură civilă, va respinge recursul.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va respinge cererea recurenților privind cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul . C. T. împotriva sentinței civile nr. 2302/2012 pronunțată de Tribunalul T..
Respinge cererea recurenților privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29.05.2013.
Pentru
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. C. D. M. BACĂU aflată în C.O., C. D. O.
semnează
Vicepreședintele Curții de Apel Timișoara,
E. N.
Pentru Grefier, G. S., aflată în C.O.
semnează Grefier Șef L. C.
Red. C.D.O. – 17.07.2013
Tehnored. A.B. –18.07.2013
2 expl/SM
Prima instanță – Tribunalul T.
Judecător – I. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 833/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3056/2013.... → |
|---|
