Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 356/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 356/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 1895/115/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 31.05.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 356
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 31.01.2013
PREȘEDINTE: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. - Administrației Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 185/10.02.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații Ailincai D. I. și Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 01.10.2012 din partea reclamantului intimat, dovada înmatriculării autovehiculului din litigiu într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România și concluzii scrise.
Instanța, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă, constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 185 din data de 10 februarie 2012, Tribunalul C.-S. a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul A. D. I., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița; a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1.774 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă, calculată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală; a obligat pârâta, față de reclamant, la plata sumei de 39,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, obligând chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 1.774 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare.
Tribunalul, procedând în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, a reținut următoarele:
Prin hotărârea din data de 07.04.2011, în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare, reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, este contrară dispozițiilor art. 110 din TFUE.
Conform jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept constă în aceea ce un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Potrivit aceleiași jurisprudențe a Curții Europene, regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Potrivit jurisprudenței instanței de la Luxemburg, sunt considerate rezonabile perioadele cuprinse între 3 și 5 ani de la data pronunțării Curții, prin care s-a constatat că taxa este necompatibilă cu dreptul european, pentru exercitarea dreptului de rambursare.
Din analiza pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst a rezultat faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
În aceste condiții, se arată că singura posibilitate pe care o au contribuabilii, este aceea întemeiată pe dispozițiile art. 148 alin. 1 și 4 din Constituție și art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei de poluare, constatată a fi contrară prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al UE (TFUE).
Pe cale de consecință, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepția invocată de pârâtă, având în vedere și faptul că prin acțiunea formulată, reclamantul nu a solicitat anularea actului administrativ, respectiv a deciziei de calcul.
Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că reclamantul A. D. I. a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism marca Opel; pentru înmatricularea acestuia în România reclamantul a achitat taxa de poluare, în cuantum de 1.774 lei, conform chitanței . 6 nr._/22.12.2010 (fila 6 bis dosar fond).
Taxa de poluare a fost calculată în baza deciziei nr. 2084/22.12.2010 (fila 7 și 15 dosar fond), împotriva căreia reclamantul a formulat contestație, considerând că taxa de poluare i-a fost percepută eronat, prin aplicarea greșită a legii, fiind în contradicție cu prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Pârâta, prin răspunsul nr._/07.06.2011 a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de către reclamant (fila 8 și 17 dosar fond).
Tribunalul a reținut că reglementarea taxei de poluare pentru autovehicule a fost instituită începând cu data de 01.07.2008 prin O.U.G. nr. 50/2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sesizată cu privire la compatibilitatea acestei reglementări cu dreptul Uniunii, prin hotărârea din data de 07 aprilie 2011 în cauza C-402/09, s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008 este contrară dreptului Uniunii, respectiv prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (T.F.U.E).
Conform jurisprudenței constante a C.J.U.E., contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (afacerea 199/82, San Giorgio, afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis etc.). Rațiunea acestui drept constă în faptul că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Având în vedere cele mai sus enunțate, tribunalul a constatat că prevederile O.U.G. nr. 50/2008, prin care s-a instituit taxa de poluare care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România, stat membru al Uniunii Europene, încalcă prevederile art. 110 din T.F.U.E. (fost art. 90 Tratatul CE).
În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din TFUE, în speța de față, fiind unanim admis, atât în practica judiciară internă cât și în practica C.J.U.E., că dispozițiile art. 110 (fostul art. 90 din Tratatul CE) produc efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre al Uniunii trebuie să le protejeze.
Prin prisma celor mai sus enunțate, se arată că judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct dispozițiilor art. 110 din TFUE, să aplice procedurile naționale, de așa manieră, încât drepturile prevăzute în tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene, sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, dispoziții mai sus enunțate, potrivit cărora legislația Uniunii are caracter obligatoriu și prevalează asupra legii interne, iar conform alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Ca atare, tribunalul reține că taxa de poluare a fost încasată de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care apreciază că taxa de poluare a fost încasată ilegal și, pe cale de consecință, urmează să oblige pârâta să restituie reclamantului suma de 1.774 lei, reprezentând taxa de poluare.
Potrivit dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit/rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă, calculată la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
În raport de dispozițiile legale mai sus enunțate, tribunalul a admis, în parte, cererea reclamantului prin care a solicitat acordarea sumei și a dobânzilor legale aferente, calculate de la data plății taxei și până la restituirea efectivă, în sensul că a obligat pârâta la plata dobânzii aferente sumei de 1.774 lei, calculată potrivit art. 124 Cod procedură fiscală.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ, tribunalul a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul A. D. I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița; a obligat pârâta față de reclamant, la restituirea sumei de 1.774 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă, calculată potrivit dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală, iar în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta, față de reclamant, la plata sumei de 39,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxele judiciare de timbru și timbru judiciar.
Tribunalul va admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de către pârâtă și va obliga chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 1.774 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. - Administrației Finanțelor Publice Reșița solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței civile nr. 185/10.02.2012 ca nelegală și netemeinică, pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, iar în subsidiar solicită admiterea în tot a cererii de chemare în garanție a A.F. Mediu, respectiv cu obligarea la plata către D. C.-S. și a dobânzii legale ce se vor plăti reclamantului.
În motivarea recursului a arătat că taxa de poluare a fost calculată in temeiul O.U.G.nr.50/2008 care a fost adoptată cu respectarea legislației Uniunii Europene.
Precizează că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc), și mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, sens în care invocă art.1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
A mai arătat că obligația de garanție ii revine chematului in garanție in temeiul OUG nr.50/2008, acesta fiind temeiul de drept in baza căruia a solicitat introducerea in cauza a Administrației F. pentru Mediu.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamantul intimat Ailincai D. I. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și nefondat și menținerea sentinței nr. 185/10.02.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S..
Analizând recursul promovat prin aplicarea dispozițiilor art. 304, 304 ind.1 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată că acesta este fondat doar în ceea ce privește solicitarea recurentei de modificare a sentinței recurate referitor la obligarea chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu de a achita pârâtei și dobânzile legale fiscale aferente sumei de 1774 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare, dobânzi calculate conform art. 124 Cod procedură fiscală, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamanta a achitat taxa pe poluare la data de 22.12.2010, în temeiul OUG nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea, în cauza N., deja citată.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Cu privire la invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea reamintește că în prezenta cauză, reclamantul critică legalitatea unei taxe care i-a fost impusă, susținând incompatibilitatea acesteia cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Așadar, reclamantul nu a invocat încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, pentru ca pârâtele să își justifice conduita prin invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Așadar, obiectul acestui litigiu privește compatibilitatea taxei impuse reclamantului cu alte dispoziții decât cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, fiind necontestat de către reclamant că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție permite aplicarea unei astfel de taxe.
În consecință, reținând că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu are legătură cu cauza, Curtea nu poate lua în considerare nici acest argument al autorităților pârâte.
Referitor la critica recurentei in sensul ca se impunea obligarea AFM si la plata dobânzilor legale câtre recurenta pârâtă, Curtea constată că este întemeiată, având în vedere că prima instanță a obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C. S.- Administrația Finanțelor Publice Reșița să restituie reclamantului suma de 1774 lei, precum și dobânda aferentă calculat conform art.124 C.proc.fiscală. Deși a admis și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, a obligat chematul în garanție să plătească pârâtelor doar suma de 1774 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, fără a-l obliga însă și la plata dobânzilor legale fiscale. Față de dispozițiile art.60 C.proc. civ., constatând că pârâta a căzut în pretenții atât cu suma de 1774 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare cât și cu dobânda legală fiscală aferentă, iar raportul juridic existent între pârâtă și chemata în garanție nu exclude antrenarea răspunderii chematei in garantie și pentru plata dobânzilor respective, Curtea constată că recursul recurentei este fondat sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va admite recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. - Administrației Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 185/10.02.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații Ailincai D. I. și Administrația F. pentru Mediu, va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că obligă chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să achite către Administrația Finanțelor Publice Reșița și dobânzile legale fiscale aferente sumei de 1774 lei reprezentând taxă de poluare, la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei, și până la data restituirii efective a sumei reprezentând contravaloarea taxei de poluare. Va menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. - Administrației Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 185/10.02.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații Ailincai D. I. și Administrația F. pentru Mediu.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că obligă chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să achite către Administrația Finanțelor Publice Reșița și dobânzile fiscale aferente sumei de 1774 lei reprezentând taxă de poluare, la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei, și până la data restituirii efective a sumei reprezentând contravaloarea taxei de poluare.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR pentru JUDECĂTOR
Ș. E. P. R. C. M. I. aflată în c.o.
semnează vicepreședinte
F. D.
GREFIER
D. C.
RED/ Ș.E.P./13.02.2013
TEHNORED/D.C./ 13.02.2013 – 2 exemplare
Primă instanță:Tribunalul C.-S.
Judecător – I. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1959/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 344/2013.... → |
|---|
