Excepţie nelegalitate act administrativ. Decizia nr. 5132/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5132/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 11856/30/2010*
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -12.10.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.5132
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 06 iunie 2013
PREȘEDINTE: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: F. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de recursul promovat de reclamanta recurentă ., împotriva sentinței civile nr. 2741/12.09.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr. 7984/30/2011_, în contradictoriu cu pârâții intimați Primăria M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara, având ca obiect excepție nelegalitate act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic P. L. I. pentru recurentă, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care reprezentanta recurentei depune la dosar delegație de reprezentare, taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar și arată că nu mai are alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2741/12.09.2012 Tribunalul T. a respins acțiunea formulată de reclamanta . contradictoriu cu pârâții C. L. al M. Timișoara și PRIMĂRIA M. TIMIȘOARA - POLITIA COMUNITARĂ .
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Tribunalul a constatat că reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 2 din HCL nr. 590/2006 cu motivarea ca în speță contravenția reglementata se suprapune cu reglementarea contravențiilor la regimul rutier prevăzute de OUG 195/2002 .
Analizând excepția invocată prin prisma prevederilor art. ART. 4 din Legea nr. 554/2004 care prevede că (1) Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate Tribunalul a reținut următoarele:
Hotărârea Consiliului L. al M. Timișoara nr. 590/2006 reglementează efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate intre Municipiul Timișoara și alte localități și nu circulația pe drumurile publice. Art. 3 din Legea nr. 92/2007, stipulează următoarele: „(1) Serviciile de transport public local fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică și cuprind totalitatea acțiunilor și activităților de utilitate publică și de interes economic și social general desfășurate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale, în scopul asigurării transportului public local, precum și a transportului public județean de persoane. Serviciile de transport public local includ serviciile de transport public de persoane, serviciile de transport public de mărfuri, precum și alte servicii de transport public. Serviciile de transport public local de persoane cuprind: transport prin curse regulate; transport prin curse regulate speciale; transport cu autoturisme în regim de taxi; transport cu autoturisme în regim de închiriere."
Potrivit art. 17 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 92/2007 privind transportul public local, consiliile locale autorizează transportatorii pentru realizarea de către aceștia a serviciului de transport public local.
Printre principalele obiective urmărite de către autoritățile administrației publice locale în domeniul serviciului de transport public local, conform art. 1 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 92/2007 privind transportul public local, se numără înființarea de compartimente sau servicii de specialitate pentru transportul public local, cu sau fără personalitate juridică.
Conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 92/2007 privind transportul public local, consiliile locale sunt obligate să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze și să controleze prestarea serviciilor de transport public desfășurat pe raza administrativ-teritorială a acestora.
De asemenea, an. 31 alin. 1 din Normele de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007 aprobate prin Ordinul nr. 353/2007, prevede ca, transportul public local de persoane prin curse regulate speciale se efectuează de operatorii de transport rutier în baza licenței de traseu eliberate de autoritățile administrației publice locale în a căror rază administrativă se află traseul respectiv.
Licența de traseu se eliberează operatorului de transport rutier într-un număr egal cu numărul de vehicule necesare efectuării traseului, după prezentarea avizelor eliberate de compartimentele sau serviciile specializate de transport din cadrul autorităților administrației publice locale pentru stațiile utilizate pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate (art. 35 alin. (1) din Normele de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007 aprobate prin Ordinul nr. 353/2007).
Avizele pentru utilizarea ca stații de urcare/coborâre a călătorilor se eliberează de către Comisia de Circulație din cadrul Primăriei M. Timișoara, deoarece în conformitate cu art. 6 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, stațiile mijloacelor de transport public de persoane se stabilesc de către autoritățile administrației publice locale, cu avizul poliției rutiere.
Comisia de Circulație din cadrul Primăriei M. Timișoara trebuie să aibă în vedere și art. 35 alin. (2) din Normele de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007 aprobate prin Ordinul nr. 353/2007, potrivit căruia, stațiile utilizate pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate, în cazul transportului local de persoane prin curse regulate speciale, sunt altele decât stațiile publice și trebuie să asigure condiții minime de siguranță pentru persoanele transportate.
Potrivit art. 2 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale guvernului".
Articolul 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 stipulează faptul ca: „Legea contravențională apară valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al M. București".
Art. 15 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prevede ca: .. Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii si subofițerii din cadrul Ministerului de Interne, special abilitați, persoanele împuternicite in acest scop de miniștri si de alti conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum si de alte persoane prevăzute in legi speciale".
Conform art. 33 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, autoritățile administrației publice locale împreună cu Poliția rutieră au obligația de a reglementa circulația, parcarea, staționarea și oprirea pe străzi a vehiculelor. Parcarea în localități se asigura de către administrația publica locală în locuri special amenajate, în afară benzilor de circulație și a trotuarelor, amplasate de comun acord cu Poliția rutieră.
Prin urmare HCL 590/2006 reglementează efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate intre Municipiul Timișoara și alte localități și nu circulația pe drumurile publice iar această hotărâre potrivit considerentelor de mai sus a fost emisa în temeiul legii.
Astfel petenta face o greșită analogie între circulație pe drumurile publice și transportul public de persoane reglementat la nivelul autorităților locale .
Pentru motivele arătate mai sus Tribunalul a constatat că în speță nu sunt îndeplinite exigențele prevăzute de art. 4 din Legea 554/2004 privind admisibilitatea excepție de nelegalitate motiv pentru care fost respinsă pentru motivele arătate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal recurenta . solicitând modificarea sentinței recurate, întrucât prima instanță în mod greșit nu a procedat la soluționarea excepției de nelegalitate pe motiv că aceasta nu ar fi motivată. Se învederează astfel instanței că în cadrul plângerii contravenționale s-a motivat pe larg excepția în discuție, iar lipsa unei motivări ar fi împiedicat instanța de fond să trimită dosarul instanței de contencios administrativ competente în analiza excepției, astfel încât s-a încălcat principiul rolului activ al instanței. În măsura în care excepția de nelegalitate nu ar fi fost motivată, nici instanța de fond nu ar fi putut aprecia oportunitatea suspendării plângerii contravenționale și trimiterea dosarului la instanța de contencios administrativ.
Recurenta reiterează motivarea excepției de nelegalitate a HCL nr._, arătând în esență că aceasta reglementează efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate între Municipiul Timișoara și alte localități, norme ce sunt cuprinse și în OUG nr. 195/2002, în Regulamentul de aplicare a Codului Rutier, în Legea nr. 102/2006 pentru aprobarea OUG nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, precum și în OUG nr.74/2008 și în Ordinul MT nr. 1352/2008, din analiza tuturor textelor invocate rezultând că licența de traseu presupune, pe de-o parte, existența unui program de transport pe un anumit traseu și, pe de altă parte, a unui caiet de sarcini, însă sancțiunea nerespectării dispozițiilor referitoare la traseu și la programul de transport cade doar în sarcina conducătorului auto, operatorul de transport rutier având numai obligația generală de a respecta prevederile din caietul de sarcini, obligație care odată încălcată nu intră sub incidența legii contravenționale, nefiind susceptibilă de sancțiune.
În consecință, subiectul activ al acestei contravenții poate fi doar conducătorul auto, însă în conformitate cu HCL nr._, subiectul contravenției nu este individualizat și mai mult decât atât, această contravenție este reglementată prin actele normative amintite anterior, controlul putând fi efectuat numai de către Autoritatea Rutieră Română.
În drept, s-au invocat disp. art. 4 Legea nr.554/2004.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 ind. 1 C.p.civ., Curtea reține următoarele:
În prezenta cauză, reclamanta S.C. A. S.A. a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului L. al M. Timișoara nr._, în cadrul litigiului în care a contestat legalitatea unui proces verbal de constatare și sancționare a contravenției emis de Direcția Poliției Comunitare Timișoara, act prin care reclamanta – operator de transport rutier – a fost sancționată contravențional pentru utilizarea de către unul din mijloacele sale de transport a unei stații transport în comun fără a deține avizul Comisiei de circulație din cadrul Primăriei M. Timișoara pentru stația respectivă, în temeiul art. 2 din Hotărârea Consiliului L. al M. Timișoara nr._ .
Referitor la motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, Curtea reține că în esență, acestea au vizat următoarele: necompetența poliției comunitare / locale de a stabili sancțiuni contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice; necompetența Consiliului L. de a reglementa contravenții într-un domeniu în care sunt instituite contravenții prin acte normative cu forță juridică superioară (legi, ordonanțe de urgență, hotărâri de guvern), respectiv în domeniul circulației pe drumurile publice; lipsa avizului Inspectoratul General al Poliției Române la adoptarea unui act normativ de reglementare în domeniul circulației rutiere.
Reclamanta consideră, astfel, că prin stabilirea ca și contravenție a celei instituite art.2 din hotărârea a cărei nelegalitate se invocă, se încalcă următoarele dispoziții legale: art. 1, alin. 3 și 4 din O.U.G. nr. 195/2002; art. 6, pct. 7, art. 63, art. 174, art. 101 din OUG nr. 195/2002; dispozițiile Legii nr. 102/2006 – art. 35, art. 44, art. 46, Regulamentul de aplicare a Codului Rutier – art. 6, OUG nr. 74/2008 – art. 3 alin. 1 pct. 18, 34, art. 32, art. 34, art. 36, Ordinul MT nr. 1352/2008 – art. 50, art. 57.2 lit. a din OUG nr. 109/2005, art. 57.4 alin. 1 lit. a din OUG nr. 109/2005 din același act normativ.
Față de motivele de nelegalitate invocate, Curtea reține că acestea sunt fundamentate pe opinia conform căreia reglementarea contestată este o reglementare edictată în domeniul circulației pe drumurile publice care a fost luată cu încălcarea competenței poliției rutiere și fără avizul Inspectoratului General al Poliției Române, astfel încât se impune a se analiza natura juridică a reglementării criticate, pentru a stabili dacă aceasta constituie, într-adevăr, o reglementare a regimului circulației pe drumurile publice.
În acest sens, Curtea observă că Hotărârea Consiliului L. al M. Timișoara nr. 590/1996/19.12.2006, instituie – pentru cursele regulate de transport rutier între Municipiul Timișoara și alte localități – o singură stație urcare / coborâre a călătorilor, pe raza municipiului Timișoara.
Totodată, Hotărârea_ sancționează ca și contravenție, staționarea în alte locuri decât autogările autorizate sau utilizarea altor stații de urcare / coborâre pe raza municipiului Timișoara decât cele prevăzute în Anexa la hotărâre.
De asemenea, Hotărârea_ impune avizul Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara pentru transportul public de persoane prin curse regulate, curse neplanificate și curse regulate speciale pe raza municipiului Timișoara, sancționând ca și contravenție nerespectarea acestei ultime reglementări.
Din conținutul Hotărârii_, Curtea constată că aceasta reglementează modul de utilizare a stațiilor publice de transport rutier, sancționând utilizarea de către operatori a unor stații în afara celor prevăzute și avizate de Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara.
Curtea subliniază, în acest context, că reglementarea transportului rutier are caracter special – O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, în prezent abrogată prin Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere. Această reglementare instituie obligații speciale, suplimentare pentru operatorii de transport rutier, distincte de obligațiile cu caracter general instituite în sarcina participanților la traficul rutier, prin reglementările la regimul circulației pe drumurile publice, respectiv prin O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și prin Regulamentul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin H.G. nr. 1391/2006.
Operatorii de transport rutier au, așadar, obligația respectării ambelor categorii de reglementări, atât a celor din domeniul special al transportului rutier, cât și a celor edictate la regimul circulației pe drumurile publice.
În plus, în cazul efectuării transportului public rutier de persoane în comune, orașe, municipii, județe, operatorii de transport rutier au și obligația respectării Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007 și a actelor normative edictate în vederea aplicării acesteia.
Fiind vorba despre trei acte normative de aceeași forță juridică, acestea instituie trei categorii de obligații, relativ independente, cu excepția situației în care se poate reține că vreuna din aceste reglementări ar abroga implicit o altă reglementare specială, identică sau contrară noii reglementări.
În ceea ce privește competențele autorităților publice locale în domeniul serviciilor de transport public local, acestea sunt reglementate prin Legea nr. 92/2007 și prin Normele de aplicare a Legii nr. 92/2007, aprobate prin Ordinul Ministrului internelor și reformei administrative nr. 353/2007.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 92/2007, „prezenta lege are ca obiect stabilirea cadrului juridic privind înființarea, autorizarea, organizarea, exploatarea, gestionarea, finanțarea și controlul funcționării serviciilor de transport public în comune, orașe, municipii, județe și în zonele asociațiilor de dezvoltare comunitară”.
Conform art. 16 alin. 1 din Legea nr. 92/2007, „consiliile locale, consiliile județene, precum și C. General al M. București sunt obligate să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze și să controleze prestarea serviciilor de transport public desfășurat pe raza administrativ-teritorială a acestora, precum și să înființeze societăți de transport public dacă acestea nu există”.
Totodată, conform art. 3 alin. 2 din Normele de aplicare a Legii nr. 92/2007, aprobate prin Ordinul nr. 353/2007, „consiliile locale sunt obligate să înființeze, prin hotărâre, un compartiment sau un serviciu specializat de transport local în subordinea primăriei comunei, orașului/municipiului, care reprezintă autoritatea de autorizare pentru serviciile de transport public local”.
De asemenea, conform art. 4 alin. 1 lit. b) din Normele citate, „consiliile locale, consiliile județene, C. General al M. București și adunările generale ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, după caz, au următoarele atribuții cu privire la serviciile de transport public local de persoane prin curse regulate sau speciale: … b) să stabilească traseele principale și secundare, precum și autogările și stațiile publice aferente acestora”.
Din reglementările menționate anterior rezultă competența autorităților locale, în speță a Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara, de a stabili traseele, precum și autogările și stațiile publice aferente acestora.
În consecință, nu se poate reține lipsa unui temei legal pentru impunerea avizului Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei Timișoara la instituirea de stații publice în municipiul Timișoara. În același sens sunt și dispozițiile art. 5 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, privind 2002 privind circulația pe drumurile publice, conform cărora „autoritățile publice locale sunt obligate să amenajeze stațiile mijloacelor de transport public de persoane, prevăzute cu alveole sau refugii, cu avizul poliției rutiere”, precum și dispozițiile art. 6 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, conform cărora: (1) Traseele pe care se efectuează servicii regulate de transport public local de călători, cu excepția celor care efectuează transport în regim de taxi, se stabilesc de către autoritățile administrației publice locale. (2) Stațiile mijloacelor de transport public de persoane, inclusiv locurile de așteptare a clienților pentru transportul în regim de taxi, se stabilesc de către autoritățile administrației publice locale, cu avizul poliției rutiere.”
Având în vedere aceste reglementări legale, Curtea reține competența autorităților locale de instituire a stațiilor publice de transport în interiorul localităților, nefiind relevant faptul că există și alte autorități cu atribuții în domeniu, cum este Autoritatea Rutieră Română, întrucât reglementarea din O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere nu înlătură obligațiile suplimentare instituite în sarcina operatorilor de transport prin Legea nr. 92/2007 și prin Normele de aplicare a Legii nr. 92/2007.
În ceea ce privește regimul circulației pe drumurile publice, reglementat prin O.U.G. nr. 195/2002, Curtea constată că, potrivit art. 1 alin. 1 din acest act normativ, „circulația pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor și a celorlalte categorii de participanți la trafic, drepturile, obligațiile și răspunderile care revin persoanelor fizice și juridice, precum și atribuțiile unor autorități ale administrației publice, instituții și organizații sunt supuse dispozițiilor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență”.
Curtea subliniază însă că obligațiile operatorilor de transport rutier nu se limitează la respectarea regulilor generale privind circulația pe drumurile publice, fiindu-le impuse seturi de obligații suplimentare prin O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere și prin Legea nr. 92/2007.
În ceea ce privește obligația de respectare a graficului de circulație, respectiv a traseului și a stațiilor de oprire, Curtea a arătat anterior că dispozițiile legale impun autorităților locale să stabilească stații de transport, să stabilească traseele principale și secundare, precum și autogările și stațiile publice aferente acestora.
Prin urmare, în condițiile în care această competență de stabilire a traseelor și a stațiilor de oprire pentru diferitele curse de transport de persoane revine autorităților locale, nu se poate reține competența poliției rutiere în acest domeniu.
Curtea subliniază necesitatea distincției între diferitele obligații instituite prin actele normative din domeniul – cu caracter general – al circulației pe drumurile publice și obligațiile instituite prin actele normative speciale în domeniul transportului rutier de persoane în și între localități.
Astfel, faptul că O.U.G. nr. 195/2002 interzice oprirea sau staționarea autovehiculelor neautorizate în interiorul stațiilor publice de transport nu se confundă cu interdicția unui operator de transport de a utiliza stația respectivă pentru că nu a fost autorizată oprirea în acea stație, sau pentru că nu a respectat traseul aprobat de autoritatea competentă. Un autovehicul care nu efectuează transport de persoane nu este autorizat să utilizeze stațiile publice de transport, în timp ce autovehiculele operatorilor de transport au dreptul de a opri în acele stații, însă cu obligația de a respecta reglementările speciale în ceea ce privește stațiile aprobate, traseul, respectiv graficul de circulație.
De asemenea, constituie o contravenție sancționată prin reglementările rutiere (O.U.G. nr. 195/2002 și regulamentul de aplicare – art. 101 alin. 1 pct. 15 din regulament) oprirea autovehiculelor destinate transportului public de persoane în alte locuri decât în stațiile semnalizate ca atare, însă Hotărârea_ sancționează „utilizarea altor stații de urcare / coborâre pe raza municipiului Timișoara decât cele prevăzute în Anexa la prezenta hotărâre”.
Este adevărat că art. 2 din Hotărârea 590/1996 sancționează și „staționarea în alte locuri decât autogările autorizate”, însă Curtea observă că reclamanta a fost sancționată – prin procesul verbal contestat în litigiul în care a invocat prezenta excepția de nelegalitate – pentru utilizarea neautorizată a unei stații publice de transport, astfel încât controlul de legalitate din prezenta cauză se circumscrie limitelor litigiului de fond, în cadrul căruia s-a invocat excepția de nelegalitate.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea concluzionează că Hotărârea_ nu constituie o reglementare privind circulație rutieră, întrucât instituie obligații și contravenții cu caracter special, aplicabile exclusiv operatorilor de transport rutier, având un conținut constitutiv diferit de reglementările rutiere cu caracter general, din O.U.G. nr. 195/2002 și din regulamentul de aplicare a acestei ordonanțe.
Obligația de respectare a traseelor și stațiilor publice sunt obligații special instituite exclusiv în sarcina operatorilor de transport rutier, iar nu în sarcina participanților la trafic, în general, iar faptul că operatorii de transport rutier sunt, în mod inevitabil, participanți la traficul rutier – cărora le sunt aplicabile reglementările O.U.G. nr. 195/2002 – nu înlătură obligația respectării reglementărilor speciale instituite prin O.U.G. nr. 109/2005 privind transporturile rutiere și prin Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007.
Mai reține Curtea că susținerile recurentei în sensul că în ceea ce privește dispoziția referitoare la nerespectarea prevederilor din caietul de sarcini anexă la licența de traseu există o contravenție similară reglementată de art. 58 lit.q din OUG nr.109/2005 al cărei subiect activ poate fi doar conducătorul auto exced controlului de legalitate din prezenta cauză care se circumscrie, așa cum s-a arătat anterior, limitelor litigiului de fond, în cadrul căruia s-a invocat excepția de nelegalitate. De asemenea, Curtea reține că instanța de contencios administrativ învestită cu excepția de nelegalitate are de examinat concordanța actului administrativ dedus judecății cu actele normative cu forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, competența stabilirii calității de subiect activ al contravenției pentru care a fost sancționată petenta revenind exclusiv instanței învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.
Fiind emisă în limitele competențelor autorităților locale, Hotărârea_ a fost edictată, așadar, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, de aici rezultând că nu era necesar avizul Inspectoratului General al Poliției Române – nefiind o reglementare privind circulație rutieră.
Din concluzia anterioară rezultă, totodată, că nu aduce atingere competențelor poliției rutiere competența conferită poliției comunitare/locale de a stabili și sancționa contravențiile instituite prin Hotărârea 590/1996, fiind vorba de contravenții instituite în limitele competenței autorităților locale, implicând în mod corespunzător competența autorităților locale de a verifica respectarea reglementării respective și de a lua măsuri de sancționare a persoanelor care nu se conformează acestei reglementări.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că soluția Tribunalului T. este temeinică și legală, recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 731/03.06.2011 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._/30/2010 urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
În baza art.274 C.proc.civ., se va lua act de faptul că recurenta se află în culpă procesuală, astfel încât nu i se cuvin cheltuieli de judecată în calea de atac, în timp ce intimații nu au solicitat acordarea unor sume cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de reclamanta recurentă ., împotriva sentinței civile nr. 2741/12.09.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr. 7984/30/2011_, în contradictoriu cu pârâții intimați Primăria M. Timișoara și C. L. al M. Timișoara.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR Ș. E. P. R. C. M. I.
GREFIER
F. C.
Red.RC - 17.06.2013
Thred.FC- 17.06.2013, 2 ex
Primă instanță:Tribunalul T.
Judecător:M. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3932/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6721/2013.... → |
|---|
