Excepţie nelegalitate act administrativ. Sentința nr. 285/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 285/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 1465/59/2012
ROMÂNIAOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -13.12.2012
SENTINȚA CIVILĂ NR. 285
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 22 MAI 2013
PREȘEDINTE: R. C.
GREFIER: F. C.
S-a luat în examinare excepția de nelegalitate a HG nr. 1016/2005 invocată de către reclamanta M. R. în contradictoriu cu pârâții M. Timișoara prin Primar, C. L. al Municipiului Timișoara și G. R..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat V. D. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâții.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 12.04.2013 întâmpinare din partea Guvernului R., care a fost comunicată reclamantei la data de 19.04.2013, precum și celorlalți pârâți, din partea pârâților M. Timișoara, C. L. Timișoara au fost depuse la dosar la data de 21.05.2013 precizări și Hotărârea nr.145/18.05.2004 însoțită de inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Timișoara - Anexa 1, referat pentru completarea anexei HCL nr.245/1999 CF3998 Timișoara, extras din Monitorul Oficial al R. nr.874 bis/29.09.2005, cuprinzând poziția relevantă din anexa nr. 2 la
Reprezentanta reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției de nelegalitate.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea excepției de nelegalitate, pentru motivele arătate în scris, fără cheltuieli de judecată.
După dezbateri, dar înainte de închiderea ședinței de judecată, se prezintă consilier juridic D. M. pentru pârâții M. Timișoara, C. L. Timișoara, care depune la dosar delegație și pune concluzii pentru respingerea excepției de nelegalitate invocată de reclamantă.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 25.11.2009, în dosar nr._/325/2009, ulterior completată, reclamanta M. R. a chemat în judecată pe pârâții Municipiului Timișoara, reprezentat prin Primar și C. L. al Municipiului Timișoara, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că aceasta este proprietarul imobilului situat în Timișoara, .. 8, înscris în CF nr. 3998 Timișoara, nr. cad. 8293, să se dispună radierea dreptului de proprietate înscris în CF în proprietatea Statului român și înscrierea dreptului său de proprietate, dobândit prin succesiune testamentară.
În cursul soluționării acțiunii în rectificare CF, pârâtul C. L. al Municipiului Timișoara a învederat instanței că imobilul litigios a fost inclus în domeniul public al Municipiului Timișoara, aprobat prin HCLM Timișoara nr.145/2005, atestat prin HG nr. 1016/2005, la poziția 3598.
La termenul de judecată din 11.01.2011, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a HG nr. 1016/2005, care atestă domeniul public al Municipiului Timișoara, aprobat prin HCLM Timișoara nr. 145/2005, cu referire exclusiv la poziția 3598, din anexa nr. 2, solicitând a se face aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr.554/2004, în sensul de a fi sesizată instanța de contencios administrativ, pentru analizarea excepției astfel invocate.
În susținerea acesteia, s-a învederat că excepția este admisibilă, întrucât de legalitatea actului administrativ cu caracter individual depinde soluționarea pe fond a litigiului, că HCLM Timișoara nr. 145/2005 și HG nr. 1016/2005 contravin dispozițiilor art. 1, 2 și 7 din Legea nr.213/1998, în condițiile în care acestea permit includerea în proprietatea statului doar a acelor bunuri dobândite de acesta în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, pe baza unui titlu valabil, valabilitatea titlului fiind contestată în acțiunea pendinte.
De asemenea, se susține că măsura de includere a imobilului în inventarul bunurilor din domeniul public al Municipiului Timișoara este nelegală urmare a faptului că bunul litigios nu este afectat unui uz public și nici nu este de interes public, acesta fiind constituit din casă de locuit și teren aferent, descriere făcută în cartea funciară și în anexa la HG nr. 1016/2005, la poziția 3598.
Prin încheierea de ședință din 11.01.2011 Judecătoria Timișoara a sesizat Tribunalul T. pentru analizarea excepției de nelegalitate și a suspendat judecarea litigiului de fond până la soluționarea irevocabilă a excepției.
Aceasta a fost înregistrată la Tribunalul T. sub nr._, fiind respinsă prin sentința civilă nr. 93/18.01.2012, care a fost casată de Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 4163/20.11.2012, reținându-se că Tribunalul nu era competent material să analizeze excepția, dispunându-se trimiterea excepției pentru competentă soluționare în primă instanță la Curtea de Apel Timișoara.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr._, iar pentru termenul de judecată din 10.04.2013, instanța a făcut aplicarea disp. art. 4 alin. 2 teza I din Legea nr. 554/2004, dispunând citarea în cauză ca pârât a Guvernului R., în calitatea sa de emitent al actului administrativ în privința căruia se invocă excepția de nelegalitate, alături de pârâții din litigiul de fond, C. L. al Municipiului Timișoara și M. Timișoara reprezentat prin Primar.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul G. R. a învederat că HG nr. 1016/2005 a fost adoptată cu respectarea dispozițiilor constituționale, din Legea nr.213/1998, cu respectarea normelor de tehnică legislativă din Legea nr.24/2000, că inventarul bunurilor din domeniul public al Municipiului Timișoara a fost însușit prin HCLM Timișoara nr. 145/2005, acesta fiind înaintat de către C. Județean T. pentru aprobare, Guvernului, că apartenența bunurilor la domeniul public local este stabilită prin hotărâri de declarare adoptate de consiliile locale, hotărârea Guvernului limitându-se la atestarea inventarului astfel realizat, nefiind de natură să aducă vătămare unui drept al reclamantei.
Prin notele de ședință depuse pentru termenul de judecată din 22.05.2013, pârâții M. Timișoara reprezentat prin Primar și C.L.M. Timișoara au învederat instanței că în dosar nr._, soluționat irevocabil de Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă din 23.10.2012 a fost respinsă cererea aceleiași reclamante de anulare parțială a HG nr. 1016/2005, prin care a fost atestat domeniul public al unității administrativ teritoriale aprobat prin HCL nr. 145/2005, că situația de fapt pretinsă de reclamantă nu se verifică pe planurile de situație aflate în evidențele Primăriei Mun. Timișoara. De asemenea, s-a arătat că natura bunurilor incluse în domeniul public local (de a fi de uz sau de interes public local) este apreciată de unitatea administrativ teritorială prin hotărârea consiliului local, aceasta fiind evidentă în speță, având în vedere numeroasele cereri depuse de persoanele fizice sau juridice pentru atribuiri de terenuri în vederea executării unor construcții cu caracter social, schimburi de teren, concesionări, etc.
În probațiune s-au depus la dosar copia cărții funciare a imobilului, extras din anexa la HG nr. 1016/2005, nota de fundamentare ce a stat la baza adoptării acesteia, extras din anexa la HCLM Timișoara nr. 145/2005.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea stare de fapt:
Imobilul situat în Timișoara, .. 8, înscris în CF nr. 3998 Timișoara, nr. cad. 8293, este compus din casă și curte în suprafață de 30 mp, fiind evidențiat în CF ca proprietate a Statul Român, dobândită de acesta prin succesiune vacantă. Acest imobil este revendicat în procedura de drept comun în dosarul nr._/325/2009 al Judecătoriei Timișoara.
Acest imobil este menționat în anexa la HCLM Timișoara nr. 145/2005, poziția 3598, cu descrierea casă și curte în ..8, menționându-se că potrivit situației juridice actuale este proprietar Statul Român asupra terenului și construcției, acesta devenind proprietar prin succesiune vacantă. Includerea bunului în anexa la această hotărâre de consiliu local s-a făcut cu scopul inventarierii bunurilor din domeniul public al Municipiului Timișoara, care a fost atestat prin HG nr.977/2002, modificată prin HG nr. 1016/2005, bunul fiind evidențiat în anexa nr.2 a acesteia, la poziția 3598, cu aceeași descriere, menționându-se că acesta este inclus în „domeniul public al Municipiului Timișoara conform HCLM Timișoara nr. 145/2005”.
Instanța constată că se verifică în speță susținerile reclamantei potrivit cărora includerea bunului în domeniul public al unității administrativ teritoriale contravine dispozițiilor din Legea nr.213/1998.
În primul rând, se constată că reclamanta justifică un interes actual și legitim, ocrotit prin prevederile art.1 alin.1 din Legea 554/2004 de a solicita anularea parțială a HG nr. 1016/2005 în privința poziției nr. 3598 din anexa 2 întrucât aceasta susține că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, solicitând restituirea sa, în calitatea sa de succesor testamentar al fostului proprietar tabular, nefiind îndeplinită condiția cuprinsă la art. 8 alin. 2 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică referitoare la apartenența bunului la domeniul public al statului sau al unității administrativ teritoriale. Însăși Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit prin decizia 3550/26.09.2007 faptul că acțiunea prin care se solicită anularea unei poziții din anexa la o Hotărâre a Guvernului privind atestarea bunurilor aparținând domeniului public este o acțiune în contencios administrativ întemeiată pe vătămarea adusă dreptului de proprietate al reclamantei în conformitate cu art. 1 din Legea nr.554/2004 și art. 23 din Legea nr.213/1998, și din această perspectivă rezultă că reclamanta sunt îndreptățiți a ataca pe calea excepției de nelegalitate hotărârea de Guvern ce atestă domeniul public emisă cu încălcarea prevederilor Legii nr.213/1998.
În ceea ce privește proprietatea asupra imobilului, instanța reține că pentru a face obiectul unei hotărâri de trecere în domeniul public al acestei unități administrativ-teritoriale era necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 3 alin. 4 din Legea nr.213/1998 potrivit cărora domeniul public al comunelor, orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la punctul III din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărârea consiliului local dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean.
Astfel, la punctul III din anexa Legii nr.213/1998 sunt enumerate cu titlu exemplificativ bunurile ce alcătuiesc domeniul public al unităților administrativ - teritoriale – municipii, comune și orașe, acestea fiind drumurile comunale, vicinale și străzile; piețele publice, comerciale, târgurile, oboarele și parcurile publice, precum și zonele de agrement; lacurile și plajele care nu sunt declarate de interes public național sau județean; rețelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, stațiile de tratare și epurare a apelor uzate, cu instalațiile, construcțiile și terenurile aferente; terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea consiliul local și primăria, precum și instituțiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile și altele asemenea; locuințele sociale; statuile și monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public național; bogățiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarate de interes public național; terenurile cu destinație forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului și dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat; cimitirele orășenești și comunale.
Din enumerarea cuprinsă în textul legal anterior menționat rezultă că apartenența la domeniul public este dată de utilitatea publică sau interesul public local legat de imobilele respective iar în speță nu se dovedește o asemenea utilitate publică sau interes public prin raportate la terenul aferent unui imobil reprezentând casă de locuit chiar dacă acest teren a fost proprietatea statului român. Din acest punct de vedere, instanța reține că pârâtul M. Timișoara nu a dovedit că imobilul revendicat de reclamantă ar fi de uz sau de interes public, în sensul art. 3 din Legea nr.213/1998, deși i s-a pus în vedere în mod expres obligația de a face această dovadă.
imobilul în discuție nu apare astfel nici potrivit dispozițiilor imperative ale Legii nr. 213/1998 și nici potrivit naturii sale ca fiind de uz sau de interes public local astfel încât cuprinderea acestuia în domeniul public al Municipiului Timișoara și atestarea lui ca atare prin HG nr. 1016/2005 s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 1, art. 3 alin. 4 și art. 7 din Legea nr.213/1998.
Din acest punct de vedere, nu pot fi reținute apărările invocate în cauză, potrivit cărora unitățile administrativ teritoriale pot stabili în mod discreționar, prin hotărâri adoptate de consilii locale, că anumite bunuri sunt de uz sau de interes public, această calificare putând fi făcută doar prin lege. Într-adevăr, în condițiile în care art.3 din Legea nr.213/1998 stabilește în mod expres că un bun nu poate aparține domeniului public decât în măsura în care este cuprins în enumerarea legal realizată ori, după caz, este de uz sau de interes public, trebuie concluzionat că nu orice bun poate fi inclus în domeniul public de către autoritatea competentă, ci doar cele pentru care poate fi relevat interesul public sau utilitatea publică.
În speță, nici una din aceste condiții nu s-a dovedit a fi îndeplinită, căci pârâtul C. L. al Municipiului Timișoara nu a dovedit că, la adoptarea HCLM Timișoara nr.474/2006, a avut în vedere interesul public pe care l-ar prezenta imobilul și nici faptul că acesta ar fi atribuit spre folosință publică.
Din acest punct de vedere, instanța reține că în literatura de specialitate s-a apreciat că, pentru a fi calificat ca aparținând domeniului public, un bun trebuie să întrunească toate trăsăturile desprinse din definiția dată în art.136 din Constituția R. și în art. 3 din Legea nr.213/1998, respectiv este necesar ca, prin natura sa ori prin voința legiuitorului, bunul să prezinte acele particularități care să justifice protecția specială de care se bucură, să aibă o utilitate publică, având rolul de a satisface interesul public în mod direct sau indirect, prin intermediul unui serviciu public, fiind guvernat în ansamblul său de un regim de putere publică. Așadar, câtă vreme imobilul în litigiu în fața instanței de trimitere nu este calificat ca aparținând domeniului public prin voința legiuitorului, nefiind de uz public după cum am arătat, trebuie să se verifice condiția ca acesta să fie de interes public, interes ce trebuie satisfăcut prin intermediul unui serviciu public.
Or, este evident că nici această condiție nu se verifică în speță, nefiind dovedit că bunul ar fi susceptibil de valorificare în interes public, prin intermediul unui serviciu public.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal prin Deciziile nr.3430/19.06.2009 și nr. 5281/24.11.2009, prin care a reținut ca întemeiată excepția de nelegalitate a unor poziții din anexa 2 la HG nr.1016/2005 pentru modificarea și completarea HG 977/2002 privind atestarea domeniului public al Județului T., a municipiilor, orașelor și comunelor din județul T., reținând că prin hotărârea atacată a fost atestat ca aparținând domeniului public al unui municipiu, imobilul teren aferent unei case de locuit proprietatea unor persoane fizice dobândită în condițiile Legii nr.112/1995 iar dispozițiile HG 1016/2005 sunt nelegale întrucât atestă apartenența la domeniul public de interes local, deci ca fiind de uz sau de interes public a unei suprafețe de teren aferentă unei case de locuit aparținând unei persoane fizice „fără a se arăta nici în cuprinsul hotărârii Guvernului și nici în Nota de fundamentare ce a însoțit proiectul de hotărâre care sunt împrejurările care au determinat această schimbare de regim juridic și nici care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat că se impune trecerea imobilului respectiv din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Timișoara”.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, reținând că excepția de nelegalitate a poziției nr. 3598 din anexa 2 la HG nr.849/2009 este întemeiată pe vătămarea adusă dreptului de proprietate pretins de reclamantă asupra imobilului, reținând totodată în privința imobilului în litigiu faptul că nu se justifică trecerea acestuia în domeniul public al unității administrativ teritoriale, imobilul nefiind de natura celor exemplificativ enumerate în anexa III la Legea nr.213/1998, în baza art.1 alin. 1 coroborat cu art. 18 alin. 1 din Legea 554/2004 instanța va admite excepția de nelegalitate invocată și va constata nelegalitatea HG nr. 1016/2005 în privința imobilului evidențiat la poziția nr. 3598 din anexa 2, imobil situat în Timișoara .. 8, înscris în CF nr. 3998 Timișoara, nr. cad. 8293.
Pentru a hotărî astfel, instanța urmează a înlătura ca nefondate și susținerile pârâților C. L. al Municipiului Timișoara, M. Timișoara, reprezentat prin Primar, potrivit cărora într-un litigiu anterior s-ar fi respins irevocabil o acțiune în anulare promovată de reclamanta M. R. împotriva aceleiași hotărâri de Guvern. În fapt, verificând evidențele din sistemul ECRIS al Curții de Apel Timișoara, instanța a constatat că reclamanta a mai promovat anterior doar o acțiune în anularea HCLM nr. 145/2005, în dosar nr._, fără a invoca nelegalitatea hotărârii de guvern prin care a fost atestat domeniul public al Municipiului Timișoara, inventariat prin actul autorității publice locale. Prin urmare, prin decizia civilă nr. 3168/23.10.2012 a Curții de Apel Timișoara acea acțiune în anulare a fost respinsă ca inadmisibilă, reținându-se că reclamanta nu a solicitat în acel litigiu anularea HG nr. 1016/2005, act administrativ care atestă HCL nr. 145/2004, că actul vătămător, care produce efecte juridice este HG nr. 1016/2005 care atestă HCL 145/2004, iar aceasta din urmă reprezintă doar un act pregătitor care nu produce efecte juridice, în condițiile art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, că, prin urmare, hotărârea de consiliu local nr. 145/2004 nu produce efecte prin ea însăși și ar putea să fie cenzurată de instanță odată cu hotărârea de guvern prin care se finalizează procedura de atestare a domeniului public.
Nu s-ar putea reține, deci, că hotărârea pronunțată în acel dosar ar prezenta autoritate de lucru judecat față de cererea pendinte, căci aceasta nu a analizat în fond legalitatea actului administrativ de atestare a domeniului public al unității administrativ teritoriale, anume, HG nr. 1016/2005, cererea în anulare vizând doar HCLM Timișoara nr. 145/2005 și fiind soluționată în baza unei excepții de inadmisibilitate.
Se va admite, deci, excepția de nelegalitate invocată de reclamanta M. R., iar în baza art. 274 Cod procedură civilă se va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de nelegalitate invocată de reclamanta M. R., împotriva pârâților G. R., C. L. al Municipiului Timișoara, M. Timișoara, reprezentat prin Primar.
Constată nelegalitatea parțială a H.G. nr. 1016/2005 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Județului T., precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din Județul T., în privința poziției nr. 3598 din anexa nr. 2, cuprinzând completarea la inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Timișoara, însușit de C. L. al Municipiului Timișoara prin H.C.L. nr. 145/2004.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22.05.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
R. C. F. C.
Se comunică:
Reclamanta: M. R.,
Pârâții: G. R.,
C. L. al Municipiului Timișoara,
M. Timișoara, reprezentat prin Primar.
RED:/R.C./ 28.05.2013
TEHNORED/F.C./ 28.05.2013;
6 ex./SM
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 18/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6639/2013.... → |
|---|
