Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 6064/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6064/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 1050/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 07.12.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 6064
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.06.2013
PREȘEDINTE: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul C. L. Reșița Serviciul Public „Direcția Impozite și Taxe” împotriva sentinței civile nr.978/12.09.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâta intimată C. N., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, din oficiu, invocă excepția de inadmisibilitate a acțiunii raportat la prevederile art. 85 din Legea nr. 188/1999 și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 978 din data de 12.09.2012, Tribunalul C.-S. a respins acțiunea formulată de reclamantul C. L. Reșița Serviciul Public Direcția Impozite și Taxe, în contradictoriu cu pârâta C. N..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 19 din 26.10.2009, Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi C.-S. a stabilit că plățile efectuate de reclamant, în baza contractului colectiv de muncă nu au bază legală, deoarece „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice, finanțate integral sau în majoritate de la bugetele locale se stabilește prin lege; actele normative în perioada verificată, care reglementează sistemul de salarizare, respectiv OG. nr. 10/2008 și nr. 6/2007, nu prevăd acordarea unor asemenea drepturi; în cazul plăților efectuate pentru transport, art. 41 din HG. nr. 1860/2006, interzice decontarea de cheltuieli pentru deplasările personalului de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu; contractele colective de muncă nu se pot încheia în afara limitelor legii, drepturile salariale ale salariaților instituțiilor publice nu pot constitui obiect al negocierilor.
Tribunalul a constatat că, prin aceeași decizie, organul de control a dispus ca „în cazul plăților de natură salarială acordate în mod nelegal personalului serviciului public – atât de la Titlul I – Cheltuieli de personal cât și de la Titlul II – Bunuri materiale și servicii, reprezentând spor de fidelitate, spor de dispozitiv, ținută, contravaloare transport pe mijloacele de transport în comun, primă de concediu pentru personalul contractual și drepturi speciale pentru refacerea capacității de muncă”, autoritatea administrativă reclamantă să stabilească întinderea prejudiciului de la data acordării și să ia măsuri pentru recuperarea prejudiciului adus bugetului.
Tribunalul a observat că, potrivit art. 1 și 2 din Legea nr. 84/14.06.2012, privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza „contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente”, va fi exonerat de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială.
Ca urmare, cum, în speță, drepturile bănești în discuție au fost stabilite în temeiul contractului colectiv de muncă înregistrat la DMSSF C.-S. sub nr. 3424/15.10.2006, contract colectiv necontestat la instanțele judecătorești competente, Tribunalul a considerat că sunt incidente prevederile Legii nr. 84/14.06.2012, privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.
Pe cale de consecință, în temeiul prevederilor legale mai sus enunțate, Tribunalul, în baza art. 18 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ, a respins acțiunea reclamantului C. L. Reșița Serviciul Public Direcția Impozite și Taxe.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul C. L. Reșița Serviciul Public „Direcția Impozite și Taxe”, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței civile atacate și rejudecând, să se admită acțiunea, cu obligarea reclamantei la plata sumei de 2498 lei, aferentă perioadei 01.01.2007 – 02.05.2007, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că prin sentința civila recurata in mod greșit tribunalul respinge acțiunea in restituire, motivând ca drepturile bănești in discuție au fost stabilite in temeiul contractului colectiv de munca inregistrat la DMSSF C.-S. sub nr. 3424/15.10.2006, contract colectiv necontestat la instanțele judecătorești competente fiind incidente dispozițiile art. 1 si art. 2 din Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.
Potrivit art. 2 din actul normativ mai sus menționat « se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii. Sumele recuperate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, ca urmare a deciziilor prevăzute la alin. (1), nu se restituie »
Prin sintagma « se aprobă exonerarea de la plată » legiuitorul a dorit sa inlature eventuala executare silita ce ar putea incepe impotriva personalului plătit din fonduri publice pentru sumele reprezentând venituri salariale acordate in baza contractelor colective necontestate la instanțele judecătorești.
Acțiunea formulata de către recurentă împotriva Deciziei nr. 19/26.10.2009 a Camerei de Conturi C.-S. a fost respinsa definitiv si irevocabil prin Sentința nr. 349/18.06.2010, definitiva si irevocabila la data de 17.02.2011, pronunțata in dosarul nr._, apreciindu-se ca cele reținute in procesul-verbal nr._/29.09.2009 corespund realității, astfel incat atat Decizia nr. 19/26.010.2009 cat si încheierea nr. VI.3/20.01.2010 a Curții de Conturi sunt legale si Temeinice dispozițiile Legii nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice fiind incidente numai in faza de executare silita si nu in aceasta etapa când se dorește obținerea unui titlul executoriu care sa constate existenta debitului
F. de cele arătate apreciază ca datoria exista, trebuie constatata existenta ei printr-o hotărâre judecătoreasca, salariatul fiind doar exonerat de la plata acestor sume reprezentând venituri salariale, prin adoptarea Legii nr. 84/2012, motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea in totalitate a sentinței civile mai sus menționate si rejudecand pe fond admiterea in totalitate a acțiunii sale.
În drept, a invocat Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare, Legii nr. 84/2012.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta intimată C. N. a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
La termenul din 20.06.2013, Curtea a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a acțiunii în temeiul art.85 din Legea nr.188/1999, excepție ce va fi analizată cu prioritate în temeiul art.137 alin.1 C. proc. civ, reținându-se că este întemeiată pentru considerentele ce urmează:
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor de drept comun din art. 270 alin.1 Codul muncii, răspunderea patrimonială a salariaților se angajează pe baza unei hotărâri judecătorești, urmare a promovării unei acțiuni în justiție, în cadrul căreia se analizează condițiile de angajare a răspunderii.
În mod excepțional însă, angajarea răspunderii patrimoniale a funcționarilor publici se poate realiza prin emiterea unei decizii de imputare, în condițiile prescrise de art. 84,85 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici. Astfel, art. 84 din menționata lege prevede că „răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”.
De asemenea, art. 85 din același act normativ prevede că „repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile”.
Or, pârâta intimată, avea calitatea de funcționar public la data introducerii acțiunii, așa cum susține reclamanta care arată că acesta ocupă funcția de inspector în cadrul serviciului public „Direcția Impozite și Taxe”, fapt confirmat și de tabelul cu situația plăților personalului din cadrul instituției, de la fila 20 dosar fond, în care pârâta figurează ca funcționar public la poziția 18, în speță fiind vorba despre angajarea răspunderii civile a funcționarului public pentru nerestituirea în termen legal a sumelor acordate necuvenit, în sensul dispozițiilor art.84 lit.b din Legea nr.188/1999.
Prin urmare, dată fiind această calitate a pârâtei, sunt aplicabile dispozițiile mai sus citate, care instituie o excepție de la regula angajării răspunderii patrimoniale în cadrul unei acțiuni în justiție, excepție de strictă interpretare și aplicare în sensul că angajarea răspunderii patrimoniale a funcționarilor publici realizează doar prin emiterea unei decizii de imputare.
Cum în speță, o astfel de decizie de imputare nu a fost emisă, acțiunea reclamantei care a înțeles să angajeze răspunderea patrimonială a funcționarului public pe calea unei acțiuni în justiție de drept comun, apare ca fiind inadmisibilă, și se impunea a fi respinsă urmare a excepției menționate, în temeiul dispozițiilor anterior citate.
Așa fiind, având în vedere că soluția de respingere a acțiunii este cea corectă dar cu substituirea motivării în sensul celor de mai sus, recursul va fi respins, în temeiul art.312 alin.1 C. proc. civ, fără a fi analizat în fond întrucât admiterea excepției inadmisibilității face de prisos cercetarea fondului cauzei în sensul art.137 alin.1 C. proc. civ, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată părții căzute în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de C. L. Reșița Serviciul Public „Direcția Impozite și Taxe” împotriva sentinței civile nr.978/12.09.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimata C. N..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată azi 20.06.2013 în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. C. M. I. Ș. E. P.
Pentru GREFIER
D. C. aflat în C.O.
semnează Grefier șef secție
L. C.
RED/ M.I./22.07.2013
TEHNORED/D.C./02.07.2013 – 2 exemplare
Primă instanță:Tribunalul C.-S.
Judecător – G. Ș.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3489/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6529/2013.... → |
|---|
