Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 4639/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 4639/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 5188/115/2010

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.4639

Ședința publică din 30 mai 2013

P.: M. I.

JUDECĂTOR. Ș. E. P.

JUDECATOR: R. C.

GREFIER:G. K.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul C. L. împotriva sentinței civile nr. 242/23.03.2011 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâtul C. Județean C.-S. prin Președinte.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent C. L., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței a fost depusă la dosar la data de 27 mai 2013 de către reclamantul C. L. dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei privind cererea de repunere pe rol a cauzei.

Instanța pune în discuția părților excepția perimării dosarului și acordă cuvântul în susținerea excepției.

Reclamantul recurent solicită admiterea excepției invocate în cauză.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.11.2010 sub nr._ /2011 reclamantul C. L. a chemat în judecată pe pârâtul C. Județean C.-S., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea dispoziției nr. 513/5.11.2010 emisă de Președintele Consiliului Județean C.-S..

Prin sentința civilă nr.242/23.03.2011 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul C.-S. a respins excepția tardivității dispoziției de imputare nr. 513/05.11.2010 emise de C. Județean C.-S..

A admis în parte contestația formulată de reclamantul C. L., împotriva dispoziției de imputare emise de C. Județean C.-S..

A anulat parțial dispoziția de imputare nr. 513/05.11.2010 emisă de C. Județean C.-S. în ceea ce privește sumele reținute de angajator cu titlu de CAS, șomaj, fond de sănătate și impozit.

Impotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul C. L., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii contestației formulate.

Analizând actele dosarului, pronunțându-se cu prioritate asupra excepției perimării, în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod de Procedură Civilă, Curtea de Apel constată următoarele:

În prezenta cauză, reclamantul C. L. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 242/23.03.2011, pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ .

Curtea de Apel Timișoara a dispus, la termenul din 24.11.2011, suspendarea judecății în baza art. 242 Cod de Procedură Civilă, constatând lipsa părților și faptul că nici una din părți nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 9.04.2013, prin rezoluția președintelui Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Timișoara, s-a repus cauza pe rol, în vederea discutării excepției perimării judecății, fiind stabilit termen de judecată la data de 30.05.2013.

Conform art. 248 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu”.

Potrivit art. 248 alin. 2 Cod de Procedură Civilă, „termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată”.

Față de această excepție, instanța constată că în cauză este imputabilă părții rămânerea cauzei în nelucrare timp de peste un an – de la 24.11.2011 și până la 9.04.2013, în condițiile în care în acest interval de timp recurentul avea posibilitatea de a solicita repunerea cauzei pe rol.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera perimarea prevăzute de art. 248 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, și anume cererea de chemare în judecată a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, instanța va admite excepția de perimare și va constata perimat recursul formulat de reclamantul C. L. împotriva sentinței civile nr. 242/23.03.2011 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâtul C. Județean C.-S. prin Președinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat recursul formulat de reclamantul C. L. împotriva sentinței civile nr. 242/23.03.2011 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu pârâtul C. Județean C.-S. prin Președinte.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică azi, 30 mai 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,

M. I. Ș. E. P. R. C.

-în concediu de odihnă-

VICEPREȘEDINTE

F. D.

GREFIER,

G. K.

Red.:MI./28.06.2013

Tehnored./GK/ 2 ex./28.06.2013

Inst.fond:Tribunalul A.:jud.R. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 4639/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA