Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 8495/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8495/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 878/59/2013
ROMÂNIAOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. A. ȘI FISCAL
Dosar nr._ /_13
DECIZIA CIVILĂ NR. 8495
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16.09.2013
PREȘEDINTE: M. C. D.
JUDECĂTOR: R. P.
JUDECĂTOR:C. D. O.
GREFIER: G. S.
Pe rol fiind pronunțarea asupra plângerilor formulate de petentele .. și S.C. H. A&M Secutity S.R.L. împotriva Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestaților nr. 2848/C2/2598, 2609 din 09.08.2013, în contradictoriu cu intimatele U. A. Teritorială a Orașului Jimbolia, S.C. E. C&C SRL, . și S.C. B. T. SRL, având ca obiect.
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din 11 septembrie 2013, potrivit căreia instanța a amânat pronunțarea cauzei la data de 13 septembrie 2013, respectiv la data de 16.09.2013, parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând asupra plângerilor de față, constată următoarele:
I Prin Decizia nr. 2848/C2/2598, 2609 din 09.08.2013 Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a admis contestația formulată de către S.C. E. C&C S.R.L. și a admis în parte contestația formulată de S.C. H. A&M S. S.R.L. ambele în contradictoriu cu Primăria Orașului Jimbolia, iar pe cale de consecință a admis în parte cererea de intervenție principală formulată de .. respectiv criticile cu privire la oferta depusă de .. și a anulat raportul procedurii și actele subsecvente și a obligat autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depuse de .. cu respectarea prevederilor legale, a documentației de atribuire și a celor reținute în motivare, în termen de 10 zile.
A respins ca nefondate criticile formulate de S.C. H. A&M S. S.R.L. cu privire la modalitatea de evaluare a ofertei sale și pe cale de consecință cererea de intervenție accesorie formulată de S.C. B. TECHNOLOGY S.R.L.
A respins ca tardiv introduse criticile formulate de .. cu privire la modalitatea de evaluare a ofertei sale. A dispus continuarea procedurii de atribuire în cauză cu respectarea celor dispuse anterior.
II. Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr._ la data de 26.08.2013 petenta .. a solicitat:
- desființarea Deciziei CNSC în ceea ce privește respingerea ca tardiv introduse a criticilor formulate de C. cu privire la modalitatea de evaluare a ofertei sale întrucât este adoptată cu încălcarea dispozițiilor legale incidente, cu consecințe, admiterea criticilor C. formulate cu privire la modalitatea de evaluare a ofertei sale, anularea în parte a raportului procedurii de atribuire comunicat de către autoritatea contractanta cu adresa 4623/14.06.2013 (în ceea ce privește admisibilitatea ofertei C.) și obligarea autorității contractante la reevaluarea după criterii legale a admisibilității ofertei C..
În motivare petenta arată următoarele motive de nelegalitate: în fapt, AC a organizat procedura de achiziție publica prin licitație deschisa pentru atribuirea contractului de furnizare "Achiziționarea si instalarea de echipamente de supraveghere pentru creșterea siguranței si prevenirea criminalității în orașul de frontiera Jimbolia".
Petenta arată că în 14.06.2013 cu adresa 4623 AC a comunicat către C. rezultatul procedurii de atribuire care a declarat oferta C. drept inacceptabila, si ca urmare a respins-o deoarece a primit de la ANRMAP informația ca exista documente constatatoare emise cu observații de către Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) si Administrația Bazinala de Apa Banat (ABAB).
Imediat (luni) C. (adresa 563/17.06.2013) a solicitat către ANRMAP detalii, răspunsul_/19.06.2013 fiind primit in 25.06.2013 .
Se arată că în 25.06.2013 C. a fost înștiințat de AC cu adresa 4880/25.06.2013 ca au fost formulate doua contestații împotriva rezultatului procedurii de atribuire, care criticau atât modalitatea de evaluare a ofertelor proprii cat si a ofertei declarate câștigătoare de către AC.
C. a formulat în 25.06.2013 cu nr. 592 cererea sa de intervenție principală prin care a criticat atât modalitatea nelegala de evaluare a ofertei sale de către AC, dar a criticat si ofertele depuse atât de contestatari cat si de câștigător.
C. a invocat faptul că AC a declarat inadmisibila oferta sa fără a face diligențele legale de a solicita mai întâi clarificări/lămuriri.
A fost prezentata jurisprudența europeana in domeniu, citându-se Tribunalul de Primă Instanță de Ia Luxemburg în hotărârea sa din 10.12.2009, cauza T-195/08, Antwerpse Bouwwerken NV împotriva CE, pct. 56 și 57, precum si hotărârea Tribunalului din 27.09.2002, cauza T-211/02, Tideland Signal împotriva CE, pct. 37și 38. Era evident la acel moment ca daca oferta depusa de câștigător ar fi fost declarata neconforma (ceea ce acum urmează să se întâmple ca o consecința a deciziei CNSC), atunci oferta depusa de C. ar fi fost următoarea ce îndeplinea criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut", daca si numai daca ar fi beneficiat de o evaluare după criterii legale a ofertei sale.
Petenta arată, în drept, că:
Art. 61 al C. prevede ca oricine are interes poate interveni într-un proces care se judeca între părțile originare.
Interesul trebuie să îndeplinească cerințe: sa fie legitim; sa fie născut si actual:sa fie personal si direct. Interesul este născut si actual deci exista în momentul în care se exercita acțiunea civila.
Este evident ca o data admisĂ în principiu cererea de intervenție principală CNSC a acceptat implicit ca interesul C. este actual. Așadar, respingerea de către CNSC a criticilor C. motivând excepția tardivității este nelegală.
In plus, așa cum și doctrina a arătat in mod constant: „încheierea asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție voluntara principală are caracter interlocutoriu (art. 235 C.), astfel încât instanța care a pronunțat-o nu mai poate reveni asupra ei. Daca a încuviințat în principiu cererea de intervenție, instanța trebuie apoi sa o soluționeze pe fond, chiar si atunci când ar constata ulterior ca a greșit primind sa judece pretenția terțului pe cale incidentala" (D. procesual civil, V. M. C., G. B., T. C. B., Editura C.H.B. 2011).
Or, în situația de față CNSC nu a soluționat pe fond cererea de intervenție formulata de C., deși a încuviințat în principiu cererea de intervenție.
In ceea ce privește eventuale motive de tardivitate a cererii de intervenție principale, aceasta se raportează la prevederile art. 62 (2) Cod procedură civilă respectiv „Cererea de intervenție poate fi făcută numai în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor în fond". In situația de fata este evident ca cererea de intervenție a C. a fost făcuta în termen.
Se mai arată că CNSC a admis o parte din criticile C., pe celelalte declarându-le tardiv formulate, sau omițând să se pronunțe asupra lor.
Pentru motivele de nelegalitate expuse mai sus, petenta solicită admiterea prezenta plângere așa cum a fost ea formulată, cu consecința:
-admiterii criticilor C. formulate cu privire la modalitatea de evaluare a ofertei sale,
-anularea în parte a raportului procedurii de atribuire comunicat de către autoritatea contractanta cu adresa 4623/14.06.2013 (in ceea ce privește admisibilitatea ofertei C.), si
-obligarea autorității contractante la reevaluarea după criterii legale a motivelor de admisibilitate a ofertei C..
Pe fondul cauzei petenta arată că AC a decis respingerea ofertei C. înainte de a solicita orice lămuriri referitoare la aspectele constatate.
De asemenea susține că dincolo de jurisprudența europeana invocata mai sus, care arata ca AC trebuie sa depună minime diligente în evaluarea unei oferte (mai cu seama când aceasta are preț mai mic decât cea declarata câștigătoare), art. 181 al OUG 34/2006 arată „ autoritatea contractanta are dreptul de exclude...", deci nu obligația, iar aplicarea abuziva a dreptului ar putea aduce vătămări importante, cum este cazul ofertei C., căruia nu i s-a solicitat un punct de vedere ca sa se poată apară, așa cum arata art. 78 al HG 925/2006 „ comisia de evaluare are obligația de a stabili care sunt clarificările si completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea ofertelor..."
De altfel, referitor la cele doua certificate constatatoare aflate la ANRMAP, pentru unul se afla deja pe rolul instanței dosarul_, iar pentru cel de-al doilea, despre care C. nici nu avea cunoștința la acel moment, a fost inițiat litigiul ce face obiectul dosarului_ , ambele aflate pe rolul Tribunalului B..
III. Legal citați intimații UAT Jimbolia, S.C. H. A&M S. SRL, S.C. E. C&C SRL, . au formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii declarată de petenta .. ca fiind neîntemeiată și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.
IV. Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub nr._ la data de 26.08.2013, conexată la prezentul dosar, petenta S.C. H. A&M Secutity S.R.L. a solicitat modificarea Deciziei CNSC nr. 2848/C2/2598, 2609 (numita în prezentul „Decizia") pronunțată de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) în data de 09.08.2013,pe care o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală conform celor susținute prin prezenta plângere, iar pe fond admiterea contestației în sensul:
- constatării superficialității de care a dat AC dovada în evaluarea propunerilor tehnice depuse de către toți ofertanții în cadrul procedurii nu doar de către .. si dispunerii, conform solicitărilor cuprinse în cele doua contestații formulate către CNSC (prezenta plângere și cea înaintata de către S.C E. C&C S.R.L. - numita în continuare ECC) dar și în cererea de intervenție a .. reevaluării tuturor propunerilor tehnice depuse în procedura;
- obligării AC de a aplica un tratament egal și nediscriminatoriu în procesul de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurii cu respectarea prevederilor legale, a normelor si practicii recunoscuta incidente în materie;
- constatării admisibilității ofertei subscrisei sub aspectul îndeplinirii cerințelor de calificare impuse, urmare a obligării AC de a evalua oferta proprie sub aspectul îndeplinirii cerințelor de calificare sub aceleași interpretări si texte de lege recunoscute in cazul celorlalți ofertanți la procedura si cu includerea acesteia in procesul de evaluare a propunerilor financiare/aplicare a criteriului de atribuire prețul cel mai scăzut"!;
- anularea Comunicării privind rezultatul procedurii nr. 4626/14.06.2013 transmisa petentei de către AC prin care ni se aducea la cunoștința faptul ca oferta noastră a fost declarata inacceptabila si neconformă;
- consecința a tuturor petitelor, dispunerea anulării raportului de atribuire și reluarea procedurii de la etapa de evaluare a ofertelor tehnice depuse în cadrul procedurii, cu evaluarea amănunțita și cu respectarea cadrului legal aplicabil a propunerilor tehnice depuse dar si a îndeplinirii de către ofertanți a cerințelor de calificare impuse, cu reținerea celor dispuse de către CNSC în ceea ce privește oferta .. si a celor dispuse de către AC referitor la admisibilitatea d.p.d.v. a îndeplinirii cerințelor de calificare in cazul acelor ofertanți care nu au înțeles sa își apere interesul prin formularea unei contestații sau care au formulat demersuri tardive in acest sens.
În fapt petenta arată că, Orașul Jimbolia a organizat, în calitate de AC procedura de achiziție publica, derulată prin licitație publica deschisă (anunț de participare nr._/01.02.2013) pentru atribuirea contractului de furnizare având ca obiect achiziționarea, instalarea si punerea in funcțiune de echipamente de supraveghere pentru proiectul "Achiziționarea si instalarea de echipamente de supraveghere pentru creșterea siguranței si prevenirea criminalității in orașul de frontiera Jimbolia", cod SMIS 6994, procedura la care au fost depuse, conform Procesului-verbal al ședinței de deschidere nr. 3080/15.04.2013 un număr de 7 oferte.
În urma derulării procesului de evaluare a ofertelor depuse, petenta a luat act de comunicarea privind rezultatul procedurii nr. 4626/14.06.2013 transmisă petentei de către AC, Orașul Jimbolia, prin care ni se aducea la cunoștința de faptul ca: „[...] oferta dumneavoastră a fost respinsă în temeiul prevederilor art. 81 din HG 925/2006, din următoarele motive: Cerința din Fisa de date, secțiunea III.2.1. b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale este „C. conform cu originalul după autorizație/aviz IGSU de instalare, punere în funcțiune și întreținere pentru părțile componente de detecție si alertare in caz de incendiu din nodurile de comunicație. In cadrul documentelor de calificare prezentate nu se regăsește dovada avizării IGSU. La solicitarea de clarificări prin care vi se cere să menționați unde în oferta depusă se regăsește autorizația/avidul IGSV, dvs. ați completat documentele ele calificare depuse inițial prin depunerea autorizațiilor . nr. 648/07.02.2011", . nr. 650/07.20.2011, sena A nr. 649/ 07.0.2011, recunoscând omiterea depunerii acestora in cadrul Documentelor de calificare prin afirmația (...) la întocmirea documentelor de calificare s-a omis prezentarea inclusiv a autorizațiilor IGSU (...). La data deschiderii ofertelor societatea petentă dispunea de aceste autorizații Pronunțată în ședința publică din 25.07.2013. pe care le trimite atașat astfel: (...)"
Luând act de rezultatul evaluării în ceea ce privește oferta proprie petenta a consultat dosarul achiziției publice, la sediul AC, ocazie cu care a observat faptul ca dintr-un număr de 7 oferte depuse in cadrul procedurii de achiziție publica doar 2 au fost declarate admisibile si anume cea depusă de către .. si cea înaintata de către S.C. E. C&C S.R.L. restul ofertelor fiind declarate inacceptabile sau neconforme.
În urma analizării dosarului petenta a luat act înainte de toate că, dat fiind ca in cadrul procedurii au fost depuse 7 oferte si pentru aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 202 alin. I1 din OUG 34/2006, teza 2, înainte de modificarea adusa acestui articol prin Legea nr. 193/2013 (procedura fiind aflata sub incidența OUG 34/2006 sub forma in care aceasta se afla la data publicării in SEAP a documentației de atribuire) AC a decis sa realizeze procesul de evaluare a ofertelor in următoarea ordine: propunere tehnica - documente de calificare — propunere financiara cu păstrarea analizei propunerilor financiare drept ultima etapa de evaluare/analiza având drept următoare rezultate:
-oferta depusă de către S.C. B. TECHNOLOGY S.R.L a fost declarata inacceptabila (pe motivul neprezentării justificării de preț);
-oferta petentei a fost declarată inacceptabila pe considerentul neprezentării autorizației IGSU la data depunerii ofertei;
-oferta asocierii S.C. CIVITAS SYSTEMS S.R.L. si .. a fost declarata inacceptabila pe motivul că există pe numele unuia dintre asociați emise certificate constatatoare negative in conformitate cu prevederile art. 97" din HG 925/2006, modificata;
-oferta .. a fost declarată inacceptabila pe motivul ca exista pe numele acesteia emise certificate constatatoare negative in conformitate cu prevederile art. 97" din HG 925/2006, modificată;
-oferta S.C. PRIME TELECOM S.R.L. a fost declarata inacceptabila pe motivul ca nu îndeplinește cerințele de calificare impuse prin documentația de atribuire;
-oferta .. a fost declarata admisibila si câștigătoare;
-oferta S.C. E. C&C S.R.L. a fost declarata admisibila si necâștigătoare;
D. fiind rezultatul procedurii comunicat de către AC, contestațiile si cererile de intervenție formulate in cadrul litigiului dedus judecării Consiliului si consultând dispozitivul si motivarea Deciziei adoptata de către CNSC solicită instanței să observe ca Decizia este netemeinica si nelegala si prin urmare sa o anuleze în parte (exceptând aspectele admise in legătura cu inadmisibilitatea ofertei .) pentru următoarele considerente:
1. Cu toate ca spetele deduse judecații CNSC erau în măsura sa releve faptul ca AC nu a realizat în mod corespunzător analiza propunerilor tehnice depuse in cadrul procedurii si mai ales deși ambii contestatari au solicitat prin contestațiile depuse reevaluarea tuturor propunerilor tehnice depuse in cadrul procedurii CNSC nu a avut in vedere acest aspect dispunând exclusiv reevaluarea propunerii tehnice înaintata de către ..
Învederează pe aceasta cale instanței faptul că, in ceea ce privește evaluarea propunerilor tehnice AC a decis, așa cum reiese din raportul experților tehnici cooptați si din raportul procedurii, sa le declare toate cele 7 oferte ca fiind admisibile cu toate ca cel puțin in ceea ce privește .. Acesta nu a respectat, prin propunerea tehnica depusa, cerințele impuse prin documentația de atribuire (n.n. - aspect reținut de către CNSC în Decizie si admis si prin urmare neatacat de către subscrisa) iar S.C. PRIME TELECOM S.R.L. a adus completări la propunerea tehnica depusă la data ședinței de deschidere a ofertelor (n.n. - aspect învederat CNSC prin contestația si completarea la aceasta depuse insa nereținut in Decizie si pe care înțelege sa-l atace prin prezenta).
Față de aceasta etapa a procedurii si mai ales dat fiind faptul ca însuși CNSC a recunoscut ca: „In cadrul propunerii tehnice . a ales sa nu depună nici un document emis de producător, pentru fiecare produs in parte care sa confirme toate specificațiile tehnice si conformitatea acestora cu standardele internaționale cerute de autoritatea contractanta" coroborat cu faptul ca prin contestațiile depuse s-a solicitat (n.n. - a.s.v. p. 2 din Decizie): „obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor cu verificarea propunerilor tehnice, a parametrilor tehnici impuși de către autoritatea contractanta, cu parametrii tehnici propuși de către ofertanți, respectiv: timpul impus de intervenție si remediere a defecțiunilor, precum si daca ofertantul . a declarat punct de lucru în zona sau intenția de a-si deschide unul in capiii in care oferta acestuia ar fi desemnata câștigătoare CNSC era obligat, cu atât mai mult cu cat contestația EEC nu a fost admisa doar in parte, sa dispună reevaluarea tuturor propunerilor tehnice depuse in cadrul procedurii cu aplecarea corespunzătoare asupra acestora ca prima etapa de evaluare a ofertelor depuse înainte de a depăși subiectul referitor la necesitatea obligării AC de a reanaliza, sub aspectul conformității propunerilor tehnice, toate cele 7 oferte depuse in cadrul procedurii înțelege să aducă în atenția Curții un aspect neavut in vedere in judecarea contestațiilor de către CNSC. Se referim la posibilitatea reala și legală a contestatoarei EEC de a formula observații, inclusiv cu trimiteri exacte la conținutul acesteia, în legătura cu propunerea tehnica înaintata de către ..
Petenta, aduce la cunoștința instanței, o posibila încălcare de către AC a prevederilor referitoare la dreptul de proprietate intelectuala a ofertantului asupra propunerii tehnice depusa in cadrul procedurii având certitudinea asupra faptului ca in condițiile in care urmare a unei solicitări formulată de către petentă .. a refuzat sa ne dea acces la propunerea sa tehnica avem convingerea ca nici ECC nu i-a fost permis de către ofertantul declarat câștigător sa ii consulte propunerea tehnica. Pentru demonstrarea îndeplinirii acestor cerințe .. a ales sa depună oferta tehnica în cadrul căruia a menționat faptul ca toate specificațiile tehnice si conformitatea cu standardele internaționale cerute, vor fi certificate cu documente de la producător, pentru fiecare produs in parte " însă nu a depus nici un document care să confirme/probeze aceste susțineri. Rezulta fără putința de tăgadă faptul ca produsele propuse de către .. in cadrul ofertei depuse nu corespund necesitații autorității contractante as fel cum a fost detaliata în cadrul caietului de sarcini. "
Arată că principalul motiv pentru care a formulat o contestație si la aceasta data plângerea dedusă judecații este acela că AC, prin demersurile întreprinse si deciziile adoptate, a dat dovada de un tratament neegal si discriminatoriu chiar cu riscul încălcării principiilor statuate prin legislația incidența in materia achizițiilor publice, aduce în discuție si situația de mai sus întrebându-se oarecum retoric cum a avut posibilitatea contestatoarea EEC de a avea acces la conținutul propunerii tehnice cuprinsa in oferta declarata câștigătoarea de către AC. La fel se întreabă cum CNSC nu a observat posibilitatea ca si in acest context AC sa fi asigurat un tratament preferențial unuia dintre ofertanți permițându-i acestuia accesul la un document aflat sub incidența unui drept de proprietate intelectuala si sa păstreze spre judecare un petit formulat si susținut tocmai pe aceasta încălcare a unei prevederi legale.
In concluzia acestui punct si exclusiv pentru motivul ca, si in opinia petentei, AC se face vinovată de o evaluare superficială a propunerilor tehnice depuse in cadrul procedurii nu mai insistă asupra unui aspect menit doar sa certifice „intervenția" ML (n.n. - care afirma ca toate deciziile adoptate in cadrul procedurii/evaluării au avut menirea de a nu asigura un avantaj evident unui ofertant in raport cu altul si de a nu asigura un tratament preferențial, disproporționat si discriminatoriu a unui/unor ofertant/i) in sprijinul unui anumit ofertant cu lezarea vădita a interesului altui ofertant ci ne limitam la a sublinia necesitatea reevaluării tuturor propunerilor tehnice depuse lăsând la latitudinea instanței sa decidă in consecința.
Pentru acest considerent solicită ca prin hotărârea dispusă de către Curte să se oblige AC la analiza tuturor ofertelor sub aspectul conformității propunerilor tehnice cu descalificarea/excluderea celor care nu respecta toate cerințele impuse prin documentația de atribuire si doar ulterior sa se realizeze evaluarea ofertelor declarate conforme sub aspectul admisibilității acestora din prisma îndeplinirii cerințelor de calificare si al propunerii financiare.
CNSC retine în mod eronat faptul ca AC nu avea posibilitatea legala de a accepta completarea ofertei subscrise cu un document constatat ca fiind lipsa la data ședinței de deschidere a ofertelor
Cu solicitarea adresata instanței de a se apleca cu deosebita atenție asupra prezentului motiv nu doar pentru ca acesta a stat la baza descalificării ofertei petentei ci si pentru ca acesta va releva o . decizii adoptate de către AC cu încălcarea principiilor ce guvernează legislația incidența in materia AC, arată în cele ce urmează motivele pe care le-am expus si CNSC in susținerea posibilității de declararea a admisibilității ofertei sale fără ca aceasta decizie sa reprezinte vreo încălcare a legislației incidența in materie, vreo lezare a altui ofertant la procedura si fără ca aceasta sa reprezinte un tratament preferențial al subscrisei in raport cu ceilalți ofertanți la procedura.
Prin Erata nr._/08.02.2013 se dispunea eliminarea cerinței de calificare. Arată că prin eliminarea acestei cerințe a interpretat eronat ca s-a dispus inclusiv eliminarea cerinței referitoare la avizul ISJU pe care nu a prezentat-o inițial pe motivul ca nu ar fi avut logica a se solicita acest înscris autorizarea în discuție neputând fi obținută fără deținerea de către ofertant a personalului tehnic avizat corespunzător, cuprinde in cadrul documentelor de calificare si autorizația IGSU de instalare, punere in funcțiune si întreținere pentru părțile componente de detecție si alertare in caz de incendiu din nodurile de comunicație solicitata de către autoritatea contractanta la secțiunea III.2.1. b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale din Fisa de date a achiziției, autorizație deținuta de către petentă încă de la data de 07.02.20ll si nicidecum obținută ulterior acestei date si care nu ar fi putut fi obținută fără deținerea personalului autorizat corespunzător a cărui deținere a făcut dovada de la data depunerii ofertei.
Prin urmare, arată in contestația depusa la CNSC faptul ca AC/comisia de evaluare, cu trimitere la conținutul cu aplicarea corespunzătoare a art. 34 din HG 925/2006, modificata avea obligația sa se asigure de faptul că îndeplinește cerința de calificare in discuție iar aceasta îndeplinire putea fi constatata si printr-o simpla accesare a site-ului www.igsu.ro.
Se arată că într-adevăr îi revenea obligația de a prezenta autorizația în discuție in cadrul documentației de calificare astfel încât AC sa nu (mai) fie nevoită să verifice ea însăși aceasta îndeplinire însă sigur nu se poate afirma, după cum AC a făcut iar CNSC acceptat ca fiind întemeiat ca petenta nu am îndeplinit cerințele de calificare impuse prin documentație sau ca prezentarea autorizației ar fi fost in măsura sa creeze un avantaj evident in favoarea noastră.
Cu scopul de a evidenția faptul ca AC s-a dovedit mai rigida decât legiuitorul in ceea ce privește posibilitatea completării, ulterior ședinței de deschidere, a documentelor de calificare sica CNSC a adus la rândul sau o interpretare proprie textului de lege incident in speța dedusa judecării chiar si cu ignorarea unui text de lege aplicabil, a unei poziții oficiale formulata de către ANRMAP in calitate de organism de monitorizare si reglementare a sferei achizițiilor publice sau chiar cu abaterea de la alte decizii/motivări ale Consiliului formulate nu cu mult timp înainte de prezenta, aduce in discuție mai jos paginile 24 si 24 din Decizie unde este redata optica si interpretarea data de către CNSC textului de lege incident si aplicabil in speța dedusa judecării si care a stat la baza deciziei adoptata in ceea ce privește posibilitatea de declarare a admisibilității ofertei subscrisei si pe care o atacam la aceasta data: „Consiliul constata ca potrivit prevederilor art. 35 din HG 925/2006, comisia de evaluare are dreptul doar de a solicita clarificări sau completări ale documentelor prezentate de ofertanți pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de calificare. Situația supusa soluționării nu poate fi încadrata in categoria clarificărilor sau completărilor antemenționate, așa cum în mod eronat susține contestatorul datorita următoarelor considerente:
-pe de o parte in speța nu sunt aplicabile prevederile ari. 78 din HG nr. 925/2006 având in vedere ca acestea sunt aplicabile etapei de evaluare a ofertelor nu si de verificare a documentelor de calificare"
-iar pe de alta parte prin nedepunerea înscrisurilor solicitate in documentația de atribuire in speța a autorizației/avizului IGSU [...; autoritatea contractanta nu putea sa solicite nicio clarificare sau confirmare la niște documente inexistente, situație care duce la nerespectarea dispozițiilor art. 170 din OIJG 34/2006, conform cărora ofertantul are obligația de a elabora oferta in conformitate cu prevederile din documentația de atribuire, in ceea ce privește criteriile de calificare. f...f yivand in vedere abrogarea art. 77 si introducerea acestei noi prevederi (n.n. — art. 11 alin. 4 din HG nr. 925/2006, modificata) si introducerea acestei noi prevederi in cuprinsul HG nr. 925/2006, coroborate cu dispozițiile ari. 170 din OUG nr. 34/2006
Petenta menționează că în situația in care totuși CNSC ar interpreta în mod corect conținutul art. 78 din HG nr.925/2006, modificata atunci ne-am afla in situația in care art. 79 alin. din același act normativ nu ar mai avea nicio eficienta din moment ce acesta se refera la modul in care va trebui sa dispună AC in cazul in care un ofertant nu prezintă clarificările sale/sau prezintă clarificări neconcludente la solicitările AC in ceea ce privește documentele de calificare - solicită instanței să observe ca articolul precizat se refera la alin. 1 la clarificările aduse la documentația de calificare, alin. 2 la propunerea tehnica si alin. 3 la cea financiara si măsura in care acestea vor putea fi acceptate de către Comisia de evaluare.
Prin abrogarea art. 77din H.G. nr.925/2006, modificata s-a instituit in sarcina ofertanților obligația fie de a prezenta la data depunerii ofertei o documentație de calificare completa fie de a depune cu aplicarea art. 11 alin. 4 din HG nr.925/2006, modificata o declarație inițiala, AC neavând nicio posibilitate legala de a mai accepta completări ale documentelor exceptând existenta declarației inițiale.
Față de această interpretare petenta arată că se poate observa faptul că si legiuitorul a văzut mai permisiv posibilitatea de a solicita si accepta completarea documentelor de calificare.
Se solicită instanței să observe ca la data abrogării art. 77a fost modificat conținutul art. 78. Pentru a arata instanței, așa cum a învederat si CNSC faptul ca, in opinia sa AC si-a bazat decizia de respingere a-i ofertei pe o interpretare rigida a textului de lege si mai ales pe o adăugire de considerații la acesta facem inclusiv trimitere la un punct de vedere formulat de către ANRMAP, relevant in speța dedusa judecării si care poate fi regăsit pe site-ul www.anrmap.ro la secțiunea - InfoPoint - Puncte de vedere (Publicat de root la data de 07 Mai 2012 - Posibilitatea de prezentare ulterioara a documentelor de calificare): „Fără a avea aceasta obligație, comisia de evaluare are dreptul, așa cum rezulta din dispozițiile art. 201 din OUG nr. 34/2006).../de a le solicita ofertanților în cauza completarea documentelor respective, in scopul demonstrării îndeplinirii cerințelor de calificare, totodată, precizează ca deși legislația nu conține prevederi cu privire la un număr maxim permis de documente lipsa sau la eventuale termene acordate pentru completarea unor astfel de documente, atunci canei solicita completarea acestora autoritatea contractanta trebuie sa aibă in vedere si respectarea prevederilor alin. (2) ale aceluiași articol 201 din ordonanța, potrivit cărora prin clarificările/ completările respective nu are dreptul sa determine apariția unui avantaj evident in favoarea unui ofertant/candidat, "a se observa faptul ca punctul de vedere este formulat la data de 07.05.2012, ulterior modificării adusa articolului 77 si 78 din HG nr. 925/2006 prin HG nr. 834/2009 ceea ce confirma aplicabilitatea acestui articol si ulterior datei abrogării art. 77, modificării art. 78 sau introducerii art. 11 alin. 4 toate din HG nr. 925/2006.
-Decizia CNSC nr. 2884 din 2013 la care am avut acces consultând rubrica „Buletin oficial 2013" (n.n. — una dintre multe altele similare sub aspectul interpretării adusa art. 78) unde la p. 19 - 21 Consiliul recunoaște aplicabilitatea art. 78 din HG nr.925/2006, modificata si in sfera analizei îndeplinirii cerințelor de calificare, adoptând, in același an 2013, o optica diferita de cea din Decizia atacată
Date fiind cele mai sus expuse solicită instanței sa constate interpretarea eronată a CNSC in ceea ce privește prevederile legale aplicabile/incidente in cazul unei situații similare celei in care s-a aflat subscrisa cu încălcarea inclusiv a principiului declarat de însuși Consiliu potrivit căruia analiza legislației aplicabila, in cazul de fata a achizițiilor publice, trebuie operată „in integrum”.
Se susține că, CNSC reține in mod eronat faptul ca o eventuala decizie a AC de acceptare a documentului constatat ca fiind lipsa la data depunerii ofertei ar fi reprezentat un tratament preferențial al petentei si ar fi creat un avantaj evident in favoarea sa si ca prin deciziile adoptate in procesul de evaluare AC a respectat principiile expres reglementate la art. 2 alin. 2 din OUG 34/2006, modificata respectiv cel al nediscriminării, tratamentului egal, transparentei si asumării răspunderii.
De asemenea înțelege sa învedereze instanței modul in care AC a aplicat in procesul de evaluare un tratament egal si nediscriminatoriu al ofertanților la procedura cu trimitere in principal la etapa de evaluare a ofertelor sub aspectul îndeplinirii cerințelor de calificare impuse prin documentația de atribuire.
Pornind de la optica CNSC criticata la pct. 2 aducem la cunoștința instanței modul in care AC a înțeles sa evalueze ofertele depuse in cadrul procedurii.
Astfel, o simpla consultare a adreselor de clarificări transmise către ofertanții la procedura va evidenția faptul ca tuturor ofertanților la procedura le-a fost solicitata completarea cu înscrisuri a documentelor de calificare in condițiile in care un singur ofertant si anume .. a depus si declarația inițiala in conformitate cu prevederile art. 11 alin. 4 din HG 925/2006, modificată așa cum reiese din Procesul - verbal al ședinței de deschidere nr. 3080/15.04.2013.
D. fiind modul in care AC a înțeles să consemneze documentele de calificare depuse de către ofertanți in ofertele depuse, pentru informațiile referitoare la documentele solicitate/depuse in cazul personalului nominalizat aferent următoarei cerințe din Fisa de date a achiziției: „Pentru echipa propusa, ofertantul va prezenta CV-urile personalului propus, in original, semnat de persoana in cauza. De asemenea, CV-ul va fi însoțit de diplome de studii, dovedi privind calificarea/specializarea necesara (in cazul) instalării punerii in funcțiune a produselor furnizate, precum si pentru activitatea de asistenta tehnica in perioada de garanție. In cazul in care, membrii echipei propuse pentru îndeplinirea contractului nu sunt angajați ai ofertantului, aceștia vor prezenta o declarație de disponibilitate. Ofertantul va prezenta minim: -/ Inginer sisteme de securitate (C.:_ sau echivalent); - 2 tehnicieni sisteme detecție, supraveghere video control acces avizați IGPR, C.:_ sau echivalent -2 tehnicieni sisteme si instalații de semnalizare, alarmare, alertare în caz ^e incendiu (C.:_ sau echivalent). Se vor completa Formularele 12, 13 si 14. "s-a cuprins in PV doar rubrici referitoare la prezentarea Formularelor 12, 13 si 14 fără a exista în acesta si o rubrica referitoare la prezentarea autorizațiilor/avizelor IGPR pentru cei 2 tehnicieni sisteme detecție, supraveghere video control acces. Fără a contesta in vreun fel conținutul procesului verbal al ședinței de deschidere arată doar posibilul motiv pentru care prezumam ca avizul pentru cei 2 tehnicieni sisteme detecție, supraveghere video control acces nu a fost considerat de către AC si CNSC drept un document de calificare distinct si anume faptul ca acesta nu a fost prevăzut ca rubrica distincta in procesul-verbal ci a fost asimilat informațiilor privind personalul nominalizat de către ofertant a cărui prezentare ulterioara are menirea doar de a clarifica documente deja prezentate in timp ce avizul IGSU constatat ca lipsind din oferta noastră a fost apreciat drept un document de calificare de sine stătător, după cum a si fost consemnat în procesul-verbal a cărui completare, în opinia AC, este interzisă prin lege.
P. la punctul de vedere formulat de către AC petenta presupunea ca AC a avut in vedere faptul ca avizul IGSU emis pe numele ofertantului este un document de calificare distinct iar avizul pentru tehnicieni are doar rolul de a clarifica sau completa formal documente de calificare existente pentru simplul motiv ca, spre exemplu chiar daca un ofertant a depus un CV pentru tehnician avizul acestuia nu completează „formal"sau clarifica in vreun fel conținutul CV-ului ci la fel ca in cazul avizului IGSU acesta completează documentația de calificare. Insă din punctul de vedere rezulta fara urma de echivoc faptul ca si in opinia AC atât in cazul avizului IGSU cat si in cazul avizului pentru tehnicieni este vorba de o completare a documentelor de calificare in scopul îndeplinirii unei cerințe
Faptic, după cum a afirmat si AC si trebuia reținut in mod corespunzător si de către CNSC este vorba de 2 înscrisuri constatate ca fiind lipsa din ofertele depuse si anume avizul IGPR pentru tehnicieni si avizul IGSU de instalare, punere in funcțiune si întreținere pentru părțile componente de detecție si alertare in caz de incendiu din nodurile de comunicație neprezentate la data depunerii ofertei si a căror completare putea fi solicitata/acceptata cu invocarea/încălcarea acelorași prevederi legale.
Un aspect pe care-l aduce in atenția instanței este cel referitor la considerentul pentru care AC a apreciat ca este legal a solicita/accepta completarea documentelor de calificare cu avizul pentru tehnicieni si nelegala decizia de solicitare/acceptare a completării ofertei subscrisei cu avizul IGSU. Astfel, după cum se poate observa din analiza Punctului de vedere nr. 4982/28.06.2013formulat de către AC aceasta justifica (p. 2) decizia adoptata astfel: „Ofertantul S.C. H. SECURJTY S.R.L. precizează ca AC a tratat in mod diferențiat ofertele depuse si implicit a încălcat principiul tratamentului egal prin acceptarea depunerii unor documente suplimentare pentru îndeplinirea Cerinței din Fisa de date, secțiunea III.2.3. a) Capacitatea tehnica si/ sau Profesionala este: Ofertantul va prezenta minim: f...J — 2 tehnicieni sisteme detecție, supraveghere video control acces avizați IGPR, C._ sau echivalent si neacceptarea depunerii unor documente suplimentare pentru. îndeplinirea Cerinței din Fisa de date, secțiunea 111.2.1. h) Capacitatea de exercitare a activității profesionale este „C. conform cu originalul după autorizației aviz IGSU de instalare, punere în funcțiune si întreținere pentru părțile componente de detecție si alertare in caz de incendiu din nodurile de comunicație"precizează următoarele: in cadrul ofertei inițiale nici un ofertant nu a făcut dovada îndeplinirii primei cerințe menționate mai sus in timp ce a doua cerința a fost îndeplinita de marea majoritate. Prin urmare AC a acceptat completarea de documente pentru îndeplinirea primei cerințe intru cat nu a încălcat principiul tratamentului egal, si mai mult nu a creat nici un avantaj evident niciunui ofertant, in schimb prin acceptarea completării unui document de către un singur ofertant ar fi făcut dovada de imparțialitate si, in mod evident, ar fi creat un avantaj respectivului operator economic. Ofertantul S.C. H. SECURJTY S.R.L. subliniază in cadrul contestației ca în acest mod nu s-ar fi creat un avantaj.
Solicită instanței să analizeze atent argumentația AC mai având convingerea ca va observa ca însăși AC accepta ca prezentarea avizului pentru tehnicieni reprezintă „o completare de documente pentru îndeplinirea primei cerințe" la fel cum acceptarea avizului ISJU reprezintă „o completare de documente pentru îndeplinirea celei de-a doua cerințe" singura distincție dintre cele doua situații regăsita si invocata in susținerea deciziei de către AC fiind faptul ca prima cerința nu a fost îndeplinita de nici un ofertant in schimb cea de-a doua a fost îndeplinită de majoritatea.
Tot instanța va fi în măsură să observe că în argumentația sa AC nu a avut in vedere faptul ca fie ca e vorba de prima cerința, fie ca e vorba de a doua cerința singurul ofertant care ar fi fost lezat si in raport cu acesta toți ceilalți ofertanți ar fi fost tratați preferențial era .., ofertantul care a prezentat in cadrul ofertei o declarație inițiala. Dincolo de acest aspect, oricum nesesizat de către AC si nici măcar avut in vedere/precizat în motivarea sa de către CNSC apreciază ca situațiile sunt identice, fiind vorba după cum si AC recunoaște de o completare a documentației de calificare, si prin urmare deciziile si demersurile AC trebuiau a fi identice in sensul deciderii excluderii tuturor ofertanților care au omis sa prezinte toate documentele de calificare sau declarării ca admisibili a tuturor ofertanților care au fost/erau in măsura ca urmare a unei solicitări de clarificări sa facă dovada îndeplinirii corespunzătoare a cerințelor de calificare.
Sesizează instanței faptul ca CNSC nici măcar nu ia in considerare argumentația AC dimpotrivă o „desființează"in condițiile in care AC afirma posibilitatea legala de completare a documentelor de calificare iar CNSC susține ca acest demers este vădit nelegal. Apreciază că în situația în care CNSC si-ar fi respectat propria regula declarată prin Decizie si redata la p. 26 – 27. Așa cum rezulta din documentele întocmite de către comisia de evaluare S.C IIIGH S. S.R.L. a omis sa prezinte la termenul limita de depunere a ofertelor autorizația/avizul JGSU [...], motiv pentru care ulterior acestei date depune acest înscris. In aceste condiții, comisia de evaluare in mod corect nu a luat in considerare acest înscris exercitând in situația ofertei depuse de S.C. H. A&M S. S.R.L. atribuțiile exprese si imperative ale ari. 72 alin. 2, in special cele de verificare a îndeplinirii cerințelor de calificare si implicit de stabilire a clarificărilor si completărilor formale sau de confirmare pe care avea dreptul sa le solicite conform prevederilor ari. 35 din HG nr. 925/2006, cu rigurozitatea impusa de lege. In aceasta situație completarea ofertei cu acest element lipsa autorizația/ avizul IGSU [...] nu poate fi interpretata ca o completare formala sau de confirmare, in sensul prevederilor ari. 35 din HG nr. 925/2006 acesta trebuia sa constate ca singurul ofertant căruia i se putea solicita completarea documentelor de calificare este .. in condițiile in care la data deschiderii ofertelor acesta a fost singurul care a depus o declarație inițială In accepțiunea CNSC toate celelalte 6 oferte trebuiau a fi declarate inadmisibile pentru simplul motiv ca nu au avut la data ședinței de deschidere a ofertelor o documentație de calificare completa si nici nu au prezentat o declarație inițială.
Pentru cele mai sus expuse solicită instanței sa observe faptul ca argumentele pe care si-a bazat CNSC Decizia potrivit căreia criticile sale in legătura cu modul in care a fost evaluata oferta sa nu doar ca nu sunt fondate dar nu au fost aplicate in mod unitar in cazul tuturor ofertelor. Solicită instanței sa observe că, deși sesizat, CNSC a ignorat faptul ca si in cazul altor ofertanți AC a solicitat/permis completarea documentelor de calificare (demers recunoscut prin punctul de vedere formulat) chiar si fără ca aceștia sa fi prezentat o declarație inițiala încălcându-și astfel în mod vădit propria regula.
Solicită instanței să constate faptul ca, respectând regula propusa de către CNSC singura oferta ce putea fi declarata admisibila era cea depusa de către .. astfel ca se impune sub rezerva achiesării instanței la interpretarea data de către Consiliu textului de lege anularea Deciziei drept nelegala pe motivul abordării/judecării neunitare a unor situații similare daca nu chiar identice cu încălcarea grava a principiilor recunoscute in materia achizițiilor publice.
Pe de alta parte, in eventualitatea in care instanța nu achiesează la interpretarea data de către CNSC art. 78 si 11 din HG 925/2006 aceasta va observa ca singurul mod in care AC ar fi putut evalua ofertele depuse sub aspectul îndeplinirii cerințelor de calificare in mod imparțial, egal si nediscriminatoriu ar fi fost acela in care aceasta ar fi solicitat/acceptat deopotrivă completarea documentației de calificare cu avizul IGSU si cu avizele pentru tehnicieni, in ambele cazuri fiind vorba de acceptarea prezentării unui document de calificare nedepus la data ședinței de deschidere a ofertelor, in ambele cazuri putând fi adusa in discuție aceeași posibila lezare a interesului unui singur ofertant si anume .., interes care la data prezentei, cu reținerea inclusiv a celor dispuse prin Decizie, nu mai este atât de evident date fiind omisiunile de ofertare sesizate de către contestatoare/admise de către CNSC.
In aceste condiții, având in vedere faptul ca CNSC nu a văzut niciun motiv de nelegalitate in decizia AC de a solicita si accepta completarea documentelor de calificare cu avizele tehnicienilor solicită instanței sa anuleze Decizia CNSC referitoare la caracterul nefondat al susținerilor sale referitor la modul in care a fost evaluata oferta si pe cale de consecința sa oblige AC la aplicarea unei abordări unitare/unui tratament egal al ofertanților in sensul reevaluării ofertei depuse de petentă sub aspectul îndeplinirii cerințelor de calificare impuse de AC sub imperiul acelorași legi si abordări aplicate de către aceasta in cazul celorlalți ofertanți la procedura care nu au prezentat o declarație inițiala, dar li s-a permis completarea documentației de calificare cu înscrisul lipsă.
Petenta consideră necesar la acest moment sa aducă in atenția instanței, așa cum a făcut si în cazul CNSC, faptul că, in opinia sa si a celor doi intervenienți in litigiu AC nu poate fi reținuta, cu titlu de culpa, neaplicarea unui tratament egal a ofertanților la procedura in discuție si neasigurarea unei comunicări eficiente si transparente pe tot parcursul procesului de evaluare a ofertelor cu afectarea evidenta si grava a procesului de evaluare in ansamblu, aspect neavut în vedere de către CNSC.
Se arată, faptul ca AC a omis sa comunice corect si eficient cel puțin in 4 situații/in cazul a 4 oferte si anume:
- în cazul ofertei petentei dată fiind solicitarea de clarificări nr. 3995/22.05.2013 prin care AC a înțeles să solicite completarea documentației de calificare depusa de către subscrisa la data ședinței de deschidere a ofertei in ceea ce privește avizul IPJ/IGPR pentru tehnicienii sisteme DSVCA insa a restricționat aceasta completare cu avizul IGSU de instalare, punere in funcțiune si întreținere pentru părțile componente de detecție si alertare in caz de incendiu din nodurile de comunicație; fără a mai insista asupra subiectului arată încă o data faptul ca solicitarea AC, prin intermediul aceluiași înscris, a completării unui document in condițiile lipsei celui de-al doilea dar mai ales a imposibilității de completare a acestuia a fost menita sa creeze confuzie asupra modului in care autoritatea contractanta va proceda;
- în ceea ce privește ofertele depuse in cadrul procedurii de către .. si Asociația S.C.CIVITAS SYSTEMS S.R.L. si .. AC nu a solicitat ofertanților sa prezinte clarificări si explicitări în legătura cu certificatele constatatore negative cu toate ca respectivele certificate puteau să fie emise din considerente de ordin subiectiv si/sau chiar sa facă obiectul unui litigiu nesoluționat si prin urmare neexistând fundamentul legal pentru aplicarea, unei sancțiuni; prin nesolicitarea unor explicitări/clarificări referitoare la certificatele constatatoare negative AC a ignorat posibilitatea ca prin aceasta nesolicitare sa încalce un principiu general de drept si anume „prezumția de nevinovăție" si faptul ca o excludere din procedura a unui operator economic pe motivul in discuție echivalează cu a-1 sancționa pentru o fapta posibil nedovedit a fi definitiv reținuta in sarcina acestuia;
- în legătura cu oferta S.C. B. TECHNOLOGY S.R.L. AC a ignorat solicitarea formulată de către ofertant în sensul aprobării unei prelungiri a termenului limita de depunere a justificării de preț, negându-i ofertantului posibilitatea de a fi în cunoștința de cauza cu privire la rezoluția AC în legătura cu aceasta solicitare si punându-l în postura de a afla despre aceasta rezoluție, similar cazului nostru, abia la data primirii comunicării privind rezultatul procedurii.
Fără a încerca a mai interveni in sprijinul vreunui ofertant înțelegând tardivitatea acestui demers, învederează instanței situațiile de mai sus pentru a arata acesteia ca, în mod contrat celor afirmate de către AC si reținute de către CNSC procesul de evaluare a ofertelor nu s-a realizat nediscriminatoriu si cu asigurarea transparentei necesare unui asemenea proces si ca deciziile „arbitrare si disproporționate" ale AC, recunoscuta drept legala si întemeiate de către CNSC, au fost in măsura a afecta grav ierarhia finala a procedurii solicitându-i pe aceasta cale si sa dispună in consecința cu mențiunea ca in ce ne privește, suntem convinși de faptul ca procedura de evaluare a fost influențată in mod evident inclusiv prin modul deficitar de comunicare al AC dincolo de situațiile in care aceasta a adus prin deciziile adoptate încălcări grave ale principiilor ce guvernează materia achizițiilor publice.
In concluzie, față de toate considerentele de drept si de fapt mai sus expuse solicită instanței să dispună prin hotărârea adoptata anularea în parte a Deciziei CNSC nr. 2848/C2/2598, 2609 atacată pe motivul că aceasta nu a cuprins in motivarea sa toate aspectele deduse judecării si ca a dispus în mod neîntemeiat si nelegal anularea raportului procedurii exclusiv cu privire la oferta .. cu permiterea AC de a aplica in continuare prin deciziile sale un tratament discriminatoriu menit sa încalce principiile statuate la art. 2 din OUG 34/2006, modificata si pe cale de consecința:
- constatării superficialității de care a dat AC dovada in evaluarea propunerilor tehnice depuse de către toți ofertanții in cadrul procedurii nu doar de către .. si dispunerii reevaluării tuturor propunerilor tehnice depuse în procedura;
- obligării AC de a aplica un tratament egal si nediscriminatoriu in procesul de evaluare a ofertelor depuse in cadrul procedurii cu respectarea prevederilor legale, a normelor si practicii recunoscuta incidente in materie;
- constatării admisibilității ofertei sale sub aspectul îndeplinirii cerințelor de calificare impuse, urmare a obligării AC de a evalua oferta proprie sub aspectul îndeplinirii cerințelor de calificare sub aceleași interpretări si texte de lege recunoscute in cazul celorlalți ofertanți la procedura si cu includerea acesteia in procesul de evaluare a propunerilor financiare/aplicare a criteriului de atribuire „prețul cel mai scăzut";
- consecința a petitului anterior, anularea Comunicării privind rezultatul procedurii nr. 4626/14.06.2013 transmisă de către AC prin care ni se aducea la cunoștința faptul ca oferta sa a fost declarată inacceptabilă si neconformă;
- consecința a tuturor petitelor, dispunerea anulării raportului de atribuire si reluarea procedurii de la etapa de evaluare a ofertelor tehnice depuse în cadrul procedurii, cu evaluarea amănunțita si cu respectarea cadrului legal aplicabil a propunerilor tehnice depuse dar si a îndeplinirii de către ofertanți a cerințelor de calificare impuse, cu reținerea celor dispuse de către CNSC în ceea ce privește oferta .. si a celor dispuse de către AC referitor la admisibilitatea din punct de vedere a îndeplinirii cerințelor de calificare in cazul acelor ofertanți care nu au înțeles sa își apere interesul prin formularea unei contestații sau care au formulat demersuri tardive in acest sens.
In drept, își întemeiază plângerea pe prevederile OUG 34/2006 si HG 925/2006 modificate.
V. Legal citați intimații U.A.T. Jimbolia, S.C. E. C&C SRL și .. au formulat întâmpinare la plângerea petentei S.C. H. A&M S. S.R.L.
Astfel, intimata U.A.T. Jimbolia solicită respingerea plângerii ca fiind neîntemeiată.
În considerente arată că a organizat procedura de achiziție publica prin licitație deschisa pentru atribuirea contractului de furnizare „ Achiziționarea si instalarea de echipamente de supraveghere pentru creșterea siguranței si prevenirii criminalității in orașul de frontiera JIMBOLIA - licitație deschisa - cod CPV_-8 Sistem video supraveghere,_-6 Servicii de instalare de echipament video, nr. Anunț de participare_/01.02.2013, la o valoare estimata de 2.932.337 lei, la care au participat mai mulți ofertanți, printre care si petenta.
Deschiderea ofertelor a avut loc la UAT Jimbolia, în data de 15.04.2013, in prezenta membrilor comisiei de evaluare, a reprezentanților ofertanților si a observatorilor UCEVAP.
In data de 22.05.2013, s-a transmis ofertantului - petent, cererea de clarificări, înregistrata sub nr.3995.
In data de 27.05.2013, am primit răspunsul la solicitarea de clarificare, înregistrat la noi sub nr.4074.
In 04.04.2013, prin Dispoziția nr.100 a primarului, a fost numit un expert pentru evaluarea ofertelor tehnice, care insa ulterior, prin dispoziția nr.118 a primarului, a fost înlocuit fiind . incompatibilitate, fiind numit un alt expert tehnic, care a întocmit raportul tehnic, din care rezulta conformitatea tehnica a tuturor ofertelor.
Comisia de evaluare a declarat oferta petentei inacceptabilă, datorită faptului ca nu a îndeplinit Cerința din Fișa de date, secțiunea III.2.1 b) - Capacitatea de exercitare a activității profesionale, ca si cerințe obligatorii următoarele: „conform legislației in vigoare, este necesar ca firma instalatoare sa fie avizata de IGPR pentru instalarea, punerea in funcțiune si întreținere, iar pentru punere in funcțiune si întreținere pentru părțile componente de detecție si alertare in caz de incendiu din nodurile de comunicații sa fie avizata de IGSU pentru punere in funcțiune si întreținere (Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor, protecția persoanelor si Legea 307/2006 privind pararea împotriva incendiilor. Ofertantul va prezenta: (...) C. conforma cu originalul după autorizație/aviz IGSU de instalare, punere in funcțiune si întreținere pentru părțile componente de detecție si alertare in caz de incendiu in nodurile de comunicație ", la momentul deschiderii ofertelor.
Se arată că petenta avea obligația de a depune oferta conform prevederilor documentației de atribuire, respectând art.170 din OUG 34/2006. Aceasta nu a depus autorizația/avizul IGSU fapt recunoscut de acesta prin răspunsul la clarificări nr.142/24.05.2013, înregistrat la AC, sub nr.4074/28.05.2013. In aceste condiții este lipsit de orice dubii si de necontestat, faptul ca documentul solicitat mai sus, nu a fost prezentat de ofertantă.
Având în vedere prevederile art.34 alin(1) din HG 925/2006, care stipulează ca „in cazul in care, in cadrul documentației de atribuire, a fost prevăzuta obligația îndeplinirii unor criterii de calificare, astfel cum sunt acestea prevăzute la art.176 din Ordonanța, comisia de evaluare are obligația verificării modului de îndeplinire a acestor criterii de către fiecare ofertant in parte." In aceste condiții, membrii comisiei de evaluare au ținut cont de cerințele obligatorii solicitate prin fisa de date a achiziției si a solicitat petentei, prin adresa nr.3995/22.05.2013 să precizeze, unde, in cadrul ofertei depuse, se regăsește autorizația IGSU pentru instalare, punere in funcțiune si întreținere pentru părțile componente de detecție si alertare in caz de incendiu din nodurile de comunicație.
AC, la stabilirea cerințelor minime prevăzute expres in fisa de date a achiziției, respectiv a documentelor si formularelor menționate, a ținut cont de prev. art.179 din OUG 34/2006, in sensul ca a respectat principiul proporționalității atunci când a stabilit criteriile de calificare si selecție, precum si nivelul cerințelor minime pe care ofertanții trebuiau sa le îndeplinească.
Intimata susține că este incontestabil ca, de fapt, petenta, își invoca propria sa culpa ca motiv al elaborării unei oferte inacceptabile, datorita omiterii prezentării autorizației IGSU, care are o importanta extrema raportat la obiectul achiziției publice.
De altfel, AC, in etapa de evaluare/verificare a modului de îndeplinire a criteriilor de calificare, este obligata sa respecte principiile exprese reglementate la art.2 alin (2) din OUG 34/2006: nediscriminare, tratament egal, transparenta si asumarea răspunderii.
Astfel, în situația în care o oferta nu îndeplinește una sau mai multe dintre cerințele de calificare stabilite in documentația de atribuire sau nu a prezentat, conform art.11 alin (4) (5), documente relevante in acest sens, este considerata, conform art.36 alin.(1) lit a) din HG 925/2006, o oferta inacceptabila, iar, potrivit art.37 doar „ofertele care nu se încadrează in nicuna dintre situațiile prevăzute la art.36, sunt singurele oferte care pot fi considerate admisibile. Oferta câștigătoare se stabilește numai dintre ofertele admisibile si numai pe baza criteriului de atribuire precizat in anunțul de participare si in documentația de atribuire."
In aceste condiții, comisia de evaluare, cf.art.81 din HG 925/2006, are obligația de a respinge atât ofertele inacceptabile cat si cele neconforme.
Comisia de evaluare, conform art.35 din HG 925/2006, are dreptul doar sa solicite clarificări sau completări ale documentelor prezentate de ofertanți pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de calificare.
In speța, situația supusa soluționării, nu poate fi încadrată în categoria clarificărilor sau completărilor antemenționate, așa cum în mod voit greșit susține petenta, pentru următoarele considerente:
-în speța nu sunt aplicabile prev.art.78 din HG 925/2006 având în vedere faptul ca acestea sunt aplicabile etapei de evaluare a ofertelor nu si de verificare a documentelor de calificare;
-prin nedepunerea înscrisurilor solicitate in documentația de atribuire, in speța, autorizația/aviz IGSU de instalare, punere in funcțiune si întreținere pentru părțile componente de detecție si alertare in caz de incendiu din nodurile de comunicație, AC nu putea sa solicite nicio clarificare sau confirmare la niște documente inexistente, situație care ar duce la nerespectarea dispozițiilor art.170 din PUG 34/2006, conform cărora "ofertantul are obligația de a elabora oferta in conformitate cu prevederile din documentația de atribuire", in ce privește criteriile de calificare.
In baza modificării aduse de HG 934/2009, cu referire la art.11 alin(4) din HG 925/2006, legiuitorul a acordat posibilitatea ofertanților, ca pentru demonstrarea criteriilor de calificare prevăzute la art.176 din ordonanța, sa prezinte „inițial doar o declarație pe proprie răspundere semnata de reprezentantul sau legal, prin care se confirma ca îndeplinește cerințele de calificare astfel cum au fost solicitate in documentația de atribuire."
Astfel, având in vedere abrogarea art.77 si introducerea acestei noi prevederi in cuprinsul HG 925/2006, coroborate cu art.170 din OUG 34/2006, participanții la o procedura de achiziție publică au obligația, fie de a depune toate documentele de calificarea solicitate in documentația de atribuire, fie de a depune o declarație in sensul respectării cerințelor minime impuse, lipsa uneia dintre aceste 2 variante ducând la imposibilitatea demonstrării, ulterior deschiderii ofertelor, a îndeplinirii solicitărilor fisei de date a achiziției, respectiv, a completării ofertei.
Așa cum reține corect Consiliul, prevederile art. 35 din HG 925/2006 acorda in mod expres doar dreptul AC de a solicita clarificări si completări ale unor documente depuse/existente in cadrul ofertei, necesare demonstrării îndeplinirii cerințelor de calificare si nu de a depune documentele lipsa, astfel incit in final sa corespunda cerințelor sale, încălcându-se principiul tratamentului egal si transparenta.
Corect se retine in Decizie, ca, din conținutul procesului-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr.3080/15.04.2013, ședința la care a participat si reprezentantul petentei, dl. A. T., reiese ca . S. SRL nu a prezentat nici autorizația IGSU si nici nu a depus vreo declarație pe proprie răspundere de confirmare ca îndeplinite cerințele de calificarea, astfel cum au fost solicitate conform art.11 alin(4) din HG 925/2006.
Intimata precizează că, prin adresa 3995/22.05.2013 a solicitat petentei să precizeze unde, în cadrul ofertei, se regăsește autorizația IGSU, iar aceasta răspunde, prin adresa nr.4074/27.05.2013 înregistrata la noi faptul ca „ dintr-o interpretare eronata a acestei erate (erata nr._/08.02.2013), la întocmirea documentației de atribuire a omis prezentarea, inclusiv a autorizației IGSU (nu doar a celor 2 tehnicieni IGSU). La data deschiderii ofertelor societatea noastră dispune de aceste autorizații si vi le trimitem atașat."
Arată că se reține corect de către Consiliul ca, prin răspunsul la aceasta solicitare, contestatorul încearcă să obțină un avantaj, în defavoarea celorlalți ofertanți si să-și transforme oferta inacceptabila . ulterior înscrisuri care au fost solicitate de AC in cadrul fisei de date a achiziției.
In Decizie, Consiliul retine, la fel de corect, ca, in cazul in care cerințele, prevăzute in fisa de date a achiziției, nu erau justificate tehnic, sau daca considera ca AC a inclus cerințe contradictorii/eronate, ambiguu formulate, petenta putea solicita AC clarificări in temeiul art.78 din OUG 34/2006 sau putea contesta repectivele specificații tehnice in termenul legal potrivit art.255, coroborat cu art.256 pct.2 din OUG 34/2006. Or, in speța, prin depunerea ofertei contestatorul si-a însușit conținutul întregii documentații de atribuire, deci implicit si conținutul fisei de date a achiziției, motiv pentru care avea obligația, potrivit art.170 din OUG 34/2006 de a elabora oferta in conformitate cu prevederile din documentația de atribuire.
Si, așa cum rezulta din documentele întocmite de către comisia de evaluare, patenta a omis sa prezinte la termenul limita de depunere a ofertelor, autorizația/avizul IGSU de instalare, punere in funcțiune si întreținere pentru părțile componente de detecție si alertare in caz de incendiu din nodurile de comunicație, comunicându-l ulterior.
In aceste condiții Comisia de evaluare a procedat in mod corect si legal, neluând in considerare acest înscris, exercitându-si atribuțiile exprese si imperative ale art.72 alin(2), in special cele de verificare a îndeplinirii cerințelor de calificare si implicit de stabilire a clarificărilor si completărilor formale sau de confirmare pe care avea dreptul să le solicite, conform ar. 35 din HG 925/2006.
In aceasta situație, completarea ofertei cu autorizația IGSU lipsa, nu poate fi interpretata ca o completare formala sau de confirme, în sensul prevederilor art.35 din HG 925/2006.
Corect i s-au respins petentei susținerile cu privire la aplicabilitatea prev.art.11 din HG 925/2006, având în vedere faptul ca operatorii economici au obligația de a demonstra îndeplinirea cerințelor de calificare si selecție impuse, riscul elaborării ofertelor fiind stabilit de legiuitor in sarcina operatorilor economic.
AC, potrivit art.11 alin(3) din HG 925/2006 are doar dreptul de a solicita detalii, precizări sau confirmări suplimentare, atât de la ofertantul in cauza, cat si de la autoritățile competente, care pot furniza informații in acest sens, doar in situația in care are incertitudini sau neclarități in ce privește anumite documente prezentate, dar, în speța datorita neprezentării autorizației solicitate prin fisa, comisia de evaluare s-a aflat in imposibilitatea de a uza de acest drept.
De altfel, aceste cerințe din cadrul documentației de atribuire nu au fost contestate de participanții la procedura, iar, prin depunerea ofertelor, operatorii economici au acceptat condițiile impuse de noi, in calitate de AC. Nemodificata anterior datei limita de depunere a ofertelor, documentația de atribuire devine obligatorie atât pentru AC cat si pentru ofertanți, care trebuie sa o respecte.
Conform prevederilor art.201 din OUG 34/2006, autoritatea contractanta poate accepta, prin răspunsurile primite, la solicitările de clarificări, completări/suplimentari, numai la documentele de calificare depuse inițial de ofertanți.
In ceste condiții, oferta petentei a fost declarata neconformă.
In mod subiectiv si neîntemeiat, petenta afirma ca am tratat diferențiat ofertele depuse si ca implicit am încălcat principiului tratamentului egal prin acceptarea depunerii unor documente suplimentare pentru îndeplinirea Cerinței din Fisa de date, secțiunea 1112.3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala „Ofertantul va prezenta minim -1 inginer de securitate C._ sau echivalent; 2 tehnicieni sisteme detecție, supraveghere video control acces avizați IGPR,C._ sau echivalent „ si neacceptarea depunerii de documente suplimentare pentru îndeplinirea Cerinței din Fisa de date, secțiunea lll.2.1.b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale este „C. conform cu originalul dupa autorizațiile/aviz IGSU de instalare, punere in funcțiune si întreținere pentru părțile componente de detective si alertare in caz de incendiu din nodurile de comunicație." In cadrul ofertei inițiale nici un ofertant nu a făcut dovada îndeplinirii primei cerințe, menționate mai sus, in timp cea de a doua cerința a fost îndeplinita de marea majoritate. Față de aceasta situație AC a acceptat completarea de documente pentru îndeplinirea primei cerințe fiindcă, procedând astfel, nu a încălcat principiul tratamentului egal, si, mai mult, nu a creat nici un avantaj nici unui ofertant; in schimb prin acceptarea completării unui document de către un singur ofertant am fi dat dovada de incorectitudine si favorizarea acestuia fata de ceilalți, creând astfel un avantaj respectivului ofertant, in defavoarea altora, care au fost descalificați, ajutându-l si favorizându-l pe petent prin crearea unui avantaj care l-ar fi ajutat sa se califice. AC a dat si trebuia sa dea dovada de imparțialitate, in mod egal, fata de toți ofertanții.
Arată că susținerea petentei că avea posibilitatea de a verifica existenta unei anumite autorizații, pe care aceasta avea obligația sa o depună la documentație, pe un site care oferă asemenea informații, este o aberație si o pretenție pe cat de absurda pe atât de nelegala. AC nu-si poate permite sa acceseze diferite site-uri pentru a culege date despre ofertanți, date care, de altfel, nu au nicio valoare juridica, subrogându-se astfel in obligațiile unor ofertanți si îndeplinind obligații pe care aceștia au omis sa si le îndeplinească, situație in care ar însemna o favorizare a acestora, in detrimentul celorlalți ofertanți.
Intimata susține că o astfel de obligație, de a verifica pe site-uri, existenta sau inexistenta diferitelor autorizații, cu certitudine, ofertantul care este serios, de încredere, prudent si diligent are obligația de a depune la AC, toate documentele solicitate prin fisa de date.
Arată că i se reproșează ca ar fi permis unui alt ofertant, ., sa-si completeze oferta tehnic, reproș gratuit, având in vedere faptul ca, pentru motivul de mai sus, si acestuia i s-a respins oferta ca fiind inacceptabila, in baza art.79 din HG 925/2006. Nici acest ofertant nu s-a bucurat de un tratament preferențial, cum susține gratuit petenta, cum ireverențioase sunt si diferitele afirmații nefondate si jignitoare ale petentei, dintre care am enumerat câteva in Punctul de vedere transmis Consiliului, cu ocazia soluționării contestației petentei.
Arată că, prin adresa noastră nr.1166/13.02.2013, in urma primirii unor solicitări de clarificări, data in atenția tuturor posibililor ofertanți, cu referire la anunțul de participare nr._/01.02.2013, implementarea unui sistem profesional, transmițându-se posibililor ofertanți cererea noastră expresa de a nu se face rabat la calitate, deoarece vom tine cont de respectarea fiecărei caracteristici în parte.
Am dorit implementarea celui mai performant sistem si care sa fie executat de un specialist de clasa, riguros, si care nu face rabat la calitate pentru a obține profituri nemeritate, care sa respecte cerințele documentație de atribuire privind parametrii tehnici impuși.
Intimata S.C. E. C&C S.R.L. solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea Deciziei Consiliului ca fiind legală si temeinică, cu cheltuieli de judecată.
În considerente arată că situația de fapt a fost următoarea:
U. contractanta a organizat procedura de achiziție publica prin licitație deschisa pentru atribuirea contractului de furnizare „ Achiziționarea si instalarea de echipamente de supraveghere pentru creșterea siguranței si prevenirii criminalității in orașul de frontiera JIMBOLIA, cod SMS 6994 la care au participat mai mulți ofertanți, printre care si petenta. Deschiderea ofertelor a avut loc la UAT Jimbolia, in data de 15.04.2013, conform procesului-verbal de deschidere 3080.
AC a declarat oferta depusa de petenta ca fiind inacceptabila, prin comunicarea privind rezultatul procedurii si, pe cale de consecința a fost respinsa de către comisia de evaluare
Petenta avea obligația de a depune oferta conform prevederilor documentației de atribuire, respectând art. 170 din OUG 34/2006 . Aceasta nu a atașat la documentație, respectiv nu a depus autorizația IGSU de instalare, punere in funcțiune si întreținere pentru părțile componente de detective si alertare, in caz de incendiu din nodurile de comunicație.
Apreciază că, membrii comisiei de evaluare, au fost obligați să țină seama de cerințele obligatorii solicitate prin fișa de date a achiziției, în care se prevedea și obligativitatea depunerii respectivei autorizații IGSU.
La stabilirea cerințelor minime prevăzute expres în fisa de date a achiziției, respectiv a documentelor si formularelor menționate, AC a ținut cont de prev. art. 179 din OUG 34/2006, în sensul ca a respectat principiul proporționalității atunci când a stabilit criteriile de calificare si selecție, precum si nivelul cerințelor minime pe care ofertanții trebuiau sa le îndeplinească.
Apreciază ca AC, în etapa de verificare a modului de îndeplinire a criteriilor de calificare, a fost obligată să respecte principiile art.2 alin (2) din OUG 34/2006: nediscriminare, tratament egal, transparentă și asumarea răspunderii.
În cazul în care o oferta nu îndeplinește una sau mai multe dintre cerințele de calificare stabilite în documentația de atribuire sau nu a prezentat, conform art. 11 alin (4) (5), documente in acest sens, este considerata, conform art.36 alin.(l) lit. a) din HG 925/2006, o oferta inacceptabila, iar, potrivit art.37 doar ,, ofertele care nu se încadrează in nicuna dintre situațiile prevăzute la art.36, sunt singurele oferte care pot fi considerate admisibile. Oferta câștigătoare se stabilește numai dintre ofertele admisibile si numai pe baza criteriului de atribuire precizat in anunțul de participare si in documentația de atribuire. "
Conform art.81 din HG 925/2006, Comisia are obligația de a respinge ofertele inacceptabile .
Conform art.35 din HG 925/2006, Comisiei de evaluare are dreptul doar de a solicita clarificări sau completări ale documentelor prezentate de ofertanți pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de calificare.
În Decizia atacata cu plângere, Comitetul retine întemeiat faptul ca, situația supusa soluționării, nu poate fi încadrata in categoria clarificărilor sau completărilor menționate, pentru considerentele pe care le enunța, respectiv:
-in speța nu sunt aplicabile prev.art.78 din HG 925/2006 având in vedere faptul ca acestea sunt aplicabile etapei de evaluare a ofertelor nu si de verificare a documentelor de calificare;
-prin nedepunerea înscrisurilor solicitate in documentația de atribuire, in speța, autorizația/aviz IGSU de instalare, punere in funcțiune si întreținere pentru părțile componente de detecție si alertare in caz de incendiu din nodurile de comunicație, AC nu putea sa solicite nicio clarificare sau confirmare la niște documente inexistente, situație care ar duce la nerespectarea dispozițiilor art.170 din PUG 34/2006, conform cărora """"ofertantul are obligația de a elabora oferta in conformitate cu prevederile din documentația de atribuire", in ce privește criteriile de calificare.
In baza modificării aduse de HG 934/2009, cu referire la art. 11 alin(4) din HG 925/2006, legiuitorul a acordat posibilitatea ofertanților, ca pentru demonstrarea criteriilor de calificare prevăzute la art. 176 din ordonanța, sa prezinte „inițial doar o declarație pe proprie răspundere semnata de reprezentantul sau legal, prin care se confirma ca îndeplinește cerințele de calificare astfel cum au fost solicitate in documentația de atribuire. "
Prin abrogarea art.77 si introducerea acestei noi prevederi in cuprinsul HG 925/2006, coroborate cu art.170 din OUG 34/2006, participanții la o procedura de achiziție publica au obligația, fie de a depune toate documentele de calificarea solicitate in documentația de atribuire, fie de a depune o declarație in sensul respectării cerințelor minime impuse, lipsa uneia dintre aceste 2 variante ducând la imposibilitatea demonstrării, ulterior deschiderii ofertelor, a îndeplinirii solicitărilor fisei de date a achiziției, respectiv, a completării ofertei.
Cu referire la susținerea petentei privind refuzul AC de a interzice ofertanților accesul la propunerile tehnice depuse in cadrul procedurii, pentru a nu fi încălcat dreptul de proprietate intelectuala, aceasta corespunde realității. Societatea intimată nu a solicitat si nici nu am avut acces la documentația tehnica a celorlalți participanți.
Arată că i se reproșează că, a fost aceea care, în cuprinsul contestației, fiind nemulțumiți de modul in care a fost evaluata oferă tehnica depusa de M., a afirmat ca are suspiciunea ca aceasta nu a respectat cerințele minime obligatorii din Caietul de sarcini - 2 Memorii Tehnice Pe Specialități punctul 2-5 Consideratiuni Finale alin.2 Toate specificațiile tehnice si conformitatea cu standardele internaționale cerute, vor fi certificate cu documente de la producător, pentru fiecare produs in parte . Explicație este foarte simpla insa, ne-am dat seama de faptul ca o documentație ampla, care sa conțină, pentru absolut toate reperele, respectiv pentru fiecare produs in parte certificarea producătorului, trebuie sa fie dublata, ca volum de documentația emisa de producător ; documentația noastră a avut un număr de peste 3500 pagini, care depășea încă odată numărul de pagini din documentația depusa de M.. Acesta a fost motivul pentru care am solicitat, în contestație, verificarea ofertei si descalificarea . noastre se dovedesc reale.
In ce privește motivarea din Decizie, ca AC "nu dorește achiziționarea oricăror produse, deoarece necesitatea ei consta in achiziționarea unora care sa fie certificate cu documente de la producător .. " este susținuta de cerințele din fisa de date, caiet de sarcini precum si din adresa nr. l 166/13.02.2013, transmisa de AC către toti posibilii ofertanți, in care răspunde unor solicitări si clarificări.
Consiliul retine că, M., in oferta sa tehnica, pentru a îndeplini cerințele AC menționate mai sus, a ales sa depună oferta sa tehnica in cadrul căreia a menționat faptul ca toate specificațiile tehnice si conformitatea cu standardele internaționale cerute, vor fi certificate cu documente de la producător pentru fiecare produs in parte, insa nu a depus nici un document care sa confirme susținerea. In aceste condiții se retine faptul ca produsele propuse de M., in cadrul ofertei depuse, nu corespund necesitații autorității contractante astfel cum a fost detaliata in caietul de sarcini.
Se arată că societatea intimată ,în temeiul art. 255 și 256 din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 34/2006, a formulat, in 21.06.2013, contestație împotriva rezultatului procedurii, comunicat cu adresa 4622/14.06.2013 prin care a solicitat:
-anularea raportului procedurii de atribuire, a comunicării rezultatului procedurii si a tuturor actelor subsecvente acestuia
-descalificarea ofertei depuse de către . ca inadmisibila si neconformă, si atribuirea contractului de achiziție următorului ofertant clasat în ordinea prețului, care a depus o ofertă conformă cu solicitările din caietul de sarcini.
-obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor cu verificarea propunerilor tehnice, a parametrilor tehnici impuși de către autoritatea contractantă, cu parametrii tehnici propuși de către ofertanți, care sa aibă susținere din fisele tehnice certificate de producător, conform cerinței autorității contractante specificată în documentație: să se verifice în oferta tehnică timpul impus de intervenție si remediere a defecțiunilor, conform cerințelor documentației si să se verifice dacă ofertantul . a declarat punct de lucru în zona sau intenția de a-si deschide unul în cazul în care oferta acestuia ar fi desemnată câștigătoare.
In motivare a arătat ca:
a)autoritatea contractantă a admis oferta . precum si oferta S.C E. C&C S.R.L, așa cum rezultă din comunicarea rezultatului procedurii nr. 4622/14.06.2013;
b)oferta . a fost desemnată câștigătoare cu un preț de 2.569.236,34 lei fără TVA, autoritatea contractantă ne-a comunicat ca fiind corespunzătoare din punct de vedere al cerințelor documentației de atribuire, ceea ce din experiența intimatei, fiind unitate de top în vestul tarii, si nu numai, în domeniul respectiv, susține, că este imposibil de realizat la prețul respectiv;
c)autoritatea contractantă a postat corect costul în Anunțul de participare numărul_/01.02.2013 la valoarea estimată fără TVA: 2.932.337 RON, iar oferta sa, care respectă întocmai toate cerințele documentației de atribuire, a avut o valoare de 2.930.000 lei fără TVA. In acest preț s-a încadrat cu greu, datorită cerințelor din caietul de sarcini si a elementelor comparative tehnice extrem de profesionale, din memoriile tehnice si filele tehnice, precum si impuse de documentația de atribuire, a modului de prezentare a propunerii tehnice din fisa de date, unde este specificat că se va prezenta si Formular 21 - Centralizator caracteristici, în original, care va constitui baza pentru evaluarea tehnică a ofertei;
d)a arătat ca are suspiciunea că în cazul ofertantului .. cerințele minime obligatorii din Caietul de sarcini au fost facultative - 2. Memorii Tehnice Pe Specialități punctul 2.5. Considerațiuni Finale alin. 2 Toate specificațiile tehnice si conformitatea cu standardele internaționale cerute, vor fi certificate cu documente de la producător, pentru fiecare produs în parte, nerespectarea acestor cerințe conducând la o oferta foarte mică în comparație cu valoarea estimată fără TVA:2.932.337 RON, postată de autoritatea contractantă
Consideră că autoritatea contractantă a speculat faptul că licitația nu a fost o procedură online, si în cazul depunerii unei contestații, conform art. 274 din OUG 34/2006 cu modificările ulterioare, contestatorul dacă ar solicita acces la documentele aflate la dosarul achiziției publice, depuse de autoritate la Consiliu, ar avea acces la ele, dar cu excepția propunerii tehnice, la care nu ar putea în fapt să obțină acordul scris al celorlalți ofertanți, si astfel a admis ca si corespunzătoare din punct de vedere al cerințelor documentației de atribuire ,oferta . si a fost desemnată câștigătoare cu un preț de 2.569.236,34 lei fără TVA.
Arată ca s-au încălcat următoarele prevederi:
1.HG 925 art. 36 (2) Oferta este considerată neconformă în următoarele situații:
a)nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini;
2.OUG 34/2006 cu modificările si completările ulterioare
Art. 2,alin (1) lit. b) si c)
b)garantarea tratamentului egal si nediscriminarea operatorilor economici;
c)asigurarea transparentei si integrității procesului de achiziție publică; si alin (2) lit. a);b);c);d);e); si g)
b) tratamentul egal; c) recunoașterea reciprocă; d) transparenta; e) proporționalitatea; g) asumarea răspunderii.
Consiliul, in decizie, arată că, potrivit art.35 alin (1) (2) coroborat cu alin (5) din OUG 34/2006, caietul de sarcini trebuie sa conțină in mod obligatoriu cerințele, prescripțiile, care să permită produselor să fie descrise in mod obiectiv, in așa maniera încât sa corespunsa AC si sa permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire si nu trebuie sa aibe ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natura sa restrângă concurenta intre operatorii economici.
Necesitatea sau oportunitatea achiziționării unor produse, având anumite caracteristici, sunt stabilite de fiecare AC in parte, in funcție de necesitățile obiective si prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul AC, relevante in acest caz fiind dispozițiile art.3 alin(l) lit. a) si art.4 alin (3) lit.a) din HG 925/2006.
In afara acestor prevederi legale, AC a arătat clar ca nu dorește achiziționarea oricăror produse ci numai achiziționarea unor produse care sa fie certificate cu documente de la producător.
Așa după cum se desprinde din întreaga documentație, ce a fost transmisa de AC către Consiliu, si care se regăsește la Consiliu, si cum retine Consiliul in pag.20 a deciziei:
M., ofertantul câștigător a ales sa depună oferta tehnica in cadrul căreia a menționat ; "toate specificațiile tehnice si conformitatea cu standardele internaționale cerute, vor fi certificate cu documente de la producător, pentru fiecare produs in parte" insa nu a depus niciu document care sa confirme /probeze aceste susțineri. Practic lipsesc documentele de la producător pentru fiecare produs in parte.
Conform art.170 din OUG 34/2006 M. avea obligația sa-si elaboreze oferta in conformitate cu prevederile din documentația de atribuire si deci, implicit, cu cerințele impuse in caietul de sarcini.
Așa cum se arata in Decizie, AC a subliniat acest aspect in cadrul Fisei de date a achiziției la cap.VI a) Modul de prezentare a propunerii tehnice a prevăzut ca "Propunerea tehnica trebuie sa fie prezentata astfel încât să asigure posibilitatea asigurării corespondentei punctuale a acesteia cu specificațiile prevăzute in caietul de sarcini. In acest sens, propunerea tehnica va conține, in mod obligatoriu, identificarea clara a produsului ofertat, comentarii, punct cu punct si cat mai elaborat, prin care sa demonstreze corespondenta propunerii tehnice cu cerințele minime solicitate in caietul de sarcini precum si orice detalii pe care ofertantul le considera necesare pentru o analiza cat mai exacta a echipamentului ofertat"
Se artă că, Consiliu retine ca, prin propunerea tehnica depusa M. nu a făcut dovada conformității produselor oferite cu cerințele obligatorii stabilite in caietul de sarcini si care reprezintă exigentele AC. Se retine faptul ca M. nu a depus niciun document emis de producător, pentru fiecare produs in parte.
Si susținerea ofertantului . S. SRL, cu privire la criticile privind lipsa prezentării de către MOBLILIS a certificatului privind implementarea si menținerea unui Sistem de management al mediului ISO_:2005 sau echivalent, pentru sisteme de securizare si alertare împotriva efracției si sisteme de detecție incendiu, a fost corect reținuta de Consiliu
Se motivează in Decizie, ca, in cadrul fisei de date a achiziției, AC a menționat la pct.III 2.3.b) Standarde de asigurare a calității si de protecție a mediului cerința 2: "Se va prezenta Certificat privind implementarea si menținerea unui Sistem de management al mediului ISO_:2005 sau echivalent, pentru sistem de securizare si alertare împotriva efracției si sisteme detecție incendiu. M. a depus certificatul E-l870/11/10.01.2013 emis de QSCert Romnia.
Din conținutul certificatului nu rezulta ca are implementat Sistem de management al mediului ISO_:2005 sau echivalent, pentru sisteme detecție incendiu. Pe cale de consecința Consiliu retine corect faptul ca M. nu a îndeplinit cerințele exprese impuse prin fisa de date a achiziției, respectiv :" prezentarea unui Certificat privind implementarea si menținerea unui Sistem de management al mediului ISO_:2005 sau echivalent pentru sisteme de securizare si alertare împotriva efracției si sisteme detecție incendiu."
Cu expunerea argumentata a dispozițiilor legale (pag 22-23 din decizie ) Consiliu admite criticile de mai sus.
Societatea intimată a depus toate specificațiile tehnice pentru fiecare produs, certificate cu documente de la producător pentru fiecare produs in parte, documentația conținând in jur de 3500 file, si se găsește la Consiliu, fiind transmisa de AC.
Față de cele de mai sus, este de evidență că Decizia Consiliului este corectă, riguroasă, legală si temeinică, motiv pentru care solicită respingerea plângerilor formulate împotriva ei.
Intimata .. a solicitat respingerea plângerii.
În considerente arată că „HAMS" a depus oferta sa fără să depună copie a autorizației IGSU așa cum a fost aceasta solicitata în fișa de date a achiziției cap III.2.1 b capacitatea de exercitare a activității profesionale, cerința 2. Omisiunea este asumata de „HAMS" în punctul 1 al contestației sale și are drept consecința legală respingerea ofertei ca inacceptabilă.
De drept, OUG 34/2006 ART. 200 In termen de 25 de zile de la data deschiderii ofertelor, autoritatea contractanta stabilește oferta câștigătoare, pe baza criteriului de atribuire precizat in invitația de participare/anunțul de participare si in documentația de atribuire, daca oferta respectiva îndeplinește toate condițiile de admisibilitate care rezulta din documentația de atribuire si actele anexate
HG 925/2006: ART. 36 (1) Oferta este considerată inacceptabila în următoarele situații:
b) a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește una sau mai multe dintre cerințele de calificare stabilite in documentația de atribuire sau nu a prezentat, conform prevederilor art. 11 alin. (4)-(5), documente relevante în acest sens;
se susține că, orice alegații privind solicitarea de clarificări in ceea ce privește documentele de calificare, nu sunt întemeiate deoarece:
OUG 34/2006 ART. 201 (1) Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractanta are dreptul de a solicita clarificări si, după caz, completări ale documentelor prezentate de ofertanți/candidați pentru demonstrarea îndeplinirii cerințelor stabilite prin criteriile de calificare si selecție sau pentru demonstrarea conformității ofertei cu cerințele solicitate. (2) Autoritatea contractanta nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate sa determine apariția unui avantaj evident in favoarea unui ofertant/candidat.
VI. La termenul de judecată din data 11.09.2013 cele două plângerii (formulate de .. și S.C. H. A&M S. S.R.L.) au fost conexate.
VII. Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate în plângere, în conformitate cu dispozițiile art. 283 din OG 34/2006, Curtea constată că următoarele:
Cu privire la plângerea petentului ..
Prin decizia nr. 2848/C2/2598, 2609 din 09.08.2013 Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (C.N.S.C.) a respins contestația acestei societăți comerciale formulate pe calea unei cereri de intervenție în interes propriu cu motivarea că partea ar fi putut formula contestație în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 2562 din O.U.G. nr. 34/2006 și că depășirea termenului nu poate fi acoperită de formularea ulterioară a unei cereri de intervenție în interes personal.
Curtea constată că, într-adevăr, rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică a fost comunicat societății la data de 14.06.2013 (cf. fila 30 dos.) și că termenul de 10 zile prevăzut de art. 2562 al. 1 lit. a din O.U.G. nr. 34/2006, calculat pe zile calendaristice potrivit art. 3 lit. z din aceiași ordonanță, se împlinește la data de 24.06.2013 (potrivit acestor dispoziții legale ziua de 14.06.2013 nu a fost luată în calcul, termenul împlinindu-se la sfârșitul ultimei ore a zile de luni 24.06.2013).
Petentul pretinde că a formulat cererea de intervenție la data de 25.06.2013 (cf. fila 24 dos.) dar nu s-a făcut dovada comunicării ei anterior datei de 26.06.2013. Dar, chiar dacă se ia în calcul ziua de 25.06.2013, cererea de intervenție tot ar fi fost depusă cu depășirea termenului legal, ceea ce, așa cum întemeiat a reținut și C.N.S.C., atrage sancțiunea decăderii ofertantului din dreptul de a contesta rezultatul procedurii de atribuire.
Curtea înlătură apărările formulate de petent în temeiul art. 61 și urm. din noul Cod de procedură civilă deoarece C.N.S.C. poate fi sesizat doar cu contestații, cf. art. 255 al. 1 din O.U.G. nr. 34/2013. Procedura de soluționare a contestațiilor este reglementată de legea specială (O.U.G. nr. 34/2013) și nu de Codul de procedură civilă.
Așadar, indiferent cum ar fi intitulată, cererea petentului nemulțumit de rezultatul procedurii adresată C.N.S.C. reprezintă o contestație și trebuie formulată cu respectarea termenului prevăzut de lege.
Așa fiind, în temeiul art. 283 din O.U.G. nr. 34/2006, Curtea va respinge plângerea formulată de petentul .. împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestaților nr. 2848/C2/2598, 2609 din 09.08.2013.
Cu privire la plângerea petentului S.C. H. A&M S. S.R.L.
Instanța constată că în respingerea contestației formulate de acest ofertant, C.N.S.C. și-a însușit punctul de vedere al autorității contractante care, în esență, este următorul:
- oferta depusă de S.C. H. A&M S. S.R.L. a fost respinsă deoarece nu a îndeplinit condiția prevăzută de secțiunea III.2.1.b din Fișa de date, respectiv avizul IGSU de instalare, etc.; depunerea ulterioară a avizului reprezintă o completare inadmisibilă a ofertei;
- este adevărat că o altă condiție cerută de Fișa de date (secțiunea III.2.3.a, respectiv cerința ca ofertanții să prezinte minim un inginer sisteme de securitate și 2 tehnicieni sisteme de detecție, etc.) nu a fost îndeplinită de niciun ofertant (cf. punctului de vedere al autorității contractante exprimat explicit în vol. 1/11, nenumerotat) și că, în ciuda acestei omisiuni, a fost considerată admisibilă completarea ofertelor, dar această împrejurare nu reprezintă discriminare deoarece în acest caz completarea a fost admisă în cazul tuturor ofertanților.
Curtea constată că acest tratament este discriminatoriu deoarece cele două cerințe (prevăzute de secțiunea III. 2.1.a și b din Fișa de date a achiziție), deși au conținut diferit, sunt foarte asemănătoare ca rol și importanță pentru realizarea proiectului astfel încât nu se justifică tratarea lor diferită (indiferent câți ofertanți au îndeplinit condițiile, dacă s-a acceptat în cazul unora completarea ofertei trebuie să se accepte și în cazul celorlalți).
Procedând contrar, autoritatea contractantă și C.N.S.C. au adus atingere scopului O.U.G. nr. 34/2006 (garantarea tratamentului egal și nediscriminarea operatorilor economici; cf. art. 1 al. 1 lit. b din ordonanță) și principiului nediscriminării expres prevăzut de art. 1 al. 2 lit. a din ordonanță.
Așa fiind, în temeiul art. 283 din O.U.G. nr. 34/2006, Curtea va admite plângerea formulată de petentul S.C. H. A&M Secutity S.R.L. și va modifică în parte decizia în sensul obligării autorității contractante Primăria orașului Jimbolia la evaluarea ofertei petentului S.C. H. A&M Secutity S.R.L. cu luarea în considerare ca îndeplinită a cerinței din Fișa de date Sectiunea III.2.1.b), referitoare la avizul IGSU.
Va menține în rest decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestaților.
În temeiul art. 451 – art. 453 Cod procedură civilă, va obliga petentul căzut în pretenții, respectiv .., să plătească intimatului S.C. E. C&C S.R.L. 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și va respinge în rest cererea. Pentru a proceda astfel instanța are în vedere că onorariu avocațial total (4.000 lei, din care 2.000 lei în dos. nr._ și 2.000 lei în dos. nr._ ) este disproporționat raportat la complexitatea și circumstanțele cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge plângerea formulată de petentul .. împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestaților nr. 2848/C2/2598, 2609 din 09.08.2013.
Admite plângerea formulată de petentul S.C. H. A&M Secutity S.R.L. împotriva aceleiași decizii și în consecință:
Modifică în parte decizia mai sus arătată în sensul obligării autorității contractante Primăria orașului Jimbolia la evaluarea ofertei petentului S.C. H. A&M Secutity S.R.L. cu luarea în considerare ca îndeplinită a cerinței din Fișa de date Sectiunea III.2.1.b), referitoare la avizul IGSU.
Menține în rest decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestaților.
Obligă petentul .. să plătească intimatului S.C. E. C&C S.R.L. 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și respinge în rest cererea.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
M. C. D. R. P. C. D. O.
GREFIER,
G. S.
Red. C.D.O. – 20.09.2013
Tehnored. G.S. – 20.09.2013
8 expl/SM
Se comunică:
petentelor: - . – B., ., jud B.;
. Secutity SRL – Timișoara, C. D., nr. 32, jud T.;
aut. contr. - UAT Jimbolia – Jimbolia, ..81, jud. T.;
intimaților: - S.C. E. C&C S.R.L, - Timișoara, ..1, jud.T.;
. – Iași, ., jud. Iași;
S.C. B. T. SRL – Tmișoara, D. C., nr.5, jud T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8915/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 28/2013.... → |
|---|








