Obligaţia de a face. Decizia nr. 6154/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6154/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 7048/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 6154
Ședința publică din 26.06.2013
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER:A. M. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtele D. C.-S. și Administrația Finanțelor Publice Oțelu R. împotriva sentinței civile nr. 142/21.01.2013, pronunțată de Tribunalul C. – S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă R. L. I. P., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamanta, lipsă fiind pârâtele.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamanta arată că nu are alte cereri de formulat.
Instanța, invocă din oficiu, excepția inadmisibilității recursului formulat de pârâta D. C.-S. în nume propriu întrucât tribunalul nu a stabilit nici o obligație față de aceasta fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Reclamanta solicită admiterea excepției, respingerea recursului formulat și menținerea sentinței pronunțate de prima instanță, fără cheltuieli de judecată
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 142/21.01.2013, pronunțată de Tribunalul C. – S. în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanta R. L. I. P. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI OȚELU R.; a fost anulată chitanța . nr._/18.07.2012 emisă de Trezoreria Oțelu R.; a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 4638 lei, reprezentând taxă de poluare și a dobânzii aferente calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 05.11.2012 până la data plății efective a taxei pe poluare și a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 43,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că, prin cererea înregistrată la 04.10.2012, reclamanta R. L. I. P. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Oțelu R., a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea chitanței . nr._/18.07.2012 și obligarea pârâtei la restituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în cuantum de 4638 lei, împreună cu dobânda legală până la data plății efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamanta a invocat disp. art.10 din Tratatul UE, art.20 și 148 din Constituția României, art.1 și urm. din Legea nr.554/2004.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului Oțelu R., deși legal citată, nu a formulat întâmpinare în cauză.
Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că reclamanta R. L. I. P. a cumpărat din dintr-un stat membru UE un autoturism marca Opel Vectra, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat taxa pe poluare, în cuantum de 4638 lei, conform chitanței . nr._/18.07.2012 (fila 9 dosar).
Taxa de poluare a fost calculată în baza Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr.1940/18.07.2012 (fila 7 dosar), împotriva căreia reclamantul a formulat contestație, considerând că taxa i-a fost percepută eronat, cu aplicarea greșită a legii (fila 6 dosar).
Pârâta, prin răspunsul nr.2993/05.11.2012, a respins cererea reclamantului, menționând că nu există temei legal pentru soluționarea acesteia (fila 6 dosar).
Potrivit art.4 alin.1 lit. a din Legea nr.9/2012, ,,obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare“.
În conformitate cu prevederile art.4 alin.2 din lege, ,,obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Art.110 paragraful 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) prevede că niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Din interpretarea dispozițiilor art.4 alin.1 lit.a și art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 rezultă că obligația achitării taxei de poluare intervine numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, dacă au fost înmatriculate în țară, situație care generează o discriminare între vehiculele second-hand achiziționate în România și vehiculele second-hand achiziționate din afara țării.
Tribunalul a reține că, urmare a sesizărilor privind compatibilitatea reglementării taxei de poluare cu dreptul Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr.50/2008 contravine prevederilor art.110 paragraf 1 din TFUE (cauza C-402/09) în măsura în care regimul fiscal este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională.
Discriminarea între autovehiculele second-hand achiziționate din țară și cele achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene, rezultată ca efect al aplicării prevederilor O.U.G. nr.50/2008, continuă să existe în condițiile în care aplicarea dispozițiilor art.2 lit. i, art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 este suspendată, începând cu data de 31.01.2012, potrivit art.I din O.U.G. nr.1/30.01.2012, motiv pentru care tribunalul a apreciat că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită de Legea nr.9/2012 pentru înmatricularea autovehiculelor cumpărate de ocazie dintr-un stat membru al Uniunii Europene. este contrară dispozițiilor art.110 paragraf 1 din T.F.U.E.
Ca atare, tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost încasată de pârâte cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care a considerat întemeiată acțiunea reclamantului și, pe cale de consecință, a anulat chitanța . nr._/18.07.2012 și a obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 4638 lei, reprezentând taxa de poluare.
În conformitate cu prevederile art.124 alin. 1 din O.G. nr.92/2003, ,,pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin. (2) și (2^1) sau la art.70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.“
Art.70 alin.1 din Codul de procedură fiscală prevede că cererile depuse de contribuabili se soluționează de organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Din interpretarea textelor aplicabile, rezultă că dobânda aferentă restituirii taxei pe poluare se datorează din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculat de la data înregistrării în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei pe poluare formulată de reclamant, respectiv de la data de 05.11.2012 (fila 6 dosar) și până la data plății efective.
Împotriva sentinței au declarat recurs D. C.-S. și Administrația Finanțelor Publice Oțelu R., care au criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sernsul respingerii acțiunii.
În motivare, au invocat excepția neîndeplinirii procedurii administrative.
Au criticat interpretarea dată dispozițiilor Legii nr. 9/2012.
Au invocat nelegalitatea stabilirii datei de la care încep să curgă dobânzile aferente sumei restituite.
În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Examinând sentința prin prisma criticilor formulate și în baza art. 3041 C. pr. civ., față de dispozițiile art. 299 și următoarele C. pr. civ., văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
În primul rând, instanța reține că tribunalul nu a stabilit nici o obligație în sarcina D. C.-S. în nume propriu, astfel că recursul declarat de direcție va fi respins ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Cu privire la excepțiile invocate, instanța reține că, potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către partea reclamanta a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acesteia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
Chiar daca partea reclamanta a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, dar nu a formulat-o ca pe o contestație împotriva deciziei de calcul,Curtea constată că, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile aceste reglementări, excepția invocata nu este întemeiată.
Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxemburg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea Europeană de Justiție a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Or, părții reclamante – care a solicitat restituirea taxei de poluare invocând dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, text potrivit căruia „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: (...) d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;” – nu i se poate opune nerespectarea regulilor interne aplicabile procedurii administrativ prealabile, și, prin urmare, nu i se poate opune nici regula obligativității contestării deciziei de calcul a taxei de poluare.
În continuare, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către partea reclamanta, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu înlătură dreptul părții reclamante de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.
Având în vedere disp. art. 70, 124 C. pr. fiscală, vor fi respinse ca neîntemeiate criticile vizând data acordării dobânzilor aferente sumei restituite.
Pentru aceste considerente, în baza disp. art. 312 alin. 1 C. pr. civ. raportat la art. 304, 3041 C. pr. civ, instanța va respinge recursul declarat pârâtele D. C.-S. și AFP Oțelu R. împotriva sentinței civile nr. 142/21.01.2013, pronunțată de Tribunalul C. – S. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtele D. C.-S. și AFP Oțelu R. împotriva sentinței civile nr. 142/21.01.2013, pronunțată de Tribunalul C. – S. în dosarul nr._ .
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică azi, 26.06.2013
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. FȘ/ 28.06.2013
Teh. AMT/2 ex./02.07.2013
Prima instanță: Tribunalul C.-S. – jud. T. L.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 07/2013.... → |
|---|
