Pretentii. Decizia nr. 1196/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1196/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 5925/30/2011
ROMÂ N I AOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ – 20.06.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.1196
Ședința publică din 19 martie 2013
PREȘEDINTE: R. P.
JUDECĂTOR: R. O.
JUDECĂTOR: D. D.
GREFIER: M. L.
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamantul M. L. F. și pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu București împotriva sentinței civile nr.302/07.02.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se prezintă mandatar Farceș P. N. pentru reclamantul recurent, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Mandatarul reclamantului solicită admiterea recursului declarat de către reclamant cu privire la dobânzi și respingerea recursului pârâtei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._, reclamantul M. L. F. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună anularea chitanței nr._/12.12.2008 si a deciziei decalcul a taxei de poluare, emis de pârâta AFP Lugoj, în baza căruia a achitat suma 4420 lei cu titlu de taxă specială pentru prima înmatriculare a autovehiculelor în România; obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente, începând cu data plății.
Prin sentința civilă nr.302/07.02.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a respins excepția de inadmisibilitate și cea de tardivitate invocate de pârâta AFP Lugoj, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul M. L. F. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj, a dispus anularea deciziei de calcul al taxei de poluare nr._/2 emisă la data de 12.12.2008 de către AFP Lugoj, a obligat pârâta AFP Lugoj să restituie reclamantului taxa de poluare în sumă de 4420 lei, precum și la plata dobânzii legale prevăzută de OG 92/2003, aplicată acestei sume, cu începere de la expirarea termenului de 45 zile calculat din data de 03.08.2011 și până la restituirea integrală a sumei, respingând în rest acțiunea. S-a admis cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului Pentru Mediu și a obligat chemata în garanție să restituie pârâtei AFP Lugoj suma de 4420 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat în cursul anului 2008, un autovehicul – marca BMW- cu nr. de identificare WBACA11010AJ09251, provenit din spațiul comunitar - înmatriculat în acest spațiu la data de 30.12.1991 (f. 20, 22 dosar).
În vederea utilizării autoturismului în România, reclamantul a demarat procedurile de înmatriculare a acestuia, conform prevederilor art. 11 din OUG nr. 195/2002 - privind circulația pe drumurile publice, fiind nevoită să achite o taxă de 4420 lei - cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule, calculată in baza prevederilor O.U.G. 50/2008, prin Decizia nr._/2/12.12.2008 emisă de pârâta AFP Lugoj (f. f.13,21 dosar).
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare la data de 03.08.2011 (f. 4 dosar).
Urmare a lipsei unui răspuns, reclamantul a înaintat prezenta acțiune, solicitând restituirea taxei de poluare, apreciind că refuzul instituției pârâte este unul nejustificat.
Instanța a constatat că, raportat la disp. art. 84 coroborate cu disp. art. 129 al. 4 cod pr. civ., se impune calificarea corectă a cererii reclamantului.
Astfel, deși reclamantul nu indică în mod expres, ca și temei de drept al cererii sale, disp. art. 117 al. 1 lit. d cod pr. fiscală, acțiunea formulată trebuie calificată astfel, întrucât se apreciază că taxa de poluare pe care a achitat-o, este nelegală, dispozițiile legale ce o consacră, fiind contrare normelor dreptului comunitar.
Ca atare, față de motivele de fapt invocate în susținerea acțiunii, prezenta acțiune trebuie calificată ca fiind întemeiată pe disp. art. 117 al. 1 lit. d cod pr. fiscală, potrivit cu care:”Se restituie, la cerere, debitorului…..sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”.
Referitor la excepția de inadmisibilitate față de lipsa procedurii prealabile, invocată de pârâta AFP Lugoj, Tribunalul a constatat că, prin Decizia nr. 24 din 14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 9/2011, s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și s-a stabilit că:
…2. Procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.”
Prin urmare, potrivit disp. art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, această decizie este obligatorie, motiv pentru care excepția de inadmisibilitate pe acest considerent apare ca neîntemeiată și se impune a fi respinsă.
Cum cererea de restituire a taxei de poluare este întemeiată pe disp. art. 117 al. 1 lit. d din OG 92/2003 (impunându-se calificarea ca atare a cererii, în condițiile în care se susține că taxa este nelegală) și cum termenul de prescripție a formulării unei astfel de cereri este de 5 ani de la data plății, este evident că excepția de tardivitate a introducerii prezentei acțiuni nu poate fi primită.
Analizând legalitatea actelor contestate, Tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
În sensul celor de mai sus, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În ce privește raportul dintre legislația internă și legislația comunitară, precum și modul de soluționare a eventualelor conflicte ce apar între aceste categorii de norme, Tribunalul constată că, potrivit art. 148 din Constituția României - urmare a aderării la Uniunea Europeană - prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2). Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
În altă ordine de idei, Tribunalul a reținut că în jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a statuat, în mod constant, că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă - care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza C./Enel [1964]); totodată, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei proceduri constituționale (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza Simmenthal [1976]).
În speță, examinând conformitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 paragraful 1 din TFUE, Tribunalul a constatat că, răspunzând întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C‑402/09 ( T. vs Statul român) că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Or, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008, criteriul în funcție de care se datorează taxa pe poluare, este acela al primei înmatriculări a autoturismului în România.
Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).
Însă, o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 TFUE.
În atare situație, Tribunalul, constatând incompatibilitatea reglementărilor interne cu normele dreptului comunitar, a procedat la înlăturarea acestora.
Pentru motivele arătate, Tribunalul a apreciat că acțiunea de față este întemeiată și se impune a fi admisă, cu consecința anulării deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/2/12.12.2008 și a restituirii, către reclamant, a taxei de poluare în cuantum de 4420 lei, achitată la data de 12.12.2008.
Nu poate fi primită solicitarea reclamantului de anulare a chitanței de plată a taxei pe poluare, întrucât aceasta nu constituie un act administrativ – fiscal, așa cum este definit de disp. art. 41 cod pr. fiscală coroborat cu disp. art. 1 al. 1 lit. c din legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, sub acest aspect, cererea a fost respinsă.
Referitor la cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, instanța retine că aceasta este parțial întemeiată, față de disp. art. 124 cod pr. fiscală, urmând a se dispune obligarea acesteia și la plata dobânzii, cu începere de la expirarea termenului de 45 zile calculat din data de 03.08.2011 (prevăzut de art. 70 al. 1 cod pr. fiscală) – data cererii de restituire - și până la restituirea integrală a sumei.
În ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu București, formulată de pârâta AFP Lugoj, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată și se impune a fi admisă, reținându-se că, potrivit disp. art. 1 al. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare se face venit la Fondul pentru Mediu, iar Administrația Fondului pentru Mediu are atribuții de gestionare a acestei taxe.
Prin urmare, cum instituția care gestionează taxa de poluare, este Administrația Fondului pentru Mediu, în sarcina acesteia ia naștere obligația de restituire a taxei.
În consecință, văzând și disp. art. 60-63 Cod procedură civilă, s-a dispus obligarea chematei în garanție la plata către pârâtă, a sumei de 2654 lei, cu titlu de taxă de poluare.
Instanța nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, nefiind solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul M. L. F. și pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj
Reclamantul recurent M. L. F. a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe referitoare la dobânda legală - calculată potrivit art.124 alin.2 din Codul De Procedura Fiscală la nivelul majorărilor de întârziere din data când pârâta a încasat o sumă virată unui terț, respectiv Administrația Fondului Pentru Mediu București, și calculată până la data restituirii efective, instanța de judecata fiind obligată conform art.148 alin.2 și 4, să respecte un drept prevăzut în Constituție, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât în interesul legii că:-"Procedura de contestare prevăzuta de art.7 din O.U.G.nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală - nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare..." prin Decizia nr.24/14.11.2011(dosarul nr.9/2011, obligatorie - similară cu această cauză-pârâta calculând unui contribuabil referitor obligațiilor fiscale neplătite Statului, majorări de întârziere din ziua când legea a fost încălcată.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului Lugoj, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii de restituire și a cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată că potrivit Deciziei nr. 24/2011 privind recursul in interesul legii ce a format obiectul dosarului nr. 9/2011 al ICCJ,, in cazul acțiunilor ce vizează anularea deciziei de calcul a taxei de poluare este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, aceasta obligație neexistând doar în cazul cererilor de restituire, nu si in cazul cererilor de anulare a actului administrativ fiscal constând in decizia de calcul a taxei de poluare:
„în al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza ari. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. "
Pe de alta parte, in susținerea aceleiași excepții arată ca a fost adoptat proiectul de lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule inițiat de MMP, act normativ ce dă posibilitatea ca în cazul în care taxa de poluare plătită de la 01.07.2008 este mai mare decât cea rezultata din aplicarea acestei legi, contribuabilii sa poată solicita restituirea sumelor rezultând din aplicarea acestei legi. Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule a fost publicata in Monitorul Oficial al României nr. 17 din 10 ianuarie 2012 si la art. 12 prevede:"
"Art. 12
In cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitata de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării in vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, cu modificările si completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării in România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxa plătită, numai către titularul obligației de plata, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute in vedere la momentul înmatriculării autovehiculului in România.
Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresata organului fiscal competent, in conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificările si completările ulterioare.
Taxa rezultata ca diferența dintre suma achitata de contribuabil cu titlu de taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie în termenul de prescripție prevăzut de legea fiscala, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. "
D. după parcurgerea acestei proceduri conform prevederilor Codului de procedura fiscala și în acord cu prevederile art. 10 din Legea nr. 9/2012 și Normele Metodologice de aplicare, contribuabilul poate contesta actul de restituire prin adresarea către instanța de judecata.
In lipsa urmării acestei proceduri acțiunea formulate direct la instanța de judecata este prematur formulat și inadmisibila, motiv pentru care a admis excepția ridicata și a respins acțiunea pentru aceste motive.
De asemenea a ridicat în cauza si excepția de tardivitate raportat la prevederile art. 207 alin. 1 Cod procedura fiscala: "Termenul de depunere a contestației (1) Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii...."
In fapt reclamantul a primit sub semnătura decizia de calcul a taxei de poluare in data de 12.12.2008 și nu a formulat in termenul stabilit de lege contestație prealabila împotriva actului administrativ fiscal reprezentat de Decizia de calcul al taxei pe poluare, formulând in schimb o simpla cerere de restituire.
Mai mult decât atât cererea formulata nu respecta nici termenul de 6 luni prevăzut la art. 11 alin. 1 din legea contenciosului administrativ si nici termenul de 1 an prevăzut la art. 11 alin. 2 din legea contenciosului administrativ.
Pe fondul cauzei a arătat ca reclamantul a achiziționat un autoturism, iar pentru utilizarea acestuia pe teritoriul României trebuia înmatriculat așa cum prevede art. 11 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Pentru finalizarea procedurii de înmatriculare reclamantul a solicitat stabilirea taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat conform prevederilor art. 4 si art. 5 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Organele comunitare nu au contestat niciodată dreptul statelor membre de a stabili astfel de taxe speciale pentru autovehicule, si nu au susținut niciodată ca însăși instituirea în sine a unei astfel de taxe ar contraveni prevederilor art. 90 alin. 1 din Tratatul C.E.( 110 TFUE) in cazul autovehiculelor noi sau second-hand deja înmatriculate in tarile de proveniența, toate aceste organe comunitare pornind, in analiza diferitelor reglementari naționale având acest obiect, de la premisa . unei armonizări la nivelul Uniunii Europene in domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere sa aplice astfel de taxe si sa stabilească nivelurile acestora. Ceea ce, însă, au obiectat, respectiv au hotărât, in mod constant Comisia Europeana si C.J.C.E. Luxemburg a fost exclusiv în ceea ce privește modul de determinare si calcul al unei astfel de taxe, in sensul respectării principiului proporționalității taxei raportat la gradul de depreciere reala al valorii autovehiculelor.
Astfel, potrivit jurisprudenței constante a C.J.C.E. Luxemburg, ținând cont de faptul ca taxa de prima înmatriculare este o taxa unica si este aplicata atât la autovehiculele noi, cat si la cele second-hand în momentul primei înmatriculări, o data plătită pentru un vehicul nou, taxa formează o proporție constanta din valoarea capitalului. In consecința, pe măsura ce vehiculul se depreciază, taxa reziduala scade proporțional cu pierderea in valoare a vehiculului.
In acest sens, Curtea a hotărât in mod constant ca, pentru a evita impozitarea discriminatorie a autoturismelor străine second-hand, trebuie sa se tina seama de deprecierea acestora, astfel încât taxa impusa sa nu depășească valoarea taxei reziduale incluse in valoarea autovehiculelor similare înmatriculate pe piața interna ca fiind noi (Hotărârea C.J.C.E. din 09.03.1995 in cauza C-345/93 Fazenda Publica si Ministerio Publico împotriva Americo Joao Nu nes Tadeu).
In același timp fata de vechiul sistem de calcul al taxei speciale, pentru regimul actualei taxe pe poluare, tot ca urmare a recomandările Comisiei si pentru respectarea principiilor de echitate privind impozitarea s-au efectuat următoarele modificări: reașezarea modalității de calcul al taxei pe poluare; simplificarea formulei de calcul prin eliminarea coeficientului de corelare; reașezarea sferei de aplicare a excepțiilor si scutirilor de la plata taxei; restituirea diferenței de taxa pentru autovehiculele scoase din parcul național, ca urmare a predării lor in vederea dezmembrării ori ca urmare a distrugerii accidentale a acestora si predate in vederea dezmembrării; restituirea diferenței de taxa rezultata din modificarea legislației.
In speța, solicită să se rețină ca taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu se aplica exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale U.E. ci ea se aplica tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima data în România, indiferent de proveniența lor geografica sau naționala, respectiv se aplica si autoturismelor noi provenite din alte state membre ale U.E., autoturismelor noi si second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale U.E. (Asia, America etc.) precum si, cel mai important, autoturismelor din producția naționala a României
Art. 4
(1)Obligația de plata a taxei intervine: cu ocazia înscrierii in evidentele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de către primul proprietar din România si atribuirea unui certificat de înmatriculare si a numărului de înmatriculare; la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 si 8; la reintroducerea in parcul auto național a unui autovehicul, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7.
(2)Obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.
In concluzie, Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr. 9/2012 elimina discriminarea indirecta menționata in hotărârile Curții Europene de Justiție, in cele doua cauze care au avut ca obiect interpretarea Art. 110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene.
Prin neaplicarea corectă a acestor prevederi legale prima instanță a pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Analizând actele dosarului, criticile recurenților prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare plătite la data de 12.12.2001 cu prilejul înmatriculării în România, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, a unui autoturism marca BMW, înmatriculat anterior în Franța la data de 30.12.1991.
Curtea constată că prin decizia de stabilire a taxei de poluare emisă de Administrația Finanțelor Publice Lugoj s-a statuat ca reclamantul sa achite suma de 4420 lei cu titlu de taxa de poluare.
Reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei achitată, înregistrată la Administrația Finanțelor Publice Lugoj sub nr._/03.08.2011, cerere care nu a fost soluționată de către pârâtă.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că reclamantul a invocat dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și a arătat, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul european, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie deoarece creează o discriminare între autoturismele second hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România după 01.07.2008 și autoturismele second hand înmatriculate deja în România.
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant Curtea consideră necesară expunerea prealabilă legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea reține că taxa de poluare a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Conform art. 110 T.F.U.E. (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Curtea subliniază că, începând cu data de 1.12.2009 a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona.
Cea mai importantă hotărâre a Curții Europene de Justiție în materia taxelor interne aplicate autoturismelor second hand cu prilejul înmatriculării pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene – raportat la împrejurarea că în această hotărâre se analizează chiar taxa de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 – o constituie însă Hotărârea din 7.04.2011 dată în cauza C-402/09 (T.), având ca obiect cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la 16 octombrie 2009, în procedura I. T. împotriva Statului român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Fondului pentru Mediu, Ministerului Mediului.
Examinând compatibilitatea cu art. 110 T.F.U.E. a taxei de poluare instituită de Statul Român prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, Curtea Europeană de Justiție a reținut că articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Curtea precizează, că obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
Curtea reține că în prezenta cauză, reclamantul a contestat legalitatea impunerii taxei de poluare plătite în anul 2010 pentru înmatricularea pentru prima dată în România a unui autoturism marca Ford Focus.
Curtea constată că se impune analizarea incidenței în cauză a hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 T.F.U.E. și reglementarea română a taxei de poluare conform O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Astfel, cum a arătat și Curtea de Justiție în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., analiza sa a avut în vedere O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin O.U.G. nr. 208/2008.
Curtea subliniază însă că modificările ulterioare ale O.U.G. nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale O.U.G. nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare (care a fost majorat), iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 T.F.U.E. și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată și prin prisma hotărârii Curții Europene de Justiție din cauza T., menționată anterior – hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 T.F.U.E. și reglementarea română a taxei de poluare conform O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Curtea retine ca, potrivit susținerilor reclamantului, reglementarea fiscală română (O.U.G. nr. 50/2008) este incompatibilă cu art. 90 din Tratatul C.E., întrucât există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al U.E. și care se înmatriculează în România după 1 iulie 2008 (produsele importate) și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România (produsele naționale). În raport cu această afirmație, Curtea reține că reclamanta tinde să compare efectele actualei taxe de poluare cu tratamentul fiscal aplicabil anterior instituirii taxei de poluare.
Curtea urmează să examineze aceste susțineri în raport cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, începând cu verificarea incidenței în speță a art. 110 T.F.U.E. și continuând că analizarea caracterului pretins discriminatoriu al taxei de poluare.
Așadar, potrivit acestei reglementări, stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa de poluare sunt supuse reglementării Codului de Procedură Fiscală, care constituie dreptul comun în materia stabilirii și contestării obligațiilor fiscale.
În acest sens, a fost emis Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Conform art. 2.9 din Procedura privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule – care constituie Anexa nr. 1 la ordinul menționat – „Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule emisă este decizie sub rezerva verificării ulterioare, potrivit art. 90 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Curtea constată că aplicarea art. 110 T.F.U.E. (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Se impune, așadar, constatarea că art. 110 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.
Curtea subliniază că principiul libertății de circulație se aplică atât produselor care provin din statele membre cât și produselor care sunt localizate în cadrul Comunității și care au fost importate în mod legal dintr-un stat din afara Comunității. În momentul importului inițial, aceste produse sunt supuse taxelor vamale conform politicii tarifare comune și formalităților administrative, statistice și de igienă corespunzătoare legislației U.E. În urma acestor proceduri produsele primesc "dreptul la liberă circulație" în cadrul Uniunii Europene.
În principiu, libera circulație a mărfurilor cere statelor membre să abroge toate măsurile ce constituie o barieră în calea comerțului în interiorul Comunității. Abolirea măsurilor naționale restrictive de natură fiscală reprezintă corolarul stabilirii unei Uniuni Vamale ce cuprinde interzicerea taxelor de import și export și orice măsuri cu efect echivalent ce afectează comerțul între statele membre, precum și stabilirea unui tarif vamal comun față de state terțe (țările aflate în afara acestei zone).
Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 110 T.F.U.E. și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.
Curtea constată, în acest context, că reclamantul-recurent a făcut dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în litigiu într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România, motiv pentru care soluționarea acestui litigiu este posibilă prin raportare la art. 110 T.F.U.E.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, discriminarea fiscală interzisă de art. 110 T.F.U.E. poate fi directă sau indirectă.
În ceea ce privește discriminarea directă, Curtea de Justiție a reținut că reglementarea fiscală română (O.U.G. nr. 50/2008) nu introduce un impozit direct discriminatoriu. Conform paragrafului nr. 36 din hotărârea T., „în acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin O.U.G. nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat”.
În raport cu această analiză a Curții Europene de Justiție – incidentă în mod indiscutabil și în prezenta speță, în condițiile în care regimul juridic al taxei de poluare nu a suferit modificări sub acest aspect față de reglementarea inițială din O.U.G. nr. 50/2008, Curtea reține că taxa de poluare din litigiu nu are un caracter direct discriminatoriu din punct de vedere al art. 110 T.F.U.E.
Conform jurisprudenței Curții de Justiție, impozitarea internă poate fi discriminatorie nu numai în mod direct, dar și în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
Analizarea pretinsului caracter indirect discriminatoriu al taxei de poluare impune urmarea pașilor trasați de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea T.. Astfel, conform paragrafului nr. 38 din această hotărâre, Curtea de Justiție a statuat că „pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008”.
Așadar, Curtea de Justiție a instituit prin această hotărâre o dublă examinare a taxei în litigiu în raport cu reglementarea art. 110 T.F.U.E.
În primul rând, se impune examinarea împrejurării dacă taxa de poluare este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008.
În al doilea rând – și aici Curtea de Justiție a completat criteriile de determinare a efectului indirect discriminatoriu al unei taxe interne aplicabilă la înmatricularea autovehiculelor second hand – instanța supremă a Uniunii Europene a reținut că precizând că „va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008”.
Curtea constată că această constatare a instanței de contencios european implică, pentru prima dată, o comparare a efectelor noii taxe cu tratamentul fiscal aplicabil anterior intrării ei în vigoare.
O astfel de constatare impune, totodată, și reevaluarea jurisprudenței anterioare a Curții de Apel în raport cu acest criteriu suplimentar de examinare a pretinsului caracter indirect discriminatoriu al taxei de poluare.
Conform celor arătate anterior, Curtea Europeană de Justiție impune, în respectarea art. 110 T.F.U.E., ca în stabilirea cuantumului taxei să se țină seama de deprecierea reală a autovehiculului taxat, respectiv de vechimea acestuia.
Curtea reține – în primul rând – că stabilirea taxei de poluare trebuie făcută în sensul reducerii cuantumului acestei taxe pe măsura creșterii vechimii autovehiculului respectiv. Astfel, taxa impusă pentru un autovehicul cu o vechime de un an trebuie să fie mai mare decât taxa impusă unui autovehicul cu aceleași caracteristice tehnice, dar care are o vechime de 2 ani.
De aici se desprinde concluzia că o taxă care crește pe măsură ce autovehiculul are o vechime mai mare este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.
În al doilea rând, Curtea Europeană de Justiție și Comisia fac referire la valoarea reziduală a taxei impuse la înmatricularea anterioară a autovehiculelor plasate deja pe piața statului membru în cauză.
În raport cu aceste considerații, stabilirea posibilului caracter discriminatoriu al taxei de poluare ar impune în prealabil o . operațiuni, si anume: stabilirea valorii de circulație a autoturismului în litigiu la momentul înmatriculării în România; stabilirea valorii de circulație pe care ar avea-o autoturismul în litigiu în stare nouă; stabilirea proporției între cele două valori de circulație, pentru a identifica gradul de depreciere a valorii de circulație a autoturismului în cauză; stabilirea cuantumului taxei de poluare impusă autoturismului în litigiu la momentul înmatriculării în România; stabilirea cuantumului taxei de poluare care ar fi fost impusă aceluiași autoturism dacă ar fi fost înmatriculat în stare nouă; stabilirea proporției între cele două taxe de poluare, pentru a identifica gradul de depreciere/reducere a taxei față de taxa care ar fi datorată pentru autoturismul înmatriculat în stare nouă; compararea procentului de depreciere a valorii de circulație a autoturismului (obținut la punctul c) cu procentul în care s-a depreciat/redus taxa de poluare (menționat la punctul f).
Așadar, în măsura în care s-ar constata că pentru un autoturism a cărui valoare de circulație s-a depreciat cu 30% față de valoarea de circulație pe care o avea în stare nouă, taxa de poluare impusă acestui autovehicul trebuie să sufere o depreciere de cel puțin 30% față de taxa de poluare care ar fi fost impusă aceluiași autoturism dacă ar fost înmatriculat în stare nouă.
Curtea subliniază că există posibilitatea probării faptului că deprecierea autovehiculului rulat este mai mare decât cea indicată de grila fixă prevăzută în anexa nr. 4 la Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, conform art. 5 alin. 6 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686/2008, care prevede că „suma reprezentând taxa ce urmează a fi plătită, calculată potrivit prevederilor art. 6 din ordonanță, poate fi ajustată și atunci când persoana care solicită înmatricularea unui autovehicul rulat face dovada, pe baza expertizei tehnice efectuate de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", că deprecierea autovehiculului rulat este mai mare decât cea indicată de grila fixă prevăzută în anexa nr. 4 la ordonanță”.
În consecință, Curtea constată că – în vederea stabilirii posibilului caracter discriminatoriu al taxei în litigiu – s-ar impune stabilirea valorii de circulație a autoturismului în litigiu la data înmatriculării acestuia în România (când s-a plătit taxa de poluare contestată), precum și valoarea de circulație a aceluiași autoturism în stare nouă.
De asemenea, s-ar impune determinarea cuantumului taxei de poluare care ar fi fost plătită în cazul în care același autoturism ar fi fost înmatriculat în stare nouă.
Din acest punct de vedere, Curtea reține că reclamantul nu a probat caracterul indirect discriminatoriu al taxei de poluare contestate, dat fiind faptul că nu s-a dovedit că taxa de poluare din litigiu nu ar respecta imperativul deprecierii sale în raport cu valoarea autovehiculului. O raportare la același autovehicul și la aceeași reglementare a taxei impune concluzia conform căreia această taxă scade pe măsură ce autovehiculul are o vechime mai mare.
În continuare, Curtea va examina efectele taxei în litigiu în raport cu cel de al doilea criteriu stabilit de Curtea Europeană de Justiție în hotărârea T., respectiv examinând neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate.
Curtea reamintește că, potrivit susținerilor reclamantului, reglementarea fiscală română (O.U.G. nr. 50/2008) este incompatibilă cu art. 90 din Tratatul C.E., întrucât există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al U.E. și care se înmatriculează în România după 1 iulie 2008 (produsele importate) și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România (produsele naționale). În raport cu această afirmație, Curtea reține că reclamantul tinde să compare efectele actualei taxe de poluare cu tratamentul fiscal aplicabil anterior instituirii taxei de poluare.
În acest context se impune analizarea posibilității statelor membre ale Uniunii Europene a de introduce noi impozite interne și care sunt limitele acestei competenței.
Curtea subliniază că, în conformitate cu dispozițiile art. 110 T.F.U.E. și cu jurisprudența Curții de Justiție, acest text interzice o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Reținând că art. 110 T.F.U.E. nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, Curtea urmează să examineze situația din speță raportat exclusiv la hotărârea Curții Europene de Justiție din cauza T., în condițiile în care limitele competenței statelor membre de a introduce noi taxe interne au fost reconsiderate – sau cel puțin completate – prin această hotărâre.
Față de considerentele Hotărârii T., Curtea reține că art.110 T.F.U.E. obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Astfel, Curtea subliniază opinia exprimată de Curtea Europeană de Justiție, care a reținut că reglementarea menționată – respectiv O.U.G. nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, având în vedere că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, raportându-se la concluziile Hotărârii T., Curtea constată că prezenta cauză nu diferă, sub aspectele analizate de Curtea Europeană de Justiție, de cauza deferită instanței de contencios european.
În concluzie, în condițiile impozitării discriminatorii a autovehiculelor, impozitare care favorizează autovehiculele second hand de pe piața internă, Curtea reține caracterul întemeiat al acțiunii reclamantei și încălcarea art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În consecință, față de caracterul discriminatoriu al reglementării taxei de poluare aplicabile reclamantului, această reglementare urmează a fi înlăturată ca fiind în contradicție cu dispozițiile art. 110 T.F.U.E.
Astfel fiind, Curtea constată că este neîntemeiat recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice Lugoj, context în care îl va respinge.
În ceea ce privește recursul formulat de reclamant cu privire la calculul dobânzilor legale de la data de 13.12.2008, data achitării taxei de poluare, Curtea constată că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul de Procedură Fiscală, conform căruia „prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal”, precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora „prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat”.
Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală.
În ceea ce privește termenul de la care sunt datorate aceste sume, Curtea reține că, potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
Față de aceste aspecte, Curtea apreciază că hotărârea recurată este pronunțata cu respectarea prevederilor legale anterior expuse și va respinge recursul reclamantului ca neîntemeiat.
Curtea va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de reclamantul M. L. F. și pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu București împotriva sentinței civile nr.302/07.02.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.III.2013
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
R. PĂTRURODICA O. D. D.
GREFIER
M. L.
Red.DD – 29.03.2013
Tehnored LM- 02.04.2013
2 expl./SM
Prima instanță – Tribunalul T.
Judecător – I. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1008/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1296/2013.... → |
|---|
